un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Review: Logitech G502 Hero, cel mai bine vândut mouse de gaming

12 Aug 2020  ·

TEHNOLOGIE  ·

13 comentarii

Pe vremea mea, la Counter-Strike, mouși buni erau Logitech MX310 și MX510. Eu l-am avut pe primul, pe vremea când jucam CS1.6 zilnic, și cred că l-am ținut vreo 8 ani, timp în care a funcționat fără probleme. Trecerea la el s-a cunoscut rapid, țin minte, pentru că aluneca mult mai ușor și asta îmi permitea să controlez mult mai bine reculul în timp ce-l “apăsam” pe unul sau altul în jos, plus că senzorul făcea mișcările mult mai precise.

A trecut vremea. De vreo cinci ani încoace, cel mai bine vândut mouse de gaming din lume este Logitech G502, deși concurența în domeniu este mult mai mare decât în anii despre care ziceam eu. Și Ninja, streamerul cu contracte de milioane de dolari, a folosit unul o vreme îndelungată. Informația aceasta despre vânzări m-a făcut curios să-l testez, de fapt, ca să văd unde s-a ajuns în domeniu și de ce este atât de bine vândut. S-a ajuns departe….

Gama G502 include mai multe modele de mouși. Eu am testat varianta G502 Hero, care nu-i wireless, ci doar pe cablu USB. Dacă vreți un model wireless, G502 Lightspeed este acela, se poate inclusiv încărca wireless de la un mousepad compatibil.

Specificații Logitech G502 Hero:

  • senzor HERO de maxim 16.000 dpi
  • rată de raportare de 1 milisecundă
  • conectivitate USB, cablu de 2,1 metri cu cămașă rezistentă
  • 11 butoane programabile, inclusiv cu macro-uri și integrare cu alte aplicații (gen Discord)
  • sigla iluminată RGB, compatibilă Lightsync
  • greutate 121 grame, livrat cu încă 5 greutăți de 3,6 grame fiecare, dimensiuni 132 x 75 x 40 mm
  • memorie internă în care poate stoca până la 5 profiluri
  • mai multe detalii găsiți pe site-ul oficial.

Preț: 329 lei la PC Garage și eMAG.

CE INCLUDE CUTIA

Mouse-ul și o cutiuță mică și plată în care se află greutățile suplimentare pe care le poți adăuga mouse-ului pentru a-l îngreuna după dorință.

CUM ARATĂ G502 HERO

Mouse-ul are acel aspect de avion stealth, cu tot felul de fațete și suprafețe ascuțite în partea din față și desigur ceva mai rotunjit în spate, unde stă palma. O mare parte din suprafața sa este acoperită cu material negru mat, cu grip bun pentru piele. Câteva elemente din negru glossy sunt mai degrabă tușe de design.

Butoanele principale sunt lungi. Toate butoanele, apropo, sunt supradimensionate față de moușii “office”, unde uneori sunt și butoane mai mici. Rotița, la fel, este mai mare și cu șanțuri mult mai adânci în ea, ușor de manevrat deci cu degetul. Feedback-ul tuturor butoanelor, împreună cu forța necesară declanșării lor, este foarte bine reglat, dar despre asta vorbesc în secțiunea următoare.

11 butoane configurabile. Ai cele două din partea de sus, rotița se poate mișca și ea stânga/dreapta pentru încă două comenzi, plus clasicul middle-click la apăsare. În spatele rotiței sunt alte două butoane: unul configurabil, altul nu pentru că este de fapt comutatorul care trece rotiță din modul free scroll în clasicul pas cu pas.

Mai sunt două butoane așezate lângă cel principal și default puse pe DPI up și down, plus trei butoane pe lateral configurate default pe Back, Forward și DPI Shift.

Cablul este lung și foarte bine construit, pare rezistent la “stres”. Picioarele mouse-ului, apropo, adică zonele lucioase cu care calcă efectiv pe mousepad, scrie în specificații că sunt rezistente la mai mult de 250 de kilometri de rulare.

Burta mouse-ului se deschide și acolo poți introduce greutățile de 3,6 grame fiecare livrate odată cu mouse-ul. Eu am montat 4 dintre ele, îmi place un mouse mai greu, îl controlez cu precizie mai mare.

Mouse-ul nu-i la fel de mare precum un MX Master 2S și podul palmei atinge mousepad-ul. Mi-a plăcut însă că zona pe care ții degetul mare (thumb rest?) este și ea supradimensionată și degetul stă confortabil acolo. Mi-a plăcut foarte mult și atenția la detalii, zonele laterale de grip au un model pe ele, o textură cu elemente triunghiulare care devin tot mai rare pe măsură ce se ridică spre zona superioară.

Atenție însă la un lucru: mouse-ul G502 este gândit pentru dreptaci. Are o formă asimetrică, n-ar putea fi folosit ușor de un stângaci. Are Logitech alte modele simetrice ce pot fi folosite cu ambele mâini, pentru cei ce vor asta.

Logo-ul G de pe partea superioară este luminos, se poate aprinde în oricare dintre cele 16 milioane de culori RGB. Îl poți configura tu în diverse moduri și efecte din aplicația Logitech G Hub, dar mouse-ul este compatibil cu protocolul Lightsync prin care diverse aplicații pot schimba culoarea iluminării în funcție de situație.

De exemplu, un joc ar putea face mouse-ul să treacă prin nuanțe de verde și roșu în funcție de sănătatea personajului tău. Ce-i drept, lumina respectivă este mereu acoperită de palmă atunci când te joci, așa că Lightsync e o funcție mai degrabă utilă pe tastaturile compatibile, unde o aplicație poate ilumina anumite taste în funcție de ce-ai selectat sau ce faci în acel moment în joc.

Trăgând linie, mouse-ul pare foarte bine făcut, construit să reziste timp de mulți ani la multe ore de gaming zilnic, chiar și când asta înseamnă o sută de clickuri sau acțiuni per minut. Mulți mouși dau impresia de plastic sensibil îmbinat mai precar, dar G502 Hero mi se pare bine construit, îmbinat și finisat.

CUM FUNCȚIONEAZĂ G502 HERO

G502 Hero este foarte bun în utilizarea zilnică și foarte configurabil. Dacă vreți un mouse care să vă țină ani de zile și să vă îmbunătățească interfață cu jocul, s-ar putea să fie acesta.

Mi-a plăcut mult că se cunoaște că-i gândit pentru gaming, unde contează mișcări și apăsări foarte precise. De exemplu, butoanele au un feedback mai puternic la apăsare, dar și forța pentru a le declanșa este un pic mai mare decât pe mouse-ul meu uzual. Asta înseamnă că, dacă stai concentrat în joc, gata să tragi când dușmanul apare în cei 3 pixeli pe care-i păzești pe lunetă, nu riști să apeși din greșeală butonul deși stai cu degetul pe el.

Și rotița de scroll este mult mai mare și are o cursă mult mai precisă. Toate butoanele sunt mari, de fapt, și mi-a plăcut asta pentru că devin ușor de apăsat foarte rapid în timpul jocului, că le simți imediat la mână sau deget.

Senzorul, numit tot Hero și utilizat de Logitech și în alte modele de top, poate duce 16.000 DPI. Asta este o rezoluție foarte mare, cred că cea mai mare de pe un mouse, probabil peste nevoile majorității, și se traduce în mișcări foarte precise, la nivel de pixel, în acele jocuri când asta contează. Și în multe contează, de exemplu când trebuie să pui rapid ținta pe o zonă de doar câțiva pixeli ca să tragi exact pe acolo sau când încerci să dai un headshot și nu-ți permiți să potrivești prea mult cursorul, ci vrei să-l muți din prima exact acolo unde trebuie, că altfel ți-o dă inamicul.

Software-ul Logitech Hub și butoanele de pe mouse vin cu niște avantaje suplimentare în această privință. Poți alege mai multe rezoluții pentru mouse și poți comuta rapid între ele. Default, de exemplu, mouse-ul vine cu patru preconfigurate, 1200, 2400, 3200 și 6400 dpi. Poți comuta între ele cu butoanele DPI Up și Down și poți seta ca una dintre ele să fie activă doar câtă vreme ții apăsat butonul lateral DPI Shift.

Ideea este că poate în mod curent te joci cu 2400 dpi, dar, când stai pe lunetă sau te lupți cu vreun inamic atât de îndepărtat încât are doar câțiva pixeli pe ecran, treci pe 6400 dpi pentru precizie mai mare în mișcare. Dacă vrei această precizie pentru un timp foarte scurt, e mai simplu să o faci ținând apăsat DPI Shift în acele momente decât comutând pe rând între valorile preconfigurate.

Mouse-ul G502 Hero are și acel report rate de 1 milisecundă, înseamnă că acesta este intervalul în care mouse-ul comunică informații către PC. Poți alege și valori de 2, 4 și 8 ms dacă nu te interesează acest aspect, dar un timp mai scurt înseamnă că PC-ul va afla mai repede că tu ai mișcat de mouse și deci engine-ul jocului se va adapta mai repede pentru a muta ținta pe, să zicem, inamicul tocmai apărut în cadru.

Poate părea dus la extrem să auzi de 1 ms și dpi-uri foarte mari, dar dacă vi s-a întâmplat într-un joc să muriți fix când ați apăsat butonul pentru a trage voi în inamic, atunci știți că fiecare milisecundă contează. Un mouse de gaming precum G502 Hero este gândit pentru cei care se lovesc de astfel de situații și vor să-și îmbunătățească jocul.

APLICAȚIA LOGITECH G HUB

Am instalat-o și a recunoscut în sistemul meu mouse-ul G502 Hero și webcam-ul C920 pe care-l am, deci aplicația este gândită ca un… umm, hub, pentru toate dispozitivele ce-ar putea avea legătură cu gaming-ul și streaming-ul.

Logitech G Hub este simplă și pare bine făcută. Mă așteptam la asta, și aplicația Logitech Options pentru mouși și tastaturi non-gaming, să zicem, este la fel acum.

Pentru mouse sunt trei secțiuni:

  • iluminat
  • butoane
  • mișcare

plus desigur câteva opțiuni de actualizat firmware.

Pe iluminare, opțiunile sunt cele așteptate. Se poate trece prin diverse culori, se poate alege un mod “respirație”, se poate prelua culoarea dintr-o zonă a ecranului cu reglaje privind viteza de adaptare șamd.

Butoanele pot fi foarte complex configurate. Aplicația îți pune la dispoziție comenzi de Windows (copy, paste, alt-tab, task manager, deschide Explorer și alte câteva zeci), posibilitatea de a pune o tastă sau chiar macro-uri pe fiecare buton în parte, inclusiv opțiuni de mouse, de exemplu poți pune secondary click pe alt buton.

Există și integrări cu alte aplicații precum OBS, Discord și Overwolf. Poți activa streaming-ul din mouse, poți pune mute microfon tot aici. Dacă-l folosești și pentru aplicații non-gaming, poți pune copy, paste, select all și alte comenzi utile pe mouse. La o adică, îl poți folosi pentru a lucra mai repede în Premiere Pro, de exemplu, cu tot felul de macro-uri și shortcut-uri puse pe mouse.

Există apoi zona de profiluri. Poți avea mai multe, aplicația s-a uitat ce jocuri am instalate în sistem și mi le-a adăugat acolo automat, creând profiluri pentru fiecare dintre ele. Asta înseamnă că poți avea pe mouse anumite comenzi atunci când te joci Doom și faci și streaming pe net, alte comenzi atunci când joci ceva de strategie și folosești și Discord. Poți schimba foarte rapid între profiluri la nevoie.

Mouse-ul include o memorie internă pentru 5 astfel de profiluri. Ideea este că poți salva configurații complete în mouse și să le folosești atunci când îl conectezi la un alt PC, de exemplu dacă mergi la vreo sală de jocuri sau turneu.

Pentru mișcarea mouse-ului se pot configura cele spuse deja anterior. Poți seta unul sau mai multe DPI-uri între care să comuți din butoane la nevoie, poți alege unul default, poți regla report rate-ul.

CE E BINE

CE E RĂU

  • Configurare complexă.
  • Butoane bine reglate, senzor performant.
  • Doar pentru dreptaci.

CONCLUZIE

Într-o lume în care toate firmele fac mouși de gaming și îi prezintă ca fiind extraordinari, mă gândesc că faptul că G502 este cel mai bine vândut din lume în ultimii ani este cea mai bună recomandare. Eu n-am nimic să-i reproșez, dacă aș vrea un mouse de gaming l-aș lua fără vreo reținere.

Preț: 329 lei la PC Garage și eMAG.

    13 comentarii

  1. Si eu eram fan Logitech dar din pacate m-au dezamagit butoanele de proasta calitate.

    Am avut initial un G9 care a fost foarte bun pana i s-a stricat rotita dupa vreo 5 ani.

    Ulterior am trecut la wireless si am luat G602, unul pentru acasa si unul la birou. Dupa ce au iesit din garantie ambii au inceput sa aiba probleme cu butoanele. Problema este placuta de cupru din butoanele Omron care se indoaie si mouse-ul incepe sa faca dublu-click in loc de click sau sa nu faca deloc. Este plin internetul de articole despre asta si de video-uri care-ti arata cum sa le repari. Pacat.

      (Citează)

    • Și pe ce ai trecut .Razer?

        (Citează)

    • Am avut un G402 care a inceput cu dublu click dupa o perioada urmat de dezlipirea firului pe placa sau undeva pe traseu pentru ca se conectat si deconecta dupa cum il miscam. Avut si un G203 cu aceeasi problema si anume dublu click. Imi pare rau sa zic da Logitech a ramas numai cu numele produsele nu sunt de calitate. In schimb am un HyperX, cel mai ieftin de la ei nici nu stiu numele, de vreo 1 an jumate si nu da semne de slabiciune inca.

        (Citează)

  2. Da, mi-am luat un Razer Atheris care ar trebui sa ajunga azi. L-am ales pentru ca are baterii normale si nu am nevoie de un dock sau de un mousepad cu fir. Daca e wireless atunci sa fie wireless pana la capat :)

    mradu:
    Și pe ce ai trecut .Razer?

      (Citează)

  3. Am avut si eu un mx510 cam 10 ani cred. Am trecut pe un g300s care s-a dovedit prost (s-a stricat dupa 2 ani). Acum mi-am luat un G pro Wireless care se dovedeste cel mai bun mouse cu care am jucat cs vreodata. Eu inca ma joc aproape zilnic :/.

      (Citează)

    • Eu am g pro cu fir. Problema obișnuită de 2 click după 2 ani
      Bănuiesc că sunt făcuți să se strice când ies din garanție
      Am avut până acum. 5 mousi logutech modele diferite aceeași problema . Bănuiesc că e timpul sa schimb firma ,deși tastatura lor g pro e f buna

        (Citează)

  4. Unde e dovada ca e cel mai bine vandut mouse de gaming in lume? Asa zice echipa lor de PR? Au niste studii GfK care-s incomplete si prost facute oricum?

    Ar fi interesant de vazut ce parere au SteelSeries sau Razer despre aceasta fantezie a Logitech.

      (Citează)

  5. MX510 cel mai bun mouse ever :)
    Nu mi-a plăcut MX310 că era prea mic și nu stătea bine în mână, în schimb aveam prieteni care erau înnebuniți după el.

    După MX510 am trecut la G400 care și acum merge, însă face figuri după 8 ani, se mai întrerupe în timp ce mă joc CS, trebuie să îl scot din USB și să îl bag în altul și își revine.

      (Citează)

  6. 3 bucăti în uz și unul de rezervă. De ce? Cumpărat la 200 de lei de Black Friday e cel mai bun mouse cu butoane configurabile pe care l-am avut. Îmi face treaba mai ușoară.

    https://i.imgur.com/5MrZz1P.jpg

      (Citează)

  7. G900 a murit butonul de pe rotita dupa nici 6 luni. Tastatura wireless g613 sau cât naiba e, scrie caractere de nspe ori lao apasare. Varza, niciodată nu voi mai lua Logitech. Când le-am cumpărat erau cele mai bune din oferta dar ambele m-au dezamăgit complet. Varza, mousi genius m-au ținut ani când ma jucam, acum rahaturile astea scumpe nu au ținut deloc.

      (Citează)

  8. Eu am un G403 Prodigy luat de BF 2018, nu are la fel de multe butoane si un design mai simplu, in rest face cartofi pai la fel de bine ca si G502.

    Acum parca imi pare rau ca nu mi-am luat unul wireless (la cat ma joc eu, mai bine fara fir).

      (Citează)

  9. Cam cu 10 ani in urma, in perioada LinkMania intrebam in stanga si-n drepta “care e cel mai bun mouse pentru CS?” in speranta desarta ca m-ar ajuta sa “dau” mai bine. Cum s-a dovedit ulterior problema nu era mouse-ul :).
    Pentru ca pe cine intrebai iti spunea o alta varianta (MX518, G5, DeathAdder, G500, etc.) m-am apucat sa le iau pe toate si sa le incerc personal. A fost un efort, erau destul de scumpe, in link e o poza din perioada “testarii”.
    https://imgbox.com/TkGdyRPx
    G500 a fost preferatul meu atunci, il am si acum, functional dar cu problema dublului click.

    De atunci incerc personal cam fiecare mouse laudat, nu sunt fanboy Logitech dar deseori in final ma opresc la un Logitech. Acum am la fiecare calculator combo-ul G213 + G502, atunci cand ma asez la oricare dintre ele nu trebuie sa ma adaptez la altceva.

    Logitech-ul a fost pentru mine cel mai sigur pariu dar continui sa incerc cand apare ceva promitator. E un brand care constant produce modele foarte bune.

      (Citează)

  10. Il am de 3 ani (de la lansare) . E superb ! Pentru cel mic am luat un G305 .
    Urmatorul tot Logi va fi .

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus