un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

iPhone fără port de încărcare este o idee chiar bună

10 Dec 2019  ·

TEHNOLOGIE  ·

91 comentarii

Sunt intrigat de zvonurile care spun că iPhone 2021 ar putea să nu mai aibă deloc port Lightning sau USB-C sau de alt tip pentru încărcare și transfer de date. Mi se pare o idee bună, fezabilă și chiar cred că ar putea fi implementată pe toate telefoanele în următorii ani.

iPhone are în acest moment un singur port, cel Lightning, și cred că, odată ce-a dispărut jack-ul audio, poate dispărea și acest port fără probleme.

Principala sa utilizare este pentru încărcarea iPhone-ului, da? Avem totuși încărcare wireless de multă vreme, inclusiv iPhone 11 și generații mai vechi o suportă, chiar dacă Apple a implementat-o la doar 7,5W. Alți producători, de exemplu Samsung, au implementat fast wireless charging la 15W de ceva vreme, adică la aceeași putere precum și prin încărcătorul pe cablu. Am un încărcător wireless pe birou, îl folosesc zilnic, funcționează foarte bine (am chiar și baterie externă cu încărcare wireless, apropo).

Cu alte cuvinte, tehnologia există, iar pe la Mobile World Congress am văzut-o demonstrată chiar și la puteri mai mari. Până în 2021, Apple are tot timpul să implementeze una chiar și la 20 W sau mai mult.

Probabil că lumea se teme de nevoia de a cumpăra un încărcător mare de ținut pe masă, plus că în ce mai înfigi telefonul seara? Asta nu-i o problemă reală. Poți include în pachet un încărcător de mici dimensiuni, precum sunt cele de ceas. Încărcătorul arată ca o monedă mai mare și se conectează la priză, iar telefonul se pune peste acesta pentru încărcare.

Și atunci, dacă tot pui telefonul pe ceva care are un cablu conectat la priză, nu mai bine înfigi direct telefonul la priză? Care mai este avantajul? Sunt mai multe.

În primul rând, eliminarea portului Lightning sau USB-C crește spațiul disponibil în telefon pentru altceva, de exemplu pentru o baterie mai mare sau pentru o bobină de încărcare wireless mai mare, tocmai pentru ca această încărcare să se facă mai repede.

Apoi, eliminarea portului crește rezistența carcasei la apă și praf. Vă amintesc că în acest moment producătorii prezintă rezistența IP68 în specificații, dar nu o garantează. Dacă ți se strică telefonul pentru că intră apă în el, nu-și asumă o problemă ce se va rezolva pe garanție, ci vina este a utilizatorului. Dacă elimină portul, telefoanele pot fi făcute cu adevărat impermeabil.

Apple, în particular, a promis anterior și un încărcător wireless mare și deștept, care să încarce simultan telefonul și ceasul cu puteri diferite. Nu l-au mai scos pe piață, până la urmă, dar poate că în 2021 va exista.

Cum transferi restul datelor din sau în telefon? Fotografii, muzică etc? Păi… prin wireless? Eu, pe Android, n-am mai cuplat de câțiva ani telefonul prin cablu la un PC pentru transfer de date. Fotografiile și filmele se urcă automat în OneDrive (și Google Photos), unde rămân ca backup, iar de acolo se copiază automat în PC. Muzica o iau prin Spotify, inclusiv cu salvare offline pentru unele playlist-uri. Orice alte fișiere aș avea de transferat, o fac prin intermediul Onedrive sau Dropbox.

Apple, din câte știu, are chiar un sistem și mai bine dezvoltat pentru conectivitatea iPhone la Macbook. Până în 2021, probabil că va fi și mai bun. Personal mă aștept ca stocarea din telefon să fie disponibilă ca o unitate externă de disc în laptop sau PC.

Singurul hop ar fi la Apple Carplay sau Android Auto, care momentan se conectează doar prin cablu. Ambele trec însă la conexiune wireless. Până și mașinile încep să aibă încărcare wireless în bord.

Un viitor cu telefoane fără porturi, telefoane care să arate bine, neîntrerupte de “găuri”, este de fapt mai aproape și mai fezabil decât credem. Rămâne de văzut cine va face primul această mișcare; dacă va fi Apple, își vor dovedi încă o dată curajul de a lua decizii întâi controversate, dar apoi apreciate. Nu uitați și că, având mai multe game de telefoane (și suport software de vreo 4 ani pentru generațiile vechi), Apple nu trebuie să lase în 2021 toate iPhone-uri fără port, ci doar versiunea de top pentru o tranziție treptată spre așa ceva.

sursa: Digital Trends.

    91 comentarii

  1. Exista deja un telefon fara porturi. Meizu Zero. Gasesti un review pe youtube.

      (Citează)

    • Asta ca sa nu mai spunem ca Apple este pionier in toate. Ca nu prea e. Adopta tarziu multe tehnologii deja existente pe piata. Ei doar le fac trendy.

        (Citează)

    • @ Florian: De asta Apple este recunoscută şi cei care au “implementat-o” prima dată sunt în umbră. La unii nu funcţionează cum trebuie ce au implemetat (graba), iar la Apple da.

        (Citează)

    • Nu-i vorba de cine o implementează bine, ci de cine o aduce în mainstream. Au fost smartphone-uri fără butoane și înainte de primul iPhone, dar ghici cine a schimbat de fapt acest domeniu.

      Or fi făcut alții și înainte de Apple niște earbuds bune, dar ghici după ce lansare Apple au început toți să facă astfel de căști.

      Ca utilizator final, nu văd de ce m-ar interesa foarte tare că unii de care nu am auzit au făcut ceva. Mă interesează ce fac cei care îmi pot influența real și produsele din mâna mea.

        (Citează)

  2. Partea bunaeste ca deja exista o multime de lucruri care includ incarcare wireless pentru telefon, cum ar fi birouri, noptiere, sau chiar veioze: https://emro.ro/aplica-led-cu-incarcare-wireless-pentru-telefon-qi-charger-eglo-98263-ciglie

      (Citează)

  3. doar ca in stilul caracteristic Apple, va fi ceva de genul: “noul aifon fara porturi, doar cu 200 de dolari mai scump”

      (Citează)

  4. Ideea este in esenta buna, mai putine sanse sa strici sau rupi ceva. Cata lume nu a ajuns la service cu mufa de microUSB julita si inlocuita pe bani, nu pe garantie.

    Eu a trebuit sa ma lupt de vreo 2-3 ori cu service-ul populat de idioti, aveam un Xperia X10 care nu se mai incarca pentru ca mufa se uzase sau chiar stricase. Prima data mi l-au dat inapoi fara sa ii faca nimic, doar l-au re-softat. A doua oara nu mai stiu ce au zis. De abia ultima oara au descoperit ca mufa era julita si au avut tupeul sa imi reproseze asta la telefon. Le-am raspuns senin ca este a 3-a oara in service la ei cu aceasta problema si ca normal ca este uzata, daca nu l-au reparat de prima data.

    Da, incarcarea wireless este buna… pana cand te intrebi cum naiba il incarci in masina. Sau la birou. Sau cand pleci in vacanta. Trebuie sa te plimbi cu tot felul de incarcatoare dupa tine, asta nu iti creste nivelul de comoditate.

      (Citează)

    • Solutia pentru incarcarea in vacanta ar fi ca barurile, terasele, cafenelele sa implementeze incarcare wireless la mese… asa cum se zvonea acum cativa ani.
      Doar ca este o investitie pe care nu doresc sa o faca momentan.

        (Citează)

    • Gaelex:
      Da, incarcarea wireless este buna… pana cand te intrebi cum naiba il incarci in masina. Sau la birou. Sau cand pleci in vacanta. Trebuie sa te plimbi cu tot felul de incarcatoare dupa tine, asta nu iti creste nivelul de comoditate.

      La mine e simplu: un incărcător acasă și unul la birou, iar în mașină am suport auto cu încărcare wireless care a făcut față cu brio inclusiv unui drum de 11 ore cu Waze-ul pornit permanent (plecat cu bateria 90%, ajuns cu ea 100% la destinație).

      Folosesc setup-ul ăsta de 2 ani și nu am simțit că mi-ar lipsi ceva…plus, cele două telefoane pe care le-am vândut în timpul ăsta le-am dat cu accesoriile sigilate, neatinse măcar, ceea ce a contat la prețul de vânzare. :D

      PS: Radu, poți să îmi recomanzi powerbank-ul cu încărcare wireless pe care îl folosești tu? Caut de ceva timp unul, dar nu am găsit încă ceva care să-mi inspire suficientă încredere.

        (Citează)

    • seba18: PS: Radu, poți să îmi recomanzi powerbank-ul cu încărcare wireless pe care îl folosești tu? Caut de ceva timp unul, dar nu am găsit încă ceva care să-mi inspire suficientă încredere.

      Pe cel indicat de Andrei G mai sus îl am și eu, l-am cumpărat vara asta din SUA (mai scump ca la noi, dar eu cumpăr unde e scump, nu ca #săracii) și sunt foarte mulțumit de el. Se și încarcă rapid, încape și în buzunar.

        (Citează)

    • Merci @nwradu si @Andrei G. Arată bine acumulatorul atât fizic cât ți din specificații. Dacă ar fi avut și el însuși posibilitatea de a se încărca wireless, ar fi fost de-a dreptul perfect. :D Din review-uri pare a fi loterie cu ele, cel puțin cu lotul care a ajuns la eMAG, dar o să-mi încerc și eu norocul anyway.

        (Citează)

    • Baseus pare un brand curatel, poti sa iei de pe Aliexpress cam la jumatate de pret fata de Samsung: https://baseus3c.aliexpress.com/store/group/Wireless-Power-Bank/1245004_516350013.html

        (Citează)

  5. Florian:
    Asta ca sa nu mai spunem ca Apple este pionier in toate. Ca nu prea e. Adopta tarziu multe tehnologii deja existente pe piata. Ei doar le fac trendy.

    Le fac relevante pentru zeci de milioane de utilizatori.

      (Citează)

  6. Mai lasă balta povestea ca ai loc de altceva gen baterie mai mare, that is bs.

    Da, mai mare cu 10 mA poate, adică 0.
    Baterie mai mare faci cu un telefon de dimensiuni mai ok, nu super mega din cum avea obsesie Ion Ive.
    Bine ca l au dat afara, aia a fost improvement.

      (Citează)

    • De fapt este putin invers, cu cat este telefonul mai mare, cu atat este si bateria mai mare. Intradevar, ai un consum mai mare la display, insa restul componentelor consuma la fel: procesor, modem 3g/4g, senzor de amprenta, senzor de lumina, etc.

      Cred ca si asta este un motiv pentru care toti producatorii se duc catre telefoane din ce in ce mai mari.

        (Citează)

    • Mihai: Da, mai mare cu 10 mA poate, adică 0.

      De ce nu calculezi exact capacitatea pe mm cub, să zicem, de baterie? Ai pe net teardown-uri din care poți calcula capacitatea per volum, caută volumul unui port și a plăcii eliminate de acesta, vezi ce-ți iese.

        (Citează)

  7. Sorry, dar dumb mai esti cateodata.

      (Citează)

    • Aoleo, ce-ai pățit?!

        (Citează)

    • Si lipsa jack ului e buna, din 2 feluri de conectare ai doar una, în mintea unui consumer spalat pe creier cand iti ofera mai puține facilități un produs este mai bun. Cu cat oferă mai puțin cu atât este mai bun. Nu stiai ? De ce sa poti sa încarci si cu fir si wireless. Noi suntem apple, inovam , taiem din optiuni si mai facem 200 miliarde de la oile fără circumvolutiuni.

        (Citează)

  8. Un inconvenient pentru mine ar fi la incarcarea prin baterie externa. Acum pot sa merg merg cu bateria in buzunar si cablul bagat in telefon. Nu stiu daca as putea sa mai fac asta.
    Alt inconvenient esta ca nu mai poti folosi orice tip de carcasa, iar orice ai pune pe spatele telefonului / carcasei ar fi o problema.

      (Citează)

    • 1nu: Alt inconvenient esta ca nu mai poti folosi orice tip de carcasa, iar orice ai pune pe spatele telefonului / carcasei ar fi o problema.

      Eu încarc wireless prin carcasa UAG fără probleme.

      Apple vinde oficial carcase cu baterie în ele, nu baterie separată și conectată prin cablu, deci ideea lor probabil că va fi să iei așa ceva. Bateria lor, apropo, se încarcă deja wireless.

      https://www.apple.com/shop/product/MWVJ2LL/A/iphone-11-smart-battery-case-soft-white?fnode=99

      Nu uita, însă, că nu zice nimeni că TOATE telefoanele vor face acest pas, ci doar unele. Vrei husă metalică de 5 cm grosime prin care încărcarea wireless nu are șanse? Vei găsi în continuare telefoane și pe cablu, la fel cum inclusiv acum încă poți găsi telefoane clasice pentru cei ce nu vor unele smart.

        (Citează)

    • Corect, probabil cele flagship vor fi “portless”.

      Oricum, exista multe posibilitati pentru a adresa problemele astea. Sunt curios daca vor avea o anumita zona din carcasa care recomanda sa fie lasata libera pentru a permite incarcarea wireless.

        (Citează)

  9. iar au aparut haterii care sa spuna ca deja exista asa ceva, dar care uita sa spuna ca merge ca un rahat chestia asta pe telefoanele alea.

      (Citează)

  10. Sunt sigur ca Apple va pune la vanzare si accesoriile aferente. 100 dolari bucata dar hei…

      (Citează)

  11. Pai iasă o camila, ca dacă scot portul îți dă un wireless charger.
    Deci preț pachet iar mai creste cu suta de dolari, și sigur îți o mizerie slow charge

    barto:
    eu sunt sigur ca apple nu va vinde un telefon fara incarcator dar hei, de ce sa nu mancam putin rahat?

      (Citează)

  12. barto:
    ……. dar care uita sa spuna ca merge ca un rahat chestia asta pe telefoanele alea.

    Stii tu sigur ca merge ca un rahat? Ca si cum ai testat/avut/macar vazut telefonul ala? Sau e doar un comentariu agresiv, bazat doar pe faptul ca ai tu iphone si sigur e cel mai bun, cel mai inovator, cel mai si cel mai?
    Nu ma intelege gresit… recunosc meritul apple, in special intr-un marketing foarte agresiv (si fake uneori), dar sa nu mergem pana in extrema cealalta, in care cad de obicei fanii agresivi ai apple, si anume aceea de a nu recunoaste meritele sau calitatile concurentei. Este opinia ta si o respect, ceea ce ar trebui sa inveti si tu sa faci.

      (Citează)

    • Tu realizezi ca e vorba de compania aia care a implementat ultima fast charge-ul pe telefoane si apoi le-a livrat cu incarcator simplu ?

        (Citează)

    • Fake? 😂

      De exemplu’ Samsung are deblocarea facială care este o glumă şi o ţeapă dar hei, există în specificaţii, mai contează dacă funcţionează?

      Şi da, am un Samsung Note 9 şi după câteva luni a început să se mişte urât (nu e singurul) — produse mediocre.

        (Citează)

    • Fanii agresivi ai Apple, deși mai potrivit ar fi vocali, sunt foarte puțini. Agresivi sunt fanii Android, nici măcar Samsung, Huawei, One Plus etc. pentru că țin tot timpul să scoată ochii celor ce folosesc iOS cu retorica „dar pe Android era deja” sau „trebuie să te trezești și să înțelegi câte pierzi că nu folosești Android”. Majoritatea oamenilor care aleg iPhone n-o să-ți spună că e cel mai bun, ci că le place din anumite motive, la care răspunsul e că vai, e spălat pe creier, Apple sheep etc. Da, or fi și care urlă că iPhone e cel mai tare, dar cu ăia nu poți avea discuții serioase, trebuie să-i lași în pace să creadă ce vor ei.

      Astea fiind spuse, când spui (nu neapărat tu personal) că tehnologia exista deja, dar totuși nu o folosea nimeni, înseamnă că fie nu era momentul pentru implementare, fie n-a reușit nimeni să o implementeze. Oamenii nu sunt proști – când ceva funcționează, folosesc. E normal să tragi concluzia că nu merge dacă nu cumpără nimeni.

      Dacă nu mai poți lega prin fir telefonul de PC trebuie să vezi cum se rezolvă securitatea (iPhone se reseta prin iTunes dacă era activat), transferul de fișiere (care la Apple merge destul de bine) și ce se întâmplă când ai telefonul la încărcat – la Apple poți prelua apelul pe calculator/laptop sau ceas. Când spui că cineva a presupus că ce există deja merge prost, tu ai cam presupus că merge bine, dar totuși nu prinde. Mai bine ne spuneai cum funcționează telefonul ăla fără port, poate învățam toți ceva.

        (Citează)

    • Baltha Zerus:
      Tu realizezi ca e vorba de compania aia care a implementat ultima fast charge-ul pe telefoane si apoi le-a livrat cu incarcator simplu ?

      Dar este și prima care a implementat alte lucruri și apoi le-au copiat și alții. Faptul că uneori au făcut ceva primii și alteori ultimii nu are relevanță cu acțiuni viitoare pentru că nu există cauzalitate între ele.

        (Citează)

  13. :)))))))
    touche
    si-ar baga timi cuc capu in dos de rusine

    Baltha Zerus:
    Tu realizezi ca e vorba de compania aia care a implementat ultima fast charge-ul pe telefoane si apoi le-a livrat cu incarcator simplu ?

      (Citează)

  14. Prezenta portului fizic (si deci conexiunea prin cablu) mai ajuta la ceva – la service si recovery.
    In general conexiunile logice wireless sunt conexiuni de layer superior, care functioneaza doar daca telefonul si sistemul de operare functioneaza in parametri normali.
    Daca insa telefonul este in mod service sau are ceva probleme, ai nevoie de o conexiune mai low level, ceva care in general este pe conexiunea pe fir.

    Apple va incerca probabil sa emuleze o conexiune low level in format wireless, care sa incarce driverele de operare in afara sistemului de operare si care sa poata asigura servisarea telefonului in conditii optime.
    Cred deci ca pentru astfel de situatii, bottom line, pentru user tot o conexiune pe fir va fi (pe USB in computer) doar ca telefonul se va conecta printr-un adaptor wireless.

      (Citează)

    • Sau ar putea pur si simplu sa lase niste pini/un port de service in interior. Le cresc lor costurile de service un pic, pentru ca orice amarata de resoftare va necesita desfacerea telefonului, dar pe de alta parte mai si elimina din interventiile neautorizate asupra telefoanelor.

        (Citează)

    • ” Le cresc lor costurile de service un pic”

      Ha ha, buna gluma. Produsele apple nu se repara, se arunca. Si daca tu crezi ca apple suporta costurile…

        (Citează)

    • @Giani Mucea Nu se arunca se “ah, vi s-a stricat produsul nostru pentru ca este facut prost? ah este in garantie? ne pare rau s-a stricat din cauza dvs pentru ca l-ati folosit deci nu intra la garantie trebuie sa va cumparati altul.” Apple nu a ajuns o companie de un trilion de dolari reparand produse ci vanzand produse. Cei de la service Apple nu sunt tehnicieni sunt agenti de vanzari sunt pusi acolo sa te faca sa cumperi altul.

        (Citează)

    • @vladutz mă aștept să implementeze suport pentru WiFi și în straturile de sub sistemul de operare, așa cum e la Mac-uri unde ai încă din bootloader opțiunea de a te conecta la o rețea WiFi.

        (Citează)

  15. Eu unul visez la un birou cu incarcare wireless care sa incarce telefoane, tablete, laptop, mouse, tastatura. Dar mai e mult pana acolo.

    Eliminarea completa a portului de incarcare mi se pare totusi prematura, iti reduce mult din flexibilitate. Acum faci usor relativ rost de un cablu sau de un USB in care sa-l infigi oriunde te-ai duce (cu riscurile aferente, nu stii in ce iti infigi telefonul).
    Daca ai doar varianta wireless va trebui sa umbli cu incarcatorul dupa tine.

    Nu-mi spuneti ca sunt baterille mai mari si mai eficiente si tin toata ziua, ca nu e relevant. Intotdeauna va aparea acea zi in care ai uitat sa iti pui telefonul la incarcat (ai adormit aseara la TV, ai fost la baut pana la 3 etc) si pleci de acasa cu bateria la 10%

      (Citează)

    • Sorin: Acum faci usor relativ rost de un cablu sau de un USB in care sa-l infigi oriunde te-ai duce (cu riscurile aferente, nu stii in ce iti infigi telefonul).
      Daca ai doar varianta wireless va trebui sa umbli cu incarcatorul dupa tine.

      Cred că așa se putea spune și despre prima generație iPhone cu port Lightning. De unde faci rost de unul dacă toți ceilalți din jur au port vechi?

      Piața din SUA, însă, este puternic dominată de Apple la vânzări. Acolo, când introduc ceva nou, devine de obicei mass market.

      Pot fi probleme, dar nu de netrecut.

        (Citează)

  16. Sorin:
    Sau ar putea pur si simplu sa lase niste pini/un port de service in interior. Le cresc lor costurile de service un pic, pentru ca orice amarata de resoftare va necesita desfacerea telefonului, dar pe de alta parte mai si elimina din interventiile neautorizate asupra telefoanelor.

    Îi cred în stare de așa ceva, cred că ar lovi în piața SH pentru că asta era prima situație în care trebuia să resetezi iPhone-ul în iTunes. Oricum nu era grozav pentru că pe Windows nu mergea tot timpul but still. Ar fi destul de aiurea să nu mai poți vinde mobilul, că mulți se bazează pe valoarea semnificativă la revânzare pentru a-și lua terminale mai noi.

      (Citează)

    • Ar fi o miscare buna pentru ei sa faca asta. Daca vrei sa iti vinzi telefonul sa iei altul mai nou, poti sa il dai direct lui apple. Sigur, iei mai putin pentru el decat daca l-ai vinde, dar oricum nu poti sa il vinzi pentru ca nu poti sa il resetezi. Si ala care l-ar cumpara de la tine, poate sa isi cumpere un telefon nou in schimb.

      Am mai zis asta si pana acum nu am motive sa cred altceva: apple face produse bune (cu cateva exceptii de engineering brain farts) dar cand vine vorba de service, singurul lor scop e sa jumuleasca clientul cat de mult posibil. Sigur, impacheteaza frumos procesul, in magazine misto, cu oameni carora le zic genii, care par ca stiu despre ce vorbesc si care iti dau impresia ca e un customer service ireprosabil. Dar, chiar daca e cu acordul tau, tot m*ie se numeste.

        (Citează)

    • Exista buy back baieti, mai ales la Apple.

        (Citează)

    • Exact, problema era ca nu e singura optiune.

        (Citează)

    • LOL. De cind n-ati mai pus mina pe un iPhone? Una ca iTunes nu mai exista, dar nimeni nu mai foloseste iTunes sa dea remove unui device de pe cont de cind a fost introdus Find my iPhone.

        (Citează)

    • @alex mihaileanu: mai calmeaza-te putin. Stim cu totii ca esti fanboy apple si oricand vine vorba de ceva de la apple esti triggered. nu te da rotund cu itunes-ul ca exista doar de un an si ma indoiesc ca toti de pe aici au ultimele iphone-uri sau mac-uri cu software-ul la zi.

        (Citează)

  17. vladutz:
    Prezenta portului fizic (si deci conexiunea prin cablu) mai ajuta la ceva – la service si recovery.
    In general conexiunile logice wireless sunt conexiuni de layer superior, care functioneaza doar daca telefonul si sistemul de operare functioneaza in parametri normali.

    Bun comment. Apple poate realiza asta ca ei fac si componentele si sistemul de operare.
    Pe Android insa e cam greu sa impui asa ceva.

    Insa fazele ca lipsa portului de incarcare face telefonul impermeabil ma lasa rece. Impermeabilizarea portului se face cu o garnitura, care nu e greu de facut, dar mai sunt difuzoare, microfoane, nu e ca si cum portul ala e singura gaura.
    Da, in viitor sunt sigur ca vor fi difuzoare de-alea care vibreaza ecranul si nu vor mai fi gauri, dar mai e pana acolo.

    Si cu incarcarea wireless, eu am vazut ca doar cea care nu e fast deloc nu incalzeste bateria. Sa lasi peste noapte de exemplu telefonul la incarcat wireless e cam ciudat.
    Plus ca orice temperatura crescuta scade durata de viata a bateriei. Nu asa mult, dar dupa un an sau doi se poate vedea diferenta.

      (Citează)

    • rdb: Impermeabilizarea portului se face cu o garnitura, care nu e greu de facut, dar mai sunt difuzoare, microfoane, nu e ca si cum portul ala e singura gaura.

      Ar trebui să avem statistici de la service-uri pentru asta, dar îmi închipui că cele mai multe probleme apar pe la porturi, în timp, pentru că tot bagi și scoți un cablu acolo și poate strici sau obosești garnitura aia.

      Garniturile nu sunt greu de făcut, dar își pot pierde proprietățile în timp sau după o intervenție service.

      rdb: Si cu incarcarea wireless, eu am vazut ca doar cea care nu e fast deloc nu incalzeste bateria. Sa lasi peste noapte de exemplu telefonul la incarcat wireless e cam ciudat.

      Al meu se încarcă într-o oră, după care stă degeaba pe încărcător, deci nu toată noaptea la căldură. O simplă setare în software ar putea introduce încărcare lentă pe durata nopții, să zicem (în funcție de oră) sau încărcare doar când scade sub 90%, ca să nu tot încarce acel 99%-100% timp de 6 ore noaptea.

      Dacă-l lași la cablu peste noapte nu se încălzește? Că sunt telefoane care bagă acum 25, chiar 45W.

        (Citează)

    • O sa las asta aici. Se cheama Optimized Battery Charging si a fost introdusa in iOS 13.

        (Citează)

  18. dam167:
    Fanii agresivi ai Apple, deși mai potrivit ar fi vocali, sunt foarte puțini. Agresivi sunt fanii Android, nici măcar Samsung, Huawei, One Plus etc. pentru că țin tot timpul să scoată ochii celor ce folosesc iOS cu retorica „dar pe Android era deja” sau „trebuie să te trezești și să înțelegi câte pierzi că nu folosești Android”. Majoritatea oamenilor care aleg iPhone n-o să-ți spună că e cel mai bun, ci că le place din anumite motive, la care răspunsul e că vai, e spălat pe creier, Apple sheep etc. Da, or fi și care urlă că iPhone e cel mai tare, dar cu ăia nu poți avea discuții serioase, trebuie să-i lași în pace să creadă ce vor ei.

    Astea fiind spuse, când spui (nu neapărat tu personal) că tehnologia exista deja, dar totuși nu o folosea nimeni, înseamnă că fie nu era momentul pentru implementare, fie n-a reușit nimeni să o implementeze. Oamenii nu sunt proști – când ceva funcționează, folosesc. E normal să tragi concluzia că nu merge dacă nu cumpără nimeni.

    Dacă nu mai poți lega prin fir telefonul de PC trebuie să vezi cum se rezolvă securitatea (iPhone se reseta prin iTunes dacă era activat), transferul de fișiere (care la Apple merge destul de bine) și ce se întâmplă când ai telefonul la încărcat – la Apple poți prelua apelul pe calculator/laptop sau ceas. Când spui că cineva a presupus că ce există deja merge prost, tu ai cam presupus că merge bine, dar totuși nu prinde. Mai bine ne spuneai cum funcționează telefonul ăla fără port, poate învățam toți ceva.

    Uite unu’ echilibrat :)

    Nici eu nu zic ca e o idee rea, in schimb as vrea ca incarcarea wireless sa fie foarte optimizata, macar undeva la 95% eficienta.

      (Citează)

  19. Giani Mucea:
    Ar fi o miscare buna pentru ei sa faca asta. Daca vrei sa iti vinzi telefonul sa iei altul mai nou, poti sa il dai direct lui apple. Sigur, iei mai putin pentru el decat daca l-ai vinde, dar oricum nu poti sa il vinzi pentru ca nu poti sa il resetezi. Si ala care l-ar cumpara de la tine, poate sa isi cumpere un telefon nou in schimb.

    Am mai zis asta si pana acum nu am motive sa cred altceva: apple face produse bune (cu cateva exceptii de engineering brain farts) dar cand vine vorba de service, singurul lor scop e sa jumuleasca clientul cat de mult posibil. Sigur, impacheteaza frumos procesul, in magazine misto, cu oameni carora le zic genii, care par ca stiu despre ce vorbesc si care iti dau impresia ca e un customer service ireprosabil. Dar, chiar daca e cu acordul tau, tot m*ie se numeste.

    Ei susțin că reciclează produsele/componentele și atunci are un sens toată zbaterea lor de a li se întoarce tot timpul produsele înapoi. Pentru consumator nu e chiar grozav pentru că la ei iei mult mai puțin decât ai lua dacă l-ai vinde tu SH. Iar în mod ironic, cu cât obiectul e mai nou și ai zice că are o valoare mult mai mare, iei și mai puțin dacă are defecte cosmetice. Am văzut la iStyle cum un telefon funcțional care avea valoare 0 pentru că na, arăta a telefon folosit.

    Cât despre service, pentru client poate fi foarte bine, mai ales dacă ai acces la Apple Store. Dacă ai un iPhone de 2 ani și ceva și afli că intră într-un program de service în care îți schimbă bateria ești în extaz. Sau dacă mergi supărat cu un laptop în garanție care are nu știu ce problemă și primești unul nou ceva mai bun, pe loc, iar ai să fii în extaz. Dacă ai un laptop de-asta cu butterfly și ai probleme la tastatură îți schimbă top case-ul și ai și baterie nouă, iar dacă asta durează 3 zile ești mulțumit.
    Dar dacă ai un laptop 2015 și ți s-a stricat o tastă well… când plătești top case-ul ăla n-o să-ți mai convină. Service-ul Apple nu e neapărat de calitate, dar de multe ori își câștigă clientul prin politica lor de a schimba dispozitivul cu totul sau ansamble de piese.

      (Citează)

    • Majoritatea clienților țin mai mult de un iPhone. Apple oferă upgrade la ultimul iOS și pentru telefoanele vechi de 4 ani. Samsung, de exemplu, a anunțat că nu mai face Android 10 pentru S8, cel de acum doi ani.

        (Citează)

    • Bun, deci efectiv durata de viata a produselor lor e egala cu durata garantiei.

        (Citează)

    • Nu am citit o mai mare prostie legată de service ul apple in viata mea. Omul asta vorbește din vise probabil

        (Citează)

  20. Randamentul incarcarii wireless e undeva pe la 50-60%. La incarcatoarele cu fir e >99%

    In contextul inlocuirii incarcatoarelor la nivel global, risipa de energie ar fi uriasa. Dar hey, ce cool arata!

      (Citează)

    • C:
      Randamentul incarcarii wireless e undeva pe la 50-60%. La incarcatoarele cu fir e >99%

      In contextul inlocuirii incarcatoarelor la nivel global, risipa de energie ar fi uriasa. Dar hey, ce cool arata!

      Stie cineva sa explice cauzele principale ale ineficientelor?

      E vorba de materialele folosite sau mediul prin care se propaga? Sau principala cauza e ca nu poti aseza cele doua elemente perfect de cele mai multe ori?

      Am observat ca atunci cand nu e bine asezat bateria tinde sa se incalzesasca la chargerul QI de la IKEA + I8

        (Citează)

  21. nwradu: Ar trebui să avem statistici de la service-uri pentru asta, dar îmi închipui că cele mai multe probleme apar pe la porturi, în timp, pentru că tot bagi și scoți un cablu acolo și poate strici sau obosești garnitura aia.
    Garniturile nu sunt greu de făcut, dar își pot pierde proprietățile în timp sau după o intervenție service.

    Al meu se încarcă într-o oră, după care stă degeaba pe încărcător, deci nu toată noaptea la căldură. O simplă setare în software ar putea introduce încărcare lentă pe durata nopții, să zicem (în funcție de oră) sau încărcare doar când scade sub 90%, ca să nu tot încarce acel 99%-100% timp de 6 ore noaptea.

    Dacă-l lași la cablu peste noapte nu se încălzește? Că sunt telefoane care bagă acum 25, chiar 45W.

    Te cred ca sunt probleme cu porturile, desi eu nu am intalnit. Am avut telefoane pe care le-am frecat zilnic cu cablurile, am la lucru vreo 2 pe care le tot bag/scot mufele de cateva ori pe zi, colegii la fel, si inca nu am patit sa se strice mufa. Cablurile, da. Insa alea se pot schimba rapid.

    De acord cu incarcarea aia desteapta, vad ca in ultimul update de iOS au introdus-o, cand il bagi la incarcat iti zice ca bazat pe modul de utilizare, va fi incarcat la 7 dimineata, de exemplu, pana atunci se incarca lent. Nu stiu de ce pe Android nu introduce nimeni asta, macar Samsung, sa poate copia Google treaba asta si s-o introduca intr-un update viitor ca inovatie.

    Am dezactivat fast charge-ul pe cablu, ca il tin noaptea la incarcat. Dimineata nu e cald.

    Vorbind de wireless, am un incarcator original de S7, de-ala cu ventilator in el. Chiar daca dezactivez fast wireless charging, se incalzeste. Am facut mai demult si un test cu lasat noaptea la incarcat, si bateria a stat cam pe la 39 de grade. Destul de mult.
    Daca bag incarcatorul ala intr-un port USB din calculator, nu ajunge destul curent in el si se incarca lent, dar nu se incalzeste asa tare. Oricum ar fi, se incalzeste mai tare ca pe cablu, asa ca pentru lasat noaptea nu sunt tare linistit.

    O schimbare in folosirea incarcarii, poate, ar ajuta. Sa faci top-up-uri mici toata ziua, sa iti stea mereu incarcat, poate. Si per total nu cred ca se incalzeste asa tare.

    Dar prin natura ei, incarcarea wireless e mai putin eficienta si incalzeste bateria. Asa ca pana cand nu se face cu un ventilator care sa sufle pe telefon (ca ala built in de la incarcatorul original Samsung nu face nimic util, doar suna), mereu se va incalzi bateria.

      (Citează)

  22. Din legea talio… telefonului.
    1) Cablul e Sfânt+++.
    Momentan ( cat voi mai gasi, dracu’ stie) refuz sa cumpar orice telefon care nu are gaura de de casti separata ( am casti care stiu si BT, dar se aud considerabil mai bine pe cablu, pe un LG V30 de exemplu, care are unul din cele mai bune procesoare de sunet)

    Apoi, eliminarea portului crește rezistența carcasei la apă și praf. Vă amintesc că în acest moment producătorii prezintă rezistența IP68 în specificații, dar nu o garantează.

    Asta e clar un avantaj, dar crezi ca o vor garanta pe urma?

    Cum transferi restul datelor din sau în telefon? Fotografii, muzică etc? Păi… prin wireless? Eu, pe Android, n-am mai cuplat de câțiva ani telefonul prin cablu la un PC pentru transfer de date.

    Eu am cuplat de mai mult de cateva ori. Cand ai vreo 30 de giga de filmari si poze pe telefon ( telefon, nu claud) nu prea faci browse si search foarte rapid pe ecranul ala si e mai la indemana pe cablu. Si mai repede.

    Fotografiile și filmele se urcă automat în OneDrive (și Google Photos), unde rămân ca backup, iar de acolo se copiază automat în PC.

    Eu nu. Unii nu vrem sa ne punem datele personale pe claud.

    Muzica o iau prin Spotify, inclusiv cu salvare offline pentru unele playlist-uri.

    Eu nu, o parte e prin Google Play, dar si pe aia prefer s-o downloadez si s-o pastrez in telefon/ pc.

    Orice alte fișiere aș avea de transferat, o fac prin intermediul Onedrive sau Dropbox.

    Nu stiu daca mai sunt SI ALTI oameni care nu le dau altora de buna voie datele lor, s-ar putea sa fiu singurul.

    Un viitor cu telefoane fără porturi, telefoane care să arate bine, neîntrerupte de “găuri”, este de fapt mai aproape și mai fezabil decât credem.

    Fara indoiala ca telefonul arata bine fara gauri, dar nu-s sigur ca-i mai util, functional asa .
    Aaa, ca te face legat de servicii de cloud/ streaming si alte abonamente, da. Ca o sa faca si mai dificil de reparat orice probleme, de rootat, de bagat mainile prin el. Da. Ca o sa fie adorat un asemenea produs? Absolut, n-am nicio indoiala.
    Dar asta nu-l face decat oglinda societatii – un rahat cu perje.

      (Citează)

    • Eu te înțeleg, dar pentru cine nu se pricepe, odată setat, e mult mai ușor prin cloud. Tot ce ai în telefon îți ajunge în Photos pe Mac prin iCloud, frumos aranjate după ce criterii vrei tu. Nici măcar nu mai faci tu download, le ai pe tot ce are MacOS sau iOS. Le muți, le ștergi, le faci ce vrei. Iar un număr mic de fișiere merge mutat direct prin AirDrop. Dacă nu ești destul de gospodar da, o să plătești abonament la cloud, dar dacă ești, nu-ți trebuie.

      Cât despre căști, ălea wireless au așa succes pentru că sunt destul de bune. Acasă poți fi cât de HiFi vrei, dar când de plimbi e suficient, de asta nu interesează pe nimeni că există căști wireless care au calitatea sunetului mai bună decât AirPods.

      Părerea mea e că în general chestiile astea care spuneți unii că sunt un pas înapoi nu afectează majoritatea utilizatorilor. Știți ce făcea prietena mea când avea iPhone 7 și căștile prin fir, iar bateria era gata? îl încărca 10 minute fără să asculte muzică, iar apoi mergea in her merry way.

        (Citează)

    • Eu n-am spus nicio secunda ca-i un pas inapoi. E evident ca-i un pas inainte. Atata ca inainte era mai bine :). Iar directia asta de inainte e un pic o gluma pentru mine.

      Stiu ca-i mai usor pe cloud, cum sa nu fie. Nici nu-i vorba de bani, platesc deja abonament implicit la OneDrive ( prin pachetul de office). Am zis ca nu ma simt bine sa-mi trec datele personale prin cloud-ul lor. Dar a devenit mai dificil/complicat sa fii tu proprietarul deplin al datelor tale, amuzant, nu?

      Castile wireless sunt destul de bune pentru vorbit si ascultat muzica pe traseu, n-am niciun dubiu despre asta, am avut din alea inclusiv portabile pentru telefon (in ear). Mai naspa cand vrei sa faci plug in la un calculator pentru o conferinta, etc. Cand vrei sa le folosesti si la altceva decat la telefonul ala. Probabil ca daca ai Mac, castile de iphone sunt chiar plug & play cu restul softurilor, daar, ma gandesc ca poate nu vrei sa fii captiv exclusiv in lumea lor? Nu stiu, zic si eu. Adica eu sigur n-as vrea.

      Dincolo de asta, mai da-le in sange, AirPods alea sunt la 200 de EUR perechea. Bai nene, de banii aia nu sunt chiar asa de bune. Sunt ok pentru niste casti de 50-60 de EUR, cam acolo . Zic din alea fara fir. Cu fir, cam orice pereche in ear de la 25-30 de EUR in sus e comparabila sau mai buna decat alea. Da, stiu ca la iphone preturile sunt “altfel”, nu-i o problema, decat tot asa una de clientus captivus, si totusi , mie mi-e greu sa ignor o vrajeala de pana la 8-10x pretul, tie nu?

      Pe mine ma distreaza ca oamenii platesc sa fie folositi cu usurinta si cu dependenta cu care-si platesc facturile la curentul electric si internet si cred ca viitorul asta e frumos.

      Dar vremea mea se pregateste sa treaca, viitorul e al altora, sunteti liberi sa-l traiti cum vreti. Sau cum va permiteti, pentru mine e tot aia, vreo 10-15 ani d-acum incolo probabil ca mai pot trai in termenii mei. Dupa aia nu-mi mai pasa asa tare.

        (Citează)

  23. Da, dar cine are bani de asa ceva?

      (Citează)

  24. Si cand folosesc waze cu telefonul pus in suport pe bord ce fac?

    Apropo, la ce e bun sa fie telefonul waterproof? Faceti filmari subacvatice cu el? Vi se intampla des sa scapati telefonul in veceu sau in chiuveta cand va spalati vasele?

      (Citează)

    • Ploaie și mediu umed în general, eu am pățit de câteva ori să am apă în buzunare. Nu mă face să-mi cumpăr imediat un nou telefon, dar pentru mine e chiar mai important decât camerele.

        (Citează)

    • pai si pe mine m-a plouat de destule ori cu telefonul in buzunar, mai ales pe bicicleta, dar nu au fost probleme chiar si cu rating-ul curent IP67 sau cat o fi

        (Citează)

    • dam167:
      Ploaie și mediu umed în general, eu am pățit de câteva ori să am apă în buzunare. Nu mă face să-mi cumpăr imediat un nou telefon, dar pentru mine e chiar mai important decât camerele.

      Daca ai avea telefon care nu are protecție contra apei l-ai baga într-o pungă cand plouă sau ce? Nu se strica nici un telefon de la o ploaie.

        (Citează)

  25. Siner, mi se pare ca ar fi o solutie la o problema care nu exista. Si in stilul tipic Apple, va avea un pret premium, din care 80% va fi profit net pentru ei.

      (Citează)

  26. Alex Mihaileanu:
    LOL. De cind n-ati mai pus mina pe un iPhone? Una ca iTunes nu mai exista, dar nimeni nu mai foloseste iTunes sa dea remove unui device de pe cont de cind a fost introdus Find my iPhone.

    Și pe Windows ce facem? Ultimul reset pe care l-am făcut pentru cineva a fost, ce-i drept, înainte de Catalina, dar pentru Windows rămâne pe moment iTunes.

      (Citează)

  27. Alex Mihaileanu:
    O sa las asta aici. Se cheama Optimized Battery Charging si a fost introdusa in iOS 13.

    Eu am făcut chestia asta la doua telefoane. Un s6 și un s7. Am luat o aplicație full battery and alarm theft si am setat pragul la 80% full charge, in care îmi suna telefonul când îl atinge.
    O singura data pe luna îl las sa se descarce complet și îl încarc 100%.
    Astfel, în cazul s6-lui după 3 ani și 7 luni capacitate adevărată a bateriei este de 81%, iar în cazul S7-lui, după 2 ani capacitatea reala a bateriei este de 87%.

      (Citează)

  28. Din cate am observat din comentarii nu sunt singurul care folosește telefonul in timp ce e la încărcare, acasă hai ca ok se mai rezolva dar in oras, vacanță cand vrei sa il încarci dar vrei sa il folosești de exemplu sa te uiți la maps, sa faci poze sau Pokémon catching daca se mai practica…

      (Citează)

    • a, da, gizas cum am uitat de asta!
      eu folosesc foarte des telefonul in timp ce e la incarcat!

      this is just fucking ridiculous man!

      da’ cred ca cei care au iphone sunt obisnuiti sa nu isi poata folosi telefonul cand vor ei… imi amintesc ca ultima data cand am pus eu mana pe un iphone trebuia sa astepti 10-15 minute ca sa porneasca daca era complet descarcat :-))

        (Citează)

    • Ahh da am uitat de încă o chestie. Am căști wireless pe care le folosesc in mod normal si sunt mulțumit de ele, dar cand merg la drum lung iau cu mine si niste căști cu fir+convector, fiindcă au o baterie limitată la vreo 8.
      Da ati putea zice sa imi cumpar căști over the ear care merg si cu cablu si fara, dar nu mersi alea nu am unde sa le tin, astea micuțe de la anker incap si in buzunarul de la cămașă sau blugi.

        (Citează)

  29. Mie, care nu am folosit niciodată ios, mi se pare o idee bună. Să facă beta testig pe utilizatorii de iPhone, iar producătorii de telefoane cu android să tragă concluzii ulterior.

      (Citează)

  30. Apropo, la ce e bun sa fie telefonul waterproof? Faceti filmari subacvatice cu el?

    Da. Am facut cu primul pe care l-am vazut de felul asta. Sony Z3. Si de rezistat a rezistat el dar s-a dovedit evident o idee idioata :) . Apa de mare nu i-a facut chiar bine in portul audio ( ala nu era acoperit). In fine, telefonul ala functioneaza si acum, dar da, de ce sa nu faci filmari subacvatice, daca se poate?

    Daca nu se poate, nu faci.

    a, da, gizas cum am uitat de asta!
    eu folosesc foarte des telefonul in timp ce e la incarcat!

    Si eu, cine dracu’ a mai vazut in zilele noastre un telefon decent caruia sa-i reziste bateria o zi intreaga. Si uneori nu prea esti in pozitie sa-l pui pe wi-fi charger, ca poate te deplasezi si poate nu esti cu masina, poate esti in avion, poate esti pe jos si navighezi + fotografiezi cu el si folosesti un acumulator extern.
    Presupun ca acum vor apare acumulatoare externe cu adaptor de wifi charger – sau cum ?

    Stiti voi perioada aia cand telefonului nu prea-i mai tine bateria, adica la cam 2 ani de la achizitionare ( cu exceptia alora precum iphone (si altii), care-ti taie din procesor, desigur) si stai tot mai des cu el infipt in ceva pana ii schimbi bateria sau il arunci cu totul?

    Hehe, gata, cu asta apple si-au rezolvat problema utilizatorilor care trag de cadavrul iphone-ului vechi ca nu-si permit inca unul nou, nu a expirat inca contractul anterior, etc?

    Aplauze

      (Citează)

    • chiar si daca sunt acasa tot e absurd de dificil de folosit telefonul cu incarcare wireless in timp ce e la incarcat

      practic trebuie sa tin si firul si farfuria aia sub telefon ca sa pot butona la el, mi se pare incredibil de ridicol si stupid

      la fel si cand il folosesc pentru Waze – practic trebuie sa cumpar un suport cu incarcare wireless in care sa bag un fir doar ca sa nu bag firul direct in telefon :-)))

      mi se pare incredibil cum cineva poate sa creada ca asta e o idee buna.

        (Citează)

    • Manusi cu incarcator wireless in palma – you’re welcome, Tim Apple!

      Ideea cu incarcarea wireless ar fi sa fie integrata in orice obiect pe care sta telefonul tau de obicei (chiar o sa incerc sa integrez un incarcator wireless in blatul biroului de acasa). Deci, atunci cand nu il folosesti, telefonul se incarca incet. Despre masina, ma gandesc ca destul de curand toate vor avea incarcare wireless si Android Auto / Carplay vor merge fara fir.

      Nu e neaparat o idee buna, cel putin nu acum. Dar sistemele evolueaza dupa niste tendinte. Una din ele e trecerea de la indeplinirea unor functii folosind materia, la indeplinirea lor folosind campurile. Alta e maximizarea spatiului acordat functiilor primare in detrimentul celor auxiliare. O fi bine sau nu in momentul asta, cert e ca e inevitabil.

        (Citează)

    • Da, sa puna wireless charging pe babardele*, nu-i rea ideea, ca si-asa le porti prin casa.

      *pt cine nu stie, babardelele sunt niste manusi de piele… de belit p*la cu ele.

        (Citează)

    • Tu nu înțelegi cum sa folosesti telefonul, iti explica acum radu cum asta este de fapt un feature, o sa fie asa De frustrant încât nu il vei mai folosi cand e la încărcat deci vei folosi telefonul mai puțin overall si apple se va lauda ca el are sănătatea oilor în minte

        (Citează)

  31. Da, cea mai buna idee pentru un telefon pentru oamenii simpli care pun botul la produse vandute la suprapret. Intre timp, pe Samsung am rapid DEX cu Samsung Multiport Adapter (Ee-P3200), OTG, hdmi, etc. Jack-ul nu l-am prea folosit niciodata, usb-ul da chiar daca incarcarea wireless e nelipsita.

      (Citează)

  32. detin xiaomi mi 9, are 20w incarcare pe wireless si 27w pe cablu.

      (Citează)

  33. Am desfacut pana acum vreo cateva telefoane pentru schimbari de baterie, reparatii minore sau majore. Orice telefon are in partea de jos (unde este traditional portul de incarcare) antenele, microfonul, difuzorul. Alea necesita un volum fix, antenele o arie fixa, conectorul usb micro sau C incape acolo. Eliminarea conectorului nu face mult loc, poate 2-3mm pe lungimea telefonului, ceea ce inseamna … 3mm la 60-70mm lungimea bateriei, sub 5% extra volum, sa zicem 150-200mAh maxim pentru bateriile actuale de 3000-4000mAh. Hmmm, nu mare lucru. Ca idee, bateriile au cam 4-5mm grosime, iar 1mm extra la grosimea totala a bateriei, obtinut din subtierea ecranului sa zicem, aduce 20-25% extra volum la baterie, corect? Adica 3000 devine 3600-3750, iar 4000 devine 4800-5000. De aici iese extra capacitate.

    Apoi avem randamentul incarcarii wireless, care e destul de scazut.
    1) Odata este randamentul transferului de energie bobina-bobina cuplate slab, la cativa mm distanta. Cand chargerul wireles este alimentat dintr-un incarcator la priza, pierderea este din retea. Cand chargerul ia energia dintr-o baterie externa, pierderea este din baterie.
    2) Bobina interna este film, rezistenta maricica, la putere de 15W are o disipare nu tocmai placuta pentru baterie, ca produce destula caldura.
    3) Bobina livreaza energia catre buck-ul intern ca si portul usb, deci urmeaza o pierdere si pe regulatorul de incarcare (90% randament). Per total, Nokia 9 al meu se incalzeste sesizabil la o putere de 7.5W in (masurata la iesirea incarcatorului), din care abia 5W intra efectiv in baterie, masurat cu o aplicatie produsul I*U, adica 66.6% randament total. Asta duce la un randament calculat al transportului wireless pana la regulatorul intern de incarcare de 5/7.5/0.9=0.815, 81.5%.
    La o baterie externa randamentul conversiei boost (din baterie la 5V) este cam 85%. Dupa asta urmeaza randamentul transferului wireless, 66%, deci per total la o baterie externa cu incarcare wireless randamentul total din baterie in baterie este de 0.666*0.85=0.566. Jumate. Restul sunt pierderi peste tot.

    Din 10Ah baterie externa, abia transferati wireless 5Ah in bateria telefonului. Cam proasta afacerea.

      (Citează)

    • Evident ca nu iti raspunde nimeni, nu contează toate astea, tu nu înțelegi ca asta e viitorul, cat mai puține opțiuni pentru consumator. Uite cat s a schimbat lumea de cand nu mai e mufa jack, parca a crescut cu 10% nivelul de fericire al întregii lumi

        (Citează)

    • Incarcarea asta wireless eu o vad ca pe o treaba ce o folosesti zilnic. Adica scoti telefonul din casa (unde seara a stat pe un pad de incarcare de exemplu), in masina faci streaming de muzica sau vorbesti cu BT cu el, stand la incarcare pe un pad wireless, apoi mergi la lucru unde pe birou ai un incarcator wireless si acolo il tii toata ziua (il iei, vorbesti, apoi il pui la loc).
      Asa ai mereu sanse sa ai destula baterie.

      Realitatea e ca in tot acest timp iti va sta cald si se va duce bateria mai rapid, adica peste un an vei simti ca a scazut bine de tot capacitatea. Asa ca vei cumpara alta.

      Daca esti mereu pe drum sau cu telefonul la ureche, sau n-ai incarcatoare wireless peste tot, atunci te uiti la alte telefoane, astea nu-s gandite pentru asa ceva :D

        (Citează)

  34. Bai frate…om fi noi “fraieri” ca ne plac produsele apple. Dar am dat scroll de m-am plictisit la o stire despre APPLE unde comentati voi ca niste “jmekeri” :))
    Ca idee eu nu ma prea apropii de stirile samsung sau chinezariile voastre ca mi se cam rupe de ele, dar voi pareti foarte interesati de apple…

      (Citează)

  35. O sa apara huse (carcase?) de telefon cu incarcare. Gen bagi mufa in husa si ea transmite mai departe wireless catre telefon

      (Citează)

  36. Dar ce faci Daca vrei sa conectezi chestii la telefon cum se poate acum pe OTG ? Nu o sa mai poti dar vorba aia, de ce ai vrea nu ? Ia zi raducu, cum iti face viata mai buna lipsa portului in cazul asta ?

      (Citează)

  37. Alex Mihaileanu:
    O sa las asta aici. Se cheama Optimized Battery Charging si a fost introdusa in iOS 13.

    Poti sa o lasi linistit, stiu ce e aia. Daca ai incercat-o, inseamna ca ai vazut ca pana la 80% se incarca normal, adica se incalzeste, apoi o lasa mai moale, dar tot mai cald ca pe cablu e.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus