un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Review: Acer ConceptD 5 Pro cu Quadro RTX 3000, laptop Studio pentru aplicații speciale

28 May 2020  ·

TEHNOLOGIE  ·

19 comentarii

Acum vreun an, NVIDIA a lansat conceptul de laptopuri Studio, adică laptopuri performante, cu plăci video RTX sau Quadro, dar gândite pentru editare video, proiectare și randare 2D și 3D, dezvoltare de aplicații AI și alte asemenea domenii ce necesită hardware performant.

Profesioniștii din domeniu pot apela la laptopuri de gaming în acest scop, dar laptopurile de gaming vin de obicei și cu tastaturi colorate, ecrane optimizate pentru timp de răspuns, nu pentru reproducere fidelă a culorilor și un design mai degrabă de jucărie. Așa că NVIDIA le-a cerut producătorilor de PC-uri să facă și niște laptopuri pentru profesioniști, performante dar cu aspect serios, cu plăci video puternice și ecrane potrivite pentru domeniile în cere activează aceștia.

Dintre toți producătorii, părerea mea este că Acer a răspuns cel mai bine acestui concept Studio, introducând în ofertă o mulțime de modele pentru toate nivelurile de preț sau cerințe. Dacă alți producători au 2-3 astfel de laptopuri studio, Acer a venit cu seriile ConceptD 3, 5, 7 și 9, plus variante Pro pentru aceste serii (Pro = de obicei placă video Quadro), plus desktop-uri ConceptD.

Eu am testat un ConceptD 5 Pro cu ecran de 17 inchi, cod CN517-71P. Culmea este că, deși are în interior un Core i7-9750H cu o placă video Quadro RTX 3000 și un ecran 4K cu reproducere foarte bună a culorilor (și costă 2.700 euro), acest model este un mid-range în domeniul său, fiind pe treapta 2 din 4 în seria ConceptD Pro, ceea ce arată cât de variate sunt posibilitățile.

Specificații Acer ConceptD 5 Pro CN517-71p:

  • ecran 4K de 17,3 inchi, 100% Adobe RGB
  • procesor Core i7-9750H cu 32 GB RAM DDR4
  • stocare 1 TB pe SSD tip PCI-Express foarte rapid
  • placă video NVIDIA Quadro RTX 3000 cu 6 GB memorie
  • USB-A și USB-C, HDMI, miniDisplayPort, jack combo audio, Ethernet RJ-45, Wi-Fi 6
  • baterie 4 celule, 3.840 mAh, încărcător 180 W
  • 403,5 x 280 x 24,17 mm, greutate 2,93 kg

Preț: încă nelistat la noi, că-i foarte nou, dar pe la străini a apărut la 2.700 euro.

CUM ARATĂ ACER CONCEPTD 5 PRO

Design-ul este unul safe, ca să zic așa. Carcasă neagră, simplă, fără logo-uri vizibile, fără vreo linie îndrăzneață dincolo poate de design-ul gurilor de ventilație din partea din spate. Nu-i reproșez faptul că arată banal pentru că este un laptop de muncă, exact ideea de la care a plecat conceptul Studio.

Cântărește 2,93 kilograme, ceea ce pentru un laptop de 17,3 inchi mi se pare decent. Cele de gaming încearcă o miniaturizare și o reducere a greutății ce nu este necesară pe un laptop de muncă, care este practic un desktop replacement. Mobilitatea în acest domeniu se referă mai degrabă la posibilitatea de a te muta rapid la alt birou într-un mediu de lucru în care echipele se fac și se desfac o dată la câteva zile sau unde periodic te duci pe la client ca să-i arăți ce-ai mai lucrat pentru el.

Tastatura este mare, incluzând și bloc numeric. Tastele mi s-au părut suficient de mari și sunt iluminate din interior cu o lumină portocalie destul de slabă, dar suficientă. Mi-ar fi plăcut o separare mai bună a tastelor cursor, dar… good enough.

Trackpad-ul este așezat asimetric. Este destul de mare, dar nu mi-a plăcut că flencăne în partea de jos. Nu știu cum să descriu simplu în cuvinte. Face zgomot când apeși “click dreapta”, se vede că acolo nu-i bine integrat în sistemul său de prindere față de celelalte colțuri. Nu-i o problemă în utilizare, dar este dezamăgitor de găsit pe un laptop de 2.700 de euro. Faptul că-i în zona mid-range a seriei ConceptD ar trebui să se refere doar la hardware, nu la construcție.

Dacă vreți o veste bună, este cam singurul defect pe care l-am găsit laptopului în această secțiune.

Porturi:

  • pe stânga: jack mixt căști+microfon, două porturi USB-A 3.1 Gen1, Ethernet RJ-45 de 1 Gbps, mufă alimentare, Kensigton lock.
  • pe dreapta: USB-C și USB-A 3.1 Gen2, miniDisplayPort, HDMI 2.0.

În cazul în care nu v-ați prins ce lipsește, răspunsul este un cititor de carduri SD sau microSD. Nu știu de ce n-au pus unul, dar pe un laptop atât de mare cred că n-ar fi trebuit să lipsească.

Carcasa este făcută din aluminiu, ceea ce este un avantaj. Per total, însă, laptopul pare invizibil, neatrăgând prin nimic privirea. Nu știi dacă-i un model de 270 de euro sau de 2.700 euro uitându-te la el, dar nu mi se pare un dezavantaj care să conteze.

HARDWARE ȘI PERFORMANȚĂ

ConceptD 5 Pro este un laptop pentru aplicații din acelea grele, deci înseamnă că oferă un hardware pe măsură.

Ecranul este de 3840 x 2160 pixeli, iar gamutul de culoare acoperit este 100% Adobe RGB, care-i mai larg decât sRGB. Este validat Pantone și vine testat și calibrat pentru o deviație de culoare delta E < 2. Asta înseamnă că, dacă reproducerea fidelă a culorilor este importantă în munca posesorului, acest ecran i-o oferă.

Luminozitatea este mare. Nuanțele și luminozitatea rămân aproape neschimbate când ecranul este privit din unghiuri extreme.

Procesorul este un Core i7-9750H, un procesor de generația a 9-a, model hexa-core. Se poate și mai bun, desigur, dar nu uitați că există și modele mai performante în seria ConceptD.

Modelele Pro au plăci video Quadro, pe care NVIDIA le proiectează pentru muncă, nu pentru jocuri. Ca performanțe este asemănătoare cu un RTX 2060, dar intern este optimizată mai degrabă pentru aplicații.

S-ar putea spune că-i pentru cei ce dezvoltă jocurile, nu pentru cei ce le joacă. Și nu-i limitată doar la jocuri. Există multe alte clase de aplicații pe care o astfel de placă video este bună, de la proiectare 2D/3D, randare, modelare și simulare matematică foarte complexă și în general programe ce necesită o putere de calcul mare. Nu uitați că inclusiv NVIDIA a demonstrat recent cum plăcile lor video pot fi utile în multe alte domenii, de exemplu în prelucrare de sunet, cum s-a văzut la lansarea utilitarului RTX Voice pentru anulare de zgomot.

N-am avut cum să testez laptopul în Blender, Creo, Altair Hyperworks sau diverse soluții Autodesk. Am testat însă în editare video cu Adobe Premiere Pro și acolo ConceptD 5 Pro strălucește. Nu m-a mirat asta pentru că are toate ingredientele necesare: ecran 4K, adică mult spațiu de lucru dacă și ochiul tău permite asta, culori bine redate pentru acele proiecte în care balansul de alb sau reproducerea cu acuratețe mare contează mult și, desigur, combinația de procesor cu 32 GB RAM și cu placa video Quadro RTX 3000.

Culmea este că acest Quadro RTX 3000 este un fel de entry-level în seria Quadro RTX, dar se descurcă excelent. Adobe a adăugat recent (în 14.2) suport pentru codarea video folosind codorul inclus în plăcile NVIDIA și timpul de export al unui clip video 4K scade foarte mult. Mai exact, pentru un clip 4K de 15 minute am obținut următoarele rezultate:

  • export în 20 de minute folosind puterea procesorului (software encoding, adică)
  • export în 2 minute și 53 secunde folosind placa video (hardware encoding)

Diferența este uimitoare și prima oară când vezi placa în acțiune și diferența aceasta de timp rămâi fără cuvinte, după care începi să-i înjuri pe cei de la Adobe că n-au activat de mai mult timp suportul pentru codorul h.264 și h.265 inclus în plăcile NVIDIA, apoi te gândești că este cea mai bună dovadă că o astfel de placă video te ajută inclusiv în vlogging sau alte tipuri de proiecte video.

Și poate că nu-i pentru jocuri, dar te poți juca fără probleme pe ConceptD 5 Pro și pe placa Quadro. Am făcut câteva benchmark-uri și am obținut așa:

  • 5.665 puncte în 3DMark TimeSpy, cât un laptop de gaming.
  • 3.303 puncte în 3DMark Port Royale, tot cât un laptop de gaming.

Adică, dacă ai un astfel de laptop, poți să te și joci cam orice, dar mai degrabă aș remarca faptul că poți și să lucrezi cu aplicații de randare ce sunt, până la urmă, similare jocurilor. Port Royale este un benchmark pentru ray tracing, de exemplu, iar rezultatul este foarte bun. Cine vrea mai mult se poate orienta spre ConceptD 7 Pro sau 9 Pro, care au Quadro RTX 5000 la bord. Apropo, există și un ConceptD 5 Pro de 15 inchi, mai mic, dar care are placă Quadro T1000, ceva mai slabă decât un RTX 3000.

În gaming am rulat doar benchmark-ul din Shadow of the Tomb Raider, care are grafică modernă. Am obținut 29 de fps în medie pe Highest în 4K, ceea ce este un rezultat bun. Dacă accepți să te joci pe Highest în 2560 x 1440 px, obții un frame rate mult mai bun (45 în medie în acest caz).

Stocarea se face pe un SSD tip PCI-Express. Al meu a fost un Western Digital de 1 TB cu aproximativ 3000 MB/s în citire și scriere.

Conectivitatea este bună, dar se putea și mai bine. Pe de o parte, laptopul are port Ethernet RJ-45 de 1 Gbps (iar seriile mai înalte au chiar de 2,5 Gbps), o veste bună când trebuie să tragi vreo 188 GB de fișiere de pe serverul firmei ca să te apuci de muncă. Are și wireless performant, o placă Killer compatibilă Wi-Fi 6.

Celelalte porturi sunt o combinație de USB-C și USB-A rapide și există și ieșiri miniDisplayPort și HDMI 2.0 pentru conectarea la monitoare externe. Ce nu mi-a plăcut? Absența unui cititor de carduri, pe care o pot accepta la un ultrabook, dar nu la un desktop replacement de 17 inchi, și absența porturilor Thunderbolt, că poate contează pentru unii.

Laptopul are 2 difuzoare care sunt bune, dar nu remarcabile. În acest caz, asta înseamnă că poți asculta un clip video sau un film sau muzică pe ele, dar nu sunt suficient de puternice sau de clare pentru a face și editare de sunet, unde mai mult ca sigur vei alege să folosești căști de calitate.

Și cam atât este de zis. Per total, temperatura este ținută sub control deși componentele generează căldură din plin. Cel mai mult am măsurat un 44 grade Celsius pe suprafața tastelor, iar căldura este disipată rapid de ventilatoare prin gurile de ventilație din spate și lateral. Sistemul de răcire nu mi s-a părut deranjant de zgomotos probabil și pentru că, pe un șasiu de 17 inchi, n-a fost nevoie de vreo forțare a ventilatoarelor pentru a ține temperatura la un nivel acceptabil.

De baterie nu vreau să zic nimic. Este un laptop gândit pentru a funcționa mereu conectat la priză. Dacă vrei musai să modelezi structura de rezistență a vreunei clădiri sau să randezi ceva cu ray tracing din tren sau de pe balcon, bateria va ține de la câteva zeci de minute până la vreo 3-4 ore, în funcție de utilizare.

CE E BINE

CE E RĂU

  • Hardware performant.
  • Ecran 4K de calitate bună.
  • Fără cititor de carduri.
  • Calitatea slabă a îmbinării touchpad-ului.

CONCLUZIE

Dacă aveți nevoie de un laptop pentru astfel de aplicații ce necesită hardware bun pentru grafică, Acer ConceptD 5 Pro poate fi un model bun. Mie mi-a plăcut cum funcționează, hardware-ul fiind de calitate, iar cele două lucruri pe care i le reproșez mai sus nu sunt totuși cruciale. În funcție de nevoile fiecăruia, uitați-vă și pe restul seriei ConceptD, fie ea Pro sau nu.

Preț: încă nelistat la noi, că-i foarte nou, dar pe la străini a apărut la 2.700 euro.

    19 comentarii

  1. De parca cine face editare foto pe laptop isi va lua altceva decat MacBook. Te duci la client, corporatie mare, oameni cu greutate, secretare de Playboy si fitze iar tu maestrul DTP-ului cu cusma data smechereste pe spate scoti un junghi Acer sa le arati ce tare esti.

    LoL, not!

    Degeaba viseaza patronul de la nVidia ca va vinde ceva profesionistilor in editare, nu se va intampla asta. Cu atat mai putin cu un brand de rang 2 ca Acer, probabil Dell si HP i-au zis sa isi ia gecuta lui de piele si sa se mai dea o tura cu motorul in jurul sediilor lor pana il vor baga in seama.

    Pentru cine chiar vrea sa faca editare pe laptop si nu are bani de Apple isi va lua unul de gaming cu ecran IPS si il va calibra cu un colorimetru profesional.

      (Citează)

    • Tu ai niște filme interesante, dar realitatea e alta. Nu știu care e faza cu „nu are bani de Apple” sau hipstereala, dar la 2700 de euro iei un MacBook Pro 16” care pentru editare video e aproape la fel de bun ca și Acer-ul ăsta, cu avantajul portabilității și a bateriei. Mai ales că poți folosi și Final Cut pentru chestii personale, chiar dacă ai fi obligat de colaboratori să lucrezi cu suita Adobe. De altfel în lumea laptopurilor de calitate MacBook-urile nu sunt cu mult mai scumpe, uneori chiar au prețuri mai mici decât concurența – până la urmă pe piață se vând laptopuri cu luminozitate de sub 300 nits la 400 de lei, aia da afacere bună.

      Cât despre nVidia, pe Windows e lider detașat la ce vrei tu, chiar și la editare.

        (Citează)

    • Poti sa povestesti pana la pastele cailor despre cum Apple e competitiv la pret, eu voi avea o singura replica: 4 roti, 700$

        (Citează)

  2. Asta e un laptop pentru proiectare 3d, nu pentru editare video. iar 6 gb de ram video sunt putini.

      (Citează)

    • În general seria Quadro merge pe stabilitate, nu pe putere, iar memoria a fost în general mai mică pe ele. Au fost tot timpul mult mai scumpe, dar softurile le cereau, așa că unii le cumpărau (de obicei workstation-urile veneau/vin cu Quadro).

        (Citează)

  3. De ce n-ai avut cum sa testezi laptop-ul in Creo? De ce Creo?

      (Citează)

  4. Si cu toate ca este un laptop de 17 inch si exista destul spatiu, tot au facut o porcarie de tastaura cu butoanele pentru sageti inghesuite si cele pentru numpad mai mici decat restul.

      (Citează)

  5. Și de ce n-ai reușit în Blender? Răcirea se vede în procesarea susținută, de exemplu la o randare mai lungă – vezi viteza la care lucrează procesorul și temeperatura la acre se stabilizează. Când ai o randare de 2 ore vezi cum e cu forțarea ventilatoarelor.

      (Citează)

  6. la “CE E RĂU” mai trebuie pus si ca are procesor Intel.

      (Citează)

  7. Nu am mai auzit de laptopuri Acer de pe vremea mea, pe atunci din 3 colegi de camera, 2 aveau acer. Asa ca in 2013 mi-am luat si eu un Aspire E5 cu procesor I5 3210M, care inca merge, cu mici exceptii.

    Intre timp am primit de la firma un macbook pro cu i7, care a costat 2300e in 2017.
    – laptopul se incalzeste in sarcina si are placa video intel hd, eu nu inteleg ce editare poti face pe el.
    – tastele is puse deam boulea, shiftul e mic, si e invecinat de / si `, nu are tasta delete, iar sus are un touchbar confuz.
    – mousepadul e cat 3 sferturi de tastatura.
    – os-ul e fluid, stabil, doar ca comenzile sunt confuze, “Move to trash”, “Get info”, “copy … carnatul de fisier”, nu poti face “cut”.
    – toate programele is cu plata, iar cele preinstalate sunt foarte basic, gen Finder, Preview, TextEdit.
    – si multe alte probleme de os , de design, lipsa porturi.

    Personal eu nu l-as cumpara, mai ales cand la acelasi bani gasesti laptopuri ca cel de mai sus, dar dece se vinde ca paine calda ?

    Pentru ca ofera prestigiu, profesionalism, success, la fel ca un bmw, pecand acerul e mai mult ca o toyota.

      (Citează)

    • Încă unul cu prestigiul.

      Softul preinstalat care zici tu că e basic e mai mult decât primești pe Windows, e stabil și e gratuit. Practic ai o suită Office (care e peste orice e gratuit) pertinentă, ai Preview cu care poți modifica pdf-uri (la Adobe ai nevoie de Pro care e pe bani) și iMovie care e surprinzător de capabil pentru editare mai puțin complexă. Cum poate fi move to trash ceva confuz?!

      Înțeleg că unii nu înghit touch bar-ul, dar aduce funcționalitate în plus, în mod normal nu e ceva care să iasă în evidență – pur și simplu îți oferă comenzi în plus față de rândul acela de taste. Trackpad-ul ăla mare iarăși e util, după ce l-ai folosit o perioadă nimic altceva de pe piață n-o să fie suficient.

      Toate se încălzesc sub sarcină, întrebarea e la ce viteză lucrează procesorul. Doar modelele de 13” vin cu video integrat, cele de 15” vin cu GPU dedicat, dar nu tot timpul softurile folosesc. Și nu se vinde ca pâinea caldă, macurile nu au o cotă de piață prea mare. Înțeleg că nu te-a atras, că nu-ți place în mod deosebit, că te încurcă unele lucruri, dar pentru cei pe care nu-i încurcă absolut nici un alt laptop nu oferă așa ceva.

        (Citează)

  8. Daca-i puneau AMD era cu adevarat puternic . Asa e un laptop de duzina cu un display mare si bengos , cu marca ACER si foarte scump.

    Nu poti pune profesional cu ACER in aceeasi propozitie . Dupa 12 luni va avea probleme …

    Plus ca trebuie sa fii cam idiot sa mai cumperi INTEL zilele astea , si din generatia veche .

      (Citează)

    • Idiot să cumperi intel? în ideea în care AMD n-a arătat încă nimic pe laptopuri? în afară de eficiență energetică mai mică decât la intel momentan avem doar niște cifre.

        (Citează)

    • Intradevar pe laptopuri AMD nu a demonstrat ca ar fi mai buni decat Intel.
      Eu cel putin, daca as avea de ales acum, as merge pe mana Intel.

        (Citează)

    • Si totusi review-urile cu seria 4000 de la AMD pe laptop arata ca e super bun.

        (Citează)

  9. Bateria aia tine fix cat sa booteze windows-ul. De fapt, eu as avea emotii sa-l pornesc nebagat in priza. Mare fail.

    Inteleg ca oamenii iti trimit produse ca sa le lauzi pe blog, dar sa fim seriosi. Cred ca poti sa faci niste review-uri obiective. Pe asta il incadrez la cat de poate de subiectiv.

      (Citează)

  10. La workstations Acer e incepator. De ex: Dell Precision ( gama de peste 20 ani) e in alta liga. Precision 7740 de ex: Xeon, 128gb ram, quadro rtx5000 cu 16gb, 4x ssd m.2 pcie (raid 0,1,5), display 4k ultrasharp…
    Toate astea pe un laptop de 3kg.
    Eu cam asta inteleg prin pro…

      (Citează)

    • Sunt fan Precision. De 12 ani doar asta folosesc (cu o mica pauza la munca, dar in perioada aia aveam unul acasa). Dar absolut fiecare model pe care l-am incercat a avut cate o problema, de obicei cu placa video.

        (Citează)

  11. De mai mare ajutor si de impact ar fi fost sa ne ajuti putin cu o valoare inteligibila a capacitatii bateriei .

    baterie 4 celule, 3.840 mAh, încărcător 180 W

    Pe toate site-urile, inclusiv la Acer gasesc informatia asta, care e absolut nesimtita, pentru ca nu stim voltajul si nu stim de fapt ce energie stockeaza bateria asta. Din ce-am reusit sa gasesc pare ca ar fi 12.5 V ( e corect ce spun?), caz in care ar fi de 48Wh – care-i absolut jenant.
    Adica avem un laptop de 3 kile si 17 inchi cu o baterie de ultraportabil :/.
    Daca-i asa, la procesorul asta ” Core i7-9750H”, bateria nu tine nici 3 ore daca il folosesti la altceva decat browsing.

    La banii aia cumperi ceva gen Dell XPS de 15″, mai usor, cu procesor i9, memorie similara si placa video tot RTX sau GTX , dar ceva mai slaba . Si baterie pana la 86Wh.

    Inteleg ca pentru editare video placa video e baza si RTX 3000 e ceva cam greu de pus pe un laptop, in general, dar efectiv nu are sens sa faci un cal de putere cu o baterie de ceas, care mai e si greu. Adica, nu inteleg ce-au incercat sa obtina.

    Eu unul n-as cumpara combinatia asta.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus