un blog de Radu Dumitru

asus s5507

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

asus s5507

Am văzut noile LG G8 și V50

4 Mar 2019  ·

TEHNOLOGIE  ·

5 comentarii

Noul LG G8 mi s-a părut a fi o experiență mixtă, un telefon cu hardware bun, dar și diverse funcții inutile, plus o chestie auzită la stand și care, dacă este adevărată, m-a dezumflat: modelul cu trei camere foto va fi disponibil doar în Coreea de Sud, cel cu două camere este pentru restul lumii. În aceste condiții, noul V50 pare o alegere mai bună și flagship-ul cu care LG vrea să atace piața high-end.

Ce mi-a plăcut

Ca să încep cu noul LG G8, în specificații stă foarte bine:

  • ecran 6,1 inchi QHD+, OLED, 19,5:9, HDR10
  • chipset Snapdragon 855 cu 6 GB RAM, 128 GB stocare internă și microSD
  • cameră foto normală de 12 megapixeli, F/1.5, și zoom 2x de 12 megapixeli, F/2.4
  • cameră frontală de 8 megapixeli și cameră Z cu tehnologie Time of Flight (Z-Camera ToF îi zic ei) pentru identificare palmă și gesturi
  • acumulator 3.550 mAh
  • dimensiuni 151,9 x 71,8 x 8,4 mm, IP68, testat MIL-STD-810G pentru șocuri și vibrații

Și sunt alte amănunte pe care nu le-am trecut mai sus. De exemplu, există un buton dedicat pentru deschiderea Google Assistant (vreau și eu unul!), difuzorul superior lipsește, fiind de fapt unul piezo-electric amplasat sub ecran, există și un Quad DAC pe 32 de biți pentru ieșirea de sunet.

Acea cameră Z ToF trebuie un pic explicată: având senzor de adâncime, poate detecta mai bine forma mâinii și gesturile pe care le faci cu aceasta deasupra ecranului. O primă aplicație este deblocarea telefonului folosind palma ca metodă de autentificare (camera Z recunoaște venele din palmă), o altă aplicație este utilizarea unor gesturi pentru a comanda diverse funcții ale telefonului.

La 3.550 mAh, G8 ThinQ mai are și o baterie de capacitate foarte mare pentru dimensiunea sa. Asta va însemna autonomie mare.

Ce nu mi-a plăcut

Camera Z ToF este greu de controlat. Îmi pare rău să zic asta, că știu că au lucrat și niște români la dezvoltarea ei, dar la standul LG de la MWC am văzut mai multe persoane chinuindu-se să facă gesturi și nu le ieșea nici unul. S-a chinuit unul vreo 3 minute să rotească palma în aer, conform instrucțiunilor de pe ecran, de arăta ca și cum Harry Potter ar fi lucrat o vrajă misterioasă. Ce-i drept, am văzut pe net niște review-uri unde totul mergea mai fluent, probabil după ce înveți sistemul, dar de ce ai face asta?

Asta este o problemă reală. Situațiile când duc mâna până deasupra ecranului telefonului, dar nu am chef să-l ating pentru a da rapid o comandă, ci în schimb fac gesturi care durează mult mai multe secunde de pus în practică, sunt extrem de puține. Nu știu… poate tocmai dau cu amestec de condimente o bucată suculentă de pește și am mâinile foarte murdare, dar trebuie musai să citesc cel mai recent email primit.

Nu-i logic. Scopul acestor tehnologii ar trebuie să fie câștigarea de timp. Deblocarea apăsând cu degetul pe un senzor de amprentă este mai rapidă decât introducerea unei amprente. Scanarea palmei… nu prea.

Nu mi-a plăcut și că, pe spate, carcasa pare a fi un plastic cam ieftin sau măcar banal. În plus, deși sper să fi primit o informație greșită și în Europa să apară inclusiv modelul cu 3 camere principale, momentan știu că cel cu două camere este pentru zona noastră.

Iată fotografii făcute cu modelul cu trei camere:

Ce rămâne de testat

Autonomia mă aștept să fie bună, dar rămâne de văzut cât de bună. Sunt foarte curios cât de bine se aude acel acel difuzor integrat sub ecran, plus calitatea totală a ecranului și a sistemului foto-video.

LG V50 ThinQ

V50 chiar arată a flagship adevărat și n-am găsit ce să-i reproșez. Specificațiile sunt foarte bune:

  • ecran de 6,4 inchi, rezoluție QHD+ și raport 19,5:9, OLED
  • Snapdragon 855 cu 6 GB RAM și 128 GB stocare internă, card microSD
  • trei camere foto-video, ultra-wide 16 Mpx, F/1.9, normală de 12 Mpx, F/1.5, zoom 2x de 12 Mpx, F/2.4
  • două camere frontale, ultra-wide 5 Mpx F/2.2 și normală 8 Mpx F1.9
  • dimensiuni 161,6 x 83,4 x 15,5 mm, IP 68, certificată MIL-STD-810G
  • acumulator 4.000 mAh, QuickCharge 3

Telefonul arată foarte bine, dar aspectul său sobru mă face să cred că-i gândit pentru zona business.

Are și un accesoriu care poate fi util unei anumite nișe de oameni, anume o husă cu ecran de 6,2 inchi în ea, astfel încât telefonul seamănă cu o consolă Nintendo 3DS.

Acest ecran secundar folosește software-ul LG pentru tot felul de funcții. De exemplu, poți muta întreaga tastatură pe ecranul secundar, poți muta screenshot-ul unui ecran în celălalt, incluzându-l direct într-o conversație pe Messenger, poți deschide două aplicații full screen în același timp șamd.

via Gfycat

Nu-i genul de accesoriu pe care să-l ai montat mereu pe telefon, că e cam gros și trebuie mereu desfăcut pentru a vedea ecranul, dar în anumite momente “power user”, este de mare ajutor. Mi-a plăcut ideea sa.

Acum vestea proastă: telefonul V50 este compatibil 5G, ceea ce, în lipsa rețelelor, înseamnă că plătești degeaba acel modem și restul componentelor 5G din interior. Din cauza acestui 5G, nici nu știu dacă va fi adus oficial în România.

asus s5507

    5 comentarii

  1. Ca posesor de G6 și viitor posesor tot de LG confirm că multe din funcționalitățile de pe G8 sunt useless.
    Am auzit și eu că modelul cu 3 camere va fi doar in Korea dar nu poate decât să mă bucure, daca aș putea as scoate camerele complet de pe al meu, fac in total 5 poze pe an cu el, când pun ceva pe olx.

      (Citează)

  2. Am trecut de la G5 la G7, si da, sunt fan LG. La PCGarage G7 costa deja sub 1700 lei, un pret foarte bun ptr ce ofera. Ma bucur sa vad ca au revenit la traditia camerelor dispuse orizontal si au umblat la capacitatea bateriei, singurul minus la G7 din punctul meu de vedere. Vad ca au trecut si pe display oled, sper sa fie reusit; mie personal ecranul de pe G7 imi placefoarte mult , culorile sunt mai naturale decat la oled si luminozitatea excelenta. Spatele nu este din sticla? Nu ca ar conta, oricum marea majoritate a utilizatorilor care tin la telefonul lor folosesc huse

      (Citează)

  3. LG trebuie să facă ceva unic ca să iasă din pumnul de fier Samsung-Apple. Ceva flex-display, nush

      (Citează)

  4. A scazut foarte mult in popularitate LG, si nu pare sa aiba un parcurs ascendent. Multe inovatii ineficiente.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus