blog demisec cu note fine de tehnologie

Robotesc și la canalul de YouTube.

Review: mouse Logitech MX Vertical cu formă inedită

23 Sep 2019  ·

TEHNOLOGIE  ·

18 comentarii

MX Vertical este un mouse mai ciudățel ca aspect, fiind gândit să ții mâna pe el în poziția naturală a corpului, adică cu palma orientată spre stânga, nu în jos. Pe termen lung, după o viață de utilizat un mouse la birou, asta va evita problemele cu articulația mâinii.

Specificații Logitech MX Vertical:

  • conectivitate wireless prin receiver, Bluetooth și cablu USB-C
  • autonomie maximă 4 luni, încărcare rapidă
  • dpi maxim 4.000
  • 4 butoane pe lângă cele două principale
  • software Logitech Options
  • greutate 135 grame

Preț: în jur de 450 de lei la eMAG.

CE INCLUDE CUTIA

Mouse-ul, un cablu USB-C pentru încărcare și un receiver Unified, util dacă nu vreți să conectați mouse-ul prin Bluetooth.

CUM FUNCȚIONEAZĂ

Let’s talk shape. Am văzut acest mouse anul trecut la IFA și de atunci am vrut să-l testez tocmai pentru a vedea dacă este confortabil în utilizarea de zi cu zi. Este. Te obișnuiești cu noua formă după vreo două zile de utilizare și după aceea pare ceva normal.

Suportul pentru palmă stă la un unghi de 57 de grade – se pare că asta a descoperit Logitech că este poziția cea mai confortabilă pentru mușchi și articulații. Probabil au dreptate, în fond nu ducem mâna în față perfect pe lângă corp, ca la un pas de marș, ci la un anumit unghi.

Podul palmei se odihnește confortabil pe mouse, iar degetul mare are și el locul său unde stă. Întreaga suprafață asigură o priză bună a mâinii, nici o problemă aici.

Și culmea este că da, imediat ce treci la MX Vertical se simte diferența față de un mouse normal (am un MX Master 2S). Sau, mai bine zis, imediat ce treci de la MX Vertical la un mouse tradițional îți dai seama cât de mult rotești încheietura și soliciți mușchii mâinii pentru acea poziție. Dacă aveți probleme medicale sau vreți să evitați unele, încercați acest MX Vertical.

Ce diferă față de un mouse uzual este că pe MX Vertical îl apuci ca pe o manetă. Degetul mare stă la o distanță mai mare față de arătător, palma este mai deschisă, iar într-un fel te simți de parcă miști o cutie de suc pe birou (dar nu una verticală, ci înclinată). Nu-i ceva peste care să nu poți trece dacă, după cum spuneam, vreți să atenuați sau să evitați eventuale probleme medicale cu articulațiile.

Rotița tradițională a unui mouse este la locul ei între butoanele principale, dar pe MX Vertical este una de tip clic-clic, cu pași echidistanți, fără posibilitatea de rotire liberă (sunt sigur că sunt termeni mai buni pentru acestea, dar sper că ați înțeles ce-am vrut să zic).

Există un buton mare și argintiu pe muchia de sus, accesibil cu degetul mare, plus încă două butoane pe lateral, tot la degetul mare. Acestea sunt ceva mai greu de apăsat pentru că degetul mare nu are aceeași dexteritate precum celelalte.

Odată ce vă obișnuiți cu forma, MX Vertical este ușor de utilizat. Forma ușor ciudată este compensată de o greutate redusă a mouse-ului (un alt avantaj pentru a nu solicita musculatura), pare de două ori mai ușor decât MX Master 2S.

Alunecă ușor pe masă, l-am folosit și în jocuri, chiar dacă nu FPS-uri.

Autonomia oficială este de 4 luni. N-am stat să văd dacă chiar ține atât, mai ales că depinde și de numărul de ore de utilizare zilnică și de culoarea pad-ului, dar și 3 luni dacă ține și tot mi se pare bine. Se încarcă prin USB-C, iar un minut de încărcare oferă 3 ore de utilizare, dacă aveți nevoie de mouse urgent.

Conectivitatea este asigurată prin receiverul wireless inclus de Logitech, prin Bluetooth sau prin cablu.

FUNCȚII ȘI SOFTWARE

Butonul mare și argintiu din partea superioară modifică în configurația default viteza cursorului de mouse. Ideea este tot una de confort pentru mână. Viteză mare când nu folosești mult mouse-ul, de exemplu doar pentru a face click din când în când pe câte un buton, și trecerea la viteză mică atunci când ai nevoie de precizie. Per total, înseamnă că folosești mai puțin mâna.

Dacă instalați softwareul Logitech Options, însă, puteți schimba ce fac toate aceste butoane. Options este un program mișto care vă permite nu doar monitorizarea mouse-ului, ci și customizarea sa avansată. Fiecare buton poate fi reconfigurat pentru diverse comenzi, inclusiv Back, Forward, Undo, Copy, Paste, alt-tab șamd, fiind disponibilă o listă lungă sau posibilitatea de a introduce o combinație de taste.

Există și o opțiune de Advanced Click, care pune pe un buton o comandă mai lungă, de exemplu dublu sau triplu-click, inclusiv cu posibilitatea de a simula că Alt, Ctrl, Shift sau Win sunt apăsate.

Apoi, există posibilitatea de Gestures. Ții apăsat un buton și tragi de mouse în diverse direcții pentru până la patru comenzi diferite. Poți alege între unele clasice (comenzi multimedia, schimbare între ferestre sau desktopuri, zoom/rotate șamd) sau configurate de utilizator inclusiv cu macro-uri de taste.

Funcția Duolink este inedită. Practic spune că, dacă apeși tasta Fn de pe tastatură, mai poți configura un rând de comenzi pe mouse astfel încât Fn+buton 5 de pe mouse să facă altceva decât buton 5 de pe mouse în mod normal. Treaba asta mi-a plăcut mult, pare o extindere normală a lucrului cu tastatura și mă mir că nu am remarcat-o până acum și la altele.

Flow este disponibil și pentru acest mouse, când poți trece de pe ecranul unui PC pe ecranul altui PC, un soi de Synergy. Logitech Options permite configurarea mouse-ului și per-aplicație, adică ca butoanele să aibă anumite roluri în Excel și altele în Word, iar din experiență personală treaba asta merge destul de bine.

CE E BINE

CE E RĂU

  • Mai puțin efort pentru încheietura mâinii.
  • Autonomie mare.
  • Doar patru butoane de particularizat.

CONCLUZIE

Logitech MX Vertical este surprinzător de ușor de folosit, iar confortul pentru mână se simte imediat ce începi să-l utilizezi. Pentru muncă de birou probabil este mai bun dpdv medical decât un mouse clasic, deși trebuie să te obișnuiești cu această formă “verticală”.

Preț: în jur de 450 de lei la eMAG și PC Garage.

    18 comentarii

  1. Cum ti s-a parut la o utilizare indelungata (Peste 4-5 ore pe zi), Radu? Este confortabil? Eu folosesc un Razer Naga Chroma. Este un mouse mare, cu foarte multe butoane si toate customizabile (Ceea ce ma atrage enorm pentru Chrome / Windows si Photoshop).

    Cu toate astea, iti simti mana dupa cateva ore. Am mai citit despre mousii verticali, pareri impartite (Inclusiv un mouse 3D), insa nu am avut ocazia sa pun mana pe vreunul.

      (Citează)

  2. iara mouse de dreptaci.. pana mea…

      (Citează)

  3. La un mouse clasic, nu rotirea muscilor e problema, ci strangularea tunelul carpian si a nervului ce trece prin el. In timp, de la asta se dezvolta sindromul de tunel carpian, care se manifesta prin dureri, furnicaturi, amorteli ale degetelor.

    In rest, da, e recomandabil sa folositi un mouse vertical daca ati avut astfel de simptome. Acest Logitech mi se pare insa prea scump. O alternativa foarte buna, dar cu fir, este Trust GXT 144, care costa 100 de lei, la PC Garage.

      (Citează)

  4. Aici toti “batranii” folosesc mausi de genul asta. Probabil o sa ma reprofilez si eu soon, mai ales ca are Flow.

      (Citează)

  5. Irina:
    Si mie mi se pre un pic cam scump. Am doua prietene care au avut dureri/umflaturi pe incheietura si care si-au luat acest mouse https://www.dol.ro/gadget/accesorii-pc/mouse-si-tastaturi/mouse-tnb-vertical-ergonomic-wireless-senzor-laser-tnb002.html. una il are de doi ani, cealalta de cateva luni si sunt foarte multumite.

    Il stiu. E foarte bun si acela. E uneori branded ca si Delux Vertical Mouse si il poti cumpara cu vreo 20 de dolari de pe siturile care livreaza din China (Aliexpress, Banggood, DealExpress).

      (Citează)

  6. Eu as pune la minusuri si pretul.
    Totusi 450 lei mi se face un factor descurajant pentru multi clienti.

      (Citează)

  7. @Sol, daca le cunosoti pe ambele, ce recomanzi ?Trust GXT 144 sau Mouse TnB Vertical( vad ca difera modelele pe emag si diverta la TNB, aici care ar fi mai bun?!)

    https://www.dol.ro/gadget/accesorii-pc/mouse-si-tastaturi/mouse-tnb-vertical-ergonomic-wireless-senzor-laser-tnb002.html

    https://www.emag.ro/mouse-wireless-tnb-ergonomic-1600-dpi-vertical-laser-negru-mwergov/pd/DCMW82BBM/?X-Search-Id=ee9c5738128cd1198e48&X-Product-Id=25691258&X-Search-Page=1&X-Search-Position=1&X-Section=search&X-MB=0&X-Search-Action=view

    Multumesc anticipat, eu mi-am luat un mouse pad cu gel, mi-a atenuat din amorteala mainii, dar as vrea sa incerc si un mouse din asta..

      (Citează)

  8. Mihai Popescu:
    @Sol, daca le cunosoti pe ambele, ce recomanzi ?Trust GXT 144 sauMouse TnB Vertical( vad ca difera modelele pe emag si diverta la TNB, aici care ar fi mai bun?!)

    Salut. Ambele sunt bune. Cel indicat de Irina – TNB – (sau Delux M618, cum o sa il gasesti prin alte locuri) e chiar un pic “mai vertical” decat Trust-ul. Am fost multumit de el. L-am folosit 2 ani si jumatate, pana cand s-a rupt o bucata foarte mica de plastic din interior, ce actiona click-ul. Am considerat ca o lipitura nu o sa tina prea mult, asa ca l-am inlocuit cu Trust 144, care imi place la fel de mult. E in stoc la PC Garange, deci vine repede si are garantie OK. Altfel, daca esti dispus sa astepti vreo 3 saptamani si sa faci cel putin un drum la posta, poti lua Delux-ul mult mai ieftin, direct din China: https://www.aliexpress.com/item/32869151736.html. Pe DOL e mult umflat pretul. De TNB-ul de pe emag nu stiu ce sa spun. Din poza pare ceva mai mic. Plus ca e si destul de scump si vandut de partener prin marketplace. De obicei evit.

      (Citează)

  9. astept black friday de la emag, cand o sa il iau la cel mai bun pret de 450 lei, redus de la pretul normal de vreo 900 probabil!

      (Citează)

  10. Pentru mâna stângă există?

      (Citează)

  11. Am mouse vertical Trust (nu mai stiu ce model, a fost undeva pe la 60 de lei, s-a ocupat ITistul de achizitie) la birou, e cu fir, m-am obisnuit repede cu el. Singura chestie putin deranjanta pentru mine e dublu-click pe rotita, pare mai greoi dar cred ca asta e doar o problema pentru mouse-ul meu.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, spune-ți părerea:

    Your email address will not be published. Required fields are marked *

    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verifică ce-ai scris. Dacă vrei să mai adaugi ceva, lasă un nou comentariu. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici, și fără mesaje doar de dragul URL-spam-ului. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt binevenite. Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pentru a le prelua doar pe acelea.

sus