blog demisec cu note fine de tehnologie

Abonați-vă la newsletter-ul Orange și puteți câștiga telefoane P20 și o tabletă.

Folosiți o rețea 10 GbE?

7 Feb 2019  ·

TEHNOLOGIE  ·

14 comentarii

Un comunicat recent de presă vorbește despre lansarea adaptoarelor QNAP de la rețea 10 GbE la Thunderbolt 3, adică un adaptor cu care un computer ce are porturi Thunderbolt 3 poate fi conectat la o rețea de 10 Gigabiți.

Nu m-am gândit niciodată cum ai putea conecta un PC la o rețea mai mare decât cele Gigabit ce sunt uzuale în prezent și asta din cauză că n-am avut nevoie de așa ceva. Bănuiesc că există plăci de rețea dedicate pentru așa ceva, dar mi se pare interesantă și posibilitatea de a conecta orice PC, chiar și un laptop, prin Thunderbolt 3.

Thunderbolt 3 este o interfață foarte șmecheră, dezvoltată de Intel, dar care nu se bucură de aceeași popularitate precum USB-ul probabil din cauza taxelor ceva mai mari cerute de Intel pentru licențierea ei. Ca tehnologie, însă, suportă un maxim de 40 Gbps (față de 20 Gbps pe USB 3.1) pe transfer, poate funcționa în lanț daisy chain, adică poți conecta un dispozitiv la altul, nu fiecare direct la PC (un lanț de tip A-B-C-PC, nu A-PC, B-PC și C-PC) și, în această generație 3, folosește același conector ca și USB-C din dorința de a crește compatibilitatea și interoperabilitatea cu USB.

Intel a anunțat că, din 2018, costurile de licențiere ale Thunderbolt 3 vor dispărea, dar e posibil ca tehnologia să rămână una de nișă, USB-ul fiind deja cam peste tot.

Thunderbolt 3 este în prezent utilizat mai degrabă pentru a conecta monitoare la PC, nu pentru transfer de fișiere. De ce monitoare? Să facem un calcul. Un monitor sau televizor de rezoluție 4K, cu imagine HDR pe 10 biți per culoare (și sunt trei culori, că e RGB) și un refresh de 60 de Hz, are nevoie de 3.140 x 2.160 x 3 x 10 x 60 biți per secundă, adică vreo 15 Gbps lățime de bandă. În caz că nu v-ați gândit niciodată la asta, principalul transfer de date într-un PC este cel făcut spre monitoare sau televizoare, nu spre unități de stocare.

Totuși, pentru rețele de date, adaptorul QNAP poate lega o rețea de 10 gigabiți (10 GbE, cum se scrie uzual, spre deosebire de cele de 1 gigabit, unde se scrie uzual 1 Gbps sau 1000 Mbps) la un PC cu Thunderbolt 3 prin utilizarea acestui convertor. Folosesc un controller Aquantia din seria AQC10x și se alimentează prin Thunderbolt.

  • QNA-T310G1T: PHY IC: AQC107S; I/O: 1 x Thunderbolt 3, 1 x 10GbE/NBASE-T; Cablu Thunderbolt 3 0.5M
  • QNA-T310G1S: PHY IC: AQC100S; I/O: 1 x Thunderbolt 3, 1 x 10GbE SFP+; Cablu Thunderbolt 3 0.5M

De ce ai avea nevoie de 10 gigabiți pe laptop sau PC? Nu știu exact. Este clar că SSD-urile moderne pot scrie la astfel de viteze, dar de unde le iei? Singurul răspuns în acest moment este “de pe un NAS”, unele unități (inclusiv de la QNAP) având porturi 10 GbE pe ele. Teoria mea este că astfel de porturi sunt mai degrabă gândite pentru a împărți capacitatea mare a NAS-ului la un număr mare de clienți PC ce solicită simultan informații de acolo.

Sunt două modele, unul cu port NBASE-T și altul cu port SPF+, după dorințe. Probabil că se vor vinde vreo 2-3 și în România.

Sunt curios dacă cineva folosește rețele 10 GbE în afara datacenter-urilor. Dacă aveți o astfel de rețea, acasă sau la muncă, poate spuneți în comentarii câteva cuvinte despre scopul și întinderea ei.

    14 comentarii

  1. 10 gbe se foloseste in editare video. Este folosit pentru conectarea la solutii de share storage gen Avid ISIS. Generatiile mai vechi foloseau fibra optica dupa care s-a trecut la gigabit. Dar 10GBE suporta rezolutii mai mari in realtime mai ales cand ai 4-5 utilizatori care acceseaza aceeasi media simultan.

      (Citează)

    • 10Gb se foloseste peste tot pentru performanta. Avand latenta mult mai mica este ca si cum ai inlocui un HDD banal SATA cu un SSD.

        (Citează)

  2. :))) eu abia am reusit sa am 40Mbps in pod, intr-o zi buna.

      (Citează)

  3. E de menționat e că performanța adaptoarelor uzuale USB-to-Ethernet folosite în mod curent pe Macbook-uri (și nu numai) lasă de dorit. Vitezele de transfer sunt în general departe de maximum teoretic, uneori mai mici chiar decât pe Wi-Fi; mă refer la viteza de comunicare cu router-ul local. Explicații se găsesc atât prin limitele impuse de USB cât și prin faptul că nișa acestor adaptoare este destul de mică.

      (Citează)

  4. TP-Link, Tenda si restul brandurilor de retelistica vor visa frumos la noapte probabil.

      (Citează)

  5. Sper sa nu fie considerat spam. El și-a construit un sistem cu nas pentru 10gb.
    https://youtu.be/eiy6IeI6Vxw

    PS: Face unele lucruri mișto. :D

      (Citează)

  6. Mikrotik au un switch 10 GbE cu management destul de ifetin (117$).

    https://www.youtube.com/watch?v=MDiiHN0MPdA

      (Citează)

  7. Eu sunt un om simplu cu nevoi simple, trăitor la bloc fără bormașină. Prin urmare, de câțiva ani am totul pe wireless, multe device-uri doar pe N.
    Recunosc, mi-ar plăcea să am un NAS legat măcar gigabit în router, mi-ar da opțiunea de a conecta temporar un laptop prin cablu pentru transferuri mai rapide.
    Totuși, dacă ma uit prin casă, din 3 laptopuri unul singur are placa de rețea Gigabit integrată.

    Dacă ajung vreodată să îmi construiesc o casă de la 0 o să trag totusi Cat 6. Deși probabil până atunci o să renunțăm la LAN și vom avea totul legat direct pe 5G.

      (Citează)

  8. Sorin:
    E prima dată în viața mea când aud de cabluri SFP(+).

    Se folosesc preponderent la servere. Mai este și DAC (direct-copper-atachment) sau chiar patch-uri din fibră

      (Citează)

  9. Thunderbolt din prima zi a avut o mare problema ce nu tine de partea tehnica ci de numele tehnologiei. Ganditiva numa ca sunt multi care nici nu stiu cum se pronunta exact, e un nume greoi si neuzual in tehnologie unde se lucreaza cu abrevieri. Imaginativa ca va trebui sa utilizati zilnic de cateva ori pe zi… Thunderbolt cum va suna? Dar cum va suna USB, dar HDMI dar DVI? Nu spun ca asta e cauza pentru care nu a avut succes Thunderbolt.

      (Citează)

    • O alta mare problema a Thunderbolt este lungimea limitata a cablului. Peste 2-3 metri incepe sa-i scada vizibil eficienta. Exista o solutie pentru Thunderbolt 2 cu cablu de fibra optica in loc de cupru dar erau prohibitiv de scumpe si nu se gaseau aproape pe nicaieri. Mi se pare ca era o singura companie din Japonia care le producea. Pentru Thunderbolt 3 nu mai exista aceasta solutie.

        (Citează)

  10. https://www.youtube.com/watch?v=j-I4S-H-oXA

    pe cablu cat 6a sau cat 7 ( cablul cat 6 duce 10 Gbps doar aprox 30-40m maxim )

    https://www.diffen.com/difference/Cat6_vs_Cat6a

      (Citează)

    Alătură-te discuției, spune-ți părerea:

    Your email address will not be published. Required fields are marked *

    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verifică ce-ai scris. Dacă vrei să mai adaugi ceva, lasă un nou comentariu. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici, și fără mesaje doar de dragul URL-spam-ului. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt binevenite. Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pentru a le prelua doar pe acelea.

sus