un blog de Radu Dumitru

Uitați-vă și pe canalul meu de YouTube, dați un Subscribe dacă vă place.

9 sfaturi pentru un PC silențios în timpul verii

16 Jul 2020  ·

TEHNOLOGIE  ·

36 comentarii

Când a început canicula, temperatura în cameră a crescut de la 25 la 30 de grade. Compensez asta cu aer condiționat, când e cazul, dar mi s-a părut interesant să remarc cum începând de la 2 grade în plus față de temperatura cu care eram obișnuit transformau atmosfera din cameră dintr-un plăcut de primăvară într-o zăpușeală de vară.

O altă consecință a fost că am auzit din nou coolerul PC-ului meu funcționând, turându-se pentru a face față căldurii. Am unul silențios, așa că a trecut de la nivelul “zici că n-ai cooler” la “parcă se aude ceva”, dar noaptea, când e liniște peste tot, am sesizat diferența față de nopțile de iarnă, de exemplu.

PC-urile au nevoie de mentenanță. Când eram mai mic și aveam o carcasă și un cooler varză/stock, țineam vara PC-ul cu carcasa laterală deschisă, dar după un timp am învățat mai bine. Iată niște trucuri pentru a micșora temperatura în interiorul desktop PC-urilor.

Curățați-le de praf. Eu aspir sau șterg periodic praful de pe masca din față și din spate a carcasei, adică pe unde trage aer și pe unde îl dă afară. Dacă faceți asta cu tubul de la aspirator, aveți totuși grijă. Eu evit să ating PC-ul cu tubul aspiratorului pentru că acesta din urmă poate fi încărcat cu electricitate statică și s-ar putea defecta ceva.

Poate că mă tem degeaba, dar e PC, nu mochetă, iar aspiratorul ia suficient de bine praful de pe carcasă și dacă-l țin la câțiva centimetri distanță de aceasta.

Folosiți aer comprimat. Demontați capacul carcasei și dați cu aer comprimat prin interior, în sursă, în coolerul procesorului, în ventilatoarele plăcii video și în general peste tot. E mai bun decât orice aspirator și probabil al doilea cel mai important sfat din listă. Chiar face minuni.

Eu iau tuburi de aer comprimat și pentru alte treburi prin casă, că uneori sunt utile la șters praful sau la curățat alte obiecte sau zone. Nu sunt pretențios, aleg cea mai ieftină marcă pentru aceeași cantitate. Sfat bonus: faceți asta pe balcon sau în stradă, nu în cameră.

Folosiți o pensulă moale pentru a șterge praful în interior. Asta este deja nivelul avansat, că nu-i nevoie de așa ceva decât în cazuri speciale. Uneori se depune praful atât de bine prin interior încât trebuie frecat un pic și eu aveam o pensulă moale pentru asta, deși de când am descoperit aerul comprimat nu am mai utilizat-o.

Cable management. Sunt probabil 20 de milioane de tutoriale pentru așa ceva pe net și YouTube, așa că nu intru în detalii. Pe scurt, e recomandat să trageți cât mai multe cabluri prin spatele plăcii de bază, să le legați între ele, să eficientizați traseul lor astfel încât să nu încurce circulația aerului prin carcasă. Asta poate însemna inclusiv conectarea unitaților de stocare la cel mai apropiat port SATA intern pentru a nu întinde cabluri în toate direcțiile șamd.

Este probabil cel mai important sfat din listă. Gândiți-vă pe unde intră aer în carcasă, pe unde iese și dacă are un traseu cât mai liber prin interiorul ei.

Tot aici intră și următoarele două trucuri: nu blocați fluxul de aer cu unitățile de stocare. Este bine să fie pe traseul aerului, ca să se răcească natural, dar le puteți distanța, de exemplu lăsați un bay gol între două unități șamd. Al truc este legat de folosirea unor șoricei reutilizabili, ușor de desfăcut dacă ați descoperit că mai aveți un cablu de băgat prin ei. Eu le-am luat cândva pe cele de mai jos din Carrefour:

Cumpărați un cooler performant și/sau silențios. Mie mi-a schimbat viața un cooler de calitate (un Zalman… ceva, nu se mai găsește acum), care are un radiator mare și un ventilator performant la turație mică, adică nu-l aud deși răcește bine.

Merită investiția dacă vă deranjează zgomotul și/sau temperatura procesorului, mai ales că-l puteți demonta și monta la oricâte upgrade-uri viitoare de PC. PC Garage are o mulțime de modele în ofertă și modele foarte populare sunt:

Observați că multe dintre ele au o pastilă ce se lipește de procesor pentru preluarea căldurii, iar ventilatoarele în sine sunt în altă parte și acolo se face răcirea efectivă. Apropo, PC Garage are în acest moment o campanie cu 20% reducere la carcase, surse, coolere, ventilatoare, pastă termoconductoare și alte accesorii de răcire.

Atenție că aveți nevoie de o carcasă în care să încapă un cooler supradimensionat, deci gândiți-vă întâi la asta și măsurați de două ori înainte de a cumpăra (sau schimbați și carcasa).

Schimbați pasta termoconductoare. Poate că inițial n-ați folosit una bună sau poate că nu ați aplicat-o bine. Nu-i nimic, demontați coolerul actual de pe procesor, ștergeți cu o cârpă moale pasta existentă, aplicați o alta de calitate bună. Eu am folosit mereu pastă Arctic, dar are și Noctua una care-i mai scumpă pentru că este Noctua.

Sunt o mulțime de tutoriale pe net despre cantitatea corectă ce trebuie aplicată pe procesor.

Schimbați carcasa. Acum mulți ani, când am investit într-un cooler performant și silențios, am investit și într-o carcasă mult mai bună decât “cea mai ieftină” pe care o aveam atunci. O carcasă de calitate permite managementul cablurilor din interior, că aveți pe unde să le trageți, permite montarea de cooler masiv pe procesor, include ventilatoare care trag și scot aerul afară.

În plus, una de calitate nu vibrează, ceea ce este foarte util în multe situații. Mie îmi place un PC silențios, așa că deși carcasa mea are trei ventilatoare pe ea, le-am oprit pe toate dezactivându-le alimentarea, sfaturile de mai sus fiind suficiente pentru a asigura răcirea suficientă. Asta n-ar fi fost însă posibil dacă aceeași carcasă nu permitea un cable management bun și nu avea suficiente fante de aerisire.

Schimbați sursa cu una silențioasă. Eu am de vreo 5 ani un Enermax cumpărat pentru că toate review-urile spuneau că e silențios și chiar este. A costat mai mult decât o sursă obișnuită, dar a venit cu garanție lungă, funcționează perfect și acum și este în continuare foarte silențioasă.

Din păcate nu știu ce să vă recomand la acest capitol, că nu sunt la curent cu sursele, dar dacă știți modele bune, scrieți în comentarii.

Instalați softul de management al plăcii de bază și al plăcii video. Cam toate plăcile au unul, dar mulți nu-l instalează pentru că “ocupă resurse”. Ocupă, dar poate fi și util deoarece din acel software puteți configura profilul de răcire pe Silent, de exemplu, adică placa de bază controlează automat ventilatoarele pentru a le ține la turație mică, chiar dacă asta înseamnă o temperatură mai mare în interior.

Dacă aveți un cooler performant și ați făcut cable management și alungați des praful din interior, răcirea este oricum adecvată și deci sistemul poate sta pe Silent. Probabil temperatura procesorului crește cu vreo 5-10 grade Celsius, dar câtă vreme este la o valoare decentă, nu contează.

Eu am placa de bază și cea video pe silent. Coolerul meu stă la câteva sute de RPM și placa de bază îl accelerează automat atunci când e cazul, precum în CPU 100% pentru mai mult timp sau vreun joc intens. În 95% din timp, însă, nu le aud funcționând.

Placa video în particular, un Asus GTX 1060 Strix OC cu trei ventilatoare pe ea, a fost foarte zgomotoasă când am activat-o prima oară, de m-am speriat după primul minut că poate am făcut o alegere proastă. Noroc că software-ul ei de control mă lasă să o trec pe Silent și după câteva secunde de la pornire devine automat de neauzit.

That’s about it. Cred că mulți consideră că investiția în carcasă, sursă și cooler de calitate nu merită dacă nu construiesc vreun PC-rachetă, dar gândiți-vă că aceste componente le puteți reutiliza în viitor după upgrade-uri, adică au o durată de viață foarte lungă. Sunt ca fundația unei case, o faci o singură dată și merită făcută una bună.

Eu folosesc HWmonitor pentru supravegheat temperatura, apropo. Probabil sunt și soluții mai bune, cu grafice și din astea, dar neavând probleme, nu m-a interesat așa tare.

    36 comentarii

  1. Este cumva posibil ca temperatura ambientală (caldura) sa scadă performanțele PC-ului? Am observat, incidental, ca atunci când nu mergea AC-ul în camera (27 – 28 grade pe termometru/55-58% umiditate) parca nu mai mergea la fel de fluent prin jocuri pe care, în condiții normale, le rula fără probleme…

      (Citează)

    • Temperatura ambientala o influenteaza direct pe cea din carcasa, asa ca probabil ori CPU ori GPU a inceput sa faca thermal throttling din aceasta cauza.

      Cea mai simpla solutie e sa tii AC-ul on. Altfel, cred ca ar trebui determinat “vinovatul” pentru performanta scazuta ca sa vezi care ar fi urmatorii pasi: reaplicare pasta, schimbare cooler, montare ventilatoare extra/mai mari, schimbat cooler cu sistem AIO etc.

        (Citează)

    • Cea mai ușoară chestie de făcut este suflatul de praf al ventilatoarelor și radiatoarelor din sistem. Nu trebuie să desfaci și să atingi nimic în afara de panoul lateral al carcasei.

      Fa asta întâi și vezi cum se comportă după. 27~28 de grade ambientale nu ar trebui să fie o problemă pentru un sistem, doar dacă nu funcționează corect niște ventilatoare blocate de praf sau mizerie ar putea influența.

      In cel mai rău caz la care ma pot gândi, procesorul sau placa video de pregătesc să crape și dau semne de pe acum.

        (Citează)

  2. Gembird are niște spray-uri cu aer comprimat foarte bune, permanent am in casă 3-4 tuburi.

    Cooler Master are seria de carcase și ventilatoare Silencio. Arctic are coolere și ventilatoare mai silențioase. Combinația ideală pentru silențiozitate ar fi carcasa Silencio cu ventilatoare la fel și cooler procesor de la Arctic. Seria lor Freezer Liquid II a rupt in toate review-urile, au luat inclusiv premiu EISA.

    Pentru pretențioși există fan controller manual sau fan hub care poate seta ventilatoarele funcție de PWM.

    Apropo de Arctic, la schimbarea pastei este indicată curățarea suprafeței cu puțin alcool izopropilic. Nu e de ajuns doar o cârpă sau șervețel.

    Sursa trebuie sa fie de calitate și cu măcar 100W mai puternică decât necesarul maxim al sistemului pentru că o sursă forjată va pica mai repede. Căldura îi scade eficiența și se încălzește mai mult iar ventilatorul o ia razna tot mai mult. Enermax sunt excepționale, Seasonic sunt bune. Fortron sunt bine făcute și foarte corecte la preț, într-o vreme sursele lor silver erau de fapt gold înăuntru.

    O fi curentul ieftin, dar o sursă de brand serios cu eficiență garantată îți va trage 10~20% mai puțin curent decât una ieftină dar de la “producător” fără istoric și experiență.

      (Citează)

    • Gaelex: Gembird are niște spray-uri cu aer comprimat foarte bune, permanent am in casă 3-4 tuburi

      In ce sens bune? E aer de munte?

        (Citează)

    • Adică nu scuipă azotul lichid sau ce gaz au în ele cum înclini spray-ul 3 grade față de verticală.

        (Citează)

    • Ah, apa. E aerul mai uscat in ele.

        (Citează)

    • Nu cred ca are apa, cel puțin nu conform specificațiilor :
      https://gembird.com/item.aspx?id=10057

        (Citează)

    • E apa din aer care condenseaza. Cu cat bagi mai mult aer intr-o incinta cu atat bagi si apa iar apa nu e compresibila. Cand iese aerul, se raceste si condenseaza. E o problema comuna cand lucrezi cu aer comprimat. In industrie se foloseste mult aer comprimat pentru actionarea diferitelor utiliaje, sa vezi ce curge acolo. Mai nasol e cand cineva foloseste aerul ala comprimat pentru activitati sensibile. Se mai folosesc uscatoare (ma astept sa foloseasca toti producatorii de tuburi, ca doar dai cu el in componente electronice) dar cateodata nici astea nu sunt de ajuns. Atunci cumparam gaz comprimat pur, de obicei azot, obtinut de o linie de fabricatie, nu pompat din atmosfera.

        (Citează)

  3. In ultimii 6 ani am avut doua coolere Arctic Freezer 7 Pro Rev2. Foarte bune si ieftine, pe primul l-am dat cu tot cu procesor, altfel il mai tineam.
    Acum am un Arctic Freezer 34 pe un Ryzen 5 3600 si face fata cu brio.
    Doar am vrut sa scriu ca exista si mai ieftine si bune. Sunt sigur ca Noctua ala face toti banii, dar diferenta mai bine o bagi intr-o sursa buna si carcasa buna.

    Dupa 6 ani de o carcasa imensa Thermaltake cu o caruta de ventilatoare, am trecut la una Fractal Design, miniATX, e o schimbare imensa.

      (Citează)

    • Da, Noctua cam este potrivit pentru Core i7, i9, Ryzen 7 etc

        (Citează)

    • Există Freezer 34 Duo, se descurca cu i7 și i9 overclockate. Plus ca vin cu mx4 deja aplicat și au avantaj măricel față de alte firme.

        (Citează)

    • Arctic Freezer 7 am si eu, nu stiu ce revizie este, ca il am de vreo 6 – 7 ani. Pe canicula asta mentine procesorul (Phenom II X4 955) sub 50 de grade. Nu mi se pare ca rupe gura targului, dar si-a facut bine treaba in timp. Pasta la procesor n-am mai schimbat-o de vreo 2-3 ani.

      Am trei harduri in calculator, doua WD si un Samsung. WD-urile stau la 47 grade, in timp ce Samsung sta la 41. Le-am tot mutat, le-am schimbat, tot fierbinti raman fata de Samsung. Bine, si carcasa e pocnitoare, e un no name.

        (Citează)

  4. O carcasa buna, eu folosesc DeepCool la 150lei, care are grila frontala complet perforata, iar pe laterale in dreptul placii video si cpu-ului are fante.

    O sursa buna.

    Un cooler aftermarket pentru cpu.

    2 ventilatoare artic de 120 la intrare si iesire.

    Maintemanta periodica, eu folosesc o pensula de vopsit ca sa curat ventilatoarele.

    Pozitionarea pc-ului sus pe masa, dar nu in spatele monitorului.

    HWMonitor pornit tot timpul, monitorizeaza temperatura maxima.

      (Citează)

    • Aha, deci nu sunt singurul cu pensula. Mă întreb dacă și acolo ar fi necesară o pensulă specială pentru a nu descărca electricitate statică.

        (Citează)

    • Clar nu esti singurul care foloseste pensula la scos praful din calculator, in plus tin aspiratorul pornit si atintit spre locul in care dau cu pensula si asa scot praful complet nu doar il relochez.

        (Citează)

  5. caut o solutie silentioasa pt un NUCI7RYH, recomandari?

      (Citează)

  6. va spun eu cel mai bun sfat: ia un laptop.
    PC by design e un aspirator de praf.

    cable management e o prostie, ai 3 fire in toata carcasa, nu ajuta cu nimic ca le rasucesti de 100 ori sa le ascunzi in dosul carcasei, ce faci e ca aduni praf acolo mai degraba.

      (Citează)

  7. Clar, ca-n laptop nu se strange praf si chiar daca se strange e super usor de curatat; haha, hai ca esti amuzant.

    In alta ordine de idei, Argus Monitor e un alt utilitar de monitorizare a temperaturilor SI poti regla PWM din el.
    Cautam de ani de zile un inlocuitor la SpeedFan pana sa-l gasesc pe cel de mai sus.

    Unul din cele mai bune coolere, si ca performanta si ca silentiozitate: Thermalright HR-02 Macho Rev. B

    Nu stiu daca se mai gaseste dar mi-a schimbat viata =)

    PS: Daca a gasit cineva un compresor cu alimentare de la masina ca sa pot duce unitatea “in camp” lasati aici o referinta.

      (Citează)

    • laptop-ul sta pe birou si nu suge atata praf.
      il cureti o data la x ani, daca esti paranoia il cureti anual. in rest viata buna.

      la PC daca ma uit in el e cuib de sobolani

        (Citează)

  8. Cand suflati cu aer comprimat in zona ventilatoarelor, neaparat blocati-le cu ceva inainte, altfel le descentrati si le inlocuiti mai repede decat trebuie. Pasta termoconductoare buna e Arctic Silver 5. Unitatea se curata de praf cam la 2-3 luni daca mediul e normal in casa/afara.Daca observati ca se depune praf mult intr-o saptamana in camera pe lucruri, atunci la 2-3 saptamani.

      (Citează)

  9. Un lucru foarte important pt a mentine o temperatura corecta a calculatorului e sa schimbi ocazional pasta termoconductoare de la gpu si cpu. Orice pasta se degradeaza in timp si are nevoie de inlocuire

      (Citează)

  10. 30 grade in apartament!? wow! Da unde locuiesti, la cort?

      (Citează)

  11. Gaelex:
    Cea mai ușoară chestie de făcut este suflatul de praf al ventilatoarelor și radiatoarelor din sistem. Nu trebuie să desfaci și să atingi nimic în afara de panoul lateral al carcasei.

    Fa asta întâi și vezi cum se comportă după. 27~28 de grade ambientale nu ar trebui să fie o problemă pentru un sistem, doar dacă nu funcționează corect niște ventilatoare blocate de praf sau mizerie ar putea influența.

    In cel mai rău caz la care ma pot gândi, procesorul sau placa video de pregătesc să crape și dau semne de pe acum.

    =)))) gelex strikes again

      (Citează)

  12. Gaelex: Freezer 34 Duo

    Am luat totul de la pcgarage, si atunci nu aveau Duo decat nu stiu ce culoare, la pret mult mai mare. Cum nu imi trebuie culori prin carcasa, a fost ok si cel “normal”. E misto cand pasta e deja aplicata, dar si ce vine cu 34 ajunge pentru vreo doua montari.

      (Citează)

    • Probabil rosu si pe urma a fost adus si verde, produsele noi si scumpe se aduc mai grija la inceput.

      Acum sunt ceva mai multe optiuni disponibile :)

        (Citează)

    • Nu ca n-ar avea dreptate dar a trebuit sa ma opresc aici: “Cu cât procesorul primește mai multă putere (volți), cu atât se încălzește mai mult”. Nu iau sfaturi despre electrice si electronice de la cei care se impiedica in unitatile de masura ale curentului electric.

        (Citează)

  13. Pentru cine încă mai are calculator, sfaturile sunt cam degeaba, făceam chestiile astea acum 15 ani. Acum lumea are laptop și nu-l mai curăță. Ba chiar nici laptop nu prea mai are.
    Oricum, cine face curat în casă, curăță vara sigur și calculatorul, iarna e îl lași necurățate, ca e sursă de căldură la picioare

      (Citează)

  14. Cand recomanzi coolere mari gen Noctua NH-D15 e bine sa amintesti sa fie atenti si la inaltimea RAMului, coolerele asa de mari se intind peste sloturile pentru RAM. Stiu, pentru cine se pricepe pare inutil dar totusi foarte des aud de greseala asta.

    Si pentru ca a venit vorba de calculatoare, uite ce-ai starnit cu articolul despre AMD :): https://pcpartpicker.com/b/t4p8TW

      (Citează)

    Alătură-te discuției, spune-ți părerea:

    Your email address will not be published. Required fields are marked *

    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici, și fără mesaje doar de dragul URL-spam-ului. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt binevenite. Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea.

sus