un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Turul Burgerilor la Ză Lokal: burgeri care arată bine în poză

12 Jul 2018  ·

FOOD & LIFESTYLE  ·

36 comentarii

Am fost la Ză Lokal pentru Turul Burgerilor. M-am dus cu așteptări mari, având în vedere cât de lăudați sunt pe alte site-uri, și am fost dezamăgit.

Burgerii arată foarte bine în imagini, dar în practică nu au ce le trebuie ca să-i numesc burgeri. Chifla este foarte groasă (iar a mea s-a destrămat foarte rapid), dar știți cum zic eu despre chiflă: are rol de mâner pentru a ține restul ingredientelor din burger, nu trebuie să fie un ingredient în sine.

Problema cea mai mare a fost cu carnea de vită, care are în ea condimente ce o fac să semene la gust cu clasicele chiftele românești în sos. Asta nu-mi place deloc. Carnea unui burger n-ar trebui să conțină altceva tocmai ca să simți cât mai mult din aroma unei vite suculente. La Ză Lokal am simțit că mănânc mâncare de chiftele; lipsea un piure ca garnitură.

La cât costă burgerii–cel mai ieftin de vită este 45 de lei–nu pot recomanda Ză Lokal celor ce caută un burger bun, clasic, făcut ca la carte. Dacă mergeți acolo și luați unul, așteptați-vă la… altceva, o creație de-a lor. Înțeleg că “lokalul” are și alte preparate lăudate, mi-au spus alții că într-o zi a săptămânii fac și coaste de porc bune și poate cândva voi merge pentru ele (sau pentru meniul de mic dejun), dar pentru burgeri nu.

Meniul de burgeri arată așa, cu unii din carne de porc sau rață pe acolo:

Eu am luat Burghday Sex (vită, ceapă caramelizată, mousse de foie gras, crispy bacon, feta cu sos de trufe – 51 de lei) și abia când a venit m-am prins de ce se numește așa: vine sub forma unui tort, inclusiv cu lumânări aprinse de ospătar.



Arată bine, dar s-a dovedit foarte greu de mâncat. Acea brânză cu sos de trufe de deasupra este prea multă și gustul ei astupă alte arome, plus că te murdărești rău mâncându-l. Cum îl apuci? Eu am întors partea de sus a chiflei cu brânza în jos, dar nu m-a ajutat prea mult. M-am murdărit foarte tare pe mâini, iar pe la jumătate am abandonat și l-am mâncat cu furculița.

Inedit ca preparat, totuși, de asta zic că puteți merge acolo pentru “creații” de-ale lor, dar pentru burgeri clasici vedeți că Re:Modelier este practic la doi pași, iar în topul meu este foarte sus.

Mai jos vedeți Beef Blue Cheese (vită, brânză cu mucegai, ceapă caramelizată, sos barbeque, rucola – 45 lei), care-i cel mai ieftin burger de vită din ofertă. Arată foarte bine, dar chifla e prea groasă și carnea tot gust de chifteluțe are, ceea ce nu-l face foarte bun.



Ză Burger (porc de mangalița, cheddar, crispy bacon, castravete – 42 lei) arată și mai bine, sunt tare fotogenici burgerii de acolo (iar chifla roșie probabil e colorată cu sfeclă, apropo). Matilda a raportat că-i greu de mâncat, prea multă chiflă și carnea de porc este densă și mesteci mai mult la ea.



Nu mai fac tabelul uzual cu concluzia, că am spus-o mai sus. Mai adaug la părți rele, cel puțin pentru mine, faptul că, dacă stai la mesele de pe trotuar, respiri toată poluarea și tot praful stârnit în aer de traficul de pe Calea Victoriei. La părți bune trec faptul că au vinuri inclusiv de la Gitana (Saperavi, cel roșu, e foarte bun), dar nu la pahar. Heineken draft la 0,25 litri costă 8 lei, Ground Zero la 0,33 litri este 15 lei.

Ză Lokal se află pe Calea Victoriei 214, foarte aproape de Piața Victoriei, vizavi de The Artist. Orar L–D 9–24, iar parcare nu prea găsiți în zonă. Au pagină de Facebook, telefon 031.425.3110

    36 comentarii

  1. Nu simti niciodata ca “daca tot e o mizerie, ce rost are sa mai scriu despre ei?”

      (Citează)

  2. 51 de lei un burger (10euro+)……..Micul Paris cu preturi de Marele Paris. La ce preturi au si ce am citit mai sus nu e de mirare ca nu au activa sectiunea de reviews in pagina de facebook

      (Citează)

  3. “… colorată cu sfeclă”..
    Chiar nu mai foloseste nimeni chimicale în mâncare ?!?!? Dau faliment acuși basf și oncologicele…

      (Citează)

    • Adevărul e că nu știu cu ce e colorată. Am bănuit că sfeclă pentru că știu de la cei de la Nori Yakitori, care folosesc chifle identice, că ale lor sunt colorate cu sfeclă.

        (Citează)

  4. Bataie de joc mai mare nu cred ca am vazut…
    Auzi tu ca 51 de lei si arata ca o voma de bebelus intarita in care ai infipt un cutit si 2 lumanari. MIZERIE!
    Nu merita nicio stea..ma bucur ca ai scris acest articol, asa poate vede lumea si se fereste de acest loc.

      (Citează)

    • Localul e foarte popular și nu cred că duc lipsă de clienți. Nici prețul nu mi se pare o problemă, că nu-ți ia nimeni banii cu forța, ci alege fiecare dacă-i dă sau nu, plus că nu știm ce costuri are un restaurant pe Calea Victoriei.

      Supărarea mea este că, pe cât de lăudat e localul, mă așteptam la mai mult.

        (Citează)

    • Complet de acord – preturile sunt irelevante. Important este sa nu iesi de acolo cu impresia ca ai aruncat banii pe fereastra…

        (Citează)

  5. Mariciu’s fan boys will be pissed now.

      (Citează)

  6. Heieneken la 0.25 e 8 lei? WTF ? E vreun Bamboo lokalul asta ?
    Stiu locuri mai ieftine in centrul Amsterdamului

      (Citează)

  7. Poate carnea are condimente pentru ca nu e cea mai buna calitate…

      (Citează)

  8. Absolut.
    Și din păcate se tot găsesc persoane care își iau teapa, ca și autorul acestui articol.
    Atât doar ca în alte tari poți sa le dai mizeria înapoi…

    RobertN:
    51 de lei un burger (10euro+)……..Micul Paris cu preturi de Marele Paris. La ce preturi au si ce am citit mai sus nu e de mirare ca nu au activa sectiunea de reviews in pagina de facebook

      (Citează)

  9. nu de ăsta zicea Mariciu că-i cel mai bun?

      (Citează)

  10. Ce mi place ca, desi au pagina de reviews blocata pe fb, articolul asta o sa fie in top dupa search. De departe cel mai prost burger la raportul calitate/pret. De fapt, daca stau sa ma gandesc, de departe cel mai prost burger pe care l am mancat la localuri cvasi specializate pe asta. Pretul chiar nu e cea mai mare problema, targetul oricum sunt turistii straini carora nu li se par preturile mari, dar cumva pare ca fac totul pe graba doar-doar ti o lua banii mai repede si sa pleci pe drumul tau.
    Chifla e odioasa la gust; servirea, daca stai afara, pare grabita: ospatarul sta cu tabla aia in fata si pare ca te grabeste sa te hotarasti ce vrei, ca doar n o sa stai sa te uiti la el 3 min in timp ce el te asteapta sa te hotarasti.

    Si nici n o sa incep sa povestesc despre paste :)

      (Citează)

  11. La cum arata chestiile alea nu le-as manca nici daca ar costa 5 lei. :)

      (Citează)

  12. Thumb-up pentru Re:Modelier, care e dupa colt.

      (Citează)

  13. Incearca Brooklyn Burger pe Serban Voda

      (Citează)

  14. Am trecut si eu asta iarna ca tot il lauda un vlogger, iar pe instagram chiar nu arata rau, dar cam atat. Am declarat pe tripadvisor tot ce am avut de spus.

    “I had the chance to take the dinner on this cozy place and I was pleasantly impressed by the design of the burgers, but that’s all. I would have appreciated if the taste would have been to their likeness,although, I can’t say they had a bad taste, but I expected more than that. The place is located in a good, accessible, but unfortunately no parking area.The menu is only displayed on a blackboard showing the name of each dish, without ingredients, making you to ask your waiter for each dish for more details, becoming tiring for both.I had the bad luck to find out that it is not possible to pay with the credit card, although they seem to have a non-functional POS.For a place that it wants to be more than a fast-food and taking in consideration the prices are quite high, it becomes very unpleasant to walk on the street looking for an ATM.It’s a good practice to inform your clients from the start.”

      (Citează)

  15. Mai multe review-uri la localuri cu mancare, bautura, etc.
    Foarte utile pentru cine iese mai rar in oras si poate sa evite locurile unde nu se mananca bine.

      (Citează)

  16. Foarte utile pentru mine review-urile, pentru că am găsit rețeta perfectă de burger…. pentru mine.
    Am fost in Brasov la un local super lăudat și mi-am luat un superburger cu carnea uscată.
    Așa că dacă vreau burger bun fac așa:

    Carne de vită tocată (de la Lidl), ceapă+ardei copt, la blender, sare, coriandru, piper, ienibahar, bere, toate adăugate în carne.
    Ung chifla cu gorgonzola, carnea, salată, dulceață de ceapă+ dulceață de afine, bacon, ou poșat, chifla.
    Chifle de la brutăria lui Nea Nelu din Prejmer, că sunt mici și îndesate.
    Nu-mi plac roșiile in burger.

      (Citează)

    • Nu stiu cum se mananca acel burger, dar la Harleys am mancat si carnea e inghetata si fara gust.
      Decorul e similar cu hard rock cafe, au sosuri multe, preturi relativ mici (burger + cartofi 28 lei), dar gustul lipseste.

        (Citează)

    • Bine de stiut. N-am ajuns inca la ei.

        (Citează)

  17. Burger n-am mâncat acolo, dar am încercat faimoasele coaste ale Melindei.
    Ele sunt bune, dar absolut nimic deosebit. Ca idee, scaricica gata marinata de la kaufland făcută pe grătar a fost mult, dar mult mai gustoasă. Garnitura la coaste a fost cu niște cartofi noi fierți și fiind întregi și serviți pe un fel de tocător de lemn, am reușit să dau pe jos vreo 4. Pana mea, fugeau când voiam să-i întep cu furculița.
    In rest, la fel de frustrant că ești în bulevard, era aglomerație și aveam probleme în a ma înțelege cu persoana de la masă..

      (Citează)

    • Ah, ce a fost fain e ca m-a servit bucătarul.

        (Citează)

    • Mie coastele deja marinate de la Kaufland nu mi-au plăcut așa mult. Prefer să iau nemarinate și facem noi sosul după o rețetă găsită pe net. Ce-i drept, avem și vreo 20 de tipuri de condimente, plus sosuri și uleiuri în casă.

        (Citează)

  18. Lui Mariciu ii plac maxim si pe TripAdvisor parerile sunt impartite. Cu toate ca preturile mi se par prea mari la Za Lokal, mai-mai ca as merge sa incerc sa vad si eu cum sunt burgerii la ei.

    La prima vedere, chifla aia nu-mi place cum arata si faptul ca se destrama nu inseamna ca painea este veche?

      (Citează)

  19. Burgherii ca burgherii, dar cine e mariciu?

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus