un blog de Radu Dumitru

laptop msi la oferta buna
laptop msi la oferta buna

Uitați-vă și pe canalul meu de YouTube, dați un Subscribe dacă vă place.

Aici la mine școala a început în parcare

15 Sep 2020  ·

GÂNDURI  ·

17 comentarii

Stau lângă o școală, așa că am fost alertat de începerea școlii ieri prin hărmălaia uzuală și claxoanele celor supărați că alții au abandonat mașina în drum pentru a-și duce copiii până în bancă.

Bănuiesc că părinții nu mai au acces în școală sau sunt diverse reguli noi în vigoare ce interzic prezența lor acolo. Sau ar trebui să fie. Situația s-a rezolvat elegant: dacă n-au putut face o ședință cu părinții în școală, în clasă, au făcut-o în parcarea din fața școlii, sub balconul meu. Nu e pe suprafața școlii, nu se poate spune că nu s-au respectat regulile școlii și ministerului.

Așa că m-am uitat cum vreo 30 de părinți și copii s-au strâns buluc în jurul învățătoarei sau ce-o fi fost cât timp aceasta le-a spus câteva cuvinte. Trei persoane purtau mască în toată acea mulțime. Au stat cot la cot ceva vreme, ca să îi audă bine cuvintele în gălăgia ambientală.

Începe bine treaba. Nu știu cum a fost la alții (cum a fost la voi, apropo?), dar aici mi s-a părut că a început în acel stil aproape hazliu dacă n-ar putea fi consecințe grave în care niște oameni bine intenționați gândesc un plan și alții îl interpretează în moduri neașteptate.

    17 comentarii

  1. Si eu am vedere la o scoala. In curtea scolii au intrat doar cei mici/profesori. Dar la intrare., zeci de persoane, umar langa umar, majoritatea fara masti. Au folosit sistemul de sonorizare exterior al scoli sa ii roage pe parinti sa respecte distantarea sociala, fara nici un efect.

      (Citează)

  2. Școala a început fără să imi dau seama.
    Într-o zi copilul era acasă non-stop, în altă zi nu mai era vreo 6 ore. Bine, e mai mare, dar din câte am înțeles a fost la fel și pentru ăia mai mici. Dacă știu să meargă pe bicicletă pot să vină singuri. Nu am auzit să fie mai aglomerat în fața școlii decât în alți ani.
    Părinții n-au voie in școală. Copiii n-au voie în școală decât pentru ore, dup-aia fuga acasă, nu frecat menta prin curte. Dacă e vreo ședință cu părinții, e programată și individuală, nu în grup.
    Cu toate astea, nici aici copiii nu respectă regulile în școală. Au purtat măști în prima săptămână, dar apoi și-au băgat picioarele. Sunt curios cum vor evolua lucrurile.

      (Citează)

    • N-am înțeles niciodată de ce alte țări sunt mai puțin crizate în a lăsa copiii să meargă singuri la școală, iar aici trebuie duși până în bancă. Și alții au trafic, și alții au aglomerație și psihopați.

      Ai fi zis, chiar din contră, că la cât trafic avem noi în oraș, mai puțini își vor duce copilul cu mașina până în fața clasei. Pierzi 15 minute doar pe străduțele din cartier.

        (Citează)

    • Alte țări sînt mai puțin crizate în a lăsa copiii la școală, punct,
      Aici trei sferturi din părinți nu vor să-i trimită la școală. Acolo e diferența.

        (Citează)

    • Copilul avea 10 ani când ne-am mutat aici. Stăteam într-un cartier cumva separat de restul orașului, la 7-8 km de școala ei. Pentru a ajunge acolo trebuia fie să meargă cu bicicleta până la gară, să ia trenul două stații și apoi autobuzul 15 minute, fie să meargă cu bicicleta prin câmp, pe un pod peste canal și apoi prin probabil cel mai haotic oraș (relativ la mersul pe bicicletă) din Olanda, inclusiv niște cartiere pline cu imigranți superbronzați, de religii lipsite de simțul umorului.
      Le-a făcut pe amândouă și am fost relaxat de fiecare dată. Nu pot să zic același lucru despre zilele când iese în oraș prin București, acum după 6 ani.

        (Citează)

    • Giani Mucea: Nu pot să zic același lucru despre zilele când iese în oraș prin București, acum după 6 ani.

      De ce? S-a întâmplat ceva mai nasol în RO decât la olandeji?

        (Citează)

    • pai va zic eu de ce: in primul rand ca in alte tari de regula copiii merg la scoala cea mai apropiata de locuinta lor, deci distanta e mica.

      la noi insa asa ceva nu se poate, pentru ca calitatea scolilor variaza enorm, si deci esti fortat sa alegi scoala “cea mai buna”, care de obicei nu este langa locuinta ta.

      asta explica si traficul din Bucuresti, de altfel.

      eu de exemplu am 3 scoli la 5 minute distanta de unde locuiesc, dar nu am putut sa-i dau acolo, unul din motive fiind ca erau 30+ in clasa. Cunosc parinti care si-au facut mutatie in buletin ca sa poata da copiii la scoala pe care o vor.

      iar pana la scoala la care i-am dat (privata) fac 30 de minute cu masina si vreo ora cu transportul in comun, deci este exclus sa mearga copiii singuri, chiar si cand vor avea peste 10 ani (ca acum nu au).

      in afara de asta, eu am in apropierea locuintei o trecere de pietoni pe care mi-e si mie frica sa o traversez, e nesemaforizata si pe un bulevard f circulat.

      apoi, am incercat sa duc copiii la scoala cu bicicleta si mi-am blestemat zilele – in afara de faptul ca nu am pur si simplu pe unde sa merg (trotuare blocate de masini etc) am mai si inghitit tone de fum de esapament.

      deci de aia nu merg la noi copiii singuri la scoala.

        (Citează)

    • @Ciuby – Nu, nu s-a întâmplat nimic. E doar un sentiment bazat pe experiența generală pe care am avut-o în București, plus lipsa de încredere pe care o am în populație și autorități. Știu că nu e neapărat logic pentru că statisticile nu îl confirmă, dar de-aia nu iau decizii în baza lui.

      @Marean – chestia cu școala cea mai apropiată nu e neapărat valabilă aici. Școala la care se duce e una dintre cele mai bune din regiune și are colegi din orașele învecinate, chiar și din ăla mare. Sunt copii care merg pe bicicletă 10 km până la școală.
      Când mergea la cealaltă școală și lua transportul în comun, făcea vreo 45 min cu totul. Odată, pe la început, a luat trenul greșit și a ajuns într-un oraș la 30km distanță. A vorbit cu primul om în uniformă, care a avut grijă să ajungă unde trebuie, dându-i indicații și informând alți angajați ai companiei din trenurile cu care s-a întors.

        (Citează)

    • Giani Mucea: Când mergea la cealaltă școală și lua transportul în comun, făcea vreo 45 min cu totul. Odată, pe la început, a luat trenul greșit și a ajuns într-un oraș la 30km distanță. A vorbit cu primul om în uniformă, care a avut grijă să ajungă unde trebuie, dându-i indicații și informând alți angajați ai companiei din trenurile cu care s-a întors.

      Giani de ce te-ai intors? Suna foarte bine ce descrii tu acolo.

        (Citează)

    • Pai nu m-am intors.

        (Citează)

  3. Si eu am observat asta. Copiii din curte erau mult mai disciplinati decat parintii care ii asteptau la iesire.

      (Citează)

  4. La noi (Brasov), sedintele s-au tinut prin Zoom, in scoala nu intra nimeni, copiii sunt lasati la poarta (aia mici clasele 0 si 1) sau la intrarea profesorilor (clasele 5-8).

    Dar parintii tot se bulucesc cu masina, in cartier e o situatie speciala cu traficul, exista o singura cale de iesire din cartier, care se aglomereaza din cauza parintilor.

    Eu sunt norocos, am ales scoala la 5 minute de mers pe jos de casa.

    P.S. In poza de mai jos, cu rosu sunt caile de acces spre scoala si cu albastru sunt caile de iesire de la scoala si din cartier. In zona incercuita cu verde se face un dop, de nici salvarea sau pompierii nu mai trec. Sensuri unice proiectate cu fundul.

    https://photos.app.goo.gl/29CeWA1ju3HMVdRQ9

      (Citează)

  5. si la scoala unde am copiii si la celelalte scoli pe langa care am trecut ieri si azi, intr-adevar, am vazut inghesuiala in fata scolii si haos.

    am vazut si imbecili cu flori in mana, ca na, e greu sa intelegem noi romanii niste lucruri simple.

    sper ca in zilele care urmeaza se va mai regla treaba, scoala la care merg ai mei de exemplu a schimbat regulile de acces dupa ce s-a intampla ieri.

      (Citează)

  6. Cel mic a intrat clasa 0. desi am fost anuntati sambata seara despre programul si organizarea pentru primele 2 zile (luni si marti) am ramas surprins sa constat sa s-au respectat regulile de baza: masti pe fata, programul de intrare la minut, intrari separate, fara flori, politie la intrari.
    ramane de vazut cum ne e norocul in saptamanile ce urmeaza…

      (Citează)

  7. Sa vedem numărul de cazuri la început de octombrie.

      (Citează)

  8. niște oameni bine intenționați gândesc un plan și alții îl interpretează în moduri neașteptate.

    La partea cu oamenii bine intenționați “m-am râs”. Cât despre plan, dacă era bun nu era interpretabil.

      (Citează)

  9. Giani Mucea:
    Părinții n-au voie in școală. Copiii n-au voie în școală decât pentru ore, dup-aia fuga acasă, nu frecat menta prin curte. Dacă e vreo ședință cu părinții, e programată și individuală, nu în grup.
    Cu toate astea, nici aici copiii nu respectă regulile în școală. Au purtat măști în prima săptămână, dar apoi și-au băgat picioarele. Sunt curios cum vor evolua lucrurile.

    Same here, insa in RO.
    Parintii nu au voie in scoala si nici copiii dupa ore. Extracurricularele exclusiv online, fie si 1 to 1. Interactiunea cu stafful didactic, deasemenea exclusiv online.
    Copiii respecta regulile sau li se interzice accesul in scoala sau in clasa. Acum au interzis si orice alt tip de masti (din cele de panza tratata, cu diverse designuri) in favoarea celor disposable, obligatoriu cu 1 masca de schimb pt jumatatea zilei sau in caz de deteriorare a primei. Azi a trebuit sa ne conformam la acest capitol spre dezamagirea ‘simtului artistic’ al celei mari care isi alesese niste designs elaborate pe panza.

    Pauzele sunt scurtate de procedurile de igienizare la iesirea si reintrarea in clasa.
    Cafeteria are un regim foarte limitat dar merge cu lunch box si e ok.

    Ii dam inainte.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, spune-ți părerea:

    Your email address will not be published. Required fields are marked *

    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici, și fără mesaje doar de dragul URL-spam-ului. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt binevenite. Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea.

sus