un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Problema mea cu gripa

31 Jan 2019  ·

GÂNDURI  ·

44 comentarii

Mă deranjează o treabă la epidemia asta de gripă: a fost nevoie de 57 de decese pentru ca autoritățile să iasă în față și să dea câteva sfaturi de bun simț legate de prevenția îmbolnăvirii.

Eu mă uit mult la știri, dar ieri am văzut pentru prima oară câțiva medici renumiți venind în față camerelor de luat vederi și sfătuind lumea ce să facă sau să nu facă pentru a nu se îmbolnăvi:

  • nu duceți copiii la mall
  • evitați spațiile închise și aglomerate
  • spălați-vă bine pe mâini cu săpun, spălați-vă și în nas pentru igienizare
  • 50 de măști costă 9 lei, iată cum se pun corect pe gură și pe nas
  • evitați să duceți mâna la nas și la gură dacă este murdară

Era greu să facă asta de la primul deces de gripă? Erau prea ocupați? Nu se dau jos din birou decât de la 50 de decese în sus?

M-a speriat un pic o știre de acum două săptămâni: printre primele victime de gripă a fost și un tânăr de 17 ani. Aveam impresia că bătrânii sunt în cel mai mare pericol pentru că au organismul deja slăbit și nu credeam că cineva de 17 ani poate muri de gripă. Or fi fost circumstanțe agravante, nu știu exact, dar… îngrijorător.

În Iași, autobuzele se dezinfectează ziua. Nu știu dacă ajută asta, că poate virușii de gripă mor oricum în aer în câteva minute, dar măcar este o măsură concretă. N-a zis nimeni, niciodată, că un autobuz este spălat prea des.

Mă întreb în câte clase de școală este pus un simplu gel dezinfectant astfel încât copiii să se poate spăla pe mâini odată ce-au intrat în clasă. Sau în câte clădiri de birouri a fost pus unul la dispoziția angajaților.

Dacă aveți obiceiuri sau sfaturi pentru a vă feri de boli, spuneți mai jos, poate iese o listă bună. Am auzit că echinaceea vindecă orice.

    44 comentarii

  1. Am auzit că echinaceea vindecă orice.

    Bicarbonatul cu lămâie vindecă orice, nu echinaceea.

      (Citează)

    • Să nu uităm de Aloe Vera. Iar dacă nici asta nu funcționează, sigur se rezolvă cu niște WD-40.

        (Citează)

    • Crema de galbenele e cea mai buna. Panaceu!

        (Citează)

    • Nu știți nimika… ( :D) Io folosesc un con cu biorezonanță (Gandalf style) care ucide și microbii de pe mâini. Încă nu am murit, deci funcționează. Nu?

        (Citează)

    • Radu sunt reguli de bun simt, mi se pare ca am ajuns un neam de retardati daca avem pretentia ca cineva trebuie sa iti spuna la tv cum sa nu iti plimbi copilul prin mall /zone aglomerate, sa te speli pe maini etc.
      Prostia se plateste prin selectie naturala … Pasteur spunea ca bacteriile au intotdeauna ultimul cuvant de spus :)
      Eu astept sa ne spuna la tv cum si cand sa facem chestiile de baza din piramida Maslow si sa fim ca un fel de roboti care executa un program cu niste comenzi IF/ELSE, sa nu fie nevoie sa gandim absolut nimic.

        (Citează)

  2. Poate iti faci timp sa arunci un ochi pe statistica deceselor cauzate de gripa in anii trecuti. Vei afla cu surprindere ca se moare de gripa de ani de zile si nu a mai fost nimeni isterizat niciodata. Ca aveau ziaristii subiecte mai bune de mestecat. Intr-un an au fost peste 100 decese. Deci unde e problema si de ce ar trebui acum sa iasa toata lumea sa faca si sa dreaga? E ceva cat se poate de comun. Exact ca decesele cauzate de accidente, infarct etc. Populatia a devenit o masa de manevra isterizata artificial de ce vor unii si altii, cand vor unii si altii. Culmea ca avem la dispozitie internetul cu tone de informatie, dar tot picam in manipularile servite se media cu fiecare ocazie.

      (Citează)

    • Eu țin minte că în fiecare an este isterie. Face parte din materialele uzuale de știri.

      Totuși, nu-mi pasă așa tare dacă este isterie sau nu. Oameni mor și astea ar putea fi evitat în multe cazuri cu o campanie de informare privind igiena. E aiurea să auzi în orice pauză publicitară că excesul de zahăr dăunează sau consumați sare în cantități moderate, dar să nu auzi niște norme elementare de igienă.

        (Citează)

    • E si mai aiurea ca trebuie sa ii atentionezi sa se spele si sa aiba igiena…

        (Citează)

  3. Din contra, prea mare tam tam pt ceva ce statistic se intampla aproape iarna de iarna. In timp ce tara asta nu are bugetul pe 2019 nici in februarie.

      (Citează)

  4. Pe mine mă miră oamenii maturi care vor să iasă medicii la tv ca să afle că spălatul mâinilor e bun.

      (Citează)

    • Sunt sute sau mii de scoli in tara asta, unde nu exista apa curenta si copiii se caca la privata din curte. Unde se spala ei pe maini si cum?!

      Astfel de sfaturi sunt bune, trebuie repetate la nsfarsit, poate macar o parte dintre parinti o sa inteleaga ca spalatul pe maini le poate scapa copilul de la o boala grava sau chiar mai rau.

        (Citează)

  5. Radu, scolile sunt dotate cu dispensere cu dezinfectant la fiecare intrare, astfel incat toti copiii si tot personalul sa le utlizeze la venire si in timpul programului si crede-ma nu e dezinfectant gen cel produs de infamii aia…

      (Citează)

    • Când spuneți “școlile sunt” ne spuneți in numele PSD-ului că _toate_ școlile sunt sau că ați văzut dvs. undeva într-un film școli dotate astfel?

      Asta una la mana. Al doilea issue ar fi că acele dezinfectante sunt frecție la picior de lemn. Apa și săpunul sunt cheia și așa ceva nu există în școli, multe din ele fără apă curentă și canalizare și majoritatea fără sapun..

        (Citează)

    • Politehnica, marea universitate a ministrei, nu are săpun la băi în dispenserurile cu senzor de mișcare.

        (Citează)

  6. in massmedia s-au emis atentionari si indemnuri la vaccinare antigripala inca din toamna, dar pana nu au crapat un numar semnificativ, aceste mesaje nu au facut audienta.

      (Citează)

  7. Gripa exista din mosi stramosi. Si lumea cam stia ce sa faca. Acu am devenit prea cocolositi si vrem ca ptr orice rahat sa vina cineva sa ne spuna ce tre sa facem.
    In curand o sa avem pretentia sa apara la stiri doctori care sa ne spuna cum sa respiram ca nici de aia n.o sa mai fim in stare.

      (Citează)

  8. Nu va atingeti la ochi, nas si gura pana nu sunteti spalati pe maini. Daca am senzatie de mancarime si nu sunt curat pe maini, folosesc bratul de la ochelari.

    Umblati la voi cu gel dezinfectant, se gaseste la toate casieriile mega image si lidl.

    Stranutati in servetel, e singura forma care impiedica cu adevarat raspandirea microbilor si virusilor. Mana nu ajuta prea mult, tot se duc la peste 1m distanta.

      (Citează)

  9. Există o metodă preventivă pentru gripă dar are mai multe faze:
    – te vaccinezi
    – votezi la alegeri și te implici activ în a scoate țara asta din maro, astfel încât pasul anterior sa dureze doar un minut la orice dispensar sătesc din țară, ai baie și nu budă in școli, …
    – dai cu mașina peste orice tanti de la tine din oraș care postează pe Facebook mizerii gen “noi nu vaccinăm” sau “tratați gripa cu ceai de cuișoare” – cât timp ea e în spital o vaccinezi fortat și pe ea și pe toți cei care îi vin în vizită
    – interzici preoților să facă slujbă de înmormântare nevaccinaților pe motiv că e caz de sinucidere

      (Citează)

    • – nevaccinatii nu veneficiaza de asigurare de sanatate moca indiferent cat de copii sau pensionari sunt. adultii nevaccinati sa plateasca CASS triplu
      – adeverinta ca esti vaccinat la cumparea abonamentului pentru transport in comun. Daca nu platesti triplu.
      – mama nevaccinatilor e curva

        (Citează)

  10. Decesele la pacienţi consideraţi a fi în afara categoriilor cu risc ridicat de deces se pot datora fenomenului numit “cytokinic storm”. Pe scurt, e vorba nu de un răspuns prea slab la infecţie, ci de unul prea puternic, rezultatul fiind febră mare şi alte reacţii exagerate care în final duc epuizarea organismului. În acest mod a fost explicat numărul enorm de decese provocate de “gripa spaniolă” în 1918-1920. Atunci au murit foarte mulţi pacienţi tineri şi fără alte probleme de sănătate, adică exact cei care supravieţuiesc de obicei infecţiilor virale respiratorii “obişnuite”.

      (Citează)

  11. Vali:
    Pe mine mă miră oamenii maturi care vor să iasă medicii la tv ca să afle că spălatul mâinilor e bun.

    Spalatul corect pe maini e bun.

      (Citează)

  12. Unde? Pe bune? 😑

    Carmen:
    Radu, scolile sunt dotate cu dispensere cu dezinfectant la fiecare intrare, astfel incat toti copiii si tot personalul sa le utlizeze lavenire si in timpul programului si crede-ma nu e dezinfectant gen cel produs deinfamii aia…

      (Citează)

  13. La fiecare sfert de ora moare un roman din cauza fumatului.
    La fiecare 30 de minute un roman moare de infarct.
    Un roman moare in fiecare ora de cancer pulmonar.
    De la inceputul sezonului rece, 57 de romani au murit de gripa!!!!!!!

      (Citează)

    • Atenție la date, cei care mor de cancer pulmonar și cei care mor din cauza fumatului sunt cam aceeași categorie. Excepție fiind cei care aruncă țigara în rezervorul mașinii.

      Esența problemei este că gripa este o boală împotriva căreia ne putem apăra mult mai ușor decât împotriva infarctului. Faptul că nu o facem spune multe despre prostia omenească.

        (Citează)

    • Inchideti scolile, stropiti autobuzele cu clor, dati foc la haine, otraviti fantanile, inchideti portile si dati drumul la caini. Este epidemie de gripa in Romania! E de 10 ori mai rau decat pe vremea holerei.
      Consumatorii de stiri sunt cei mai panicati oameni, plini de cortizol si cu un sistem imunitar la pamant.

        (Citează)

    • La fiecare nanosecunda moare un roman …. romanii sunt 1000 de mii de miliarde ca populatie. Face-ti drq calcule…

        (Citează)

  14. Andrei:
    Unde? Pe bune? 😑

    Este vorba de școlile de vară unde se îndoctrinează cadrele PSD.

      (Citează)

  15. Virusii se trateaza cu Bitdefender, virusurile cu antivirale!

      (Citează)

  16. O mamaliga vartoasa bate tot…

      (Citează)

    • mamaliga fierbinte se intinde cu un facalet din lemn pe zona afectata de gripa, se lasa cateva minute si apoi se prinde de o margine si se trage tare. gripa se va lipi de mamaliga si va fi indepartata odata cu mamaliga. simplu si eficient. #dacicways

        (Citează)

  17. Nu e nimic rau sa existe campanii de informare, eventual la inceputul perioadelor in care istoric apar genul asta de probleme.
    Dar isteria generata de tv este orice dar nu benefica. Lumea se sperie si ia decizii si mai proaste.

      (Citează)

  18. Pe mine ma prinde gripa destul de rar. Nu stiu daca exista cauzalitate, dar astea sunt cateva fapte:

    – am fost vaccinat o perioada cand eram mic. In perioada aia nu am avut gripa niciodata. Dupa ce am intrerupt vaccinarea, gripa a aparut la cativa ani si s-a manifestat usor;
    – ma spal pe maini des. Nu din cauza gripei ci pentru ca nu imi place senzatia de grasime pe maini;
    – am o alimentatie care contine cam tot ce e necesar pentru organism. Din pacate contine si o gramada de ciocolata, dar aia e bonus;
    – acum cativa ani am avut o perioada in care pedalam zilnic pana la munca si inapoi, 12 km/12 km. Zilnic insemna pe toata perioada anului, cu exceptia zilelor cand era black ice (lectie invatata dureros), cand vantul trecea de 5 Bft sau cand ploua puternic in momentul in care trebuia sa plec de acasa. Asta insemna ca pedalam la -8 grade, imbracat destul de subtire. In perioada aia nu s-a atins nici macar o raceala mica de mine.

    Din facultate pana acum, tin minte o singura gripa mai puternica. Nu m-am miscat din pat 2 zile, decat sa fumez cate o tigara odata la 6 ore. In perioada aia, alimentatia mea consta din ciocolata, bere si 2 pachete de tigari pe zi.

      (Citează)

  19. În momentul în care pui link de profishare pe măștile alea nenorocite de 9 lei, tot ce ai scris în aritcol mi se pare atât de fals! Subiectul e doar un pretext.

      (Citează)

  20. Mie mi-a placut urmatoarea faza:
    – dimineata, Ministerul Sanatatii a declarat epidemia de gripa si a zis sa ne spalam pe maini, printre altele
    – seara, tot Ministerul Sanatatii a zis ca apa din Bucuresti are prea mult clor, asa ca trebuie sa nu o folosim nici macar pentru spalat pe maini

    You cannot make this shit up.

      (Citează)

  21. Mă deranjează o treabă la epidemia asta de gripă: a fost nevoie de 57 de decese pentru ca autoritățile să iasă în față și să dea câteva sfaturi de bun simț legate de prevenția îmbolnăvirii.

    Pai si daca ieseau prea devreme, nu cumva eram deranjati ca ia uite-i si pe astia am ajuns sa speriem asa repede la primii muci… ?
    Pai cand eram noi copiii, etc. etc

    Va suna cunoscut?

    Hai ca avem placile bine puse la punct pentru ambele variante.

      (Citează)

  22. Cred că nu sunt singurul căruia îi place mai mult să citească comentariile decât articolul în sine (nu offence, doar că articolele sunt scrise într-un stil mai serios). Arată că în țara asta încă sunt foarte mulți oameni cu capul pe umeri. Thumbs up!

      (Citează)

    • Foarte multi oameni cu capul pe umeri? Care, astia care comenteaza pe bloguri? Hahahahah ma faci sa rad. Daca ar fi tara plina de oameni ca cei care comenteaza pe bloguri am fi departe.

        (Citează)

  23. Prundus Daniel

    31/01/2019 la 12:29 PM

    Toate, toate ?

    Carmen:
    Radu, scolile sunt dotate cu dispensere cu dezinfectant la fiecare intrare, astfel incat toti copiii si tot personalul sa le utlizeze lavenire si in timpul programului si crede-ma nu e dezinfectant gen cel produs deinfamii aia…

      (Citează)

  24. 2 -3 cuisoare in ceai, apoi mestecate ajuta la orice viroza.

      (Citează)

  25. da sigur … contin fier … ajuta si la anemie …

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus