un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Câteva articole interesante de citit astăzi – 30 septembrie 2018

30 Sep 2018  ·

GÂNDURI  ·

9 comentarii

Peștii, victimele uitate. Mă sperie cifrele legate de numărul de animale sacrificate anual pentru hrana noastră: 70 de miliarde de capete, în total, în 2013, probabil deja vreo 80 de miliarde în 2018. Cifra nu include însă peștii, pentru că la pescuit este mai dificilă numărătoarea. Estimarea este că între o mie de miliarde și două mii șapte sute de miliarde de pești sunt omorâți anual. Contor aici.

Sunt șanse mai mari de divorț atunci când oamenii lucrează cu mai multe persoane de sex opus. Cu alte cuvinte, un bărbat are mai multe șanse să divorțeze de nevastă-sa dacă la muncă este înconjurat de mai multe femei decât de bărbați; similar pentru femei. Asta era oarecum intuitiv, dar acum sunt și studii despre asta.

Dan Bittman, mereu abonat la bani de la stat și de la primării. Toată viața omul a trăit din banii dați de stat pe diverse concerte, plus dintr-o țeapă Bancorex. O investigate de-a lui Tolontan arată cum a luat 22.000 de euro pe un show, iar primarul sectorului 5 i-a concediat pe cei din subordine care s-au opus acestei cheltuieli.

Memoria perfectă este un blestem sau o superputere? Se pare că oamenii care-și aduc aminte ce-au făcut în fiecare zi a vieții lor nu sunt tocmai fericiți că au această abilitate.

Cum arată iahturile moderne. Ce să zic, dacă aș fi megamilionar cu siguranță mi-ar plăcea un astfel de vapor, deși operarea, întreținerea și personalul costă probabil câteva sute de mii de euro pe an, dacă nu și mai mult.

Cum am trecut prin criza din 2009. Articolul meu de acum câteva zile este lung și a strâns și o mulțime de comentarii, așa că citiți-l acum dacă nu ați avut timp la vremea respectivă. Puteți citi și poveștile unor oameni din țări mult mai afectate decât a noastră.

Unul dintre fondatorii WhatsApp spune de ce este supărat pe Facebook. “the only way you’d guess he might be worth $3.6 billion is the $20 tip he briskly leaves for his coffee”

Designerii de haine vând produse rupte sau tăiate, imitând unele vechi și ponosite. Sigur, tot câteva sute de dolari costă.

Facilitățile fiscale nu au rezultate foarte bune în SUA. Statele dau cadou milioane, chiar miliarde de dolari, companiile ce-și deschid sedii în anumite orașe, dar în practică asta doar sărăcește zona respectivă.

Cum arată moscheea din Koln, cea mai mare din Germania, inaugurată ieri. Nu credeam că Islamul permite așa un design modern pentru un lăcaș religios.

Fotografii de la concursul EyeEm de fotografie.

Cum să fotografiați apusul de soare.

Costum de influencer pentru Halloween.

Formula 1, cursa din Rusia, are loc astăzi la 14:10. Raikkonen va face echipă cu Antonio Giovinazzi, în prezent rezervă la Ferrari, în sezonul viitor pentru echipa Sauber. Daniile Kvyat va concura pentru Torro Rosso în 2019.

    9 comentarii

  1. Sauber e o echipa a ferrari. Dezvolta tehnologii pe care ferrari le preia. Ai 10 chestii de dezvoltat dar echipa ta are timp doar de 7. Pui sauber sa dezvolte restul de 3 si culegi doar roadele.
    Desi sunt fan ferrari nu e tocmai corect.

      (Citează)

  2. Ce se mai întâmplă cu celebra moschee din Romania?

      (Citează)

  3. E foarte comun cand ai un yacht din ala sa-l inchiriezi in perioadele anului cand nu-l folosesti. Asa iti recuperezi costurile enorme de intretinere.

      (Citează)

  4. nu ma impresioneaza articolul despre pesti.

    Pestii se farmeaza, si nu am vazut nici un articol despre asta.

    Cica tot ce trebuie ca sa obtii o populatie mare de peste e sa ai in ocean o chestie cu gauri, creste, etc, unde puietul sa se ascunda de pradatori si sa ajunga la maturitate. Recife de corali, epave, orice chestie “complicata” merge.

      (Citează)

  5. Corect, știu pe cineva care a închiriat unul pentru 12 persoane, cu tot cu personal, echipaj, fără mâncare, băutură, combustibil. 25k USD pe săptămână. Proprietar Sylvester Stallone. Dacă faci socoteala de om, nu e exorbitant.

      (Citează)

  6. nu ma impresioneaza articolul despre pesti.

    Pestii se farmeaza, si nu am vazut nici un articol despre asta.

    Cica tot ce trebuie ca sa obtii o popu-latie mare de peste e sa ai in ocean o chestie cu gauri, creste, etc, unde puietul sa se ascunda de pradatori si sa ajunga la maturitate. Recife de corali, epave, orice chestie “complicata” merge.

      (Citează)

  7. Pai cum ma insendibilule!!
    Și peștii au dreptul la viață, au și ei un suflet.
    Pana ajung fish file cu mujdei!!

    mac gregor:
    nu ma impresioneaza articolul despre pesti.

    Pestii se farmeaza, si nu am vazut nici un articol despre asta.

    Cica tot ce trebuie ca sa obtii o popu-latie mare de peste e sa ai in ocean o chestie cu gauri, creste, etc, unde puietul sa se ascunda de pradatori si sa ajunga la maturitate. Recife de corali, epave, orice chestie “complicata” merge.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus