un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Huawei lansează oficial P40 Lite 5G și prezintă statistici despre cum merg lucrurile în România

28 Jul 2020  ·

TEHNOLOGIE  ·

8 comentarii

Huawei a avut astăzi o conferință online și, deși nu au anunțat nimic crucial, au dat totuși o mulțime de informații și statistici mici despre cum merg lucrurile în această perioadă.

În România se pare că le-a mers bine, anunțând cota de piață crescută la 29,5%, iar în segmentul open-market (adică nu operatori) chiar de 32,3% și asta deși piața s-a contractat cu 7,6% în primul semestru.

Au dat și grafice privind vânzările, în care se vede cum au trecut de la o medie de 15k pe săptămână spre 17k în 2020 și chiar 25k în această perioadă.

Huawei nu anunță clar ce modele s-au vândut foarte bine în această perioadă și deci cum au obținut asemenea performanțe. Personal cred că s-au vândut cel mai bine modele “cu Google” precum P30 Pro și P30 Lite, care au avut și prețuri foarte bune pe piață. Cred în continuare că la anul pe vremea aceasta vom vedea impactul lipsei GMS de pe telefoanele lor din generația actuală. Momentan impresia mea a fost a unei companii hăituite din diverse părți, dar care încă rezistă bine sau măcar proiectează această imagine.

Au arătat însă statistici care spun că, deși mulți oameni nu știau de lipsa serviciilor Google în momentul achiziției telefoanelor P40 Pro/P40 Lite/Mate 30 Pro, nivelul lor de satisfacție a rămas ridicat. Oamenii s-au adaptat cumva la situație, au instalat ce-au putut, au făcut compromisuri șamd.

Aici poate că diferă definiția fiecăruia pentru nivelul de satisfacție. Rămân la ideea că, atunci când cumperi un telefon, vrei să schimbi doar telefonul, nu și să te schimbi de la Uber la Bolt, să nu ai aplicația de mobile banking a băncii tale sau jocurile cu care erai obișnuit sau alte aplicații.

Huawei are și un concurs de fotografie global, Next-Image Awards, ce mai ține până la 31 iulie, deci dacă vreți să vă înscrieți trebuie să vă grăbiți. Trebuie încărcată o fotografie cât mai bună în concursul respectiv și apoi juriul își face treaba și se pot câștiga premii mari.

Au crescut și pe alte segmente:

  • PC-uri: +120%, dar asta nu mă miră, având în vedere că au pornit cu o cotă de piață mică.
  • Tablete: Huawei este nr. 1 în România, aproximativ 32% cotă de piață.
  • Wearables: numărul 2 în România, aproximativ 21% cotă de piață.

Routerele sunt o categoria nou venită pe piața noastră. Sunt două modele, AX3 quad-core la 499 lei și AX3 dual-core la 349 lei, ambele cu Wi-Fi 6.

Cei de la Huawei au confirmat și că telefoanele lansate fără Google Mobile Services vor beneficia totuși de update-uri de Android pe toate durata lor de viață, deci Android 11 cu siguranță.

Au prezentat din nou lista de aplicații disponibile în magazinul Huawei AppGallery, dar nu o voi pune în articol. Problema este cea despre care v-am vorbit mai demult: deși o aplicație este în AppGallery, nu înseamnă că va funcționa fără serviciile Google Mobile Services prezente în telefon. Altfel spus, toate aplicațiile de acolo funcționează pe seria P30 sau pe altele mai vechi, care au GMS la bord, dar nu se știe exact câte dintre ele funcționează și pe P40. Multe nici nu apar în magazin dacă-l veți accesa cu un P40 pentru că nu sunt compatibile.

Chiar a întrebat cineva în timpul conferinței despre funcționalitatea parțială a unor aplicații, dând exemplu Booking și Airbnb. Ambele sunt funcționale pe un P40, mai puțin secțiunea de hartă. Nu poți vedea pe hartă cazarea ta, ca să-ți dai seama de zona ei. De ce? Pentru că Booking și Airbnb folosesc de fapt Google Maps pentru a arăta acea hartă, iar Google Maps trebuie accesat prin GMS pentru astfel de embed-uri în alte aplicații.

Poate că în viitor cei doi dezvoltatori vor modifica aplicațiile pentru a suporta și hărțile Huawei (au o integrare cu HERE Maps, parcă), dar asta înseamnă modificări destul de importante într-un aspect crucial al aplicațiilor, într-o vreme în care acest gen de servicii au alte probleme mai mari. Așa că cel mai probabil Booking și Airbnb vor aștepta să vadă dacă telefoanele Huawei fără GMS prind o cotă mare de piață înainte de a se adapta cererii respective.

Au prezentat pe finalul conferinței ceva mai în detaliu modelul P40 Lite 5G. Lite-urile au fost mereu modele foarte bune și probabil și cel mai bine vândute de la Huawei. Nici acesta nu stă deloc rău, specificațiile sale fiind:

  • ecran 6,5 inchi, rezoluție 1080 x 2400 pixeli
  • cameră normală 64 megapixeli F/1.8, ultra-wide de 8 megapixeli F/2.4, macro 2 megapixeli, adâncime 2 megapixeli
  • chipset Kirin 820 în 7 nm, 6 GB RAM, 128 GB RAM
  • baterie 4.000 mAh, încărcare la 40 W

Nu-i doar un P40 Lite cu modem 5G adăugat. Camera principală a crescut de la 48 la 64 megapixeli, chipsetul este unul mai nou, diagonala are 0,1 inchi în plus, iar pe spate camerele sunt dispuse liniar, nu “plită de aragaz”. Din ce văd în lista magazinelor, deja e confuzie pentru că 5G-ul este precizat ca partea din funcții, nu din numele oficial al telefonului.

Telefonul se lansează astăzi în România și prețul recomandat este de 1.699 lei (e deja la eMAG), pe când cel non-5G costă 1.099 lei. Cam scump, la acești bani iei Xiaomi Mi 10 Lite 5G, cu specificații practic identice, chipset Snapdragon 765G și Google Mobile Services la bord, iar Huawei rămâne doar cu avantajul unui service foarte rapid în București, în caz de nevoie.

După 4 luni de conferințe online, mulți participanți încă nu s-au obișnuit cu specificul lor, adică măcar cu ideea de a închide microfonul pentru a nu introduce zgomote nedorite peste vorbitor. La un moment dat s-a auzit cum cineva comanda o pastramă de berbecuț, ceea ce a fost un moment foarte amuzant. Așa sunt conferințele acum.

    8 comentarii

  1. Deci practic au prezentat ce cifre au vrut ei, cifre pozitive pentru a evidenția că sunt inca in top si deloc afectati de Covid, USA bans & stuff.
    Sunt curios la anul cate modele fara GMS vor vinde si ce cifre vor mai prezenta.

    Intre timp, cred că îmi comand o pastrama, mi-ai făcut pofta :)

      (Citează)

    • Evident ca au prezentat ce cifre dau mai bine, asta e si ideea. Ce, ai vrea sa se impuste singuri in picior?

      Ca om care lucreaza cu date si cifre nu pot sa nu rad la primul, unde numai stable nu e (ala cu cota de piata).

        (Citează)

  2. Am cumparat o bratara fitness de la ei. Nu poti face nimic pana nu instalezi aplicatia lor pe telefon. Nu se conecteaza, nu poti regla macar ceasul.
    Aplicatia e de mare angajament, ia 4% din baterie la cateva ore, fara sa o deschizi.
    Telefonul incepuse sa mi se miste foarte incet.
    Le urez mult success catre faliment.

      (Citează)

  3. Sa mai cititi din comentariile oamenilor care cumpara Huawei (mai ales aia care nu stiu ca nu au google pe ele). Oricum, senzatia mea e ca partidul comunist minte :)

      (Citează)

  4. Dacă acest articol era $cri$ despre cum a prins pisica ta o muscă, serios dacă nu era mai interesant.

      (Citează)

  5. Eu nu inteleg de unde au Huawei access la vanzarile celorlalti producatori, ca sa-si calculeza cota.

    Oricum numarul mare al review-urillor pe emag la modelele p40 lite si pro confirma faptul ca Huawei inca vinde in Romania multumita lui Buhnici si Cadar.

      (Citează)

  6. Pe partea de telefonie high-end sunt loviti puternic de tot.
    Cunosc oameni care lucreaza in service in Romania si foarte multe dintre P40 s-a u intors in service pentru ca nu aveau aplicatiile Google. Cei de acolo se chinuie sa-i migreze la store-ul lor (care oricum nu are aplicatiile Google) sau le instaleaza apk-urile de mana.
    E jale pe telefonie.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus