blog demisec cu note fine de tehnologie

Urmăriți-mă pe Instagram și pe YouTube!

acer helios predator la preț bun

Review: routerul mesh TP-Link Deco M5 v2

22 Oct 2018  ·

TEHNOLOGIE  ·

14 comentarii

Am testat un nou sistem mesh, cel numit Deco M5 de la TP-Link, pachetul cu 3 unități. Routerele tip mesh sunt noile vedete ale wireless-ului, fiind sisteme alcătuite din mai multe unități ce se amplasează în diverse puncte ale casei pentru a asigura o acoperire wireless continuă, de mare capacitate.

Specificații TP-Link Deco M5:

  • capacitate totală AC1300, alcătuită din 867 Mbps pe 802.11ac/n/a în banda de 5 GHz și 400 Mbps pe 802.11n/g/b în banda de 2,4 GHz, MU-MIMO, beamforming
  • fără rețea wireless separată de backhaul între unități, se poate face backhaul prin cablu ethernet
  • acoperire oficială: 510 metri pătrați
  • 2 porturi Gigabit per unitate (unul poate funcționa ca port WAN)
  • control parental, antivirus TrendMicro, QoS, rețele guest, suportă IPv6
  • dimensiuni 120 mm diametru și 38 mm înălțime, 4 antene interne

Preț: 1.179 lei la eMAG, PC Garage, evoMAG.

CUM ARATĂ

Eu am avut la test varianta cu 3 unități Deco M5 (există și pachete cu două, poate și cu o unitate, ca să extindeți cum vreți un sistem), așa că am găsit cele trei Deco, trei alimentatoare și un scurt ghid de pornire. Varianta de hardware este V2, deși nu știu cum v-ați putea da seama de asta doar privind cutia în magazin.

Unitățile sunt cilindrice, destul de plate, de culoare albă, mai discrete decât cele Tenda. Undeva pe lateral au două porturi RJ-45 Gigabit, iar oricare dintre ele poate funcționa ca port WAN pentru conectarea la Internet. Un buton Reset este în aceeași zonă.

Pe spate sunt 4 piciorușe mici de cauciuc, dar nu sunt și zone de prindere pe perete. Dacă vreți să o montați pe perete, trebuie să improvizați ceva.

CUM SE INSTALEAZĂ

Instalarea se face din telefon, cu aplicația oficială Deco. Unitatea Deco se alimentează de la priză, iar telefonul o găsește automat (prin Bluetooth) și o configurează după cum vrei tu. Adăugarea de unități suplimentare urmează aceiași pași, iar aplicația le leagă pe toate în rețeaua mesh.

Aplicația a funcționat fără probleme, este rapidă și explică bine toți pașii necesari. Instalarea durează cam 1 minut per unitate. Un update de firmware era disponibil și acesta s-a făcut foarte rapid, fiind copiat direct în unități și executat pe acestea.

INTERFAȚĂ ȘI FUNCȚII

Odată totul instalat, aplicația îți arată ce dispozitive sunt conectate la rețeaua wireless și cât trafic face fiecare. Există un mecanism de Quality of Service prin care poți spune ce dispozitiv trebuie să aibă prioritate mai mare și un mecanism Quality of Service pentru aplicații, unde poți spune pentru ce tip de utilizare vrei bamdă mai mare (streaming, gaming etc).

Protecția antivirus este asigurată de integrarea cu TrendMicro. Există un filtru pentru site-uri dubioase, protecție la atacuri și posibilitatea de a pune automat în carantină un dispozitiv ce este detectat ca fiind infectat, pentru a nu compromite și celelalte dispozitive din rețeaua internă.

Controlul parental include scenarii predefinite ce blochează, în funcție de vârsta copiilor, accesul la diverse tipuri de site-uri. Un pre-adolescent nu are acces la rețele sociale, un adolescent da.

Există chiar și opțiuni de limitare a accesului zilnic la Internet, în weekdays și weekends, cu contorizarea orelor petrecute online și inclusiv o setare a orei de culcare în funcție de school nights and weekends. Nu vă așteptați, însă, la o complexitate mare a acestor funcții.

Există opțiuni de port forwarding, de IPv6, chiar și una Fast Roaming, care depinde însă de compatibilitatea dispozitivelor cu această funcție.

Deși unitățile au un singur LED și acela mic, poate fi oprit de tot sau după un program, pentru a nu fi deranjant noaptea.

Unitățile pot fi conectate prin cablu UTP între ele, funcționând ca backhaul. Totuși, nu cred că-ți iei un sistem mesh pentru a le conecta prin cablu, e mai simplu să utilizezi access point-uri simple și ieftine pentru o astfel de rețea cablu+wireless.

REZULTATELE TESTELOR

În primul rând, ca să revin la roamingul prin rețea, transferul de pe un dispozitiv pe altul atunci când te deplasezi prin casă se face foarte rapid, în câteva secunde, cel puțin cu telefonul meu. Am fost plăcut impresionat de acest aspect.

Apoi, deși nu există multe opțiuni de configurare a rețelelor wireless în sine, mi-a plăcut că Deco M5 le-a generat “la maxim”, adică pe canale de 40 MHz în banda de 2,4 GHz și de 80 MHz în banda de 5 GHz. La multe routere trebuie să forțez eu aceste setări pentru teste, un canal mai lat însemnând o performanță mult mai bună.

Un test intern, din aplicația Deco, dă rezultatul de 627 Mbps download și 483 Mbps upload. Cifrele sunt buen pentru un sistem mesh. Routerele normale au procesoare mai puternice ce pot atinge spre 1.000 Mbps (în special prin cablu, desigur), dar cele mesh sunt optimizate pentru acoperire, porturile RJ-45 fiind acolo mai mult pentru compatibilitate.

Pe cablu, PC-ul meu a prins 580 Mbps cu 437 Mbps. Pe torrente, viteza medie a fost de 56,3 MB/s, vârful a fost de 77,1 MB/s; sincer să fiu, mă așteptam la mai puțin tocmai pentru că procesoarele sunt mai simple.

Trecând la wireless, capacitatea totală este de 867+400 Mbps. Nu poți alege la ce tip de rețea să se conecteze dispozitivul tău, ci Deco M5 îl alocă automat pe ce bandă este mai potrivită.

Folosind super-placa mea wireless pe PCI-Express, am obținut un maxim de 444 Mbps download și 500 Mbps upload, un rezultat foarte bun.

Puterea adevărată a unui sistem mesh stă însă în creșterea acoperirii. Testând în diverse puncte din casă, am obținut inclusiv 137 Mbps download cu 126 Mbps upload în balcon, în timp ce anterior, cu un singur router pus în centrul casei, în balcon prindeam maxim 20 Mbps și conexiunea dispărea din când în când, ceea ce te deprimă atunci când urmărești ceva streaming. Cu Deco M5 și o unitate plasată însă în colțurile casei, n-au mai existat astfel de probleme.


 

 

CE E BINE

CE E RĂU

  • Simplu de instalat.
  • Performanțe mulțumitoare pe wireless.
  • Performanțe slabe pe cablu.
  • Puține opțiuni de configurare avansată.

CONCLUZIE

Pentru un sistem mesh, TP-Link Deco M5 funcționează bine. Mi-ar fi plăcut mai multe opțiuni de configurare avansată și o performanță superioară, dar gama routerelor mesh este la început, iar dispozitivele wireless oricum nu necesită conexiuni atât de rapide precum cele din cablu.

Preț: 1.179 lei la eMAG, PC Garage, evoMAG.

    14 comentarii

  1. Unitatile se leaga wireless intre ele sau trebuie conectate prin cablu utp?

      (Citează)

  2. E interesant conceptul. Din câte înțeleg sistemele acestea de tip mesh sunt recomandate pentru case de dimensiuni mari. Se comportă ca un router separat. Pentru apartamente unde semnalul wifi nu ajunge, tot un repeater sau range extender e de bază. E greu să justifici un cost atât de mare când există opțiuni mult mai ieftine.

      (Citează)

  3. Wifi Alliance a redenumit standardele in wifi 1,2,3,4,5,6 si noi o tot tinem cu abgnac

      (Citează)

    • O sa dau copy/Paste la ce-a zis Radu aka Big Lazy Admin:

      Nu standardele își schimbă numele. Standardele 802.11, de fapt tot 802.x sunt standarde IEEE, nu au treabă cu Wi-Fi Alliance. De fapt Wi-Fi Alliance au creat o denumire comercială pentru seriile de standarde suportate de un device. Chestie care pe mine unu mă cam lasă rece mai ales când îmi amintesc cum toți producătorii vindeau la un moment dat routere/device-uri certificate “draft 802.11n” când standardul nu era încă lansat și mai ales cât de compatibile erau device-urile alea între ele…

        (Citează)

  4. 3 prize ocupate pentru sistemul asta? Nu merita.

      (Citează)

  5. Ma intreb cu ce au gresit oamenii de rand de trebuie sa plateasca un pret asa de mare pentru atat de putin? Cu 600 de lei poti obtine un kit mult mai performant cu MikroTik-uri care mai au si PoE IN pentru a le monta pe pereti fara necesitate de priza si fire in plus. Mikrotik a dezvoltat CAPsMAN inca de pe vremea cand TP-Link se chinuia sa puna firewall cat de cat pe routerele lor.

      (Citează)

  6. Marius M:
    Ma intreb cu ce au gresit oamenii de rand de trebuie sa plateasca un pret asa de mare pentru atat de putin? Cu 600 de lei poti obtine un kit mult mai performant cu MikroTik-uri care mai au si PoE IN pentru a le monta pe pereti fara necesitate de priza si fire in plus. Mikrotik a dezvoltat CAPsMAN inca de pe vremea cand TP-Link se chinuia sa puna firewall cat de cat pe routerele lor.

    E interesant cand dai un search pe google dupa MikroTik primele rezultate sunt numai dude, mii de routere expuse la hijacking, cryptojacking pe sute de mii :)..par de incredere si par sa aiba update-uri de securitate la zi

      (Citează)

    • Au un update la fiecare 2 saptamani. Acea vulnerabilitate a fost in serviciul webfig care pe unii i-a dus capul ca sa-l lase expus direct in internet. La tp-link crezi ca scot vre-un update daca apare o vulnerabilitate? Si atunci cand scot trebuie sa downloadezi tu manual firmware-ul si sa-l uploadezi.

        (Citează)

  7. degeaba tot fac astia schite pt case americane.
    pt romania schema ar fi un apartament cu 2-4 camere.

      (Citează)

  8. Carcotasi la tot pasul.

      (Citează)

  9. Putini oameni au vile cat palatul Mogosoaia ca sa aiba nevoie de un astfel de sistem.
    Deocamdata nici TP-Link si nici celalalt brand cu T nu m-au convins ca merita sa fac upgrade la vreun produs de-al lor.

    Nici Netgear nu m-a convins sa schimb R7000-ul, asa ca stau cuminte. Netflix si Youtube merg bine mersi in 4K amandoua.

      (Citează)

  10. Risipa de bani sa cumperi o solutie mesh cand poti sa cumperi 3-5-10 routere TP-Link Archer C2 si sa le aplasezi pe mosie conform necesatilor astfel incat sa ai acoperirea si throughput-ul necesar

      (Citează)

  11. Destul de scump insa daca ai o casa mare si vrei internet peste tot, se merita.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, spune-ți părerea:

    Your email address will not be published. Required fields are marked *

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verifică ce-ai scris. Dacă vrei să mai adaugi ceva, lasă un nou comentariu. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici, și fără mesaje doar de dragul URL-spam-ului. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt binevenite. Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pentru a le prelua doar pe acelea.

sus