un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Încă trei observații după alegerile de duminică

26 Nov 2019  ·

GÂNDURI  ·

30 comentarii

PSD cu o zi înainte de alegeri: Viorica Dăncilă este persoana perfectă pentru a conduce întreaga Românie!

PSD la o zi după alegeri: Viorica Dăncilă nu este capabilă să conducă nici măcar partidul nostru, trebuie să plece acum!

Majoritatea liderilor pleacă de la conducerea partidului după un eșec mare la alegeri și nu doar din PSD. Și Antonescu ne-a spus la revedere cândva, Barna a trecut acum (cu bine) printr-un vot de încredere șamd. Parcă nu vezi însă chiar de a doua zi așa o schimbare de 540 de grade!

Nu-i plângeți de milă lui Dăncilă. A fost europarlamentar, are 5 case, îi plătește statul român o pensie mare, ba chiar și-a negociat un post de senator pe listele din 2020 pentru a pleca de la șefia partidului. Va trăi mai bine decât toți românii al căror vot îl cerșea.


La alegeri s-a furat pe față și nu pare nimeni îngrijorat de asta. De exemplu, în comuna Predești din Dolj au votat pe listele suplimentare 700 de oameni și nimeni nu-și explică de ce. Nu-i prima oară când astfel de fenomene misterioase au loc prin sate obscure din Dolj sau Teleorman.

Pun pariu că Iohannis a furat! În fond, Dolj este un fief tradițional de-al PNL.

Sunt curios însă de ce autoritățile nu fac nimic în această privință. Raportări privind votul pe liste suplimentare se fac în timp real și spike-urile se văd imediat în date, deci ai putea trimite rapid acolo Poliția pentru a vedea ce se întâmplă.

(la întrebarea aceasta ne-a răspuns de fapt cazul crimelor de la Caracal, care a arătat că degeaba trimiți Poliția în unele zone)


Apropo de rezultatele votului, BEC le-a publicat pe site-ul oficial pe cele parțiale și finale. Dacă nu înțelegeți de ce ar risca cineva niște dosare penale pentru a fura câteva sute de voturi prin metode precum cea de mai sus, uitați-vă la rezultatele din județele “câștigate” de Dăncilă.

În Dolj, de exemplu, Iohannis a avut 10.000 de voturi în plus din 300.000 exprimate. În Mehedinți, Dăncilă a avut vreo 3.000 de voturi în plus la 120.000 exprimate. Diferențe mici, dar îți permit să colorezi harta României în culoarea ta și să ieși cu capul în sus măcar acolo.

Apoi, furturile acestea mărunte de câteva sute de voturi pot fi o repetiție pentru un furt mai mare. Dacă situația se repetă în 60 de localități, e o problemă; sau în 600 de localități.

Problema va fi și mai mare în cazul alegerilor locale, ce se desfășoară într-un tur de scrutin și unde câteva sute de voturi pot face o diferență mare, și la parlamentare, unde câteva sute de voturi pot însemna un deputat în plus sau în minus în Parlament pentru partidul tău, mai ales după diverse redistribuiri.

Faptul că ne uităm cu seninătate la astfel de știri, în loc ca autoritățile să meargă până în pânzele albe cu cercetările, este foarte dezamăgitor.

    30 comentarii

  1. Eu vreau sa stiu cat alegatori are inregistrati BEC in Romania si cati in afara Romaniei.

    Si ma tot uit pe site-ul acela de cretini si nu gasesc aceasta simpla informatie.

    Mi-o fi murit si ultimul neuron care mi-era functional…

      (Citează)

  2. Aparatul de stat este controlat de PSD: bec, magistrati, politie, pana la cel mai mic nivel de sef de post, inspector scolar, asistenta, sau bibliotecara.

    Sistemul este a lor si se lupta pentru mentinerea lui. De asta a reactionat sistemul asa de agresiv impotriva lui constantinescu (saracu nu a stiut sa puna in cuvinte doar ca l-a invins sistemul), a lui basescu cand au inceput sa rascoleasca prea tare.

    Nu e vorba de servicii sau conspiratiile pesediste, ci de oameni mici care adunati fac un sistem intreg.

      (Citează)

  3. De curiozitate am cautat pe internet sa vad cine a castigat in Predesti : PNL cu o diferenta de ~100 voturi parca
    Apoi am cautat pe internet sa vad din ce partid face parte domnul primar… conform unui articol din 2016 de pe hotnews – PNL.

      (Citează)

  4. Tu chiar crezi ca-i plange cineva de mila ticaloasei? Ha!

      (Citează)

  5. De ce spui că ești sigur că s-a furat?
    Utilizarea acelor tablete nu asta asigură și anume eliminarea votului multiplu?

    Indiferent dacă ești sau nu pe liste suplimentare buletinul îți este verificat. Sau nu este așa?

      (Citează)

    • Poți avea voturi dirijate, oameni puși special să voteze cu un anumit partid. Poate că ai oameni care nu votează, dar îi treci pe lista suplimentară sau chemi urna mobilă și votezi cum vrei.

      Ce lipsește este o explicație simplă pentru de ce au apărut 700 de oameni într-o comună pe lista suplimentară. De ce atâția oameni erau acolo în ziua votului?

        (Citează)

  6. Eram ferm convins ca la scanarea buletinului in tableta se verifica in timp real si daca s-a votat deja cu buletinul ala. Vrei sa spui ca nu e asa?

      (Citează)

  7. Nu cred ca au votat de mai multe ori. Cred ca au fost adusi cu autobuze/microbuze din localitatile de pe langa si “rugati” sa voteze cu PSD-ul

      (Citează)

  8. “În Dolj, de exemplu, Dăncilă a avut 10.000 de voturi în plus din 300.000 exprimate”
    Parca in Dolj castigase Iohannis. (Dancila in Dolj – 48.21% (138,855 voturi))

      (Citează)

  9. Mi se rupe cucu de ce face dancila si psd. Acu vreau sa vad prosperitatea promisa de klaus. A luat al doilea madat, are guvernu lui. Momentan aud doar lamentari si vaicareli. Greaua mostenire e placa de baza dupa fiecare tip de alegeri sau schimbare de guvern.

      (Citează)

    • E greu cand PSD a lasat atatea spitale si km de autostrada in constructie, nu sti ce sa termini mai repede sa iti asumi laudele “inceput de basescu terminat de oprescu” style… wait nu au inceput nimic aia de la PSD… nasol moment.

        (Citează)

    • A mai fost un reportaj cu săteni care așteptau ca președintele să le asfalteze drumul. Sper că nu ești ca ei și știi ce atribuțiuni are președintele în România.

        (Citează)

    • Are guvernul lui acum. Daca atributiile de president nu-i permit prea multe, atunci cu siguranta guvernul lui il va ajuta.

        (Citează)

  10. La obs. 2, vine politia din sat, hai sa zici ca vine si politia de la judet, daca toti is abonati psd, normal ca nu o sa sesizeze nimic :))
    Pentru ce se verifica buletinul daca nu pentru asta?

      (Citează)

  11. De ce zici ca voturile pe listele suplimentare sunt furt ? Însemna doar ca nu au votat in localitatea de reședința si nu ca au votat de mai multe ori. La locale e cu totul altceva.

      (Citează)

  12. Eu am o intrebare, cum trec de tableta acele voturi de care zici tu? Tableta iti vede CNP-ul si faptul ca ai mai votat, iar daca nr de voturi din tableta nu concide cu cel din urna, nu iti da voie sa inchizi sectia de votare. Iar toate astea vin de la STS. Eu cred ca un pic aici gresesti. Acele zone probabil au fost cu atat de multi votanti doar pentru a colora zona nu pentru a fura voturile. Am fost operator tableta la alegeri si de asta ceea ce spui tu Radu, nu prea are sens.

      (Citează)

  13. SIMPV (tableta) a facut ca votul multiplu sa fie practic imposibil. Faptul ca ai multi pe listele suplimentare sau multe cereri pentru urna speciala (mobila) nu mai poate insemna vot multiplu.
    Pot fi cel mult cazuri de mita electorala sau presiuni sa voteze intr-un anume fel, adica “cineva” organizeaza aducerea la sectie a votantilor sau aducerea urnei speciale la votanti, ocazie cu care plateste, convinge sau preseaza votantul pentru a vota cum vrea el. Dar de votat, voteaza o singura data.
    Daca vrei iti pun la dispozitie exact paragrafele din lege si instructiuni care te lamuresc clar, stiu ce spun, sunt observator la fiecare scrutin.

      (Citează)

  14. Un tip de misculatie se face. Daca va aduceti aminte la europarlamentare 2019 au aparut voturi pt udmr in localitati unde nu ar avea de ce. Atunci am votat intr-un sat unde nu a fost si nici nu este picior de maghiar si verificand dupa alegeri pe site-ul BECului am constatat patru voturi pentru udmr. Concluzia: o modalitate de fentare exista.

      (Citează)

    • Cea mai probabila varianta pe care am auzit-o este ca la 4 membri de partid de la PSD existenti in sat li s-a ordonat sa voteze UDMR ca acestia sa treaca pragul electoral.

      Ar fi interesat de vazut daca nu cumva UDMR si-a platit datoria acum la alegerile prezidentiale. Fiindca in turul 1 numarul de voturi pentru Hunor a fost cam mic :)

        (Citează)

  15. mac gregor:
    Cea mai probabila varianta pe care am auzit-o este ca la 4 membri de partid de la PSD existenti in sat li s-a ordonat sa voteze UDMR ca acestia sa treaca pragul electoral.

    Ar fi interesat de vazut daca nu cumva UDMR si-a platit datoria acum la alegerile prezidentiale. Fiindca in turul 1 numarul de voturi pentru Hunor a fost cam mic :)

    Bine punctat! Aceasi curiozitate o am si eu… Dar tare mi-e ca nu si-au platit datoria..

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus