blog demisec cu note fine de tehnologie

Out of office pentru o vreme. Mă găsiți în Instagram Stories și o să pun diverse și pe Facebook. Robotesc și la canalul de YouTube.

Prăjituri și cafele în Viena

27 Apr 2019  ·

TURISM  ·

25 comentarii

Știți filmul acela numit Cenușă și gloanțe în Osaka, tradus astfel din originalul Dark Rain? Noi am fost la Prăjituri și cafele în Viena.

Săptămânile trecute a avut Matilda ceva treabă prin Viena și m-am dus și eu la final de săptămână, să mai stăm câteva zile la cafea și prăjituri. A ieșit clipul de mai jos.

Abonează-te: http://bit.ly/2RBcHBg

Dintre toate localurile, vă recomand Cafe Central pentru arhitectură și prăjituri și poate restaurantul din interiorul parcului Prater pentru celebrul lor ciolan de porc. Îl fac pe bandă rulantă, au atât de mulți clienți încât gătesc non-stop așa ceva. Puteți vedea în clip și cum toarnă halbele de bere, tot fără comandă prealabilă, pentru că au rulaj atât de mare încât nu rămân nebăute.

Mi se pare extraordinar să ai o cafenea de la 1873, cum este Landtmann, sau 1876, cum este Central. În București nu cred că este vreun local atât de vechi. Este o tradiție care impune respect pentru un local care a supraviețuit căderii Imperiului, celui de-al doilea război mondial și tuturor crizelor economice și sociale din ultimii 150 de ani. Este doar o cafea, de multe ori banală sau nu pe gustul meu, care sunt mai obișnuit cu macchiato decât cu einspanner, dar m-am simțit oricum plăcut gâdilat să o beau într-un astfel de loc.

    25 comentarii

  1. Deci vezi, se poate sa bei o cafea normala fără sa fie făcută din lacrimi de panda și fără sa fie făcută la 9.6969 bari.
    E tot cafea, și tot e bună

      (Citează)

  2. Nu, in Bucuresti avem si mai vechi. Hanul lui Manuc, de exemplu este din 1808.

    Altfel, salutari de la Viena, daca putem vom ajunge si noi prin cafenelele mentionate de tine.

    Cafeneaua din centrul gradinei zoologice merita si ea o sansa. Noi am ramas cam tristi dupa ce am vizitat gradina.

      (Citează)

    • Nu știu dacă Manuc e chiar cel mai bun exemplu. Clădirea e veche, dar ce-i în ea s-a schimbat mult, nu văd o tradiție a localurilor de acolo.

        (Citează)

  3. Caffe Greco din Roma este de prin 1760. E la doi pasi de Piazza di Spagna.
    Interiorul este foarte incarcat cu tablouri vechi si statuete… si turisti de aceeasi varsta.
    Cea mai ieftina cafea era 7 Euro, un fresh de portocale 12, un cannolo 12…

      (Citează)

  4. Nu prea ma uit la vloguri si clipuri, dar la asta am dat pe sarite… m-a uimit cand am vazut ce de batrani sunt in cafenelele alea. Batranii sunt majoritari, la noi e invers.

    Si cum se face ca preturile sunt la fel ca in Bucuresti, ba chiar mai mici la anumite lucruri (inclusiv la berea artizanala si prajituri)? Ca totusi, Viena e oras turistic de mare cautare…

    Smecherii de la noi se arunca la preturi nesimtite.

      (Citează)

    • Mie nu mi s-au părut mici, chiar din contră, mai ales că tocmai veneam din Thailanda unde cu 3 euro mănâncă două persoane.

      O prăjitură în Viena e cam 5 euro; atât este la noi la cea mai bună cofetărie, cu rețete super mișto. Du-te la Christine și dai 2,5 euro pe o prăjitură foarte bună.

      Prețurile nu sunt atât de mari pe cât ar putea fi pentru că sunt foarte multe localuri și concurența mai ține prețurile într-o limită decentă. O călătorie cu metroul a fost 2,4 euro, dacă nu mă înșel.

        (Citează)

  5. E o cafenea in Copaceni, Racovita… Nu stiu cand a fost construita, dar pare ca undeva prin cretacic. Se vede caramida, e incalzita pe sobe, veceul e in curte. Pe pereti vezi tot felul de desene: oameni cu sulita care vaneaza mamuti, pasari preistorice, un fel de dinozauri….

      (Citează)

  6. Sprechen Sie Deutsch, Radu?

      (Citează)

  7. pentru ciolanul de porc e util sa mergi flamand, ca sa nu ramana jumatate in farfurie

      (Citează)

  8. Casa Capșa, 1852

      (Citează)

  9. Hanul Ancutei, 1718…

      (Citează)

  10. Vreau sa iti zic mersi pentru ca urmărind blogul tău, am incercat Schweinaxe de la Prater…cel mai gustos !

      (Citează)

  11. “black”… rain.

      (Citează)

  12. Sa o luam pe rand.

    Prater este o mizerie sinistra cu atractii tip oraselul copiilor din Mamaia. Niste porcarii de un kitsch ordinar, iar faptul ca este un parc de distractii in Viena nu ii garanteaza calitatea si/sau succesul. Si asta se vedea clar din lipsa de clienti platitori in “atractii”, un sfert poate aveau cativa rataciti, mai erau oameni in parc se invarteau pierzand timpul si nu faceau nimic.

    La marea lor roata era ceva lume si cam multa coada. Eram obosit, ma dureau picioarele, ei se miscau incet, am renuntat. Madam Tussaud’s inchis de la 18.00, probabil si statuile au drepturi si obosesc.

    Beraria aia care vinde “celebrul” ciolan de porc nu are meniu in engleza nici acum si inchidea de zor zonele de mese, desi erau destui prosti (inclusiv eu) care cautau un loc sa se aseze. Ospatarii complet dezinteresati sa te agate, sa te duca la o masa ca sa iti ia banii. Nu eu trebuie sa ma lupt sa le dau banii, stanga imprejur si am plecat.

    Mese rezervate la un gunoi de berarie intr-un jeg de parc de distractii?! Cat de idioti cu mintea slaba sunt oamenii??

      (Citează)

    • La restaurantul din Prater am mancat cel mai bun strudel cu mere din viata mea. Praterul este kitschosenie intradevar dar nu e chiar asa grav cum spune Gaelex. Nu poti sa-l compari cu Tivoli din Copenhaga de exemplu dar totusi este peste balciul din Mamaia.

        (Citează)

    • Sunt fix aceleasi prostii, doar ca sunt mai mari si probabil nu sunt ruginite. Si sunt de mai multe ori, ca sa nu rateze vreun sub-gen al decoratiilor kitsch.

      Daca te duci in Prater pe ideea “vai, ce misto e!” vei fi scarbit ca mine si nu o sa iti trebuiasca nimic din groapa aceea de gunoi. Daca nu ai vazut vreodata parc de distractii, du-te cu incredere.

        (Citează)

    • Prater și mie mi s-a părut trist. Vreo 2-3 atracții sunt mișto, în rest pare foarte demodat și este și plin de dubioși pentru că nu există taxă de intrare.

        (Citează)

  13. Juan Panamera

    29/04/2019 la 8:30 AM

    Bosicule, ați ratat Sacher! Ășhia cieva, se puate?!?

      (Citează)

    • Nu mi-a plăcut niciodată. Chiar nu înțeleg ce-i mișto la prăjitura aia, e un pandișpan cu ciocolată și parcă o urmă de gem.

      Am înțeles că localul e foarte mișto; poate merg cândva chiar acolo, dar nu iau sacher.

        (Citează)

    Alătură-te discuției, spune-ți părerea:

    Your email address will not be published. Required fields are marked *

    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verifică ce-ai scris. Dacă vrei să mai adaugi ceva, lasă un nou comentariu. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici, și fără mesaje doar de dragul URL-spam-ului. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt binevenite. Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pentru a le prelua doar pe acelea.

sus