un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Câteva informații noi de la un șofer Uber

28 Nov 2019  ·

TEHNOLOGIE  ·

14 comentarii

Am mers cu un șofer Uber care era mai vorbăreț și am aflat câteva aspecte interesante despre serviciu. Unul dintre ele este că ți se poate realoca automat o altă mașină dacă se eliberează una mai aproape de tine decât este cea deja comandată.

Adică șoferul meu primise o comandă pe la Piața Romană și se ducea spre ea. Când am comandat și eu o mașină, serviciul Uber i-a schimbat destinația pentru că eu eram la vreo sută de metri de unde se afla el, iar pentru omul de la Piața Romană bănuiesc că s-a alocat o altă mașină sau o buză umflată.

Am pățit anterior să mi se aloce o altă mașină decât cea primită inițial, dar am considerat mereu că a anulat șoferul respectiv, înjurându-l pe bulangiu. Poate că de fapt serverul ne-a schimbat destinele, ceea ce nu-i rău, că pare o soluție din care iese toată lumea mai fericită dacă este bine implementată.

Același șofer aștepta ca ARR-ul să-i elibereze ecusonul Uber, procedură care s-a prelungit atât de mult încât a fost nevoie de o lege care să amână obligativitatea acestuia. Omul avea autorizații și tot ce-i nevoie, așteptase 2-3 săptămâni pentru eliberarea unei copii conforme a unui aviz, îi mai lipsea ecusonul pentru a fi complet legal.

Mi-a spus, amuzat, că asigurarea RCA pentru pasageri și bunuri îl costă 20 de lei pe an. Atât este ea. Râdea zicând că taximetriștii se băteau înainte cu pumnul în piept că ei plătesc asigurări suplimentare și era vorba de 20 de lei/an. Face și ITP-ul la 6 luni acum, câte 100 de lei dați și acolo.

L-am întrebat cum mai e situația cu închirierea de mașini de la diverse firme, că mulți șoferi de fapt nu au mașina lor, ci închiriază una. Costă cam 100 de euro/săptămână, în medie, și sunt companii care au 20, 30, chiar 50 de mașini închiriate oamenilor care fac Uber cu ele și trăiesc doar din asta, ceea ce nu-i o idee rea de business.

Șoferul meu a zis însă o treabă bună: decât să dea 400 euro/lună ca să închirieze o mașină de la unii, neștiind când îi cer mai mulți bani sau îi spun că nu se mai poate, mai bine cumpără chiar el o mașină și plătește 400 euro/lună rată, bani la care își permite chiar un model bun și, mai important, nou. Majoritatea firmelor care închiriază mașini șoferilor Uber aduc SH diverse automobile cu vârste de 5-10 ani.

Și apoi am ajuns la destinație.

    14 comentarii

  1. Omul acela avea ca singur job soferia Uber?

      (Citează)

  2. RCA are alte valori pentru mașini în regim taxi, nu e vorba de 20 lei pe an.

      (Citează)

    • s-a exprimat gresit cred, RCA-ul e o asigurare, asigurarea de transport pasageri/bagaje e alta si da , e cam 20 lei /an

        (Citează)

  3. Până și birocrația e o piedică, la taxi nu e derogare pentru ecuson. Sunt netaximetrist nebucurestean, înainte să mă înjurați.

      (Citează)

  4. thx, nu am mai avut ocazia sa umblu cu uber pentru ca am tot preferat lime cat a fost vreme buna si cum sunt si introvertit din fire rar am chef/ocazia sa ii mai trag de limba.

    Imi confirma toate suspiciunile privind birocratizarea procesului, este de fatada si nu ofera calitate sau siguranta extra pasagerului.

    Imi confirma si faptul ca tot tam tamul cu legile ridesharing a fost o ocazie ca baietii cu epoleti care controleaza si firmele de taximetrie sa faca double dipping si in ridesharing cu firme de genul. Prin vara auzisem ca doamna Udrea are 100 de masini in sistem.

      (Citează)

  5. Cum vine articolul asta dupa stirea de la ProTV in care tot soferi Uber povestesc cum fac un ban in plus anuland curse scurte si neprofitabile pe motiv ca nu au gasit clientul la destinatie.

    Nu zic ca cele 2 au legatura, acesta este un pamflet si trebuie tratat ca atare.

      (Citează)

    • Doar stii ca UBER după fiecare faza nasoala,activează blogării si postacii sa-i spele imaginea și sa zică de bine.

        (Citează)

    • Faza cu anularea și cum face bani în plus povestita de “un șofer” este o făcători ieftina. Acea persoana nu avea nimic în comun cu soferi de ridesharing….. acum o sa va demontez tot scenariul ala ieftin imediat.
      1 Ca să te duci după un client 1,2,3 km și după sa stai ascuns unde? Aplicația începe sa contorizeze doar când ești pe o raza de 10-15 metri fata de punctul de întâlnire. Acum îmi este greu sa cred ca clientul ajunge la locul de preluare indicat de el și nu te vede.
      2 Acel “șofer” care și-a păstrat anonimatul va spuneam mai sus ca bag mana în foc ca nu este șofer pt ca ar trebui sa știe ca în momentul când ai ajuns în raza de 10-15 m fata de punctul de preluare începe sa se contorizeze și DUPĂ 2 MINUTE DACĂ ANULEZI PE MOTIV CA CLIENTUL NU SA PREZENTAT NU IEI NICI O TAXA DE ANULARE pentru a primi taxa de anulare este nevoie sa aștepți în raza cele 2 minute gratis considerate suficiente pt. a ajunge clientul plus încă 3 minute plătite după care într-adevăr dacă anulezi primești taxa de anulare nicidecum a afirmat “șoferul” ca după 2 minute anulezi și încasezi taxa de anulare.
      Cursele scurte sunt neprofitabile=fals
      De ce? Simplu duc un client 1,2 sau 3 km și plătește 10 lei sau e mai re tabil sa merg 5 sau 6 km pe 12 lei?
      Genul asta de reportaje sunt pt retarzi care cred tot ce spun uni creștini!
      O seara buna va doresc

        (Citează)

  6. Valentin:
    Doar stii ca UBER după fiecare faza nasoala,activează blogării si postacii sa-i spele imaginea și sa zică de bine.

    Cu comentariul asta esti ori ironic ori prost. Trag nadejde la prima varianta.

      (Citează)

  7. Mergeți cu taxi local încurajați business local!
    La uber 60% din profit se duce la americani!!

      (Citează)

  8. Nu ti-a zis si ca UBER pun automat tarif cu 20% mai mare in intervalele orare de varf 7~9 dimineata si 16~18 dupa-amiaza? Chit ca sunt sau nu cereri, ei maresc tariful cu 20%.

    E cam nesimtire, dar poti oricand alege sa mergi cu altceva.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus