un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Recomandați-mi un aer condiționat fiabil (și poate cu wifi)

2 Jul 2020  ·

TEHNOLOGIE  ·

85 comentarii

Pe 30 iunie am pornit pentru prima oară aerul condiționat, să se marcheze milestone-ul în jurnalul de bord. Destul de târziu față de alți ani, dar a ținut și vremea cu noi cu toate acele zile mai ploioase. Ocazia cu care mi-am adus aminte că trebuia să-mi fac iarna car și vara sanie și n-am făcut asta.

Mă gândesc să schimb aparatul de aer condiționat din biroul în care stau aproape 12 ore pe zi. Instalația are aproape 10 ani, a trecut acum doi ani printr-un proces de verificare a presiunii de freon, dar tot nu mi se pare că răcește bine.

Tot acum doi ani am descoperit niște pete de mucegai în aparatul din interior. Canalul de scurgere a condensului are o problemă, e parțial înfundat pe undeva și cred că umezeala aceea duce la apariția de mucegai în spatele clapetelor unității. L-am curățat atunci cu un spray. Acum am descoperit iarăși o urmă, l-am curățat din nou (se dă cu un spray anti-mucegai în interior și se lasă peste noapte), dar mă enervează situația.

Iată un ghid de curățare a filtrelor, apropo, și folosiți o lanternă ca să vă uitați bine în interiorul unității, că poate aveți vreo surpriză.

Și mai tare mă enervează că aparatul este vechi și nu are inverter, ceea ce i-ar reduce mult consumul energetic, iar cum în această vara va funcționa multe ore pe zi, aș vrea să reduc consumul de curent. Inverterul mai are și alte avantaje, precum operarea mai silențioasă, dar avantajul principal este la consumul de curent electric.

Eu mi-aș dori și altceva: un aparat conectat la wifi-ul casei și la servicii precum Google Assistant sau IFTTT, ca poate în viitor să-l pot porni de la distanță înainte să ajung acasă sau să-l pot face să pornească automat în funcție de temperatura din cameră. Mă îndoiesc că voi găsi așa ceva la un preț decent, dar încerc și eu.

Așa că, pentru cei care sunt mai pricepuți decât mine în acest domeniu, am următoarele întrebări:

  • poate fi demontată instalația veche și montată cea nouă prin gaura deja dată în perete? Sau lărgită aceea dacă este nevoie? Diversele firme care fac instalarea fac așa ceva sau vor musai să pornească de la zero și nu-și bat capul cu un aparat vechi deja montat? Că nu vreau nici mare chin și șantier pentru asta.
  • nu cred că-mi voi permite aparate de la Daikin, Fujitsu sau Samsung, care costă mult deși nu mă îndoiesc că sunt bune. Dintre restul brandurilor mai cunoscute și în bugetul meu mă atrag acest Gree Muse (sau varianta de 12.000 BTU sau Gree Bora, după ce o reclamă TV spune că Gree sunt cele mai vândute aparate din lume) și acest Midea Prime (care este un grup chinezesc foarte mare de electrocasnice, poate vă amintiți un articol de duminică despre cum patronul său, cu avere 24 de miliarde de dolari, a fost ținut ostatic de niște răufăcători). Are cineva experiență practică cu vreunul dintre aceste două branduri?

Mă interesează în primul rând fiabilitate foarte bună și “să dea bine”, adică să aibă un reglaj cursiv al turației, nu să alegi între “suflă ca un melc obosit” și “suflă ca uraganul Sandy”. Și apoi aș prefera să ocolesc brandurile white label (adică cele produse de vreo companie și apoi rebranduite de distribuitorul local în ce vrea el) în favoarea unuia care măcar să aibă trasabilitate.

    85 comentarii

  1. Samsung nu e asa fiabil, ajung multe la garantii, daca relatii sa intrebi. Mergi pe un producator de AC-uri GREE! modelul asta ar trebui sa aiba f multe reviewuri, iar la pretul asta.. https://www.pcgarage.ro/aer-conditionat/gree/bora-a4-silver-gwh12aab-k6dna4a-12000-btu-a-plus-plus-a-plus-wi-fi-inverter-plus-generator-cold-plasma-kit-instalare-inclus/

      (Citează)

    • Daikin, fiabil dar costa. Altfel, gama GREE este preț calitate. Sa te uiti si dupa GREE gama Crown a lor, compresorul este de la Daikin si funcționează la eficiența maxima pana la -35 grade afară, adica il poti folosi pe cald liniștit pe timp de iarna. Have fun

        (Citează)

    • Daca il folosesti si iarna pentru incalzire, nu te rupe la bani?

        (Citează)

    • Kaysun – Prodigy , marca spaniola , full inverter ( compresorul si cele 2 ventilatoare ) , wi-fi , pret corect , calitate pt tarile din vest – importator si distribuitor – Climatica – 0745 354 399

        (Citează)

  2. Recomand Gree Muse. Nu il am de foarte mult timp, dar isi face treaba foarte bine, are wi-fi integrat – il pot controla din app. Si arata bine, ca e si asta un aspect important.
    Plus ca din tot researchul facut (online + cativa oameni care se pricep) pare ca ar fi cam cel mai ok raport calitate/pret din categoria aparatelor de 1500-2000 lei.

      (Citează)

    • Gree Bora A4 (vezi că e oferta la PC Garage) montat cu Aer Conzal.

      Aerul e fain își face treabă dar din când în când WiFiul se deconectează și trebuie resincronizat (sper sa fie totuși de vina rotorului că a mai făcut câteva figuri anul asta pe banda de 2.4 Ghz)

      Nu are de ce sa nu meargă instalat în locul vechiului aer dar probabil la costul de instalare se mai adaugă 100/200 lei demontatul vechiului aer

        (Citează)

  3. Nu poate. Sigur cu wifi. Suntem in 2020. E placut sa fi plecat si sa iti deschizi ac-ul de afara cu jumatate de ora inainte. Sau sa il deschizi din bucatarie, etc.
    Recomand orice ac cu review-uri multe.
    Punctual, acesta pare super ok: https://www.emag.ro/aparat-de-aer-conditionat-star-light-inverter-12000-btu-clasa-a-display-control-wifi-acm-12fowf/pd/DWF41WBBM/
    – 5 ani garantie

      (Citează)

    • Da, il am si eu. E bun si ieftin, 5 ani garantie, WIFI… Am si un Tesla care are si el WIFI. Mabele au preturi ok si merg bine.

        (Citează)

  4. De Gree am auzit de cateva ori de bine in ultimii ani si daca nu aveam deja cateva Daikin, foarte probabil ca luam Gree.

    Sistemul de montare pe perete si cel de afara probabil sunt diferite fata de ce ai deja, deci vor trebui date jos sau adaptate la aerul conditionat nou.

    Cablurile si furtunele poate sunt standard, dar daca zici ca se infunda ar fi mai bine pus unul nou.

      (Citează)

    • Câteva Daikin? Ești bogat!

        (Citează)

    • Cred ca sunt chiar 5 in total, luate de-a lungul timpului. Deh, aveam un vecin care lucra chiar unde trebuie ca sa ne poata face rost de oferte bune ;)

      Anul trecut l-am inlocuit pe cel mai vechi Daikin din acasa, cred ca avea 10 ani sau peste si nu prea mai facea fata. Am mai pus unul in bucatarie, pentru doamna maica’mea.

      Acestea 2 noi sunt si cu modul wireless, aplicatia nu e rea.

        (Citează)

    • Daikin am și eu, două bucăți. Arată bine pe perete (un aparat emura și unul perfera).
      Nu știu cum sunt altele, dar cele două sunt silențioase, au o grămadă de opțiuni direct din telecomandă, au și modul wifi (ale mele au venit la pachet, nu le-am cumpărat separat) iar aplicația pentru ele e destul de ok.
      Am reușit să le integrez și cu un Samsung hub iar în smartthings poți sa îți faci tot felul de scenarii, pentru a porni și opri aparatele în funcție de ore și temperatură.
      BTW, în aplicația mobilă poți să vezi și consumul de curent. Ele parcă sunt A .
      Merg să și încălzească sau să dezumidifice, dar nu prea am folosit cele două funcții.
      Contra ar fi prețul… Am dat vreo 10k RON cu tot cu instalare pentru două bucăți.

        (Citează)

    • Ale mele au fost peste 2000 si inspre 3000 de lei la momentele respective, dar nu stiu cat a fost instalarea. La unul din ele n-a fost nevoie de modificari, fiind acelasi producator au mers cablurile, furtunurile, gaurile de surub…

      Daikin nu mai sunt asa de scumpe acum, le gasesti pe la 2200 de lei pe cele de 12.000 BTU pe eMAG. Banui ca daca iei legatura direct cu vanzatorul le scoti mai jos, comisionul pe marketplace trebuie sa fie mare pe categoria asta.

        (Citează)

    • Pentru astia care au mai multe aparate de aer conditionat: de ce nu ati luat unul singur multi-split?

        (Citează)

    • @Gaelex modelele luate de mine sunt și acum pe eMAG de la 4000 de lei în sus, fără montaj. Da, au și modele mai ieftine, dar eu eram grăbit, muream de cald 😁, am primit o recomandare și am luat ce era pe stoc și îmi puteau instala rapid. Nu am vrut modelul cel mai ieftin, asa ca am dat cam mulți bani 🙂.

      @Giani Mucea pana acum nici nu știam ca este asa ceva… Cum ziceam și mai sus, am fost grăbit și am luat rapid 🙂. Btw, dacă stăteam atunci și procesam mai mult poate era altfel… Dar căldura mi-a luat mințile 😁😁. Mai ales că îmi dau seama acum că îmi mai trebuie încă unul, la cum am poziționate camerele nu prea ajunge aerul în toate cum trebuie.

        (Citează)

  5. Acum 3 ani, cand am facut ultima revizie completa(adaugat freon, verificat altele) cei de la firma care a facut asta mi-au zis ca ei pot demonta aerul vechi(platesti extra) si il pot monta pe cel nou in acelasi loc. Erau cei de aici https://prompt-service.ro/ .p.s.Daca imi aduc aminte bine, demontatul ac-ului vechi costa cam 50% din montajul unuia nou.

      (Citează)

  6. Dacă vrei fiabil ei zic să te uiți totuși la Daikin sau alte japoneze. Nici nu trebuie să aibă wifi integrat pentru că il controlezi de la distanta cu o telecomanda inteligenta precum modelul Broadlink RM Mini 3.
    Totusi daca vrei ceva mai ieftin poti sa te uiti si la un AUX. Stiu pe cineva care are si e multumit.
    Cere o oferta la Instarom. Eu am fost mulțumit de montaj.

      (Citează)

    • s-a mai schimbat ceva la Broadlink RM Mini 3 ?
      Ca in momentul in care foloseam unul , nu iti arata daca este on sau off, sau sa se schimbe starea in aplicatie daca il pornesti de acolo si il opresti de la buton.

        (Citează)

    • Pai starea in aplicatie este imposibil sa se schimbe daca folosesti telecomanda, ca ar trebui ca aparatul sa comunice asta, ceea ce nu se poate, ca aparatul e dumb, de unde si nevoia de broadlink.

      Ref la status in aplicatie, in continuare nu stie si nici nu cred ca va sti vreodata sa arate status ul.

      Am impresia ca la IR nici nu e indicat, pt ca din nou, softul nu stie daca aparatul chiar a pornit sau s-a oprit (poate fi stricat sau poate ceva a blocat semnalul IR), deci nu prea are nici un sens sa iti arate… ma rog, pt cine intelege cum stau lucrurile poate ar fi folositor sa iti spuna ce ai facut la apasarea anterioara, dar e ceva complicat de inteles pt majoritatea oamenilor, dupa cum se vede si din intrebarile tale.

      Asa ca eu folosesc o camera IP cand sunt plecat de acasa ca sa vad daca a pornit sau nu aerul :-)

        (Citează)

    • Asa ca eu folosesc o camera IP cand sunt plecat de acasa ca sa vad daca a pornit sau nu aerul :-)

      Eu folosesc o priză din aia smart pentru asta, dacă am consum înseamnă că AC-ul e pornit, dacă nu, nu.

      Statusul se mai desincronizează și la astea pe WiFi. De exemplu, telecomanda nu are cum ști starea aparatului așadar dacă îl pornești din aplicație și apoi vrei să îl oprești din telecomandă, va trebui să apeși de două ori butonul de power (prima data ca să îl pornești – deși e deja pornit, iar apoi ca să îl oprești). Mai rămâne aspectul securității, aplicația pe care o am eu pentru control prin WiFi arată foarte pueril și tare mi-e teamă că și codul e la fel.

        (Citează)

    • La mine firele aparatelor de AC sunt trase prin pereti si se duc direct in tablou, deci nu pot folosi priza wi fi.

      Dar parca am citit pe undeva ca nici nu e indicat sa pornesti / opresti aparatul pornind / oprind curentul. Nu stiu daca e adevarat sau valabil la toate.

        (Citează)

  7. nu am o recomandare dar am avut o discutie cu cei de la firma de instalat aer conditionat si au zis atat – vrei un aer conditionat bun ia-ti DAIKIN pe viitor, e de departe cel mai bun ca si fiabilitate/calitate

      (Citează)

  8. Nu prea am experienta cu aparate de aer conditionat, in Romania aveam un LG vechi parca si aici nu am deloc (biiig problem, dar incredibil de scump sa instalez unul avand in vedere configuratia casei; sigur voi instala unul cand ma mut). Dar pot sa recomand firma Daikin, sunt clientii nostri si am petrecut ceva vreme pe la birourile si prin fabrica lor si am vazut cum proiecteaza si produc.

      (Citează)

    • Eu căutam ceva A+++ și am găsit asta:
      Pachet aer conditionat Inventor Premium-12000Btu-PR1VI32-12WFC/PR1 A+++,R32,WiFi+kit complet de montaj(3ml teava de cupru izolata 6 si 10, 3ml furtun condens,6ml cablu electric 4×1,5, set console,banda matisat,suruburi prindere)
      Dar nu are review-uri; dacă știe cineva despre ele, rog sa scrie.

        (Citează)

  9. si eu zic sigur cu wi-fi, nu poate cu wi-fi.

    anul trecut am vrut sa schimb si eu aparatele de aer conditionat, ca ale mele sunt niste porcarii (asa le-a pus constructorul si eu nu am avut un cuvant de spus), plus ca vreau wi-fi integrabil cu Smartthings etc.

    dupa ce am vorbit pe la niste firme, concluzia a fost ca este o chestiune de noroc daca poti sau nu sa folosesti traseele existente, ca depinde de multe lucruri, de la dimensiunea unitatilor noi pana la dispunerea locurile in care intra tevile in aparat etc

    adica practic cei cu care am vorbit mi-au spus ca pana nu vin la fata locului cu aparatul nou si il demonteaza pe cel vechi, nu pot sa spuna daca se pot folosi sau nu vechile trasee

    cum eu voiam neaparat sa nu sparg pereti daca nu e neaparata nevoie, am renuntat la idee.

    referitor la alegerea aparatului, nu comentez cand zici ca nu iti permiti nu stiu ce, dar eu cred ca la aer conditionat nu e bine sa te zgarcesti, pentru ca e ceva crucial pt confort, este ceva pe care il folosesti termen lung si care nu poate fi inlocuit decat cu mare deranj.

    asa ca eu unul voi merge pe ideea sa iau cel mai bun aparat pana in 2500 hai max 3000 de lei cand voi fi nevoit sa le schimb

      (Citează)

  10. Iti confirm chiar daca nu e ceea ce vrei: Daikin e super fiabil, silentios, controlabil de pe Wifi (internet) cu addon Daikin si merge cu IFTTT – dar eu nu l-am activat asa. Evident costa, dar nu imi pare rau de investitie.

    Am 2 aparate, modele diferite – Living (silentios) & Bucatarie. Comparand cu ce au alte cunostinte pe unde merg in vizita, orice alt brand, Daikin e mult peste. Fata de white label-uri nu exista nivel de comparatie – cev gen Dacia Nova si Mercedes. Controlul WiFi are un singur minus (cam major): in comparatie cu telecomanda fizica nu poti seta:
    – ON time (gen in porneste-l in x ore)
    – OFF time (gen acum ii dai drumul si sa se opreasca in x h)

    La job, avem numai Daikin in salile de sedinta, cu destula vechime. Nu s-au ingalbenit deloc.

      (Citează)

    • Eu am 2 Daikin-uri si un Hitachi. Hitachi, desi ca si feeling nu pare asa premium ca Daikin, are o functionalitate ireprosabila, parca aerul e mai curat si reuseste sa raceasca la 24 de grade un spatiu de aproximativ 80 mp (la 20000 BTU).
      Unul din Daikin-uri are si modului Wifi si se poate planifica pornirea si oprirea, adica are un scheduler in aplicatia de mobil. Modulul Wifi si aplicatia mi se par extraordinar de fiabile, am si uitat parola si contul, nu a necesitat niciodata vreun restart si se conecteaza cu 100% rata de succes, fie in interior-ul WLAN-ului, fie de afara, din internet.

      Dar Daikin-ul cu modul Wifi are o problema la unitatea interioara, in sensul ca vntilatorul scoate un zgomot enervant, prezent mai ales la turatiile mici, pare descentrat. Celalalt Daikin nu are problema asta.
      Daikinurile mi se pare ca au unitatile exterioare mai silentioase decat Hitachi-ul, dar sunt si mai mici (9000 BTU). Dar asta nu conteaza prea mult pentru mine, ca oricum stau cu geamurile inchise cand functioneaza (la fel si vecinii). Si cred ca aici se simte invertorul la silentiozitate, nu la unitatea indoor, unde conteaza design-ul ventilatorului mai mult.

      Altfel, cand am cautat eu, ma canalizasem pe doar 3 marci japoneze: Daikin, Hitachi si Fujitsu.

        (Citează)

  11. Radu eu iti recomand un aparat certificat EUROVENT…anul trecut eram dispus sa cumpar un Daikin iar bugetul a fost de 3500 lei dar din pacate desi m-am deplasat la sediul celor de la prompt service de 2 ori tot nu m-au convins sa cumpar un aparat Daikin…am ales un AC MIDEA BLANC R32 care cu tot cu rabla m-am constat 1200 lei de 12000btu cu WIFI + montajul ( inclusiv demontarea AC-ului vechi ) cam 550 lei.

    De diferenta pana la 3500 lei cat eram dispus sa platesc pe un Daikin am ales sa platesc factura de curent timp de 1 an.

    Repet alege un aparat cu certificare EUROVENT iar acest MIDEA BLANC R32 este certificat EUROVENT.

      (Citează)

  12. Am achizitionat acum doi ani un aparat de aer conditionat Gree (https://www.emag.ro/aparat-de-aer-conditionat-gree-bora-a4-r32-inverter-12000-btu-clasa-a-g10-inverter-buton-turbo-auto-diagnoza-wi-fi-display-gwh12aab-k6dna4a/pd/DDYNVVBBM/?cmpid=83182&gclid=CjwKCAjwi_b3BRAGEiwAemPNU8Th1l8Vdz2ZRk2RXFGu4D_nMRAHTUjlsR-G_9CXoBXgVWW0zyuKShoCV3sQAvD_BwE) si pot sa spun ca se comporta excelent.
    Functia de conectare prin Wi-Fi face toti banii, sincer nici nu stiu unde este telecomanda, iar mai nou aplicatia Gree+ este compatibila si cu Google Home, deci toate comenzile sunt la un “Hey Google” distanta.
    Cand nu sunt acasa, pornesc aparatul cu 30 de minute inainte sa ajung si totul este nice and cool cand ajung.
    Plus de asta, daca folosesti aparatul de aer sa racesti mai multe camere il poti controla de oriunde, nu trebuie sa te duci in camera respectiva ca sa “bata” telecomanda.

    Un alt plus este faptul ca are o functie numita X-Fan. Dupa ce opresti aerul conditionat, acesta mai functioneaza cateva minute pe ventilatie pentru a usca umiditatea ramasa inauntru pentru a impiedica dezvoltarea bacteriilor.

    Singurul dezavantaj pe care il vad este faptul ca la acest aparat palele care directioneaza flow-ul aerului sunt automatizate doar pe verticala, regajul stanga dreapta este manual.

      (Citează)

  13. Acasa in apartament am Gree (de 9 ani) si la o casuta la tara Daikin (de 3 ani).
    Confirm ce au mentionat ante-comentatorii:
    – daca vrei calitate fara sa ai restrictii de pret -> Daikin
    – daca vrei raport calitate-pret bun -> Gree (ele merg perfect si acum dar se simte o senzatie de ieftineala la plastice si la telecomanda, comparat cu Daikin). Evident aici am comparat un pic mere cu pere pentru ca vorbim de 6 ani diferenta intre ele (cu siguranta a mai evoluat si Gree intre timp…)

    A, si inca o chestie, daca mai poti amana un an aplica proverbul cu iarna car si vara sanie. :)
    Daikin de care ziceam le-am comandat undeva prin martie/aprilie si am prins niste reduceri maricele.

      (Citează)

  14. Aruncă un ochi și la Carrier

      (Citează)

  15. Uită-te și la Mitsubishi Electric

      (Citează)

  16. Cauta o firma care sa iti demonteze unitatea interioara si sa o spele cu vap-ul, iese noua. Ptr wifi exista priza inteligenta ptr modelul actual

      (Citează)

    • Asta cu curățarea ar putea fi o chestie temporară, dar prefer un aer eficient energetic, că merge des și oricum plătesc din ce în ce mai mult curentul.

      Cu priza inteligentă nu merge cel actual. E o telecomandă care-i dă de fiecare dată semnal cu ce trebuie să facă, nu rămâne setat ca să te poți juca din priză la el.

        (Citează)

  17. https://prompt-service.ro/aer-conditionat-inverter/aer-conditionat-gree-muse-9000-btu
    Am montat acum 3 saptamani cu ei , sunt ok , Gree sau Yamato – oricum e aceiasi firma dar calitate/pret OK . E silentios

      (Citează)

  18. Da’ un meserias in ale ACului imi recomandati si mie? Cineva testat si de incredere.
    Am un hitachi la care sigur trebuie completat freonul si eventual curatat.

      (Citează)

  19. Am midea ala intr-o camera pus anul asta in locul unui electrolux.
    Da, se poate monta in aceeasi gaura, dar vor pune suporti noi afara, ii vor taia pe cei vechi si vei plati putin in plus decat o montare standard. Ti-l iau si pe cel vechi daca vrei. Legat de aparat, nu cred ca merge conectat cu google home, abia am reusit in aplicatia lor (au mai multe aplicatii, destul depraf, abia la al 3-lea telefon a mers, si apoi invite pe restul). Nota aplicatiei in play store e 1 si ceva parca (si tre’ sa stii care aplicatie este ca-s mai multe de la ei)

    Singurul lucru enervant pana acum e ca nu pot sa il fac sa ramana pe silent (sa nu bipaie cand se inchide/schimba ceva) desi are setare de silent (gen il pornesti si apoi il pui pe silent).

    A si mai e o chestie, astea noi au ceva agent de racire mai eco, astfel ca nu racesc la fel de rapid ca cele vechi, insa avand in vedere ca am cate unul in fiecare camera, nu e o problema

      (Citează)

  20. + 1 pt. Gree – e si mai sus recomandat, modelul de 12.000 BTU in zona de 1500 ron cu WiFi inclus.

    Am si eu acasa, am mai recomandat si la altii, m-am documentat inainte si e ceea ce trebuie in gama asta de pret.

    Pentru montaj recomand cu caldura Aer Conzal.

      (Citează)

  21. Personal aș investi puțin mai mult pentru un aparat fără vânt direct(wind-free). Merită toți banii, te răcorești repede fără să ai uragan în cameră.

      (Citează)

  22. Am samsunguri mai vechi (5 ani +) – foarte fericit cu ele. Nu am fost destul de inteligent sa le iau cu wifi care functioneaza se pare super. Am rezolvat problema cu un broadlink mini 3 care functioneaza perfect google home.

    Mai nou am mai instalat 2 daikin Sensira Bluevolution (1 an +) care sunt foarte ok. Am cumparat modulul wifi separat. Functioneaza prin IFTT. Softul se misca greu. Nu sunt foarte fericit de partea astea.

    Atentie, majoritatea AC astazi vin fara kit. E un cost suplimentar care trebuie sa il consideri.

    Atentie si la montaj. Cei care au venit la mine au cerut “spor de inaltime” dupa instalare desi am mentionat de la contractare ca este etajul 2. In plus trebuie sa le masori cu ruleta traseul pentru ca ei masoara “la ochi” si sunt de acord cu niste rotunjiri, dar astia in mod sigur nu sunt matematicieni. In plus pretul pe metrul liniar la traseu indica ca teava aia e cel putin din aur.

      (Citează)

  23. Am pus un Gree Bora A4 acum 2 saptamani, aplicatia de mobil e foarte ok, imi place ca are functia xfan care usuca unitatea interioara si impiedica aparitia mirosului neplacut. Il folosesc cu timer noaptea din doua in doua ore cate 30 minute pe sleep mode si dorm neintors. Cost: 1700 aparatul, 400 montajul si 100 lei extra pentru inca 1 metru de traseu (standard vine cu 3 metri).

      (Citează)

  24. Aparat Aer Conditionat Cooper&Hunter Arctic 18000 BTU eu in luna mai mi.am cumparat acest aparat Inverter este si pt rece si pt cald este clasa A si sunt foarte mulțumit de el..are inclus in unitate wi-fi deja l-am setat foarte ușor de configurat si merge si de la distanță …pe eMag pe site la partener costă 3576 lei plus cost curier dar eu am luat de pe alt site ti-l pun aici https://www.rosolar-shop.ro/aer-conditionat-inverter-cooper-hunter-arctic-ng-series-ch-s18ftxla-ng-18000-btu-wifi-inclus-a-r32-alb-p2431
    Costa 3050 lei plus aprox.85 lei curier si garantie 5 ani asta e tare. Are si aplicatie de pe Magazin Play interfață usoară si utilizare de la distanță cand vi acasa ai cald sau rece depinde cum preferi..il recomand cu incredere este produs in SUA si r32 ca freon prietenos cu mediul are 18.000 BTU si este pt 50 mp este sufiecient . succes Radu

      (Citează)

    • 1. Daikin, Gree/Yamato, LG. Calitate /preț Gree/Yamato. Recomand cu Wi-Fi. Alege aparatul în funcție de ce filtre are în dotare.
      2. Dacă vrei sa montezi aparatul nou în același loc, se demontează aerul vechi (te costă max 100 LEI) și se montează cel nou. (deci fără alte gauri) Aparatele care vin cu chit, au max 3 m liniar de țeavă plus izolație. Poți folosi de la aparatul vechi, dacă se prezintă în stare buna, DOAR cablul de alimentare (la inverter cablul de alimentare se “leagă” la unitatea exterioară) și eventual suporți de prindere (dacă se potrivesc) al unități exterioare.

        (Citează)

  25. Eu am luat in martie un Samsung Triangle 12000 btu, din motiv de SmartThings. L-am luat cu vreo 2200 dar m-a mai costat 1000 montajul cu materialele aferente pt vreo 10 m de traseu. Pt moment bu pot decat sa ma declar multumit de calitățile lui la încălzire. De răcire n-am prea beneficiat decât de cateva zile (Cj). Smartthings poate fi îmbunătățită (macar temp ext in timp real are putea-o arata, de ex) , dar e fain ca poti sa controlezi de la distanță ac sau sa vezi consumul de curent (zile, săpt, luni), putând din aceeași aplicație sa controlez si tv-ul samsung sau becurile philips hue.

      (Citează)

  26. Iti recomand Samsung cu Wind-Free. De fapt e o chestie foarte simpla care ar fi trebuit implementata la toti producatorii de AC. In loc sa iti zboare toate perdelele din casa, ai optiunea sa treci pe “Wind-Free”, se inchide clapeta si aerul rece se distribuie uniform prin niste orificii mici, fara sa ai uragan in casa. Este silentios, arata bine, are WiFi si se controleaza din aplicatia Smart Things de la Samsung. Daca mai ai alte dispozitive Samsung e si mai bine, pornesti AC direct din TV, din aplicatie sau prin comenzi vocale (faci pair intre Google sau Alexa cu IFTTT si SmartThings).

      (Citează)

  27. Personal eu zic sa nu te chinuiești așa mult pe automatizare pentru că o rezolvi cu o telecomanda Smart de la Broadlink și ai cam toate opțiunile in ea, se integrează cu google home și bonus o poți folosi sa controlezi și alte aparate cum ar fi TV, boxe, etc.

    Cam așa arată interfață de aer condiționat din aplicație.
    http://imgur.com/a/qP2gbkK

    Aparatele de aer condiționat care au integrări smart stabile sunt destul de puține și scumpe.

      (Citează)

  28. Costa 25 de lei ca sa faci un aer conditionat clasic sa fie conectat la wifi si controlabil din internet. Am facut eu un proiect in sensul acesta https://github.com/mariusmotea/esp8266-AC-control

      (Citează)

  29. Omu’ zice ca nu are bani de Daikin si 60% din comentaci recomanda Daikin….

    Nu poti sa iei unu dumb si sa-l legi la un chromecast?

    /s (ca nu se stie)

      (Citează)

  30. Gree sunt cei care faceau/fac compresoare cam pentru mai toti producatorii de aparate de aer conditionat.Am avut(a decedat de 2 sapatamani) un Gree la servici la camera serverelor care a mers 3 ani si jumatate non stop pana a cedat.Eu zic ca este remarcabil pentru un model care nu era destinat uzului in acest fel.Cel nou care l-a inlocuit este tot Gree cu wifi de 12.000 btu si a fost undeva la1500 lei.Deci recomand Gree.

      (Citează)

  31. Alexandru Visan

    02/07/2020 la 2:26 PM

    Salut,

    In principiu Gree prin simplul fapt ca au si instalatii industriale si au experienta.

    Acum cu instalatia veche s-ar putea sa fie un pic complicat dar nu imposibil si anume:
    1. pe vremuri teava de retur ( cea groasa ) era de 12mm in majoritatea cazurilor, iar acum este de 10mm. Cu un simplu fitting de reductie se rezolva, dar sigur vei intampina ceva rezistenta de la instalator.
    2. La console cel mai probabil va fi o diferenta intre cele unitati exterioare si fie se muta una din cele existente, fie se instaleaza cele noi.
    3. Tot pe vremuri, alimentarea cu energie electrica se realiza in unitatatea interioara, acum este in unitatea exterioara.

    Inainte de instalarea unitatii noi de interior, as recomanda spalarea furtunului de evacuare a condensului cu ceva ‘zemuri’ mai industriale, ca sa te asiguri ca nu vei avea probleme.

    In final, dupa ce unitatiile sunt instalate, as face presiune pe instalatori sa videze instalatia inainte de a da drumul la agentul de racire din compresor.

    Succes!

      (Citează)

  32. Uita-te pe site la Romstal dupa Daikin, eu am luat anul asta 2 unitati de 9k BTU cu 1700 respectiv 2100 de lei. La ei modulul de wi-fi se cumpara separat si se monteaza ulterior, trebuie doar sa fii atent la compatibilitate.

      (Citează)

  33. @marean – de ce nu-l lasi tu pe Silviu sa raspunda, stai acolo si uite-te pe camera mai bine.

    Marean:
    Pai starea in aplicatie este imposibil sa se schimbe daca folosesti telecomanda, ca ar trebui ca aparatul sa comunice asta, ceea ce nu se poate, ca aparatul e dumb, de unde si nevoia de broadlink.

    Ref la status in aplicatie, in continuare nu stie si nici nu cred ca va sti vreodata sa arate status ul.

    Am impresia ca la IR nici nu e indicat, pt ca din nou, softul nu stie daca aparatul chiar a pornit sau s-a oprit (poate fi stricat sau poate ceva a blocat semnalul IR), deci nu prea are nici un sens sa iti arate… ma rog, pt cine intelege cum stau lucrurile poate ar fi folositor sa iti spuna ce ai facut la apasarea anterioara, dar e ceva complicat de inteles pt majoritatea oamenilor, dupa cum se vede si din intrebarile tale.

    Asa ca eu folosesc o camera IP cand sunt plecat de acasa ca sa vad daca a pornit sau nu aerul :-)

      (Citează)

    • pai sunt acasa, nu e nevoie sa ma uit pe camera.
      nu e vina mea ca esti bolovan si nu intelegi lucruri…
      si te mai si oftici cand cineva ti le explica…

        (Citează)

  34. Am Inventor Life Pro 12000 BTU, Clasa A++, Filtru Hepa, Follow me, L5VI32-12WFR. 5 ani garanție, wifi, A+++ la încălzire, A++ la răcire. Este silențios, frumușel etc. Super mulțumit. Grecii au experienta de vreo 40 de ani, chiar dacă e fabricat în China. La 1200 cu cât l am luat, nu găseam altceva. Ma interesa în special încălzirea.

      (Citează)

  35. Octav: Unul din Daikin-uri are si modului Wifi si se poate planifica pornirea si oprirea, adica are un scheduler in aplicatia de mobil.

    Eu folosesc Daikin Controller, v 2.4.1 Android. Imi spui te rog ce aplicatie folosesti ?

      (Citează)

    • Tot Daikin Controller am si eu, dar versiunea pe iOS 2.4.2.
      La versiunea mea, partea de schedule este in aplicatie, inainte sa intri pe device. Dupa ce intri in Schedule, poti selecta si device-ul pe care sa aplici programul de functionare.

        (Citează)

  36. Ciprian Harabagiu

    02/07/2020 la 4:10 PM

    Samsung WindFree(gama avant e ft ok, elite e pt mofturosi) daca vrei tehnologie, interconectare acolo unde esti deja(smartthings, google home, etc), remote access, etc. E ft util sa ii dai drumul inainte sa ajungi acasa, sau sa ii spui din pat Open the AC at 20degrees. Cu windfree si good sleep poti dormi cu el fara sa te deranjeze (inclusiv bebe mic :) ). Pretul este cum este, dar mai prinzi un 10%-15% extra reducere la emag(chiar prin genius au acum) si devine mai acceptabil

    LE: Daikin sunt ft bune, dar c sa instalez o noua aplicatie doar pt ei fara integrari… was a no go for me

      (Citează)

  37. Eu am luat un Daikin anul trecut, sunt multumit de el, dar cred ca l-am pozitionat cam prost in sufragerie. Aerul e dat fix spre canapea si daca nu il setez gen la 24-25 grade efectiv devine prea rece si nu poti sta cu aerul conditionat pornit mai tare cand esti pe canapea.
    Unitatea exterioara e foarte silentioasa.
    Aplicatia o folosesc strict pentru pornire/oprire cand nu sunt acasa, dar vad ca are si niste functionalitati de configurare a pornirii.

      (Citează)

  38. Eu am 2 LG-uri, dar nu entry level. Am luat ArtCool ca mi-e frica de plastic galben :).
    Unul din ele are 10 ani si n-a avut nici o problema, celelalte 2 sunt mai noi, au wifi &shit.

    Imi zisese un importator ca 90% din compresoarele de AC se fac in 2 fabrici din china imense, una mai low end si alta pt astea mai de calitate. Diferentele sunt de plastice, controllere etc

      (Citează)

    • I second your opinion, mate!

      Si aici, 2 LG Artcool, in varsta de aproape 14 ani, 12000 si 18000 Btu. De vreo 2 ani caut motive reale sa le schimb cu ceva actual, cu inverter si mai eficient energetic dar nu gasesc :-)

      Baietii care le service-aza tot lauda Gree. Recunosc, mi s-a parut un nume made up in China pt un brand obscur. Tot Daikin urmaream sau o versiune actuala de LG Artcool dar nu cred ca se va ridica nici la jumatate din calitatea si fiabilitatea modelului vechi. Momentan mai astept…

      Aparatele actuale, doar vreo 4 ani (nici macar consecutivi) din cei 14 nu le-am service-at. Altfel, anual, curatare temeinica in profunzime, la 2-3 ani inclusiv eliciile, solutie antibacteriala, etc. Cam la 3 ani verificat freonul (completat pana acum de 2 ori cate putin). Merg beton, cat de silentios poate generatia asta si-s foarte eficace.

      Oldies but goldies.

      Singura buba: ma costa cam triplu sa racesc casa vara decat sa o incalzesc iarna.

      Asa ca ia ce gasesti mai eficient energetic. Conteaza la suprafete mari si multi Btu.

        (Citează)

  39. Marca Gree este foarte bună.

      (Citează)

  40. fujitsu siemens. omul care l-a instalat acum 4 ani a zis ca la astea are cele mai putine interventii de service. acum 1 an l-a reinstalat in noua locatie si a a vut nevoie doar de o curatare. banuiesc ca sunt acum si cu uaifai.
    p.s. a fost instalat pe o conducta “pregatita” de constructor. practiv omul doar a legat tevi/tuburi si a pus unitatile interior/exterior

      (Citează)

  41. Samsung cu inverter 9000 btu, arhisuficient pt sufragerie, bun și pentru restul camerelor dacă stai cu ușile deschise. Nu îl laud, dimpotriva, îl fac de ras😁: după 3 ani de la montare (prin 2010) nu a vrut sa mai asculte de telecomanda, nici un meseriaș de ac-uri nu i-a dat de cap, câțiva ani l-am folosit in mod manual (apropo, toate ac-urile au buton de pornire pe 24 grade auto, nu ai nevoie de telecomanda dacă de ex ești la un hotel și ți se cere extra tarif pt ac). În final un amic pasionat de electro a identificat un condensator în scurt și cu 2 lei a reparat unitatea interna.

      (Citează)

  42. Pt control de la distanță chiar dc nu are wifi integrat,Sensibil Sky.Tot ce vrei…de la control de la distanță până la pornire/închidere în funcție de locația ta

      (Citează)

  43. Chiar vrei sa cumperi aer conditionat sau e facut articol pentru SEO/afiliere? Ciudat URL-ul din articol…

      (Citează)

  44. dny:
    s-amai schimbat ceva la Broadlink RM Mini 3 ?
    Ca in momentul in care foloseam unul , nu iti arata daca este on sau off, sau sa seschimbe starea in aplicatie daca il pornesti de acolo si il opresti de la buton.

    Nu, e la fel.Eu am si intrerupatoare RF si desi dai comanda..nu stii daca a luat-o sau trebuie sa mai apesi odata

      (Citează)

  45. Mă bag și eu aici cu o căutare de AC portabil/mobil/nu pot da găuri în pereți :D
    Aveți ceva recomandări?

      (Citează)

    • Nu sunt asa ok cele mobile si tot ai nevoie sa scoti o tubulatura cam 15-20 cm diametru pt eliminarea aerului produs de ventilator altfel nu rezolvi nimic

        (Citează)

  46. Nile:
    Nu poate. Sigur cu wifi. Suntem in 2020. E placut sa fi plecat si sa iti deschizi ac-ul de afara cu jumatate de ora inainte. Sau sa il deschizi din bucatarie, etc.
    Recomand orice ac cu review-uri multe.
    Punctual, acesta pare super ok: https://www.emag.ro/aparat-de-aer-conditionat-star-light-inverter-12000-btu-clasa-a-display-control-wifi-acm-12fowf/pd/DWF41WBBM/
    – 5 ani garantie

    Exact acest model l-am comandat acu 2 zile, cu tot cu instalare , azi m-au sunat cei de la depanero legat de instalare, mi-au pus niște întrebări dubioase, in sensul că mă costă daca trebuie prelungita sau modificată instalația in vreun fel, i-am explicat doamnei la telefon că lucrez in domeniu, îl pot instala și eu dar îmi este lene, sa vedem cum se comportă băieții de la tehnic, am de așteptat până pe 13

      (Citează)

  47. Arunca si o privire si pe pagina eon, au cateva modelel si servicii de instalare. Plus posibilitatea de rate si mentenanta. Poate pentru unuu conteaza.

      (Citează)

  48. nwradu: Broadlink RM Mini 3

    https://www.emag.ro/aparat-de-aer-conditionat-mitsubishi-12000-btu-clasa-a-functie-incalzire-filtru-anti-praf-functie-econo-cool-programator-zilnic-auto-curatare-auto-restart-msz-hj35-inverter-alb-msz-hj35-muz-hj35/pd/D542LMBBM

    Nu mi se pare asa scump. Eu l-am luat acum 2 ani, resigilat (cu o lovitura pe lateralul unitatii exterioare, unde oricum era loc liber si nu se intamplase nimic in carcasa).

    L-am luat dupa ce am citit o vreme recomandari, am vazut si la un prieten cum se comporta. Nu are wifi, are insa o telecomanda ok la care poti porni pentru un anumit numar de ore, e silentios, nu suna plasticul la schimbari de temperatura, si are un modul eco in care aproape nu se aude.
    Cred ca daca ar fi necesar as putea dormi cu el in camera pe modul ala, oricum il las pornit de dupa-masa pana seara sa raceasca holul si camerele de sus si isi face treaba cu brio.

    Daikin si Mitsubishi sunt mai scumpe decat restul si nu au atatea facilitati incluse (gen wifi) in schimb compenseaza prin fiabilitate si eficienta. Stiu ca sunt aparate de multe mii de lei, dar pentru un uz normal si astea de 2000-2500 isi fac treaba.

    Cei care mi l-au montat (nu de la ei l-am cumparat) au zis ca reparatiile le fac la AC-urile chinezesti, unde si acolo sunt mai multe nivele de calitate, iar la Daikin/ME/Fujitsu doar intretinere.

    Este si un model mai scump cu cateva sute de lei la care poti pune un modul WiFi (si ala costa cam 400 de lei), dar m-am jucat putin cu aplicatia si nu mi-a placut, asa ca am zis ca mi-ajunge si asta, mai non-smart.

      (Citează)

  49. Am două Midea Blanc de 12.000 BTU, fără WiFi. Merg super ok de 4 ani. Le-am luat tot pentru buget, când mi-am făcut creditul la casă, dar am citit înainte despre ei pe net și aveau undeva la 20-30% din piața mondială (ca producători direcți și indirecți). Da, după cum zicea cineva mai sus, nu păstrează funcția de silent, care se resetează la fiecare repornire, dar în rest super ok. Legat de aplicație, probabil e cum a zis persoana de mai sus, nu știu, că nu am cu WiFi, dar când voiam să-l pornesc înainte de a ajunge acasă, îi setam timerul.

      (Citează)

  50. Sa nu alegi Whirpool, au probleme la placa de baza

      (Citează)

  51. Nile:
    Punctual, acesta pare super ok: https://www.emag.ro/aparat-de-aer-conditionat-star-light-inverter-12000-btu-clasa-a-display-control-wifi-acm-12fowf/pd/DWF41WBBM/
    – 5 ani garantie

    Pai vad ca pe link scrie 2 ani garantie… A fost la oferta cu 5?

      (Citează)

  52. Eu am avut un LDK care se apropie de 10 ani. L-am luat că era foarte ieftin și avea garanție 5 ani și la unitate. Nu am avut probleme cu el. Acum 2 ani am mai luat unul care merge controlat de pe net dar nu am reușit să îl integrez in google (nici nu m-am chinuit). Își face treabă bine are și funcție de autocurățire și silențios (și chiar e silențios… Mai tare se aude ceasul de pe perete). LDK ăștia nu știu prea multe despre ei dar aplicația prin care îl controlez e de la midea.

      (Citează)

  53. Giani Mucea:
    Pentru astia care au mai multe aparate de aer conditionat: de ce nu ati luat unul singur multi-split?

    Fiindca dai o galagie de bani pe multi-split. Am luat eu (Daikin multisplit, 2 unitati interioare cu 1 exterior. Overkill dar am fost limitat de spatiu si vizual asa ca am vrut o singura unitate exterioara). 12000 de lei.

      (Citează)

  54. Ovidiu:
    Eu căutam ceva A+++ și am găsit asta:
    Pachet aer conditionat Inventor Premium-12000Btu-PR1VI32-12WFC/PR1 A+++,R32,WiFi+kit complet de montaj(3ml teava de cupru izolata 6 si 10, 3ml furtun condens,6ml cablu electric 4×1,5, set console,banda matisat,suruburi prindere)
    Dar nu are review-uri; dacă știe cineva despre ele, rog sa scrie.

    Eu am doua Inventor de vreo 5 ani. N-am avut nicio problema pana acum.

      (Citează)

  55. M-am uitat in aplicatia Daikin la consumul aparatului din sufragerie, intr-un an de zile au fost 45kWh. Mi se pare foarte mic acest consum, e cam 35 de lei pe curent electric pentru o camera cu 1-2 oameni si 2 PC-uri plus alte surse de caldura.

      (Citează)

  56. Un bloc de firme de 5 etaje pe fonduri, 10 spatii + anexe, totul racit cu Fujitsu 10 ani. Aparate bune si puternice, fiabile (cred ca doar unul din 10 a avut nevoie de ceva mentenanta, dar la ce chiriasi au fost acolo, nu ma mir). Nu sunt asa ieftine, nu aveau wifi dar partea de programare s-a rezolvat cu un HS110, de care ai cateva.
    PROBLEMA? aveau un mod de dat fluxul de aer in jos, care se si pastra un timp, DAR REVENEA SINGUR la orizontala! Nu am reusit cu niciun chip sa le conving sa stea in jos, sa nu bata spre oameni. A trebuit un fel de deflector de plastic fixat pe ele ca sa devieze jetul de aer, dar – desi arata nasol, a fost ieftin si simplu.

    La birou in sediul celalalt, Daikin Emura (d-ala cu capac care baleteaza). Era misto? Da. A mers bine? Da. Merita banii? Ma indoiesc, dar clientul nostru, stapanul nostru. Totusi, in tarile calde (Qatar, Oman) am vazut MULT Daikin, or sti ei ceva…

    Spatiu semi-industrial de echipamente, racire non-stop la pret decent? GREE. Nu arata cine stie ce sexy, nu-i pasa nimanui de wifi ca oricum mergea mereu, dar pur si simplu la puterea aia de racire pentru banii dati nu aveai ce reprosa. Ani de zile a mers fara probleme si o merge inca.. Nu ma intreba de consum, ca nu plateam eu ;)

    Siii, ram-papapam, o chienzarie marca Carrefour, mobil (de interior), porcarie de plastic ai zice. Ieftin cu siguranta, dar 3 ani au mers non-stop intr-un mic container… la un moment dat nu stiu de ce, dar s-au rupt palele ventilatorului… intai la primul, apoi si la al 2lea. Cand l-am desfacut, parea un plastic prost, casant, atata viata o fi avut materialul. Pacat, compresorul inca mergea.
    Nu l-as recomanda, dar a fost jumate din pretul unuia clasic, cu 2 unitati, si facea treaba foarte bine cat a fost nevoie de el. Am pus un Beko similar, merge inca.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus