blog demisec cu note fine de tehnologie

Urmăriți-mă pe Instagram și pe YouTube!

Acum sunt și mai dezamăgit

10 Jul 2018  ·

GÂNDURI  ·

26 comentarii

Nu-i ciudat că președintele a revocat-o pe Kovesi la foarte scurt timp după ce a luat amploare o discuție despre sumele datorate de acesta la ANAF pe niște chirii încasate pe nedrept? Rețineți această idee, că o dezvolt în a doua parte a articolului.

Am văzut ieri pe net ceva indignare privind faptul că Iohannis a revocat-o din funcție pe Kovesi. M-a mirat asta. Oare aceiași oameni ce militează pentru justiție puternică vor ca președintele să încalce Constituția și decizia CCR?

Sau este ok ca legile să fie încălcate de cineva din tabăra ta, că e tabăra aia bună și justă? Și vedeți că aici nu există un răspuns bun. Fiecare consideră că tabăra lui este aia bună și justă.

Eu sunt nemulțumit de modul în care a acționat Iohannis: o revocare rece, anunțată de purtătorul de cuvânt. Sunt sigur că au fost zeci de discuții între președinte, Kovesi și toți cei implicați, dar jumătate din arta politică este modul în care te înfățișezi publicului și scena aceasta a sunat la modul următor: “ah, vezi că am semnat și revocarea aia, anunț-o tu public că eu mă duc la masă!”

Nici nu mai zic de faptul că putea să mai amâne revocarea, iar eu consider că fiecare zi în care LCK era la șefia DNA era o zi în care România ieșea în câștig. Nu mai zic nici de faptul că suspendarea nu părea tocmai ușor realizabilă.

Am spus și altădată că sunt dezamăgit de președinte pentru că nu iese mai des în fața publicului pentru a-și exprima dezacordul pentru cum terfelește PSD-ALDE justiția sau pentru ce incompetenți sunt în guvern. Știu că președintele României are puteri limitate și nu-i reproșez că urmează legea. Îi reproșez însă că, de câte ori promulgă o lege controversată sau acceptă un alt incompetent în fruntea unui minister, nu iese public pentru a explica, de o mie de ori dacă este cazul, că nu-i convine ce se întâmplă, că nu vrea să semneze acel act, dar că este obligat de lege să o facă.

Cum ar fi, să ia poziție de fiecare dată, să transmită clar și repetat de ce parte a baricadei este. Poate că acum mai mulți îmi vor da dreptate pentru ce ziceam în acel articol.

Să revin la ce ziceam în introducere. Ideea este că până acum aveam impresia că președintele Iohannis este în colțul opus al terenului față de gruparea PSD-ALDE, că li se opune până în pânzele albe. Zilele acestea mi-am dat seama că nu-i tocmai în colțul opus, ci undeva… mai spre mijloc. Nu chiar la mijloc, dar dacă PSD este la evilness level 10, Iohannis nu-i la -10, ci pe la -3 sau pe acolo.

Un prieten de-al meu îl numește șantajabil. O fi. Are de dat înapoi statului sute de mii de euro pentru chiria încasată pe nedrept timp de aproape 20 de ani pe o casă din Sibiu în care a funcționat un sediu de bancă. Suma se ridică la aproximativ 260.000 de euro. Are motive să fie vehement împotriva PSD-ului, dar nu foarte vehement.

Unde se va opri treaba asta? Va face mereu jocul PSD, după câteva cârcoteli de dragul lumii? Ce va face la următorul mare scandal?

Sau poate că se adeverește o chestiune mai filosofică legată de alegerile Ponta vs Iohannis din 2014: când alegi răul cel mai mic, tot ceva rău alegi. Nu musai în sensul de hoț și corupt, cum sunt alții din politică, dar nu omul care speram să fie.

Iohannis pare că se dovedește a fi un președinte competent, care îndeplinește atribuțiile de serviciu din fișa postului. Eu speram să fie un președinte extraordinar, că este nevoie de unul care să inspire întreaga societate pe o cale mai bună. Următoarele alegeri sunt în 2019, timp ar mai fi.

    26 comentarii

  1. Cred că ne-am păcălit cu Iohanis! Dar chiar și mie îmineste greu să accept pentru că aveam mari așteptări de la el. Cred totuși că a venit momentul să credem că dl președinte e din aceeași cârdășie!

      (Citează)

  2. Stati linistiti, urmeaza Firea presedinte! ?

      (Citează)

  3. Vezi ca nu are nici o treaba povestea cu casele.
    E doar o scorneala de a lui Dragnea ca sa arunce cu noroi.
    ANAF Sibiu a declarat ca nu are cum sa se indrepte impotriva lui Iohannis cu nici o actiune legala. Cel mult sa astepte sa se judece succesiunea pentru proprietati si apoi sa se ia de viata fostilor proprietari, de la care a cumparat presedintele.

    Cat despre iesitul la rampa, intr-adevar, asa ar fi trebuit sa faca un presedinte.
    Nu poti sa ii combati in legi ca si le voteaza dupa cum le convine ca sunt majoritari, dar poti sa incerci macar sa mai deschizi putin creierul poporului prin explicatii clare si la obiect asupra implicatiilor.
    Nimeni nu poate sa ii interzica presedintelui sa se adreseze oamenilor, ori de cate ori crede ca e nevoie.

      (Citează)

  4. Sa dea inapoi chiria incasata? Cui? Ca nu statul e cel care dobandeste casa pe care a pierdut-o el.

      (Citează)

  5. El a cumparat casa de la niste insi, pe care, probabil, a platit niste bani. Proprietarii de drept au actionat in instanta si au castigat casa. Cel mai probabil, instanta o sa ii oblige pe cei care i-au vandut casa lui johanis sa plateasca daune. Atata timp cat el a platit la stat impozit pe chiria incasata, dragnea si prostul de teodorovici o sa u suga prin ciorap.

      (Citează)

  6. eu ma asteptam la el la mai multa actiune in spatele scenei.

    Astia din pozitii inalte trebuie sa stie sa pastreze aparentele prin tot felul de presiuni care nu trebuie vazute. Am crezut ca stie, are relatii cu tot felul de nemti bogati, care reusesc sa mentina controlul. A pierdut la meciul asta.

      (Citează)

  7. Și dacă brusc dna chiar o sa facă treaba mai buna decât pana acum?
    Ca și la corporații, oamenii se schimbă.

    Dacă trăiești cu dna = Codruța, de unde știi ca poate fi mai bine sau mai rău?

      (Citează)

  8. Eu nu l-am votat pe Iohannis în ciuda lui Ponta, l-am votat să fie sas și să ne arate cum se poate ocupa o funcție cu demnitate, în litera legii și cu respectarea regulilor. Nu un jucător ci un arbitru. Nu omul nostru acolo ci doar nici omul lor.

    Șantajabil? Mă îndoiesc. Procesul lui cu casa s-a terminat demult, el știe ce datorie are de returnat și are avocați și tertipuri să amâne/eșaloneze plata. Se descurcă. De altfel ANAF-ul a și spus că nu-i poate cere acum banii, indiferent de gargara lui Dragnea. Iar aceasta gargară îi afectează foarte puțin imaginea în afara publicului Haznalist.

    Cât despre Kovesi, a amânat cât a crezut că o poate face rezonabil. Dar trebuie să rupă pisica cândva. A spus de altfel răspicat că ce face PSD-ul cu asaltul asupra justiției nu e bine. A spus asta la fiecare pas, la fiecare sesizare CCR, la fiecare retrimitere în Parlament. A spus suficient. Și, cu ce l-a[m] ajutat?

    Dar el e Președintele României, nu liderul opoziției. Nu-i treaba lui să ne scoată în stradă sau să ne motiveze acum pentru un viitor vot anti-PSD. Ăsta e treaba noastră, e treaba liderilor opoziției, e treaba societății civile, e treaba sindicatelor …

      (Citează)

    • Nu trebuia sa o demita asa. Trebuia sa vina el in fata si sa zica “femeia asta este apreciata in strainatate si data drept exemplu de nenumarate tari. Are nu stiu cate premii si bla bla pt lupta ei anticorupti. Are aviz NAGATIV de la CSM si 3 judecatori CCR nu au fost de acord, altii sunt de acord ca trebuie demisa dar din alte motive decat fata de alti 4. Desi doamna Kovesi este o mega profesionista o decizie CCR, oricat de scandaloasa, trebuie executata (se audeeeeeeeeeeeeeee cu cei 300 de parlamentari?!?!?!)”
      Daca zicea ceva de genul asta nu-l mai acuza nimeni de nimic

        (Citează)

    • Nu, un Președinte nu poate refuza o decizie CCR pentru că i se pare nedreaptă. Daca avea 500 de mii de oameni protestând în stradă, poate… Îl aducea pe Dragnea la Cotroceni și îi spunea: Bă, ăștia ne omoară pe toți, spune-i la Tudorel să retragă propunerea de demitere. Dar ieșirea din scandal nu putea fi nici atunci refuzul respectării CCR.

      Eu nu sunt jurist dar in momentul în care un jurist explică de ce referendumul pentru 300 parlamentari nu are putere de lege, înțeleg. Și nu are.

        (Citează)

  9. Eu sunt extrem de dezamagit. Unde e ala care iesea la proteste cu celebra geaca rosie (desi a fost o miscare dubioasa pentru un presedinte a insuflat energie protestarilor)? Unde e cel care se ducea in sedinta de guvern si rostea celebra fraza cu cei 2 elefanti? Simteam ca nu suntem singuri in lupta asta, ca mai e cineva de partea noastra si ca in sfarsit avem un presedinte.
    Dar de un an nu mai e acelasi. E slab, e lenes, e las, e tot ce si-ar dori PSDul. Si faza ca trebuie sa dea banii aia de pe chirie statului este falsa. Este o stire vehiculata gresit. El nu statului trebuie sa-i dea ci propietarului de drept CARE NU ESTE STATUL! Si cu ala te poti intelege. Deci nu va mai fie frica domnule PRESedinte. Stiu ca dragnea arata ca bau baul cu dantura aia dar nu e decat un hot de 2 bani

      (Citează)

  10. Da asta ii reprosez si eu lui Iohannis, ca nu comunica cu electoratul lui, ca nu-l insufleteste.
    Dar cred ca ar trebui sa renuntam cu totii la astfel de asteptari, pur si simplu Iohannis nu e omul ala. Si e destul de clar ca nu are nici un plan, nici o strategie, pur si simplu doar incearca sa-si conserve sansele la un al doilea mandat si atat. Si probabil va lua si al doilea mandat, atat timp cat se va bate cu Firea. Asta e.

      (Citează)

  11. iohannis sa insufleteasca ceva? el in sine nu are nici o viata in el :))

    Robo:
    Da asta ii reprosez si eu lui Iohannis, ca nu comunica cu electoratul lui, ca nu-l insufleteste.
    Dar cred ca ar trebui sa renuntam cu totii la astfel de asteptari, pur si simplu Iohannis nu e omul ala. Si e destul de clar ca nu are nici un plan, nici o strategie, pur si simplu doar incearca sa-si conserve sansele la un al doilea mandat si atat. Si probabil va lua si al doilea mandat, atat timp cat se va bate cu Firea. Asta e.

      (Citează)

  12. Mulți dintre susținătorii preşedintelui Johannis au devenit cei mai aprigi contestatari după ce a semnat revocarea lui Kovesi. Oameni buni, trebuie să înțelegeți că el efectiv nu avea alte soluții la îndemână alte soluții sau căi de atac. Dacă nu ar fi semnat revocarea, era suspendat în câteva zile şi preşedintele interimar ar fi semnat în locul lui decretul. Care e diferența? O posibilă suspendare ar fi generat o criză politică cu efecte devastatoare pe plan economic pt. România. Refuzul de a semna revocarea ar fi dat impresia mai ales pe plan extern că preşedintele încalcă Constituția, oricât de fără sens ar fi hotărârea CCR având în vedere procedura la precedentele numiri şi revocări ale procurorilor-şefi.

    Niciodată n-am fost de părere că lupta anti-corupție trebuie să stea într-un singur om. Acum cel mai important este ca la şefia DNA să fie numită o persoană profesionistă, independentă şi de bună credință care să le redea românilor încrederea în justiție şi să prevină derapajele de tipul celor de la Ploieşti.

      (Citează)

  13. Ar fi tebuit sa lupte mai mult, sa-i loveasca cu armele lor, sa nu cedeze asa usor. Ajung sa-l regret pe Basescu, care ar fi jucat mult mai bine in situatia asta.
    Un proverb japonez spune: “Cu samuraii lupţi ca samuraii, cu tâlharii lupţi ca tâlharii.”

      (Citează)

  14. “Nu-i ciudat că președintele a revocat-o pe Kovesi la foarte scurt timp după ce a luat amploare o discuție despre sumele datorate de acesta la ANAF pe niște chirii încasate pe nedrept? Rețineți această idee, că o dezvolt în a doua parte a articolului.”

    corect trebuia sa zici altfel “Nu-i ciudat că președintele a revocat-o pe Kovesi la foarte scurt timp după ce a luat amploare o discuție despre” suspendarea lui care urma sa fie luata in discutie luni?

    fiecare isi vede propriul interes din cate vad. legea salarizarii care a creat si creeaza o gramada de probleme a contestat-o cineva pe undeva? NU. pentru ca se gandesc la capitalul politic si ii doare in cur de problemele generate. daca o contesta careva pentru ca e prost facuta erau atacati de PSD ca ei vor sa dea si astia nu-i lasa. la legile pentru justitie ii contesta pentru ca dau bine la public

    cum ziceam mai sus, fiecare is poarte fesul, nimeni nu o sa ajute pe nimeni decat daca sunt cointeresati in acea directie, am fost degeaba la vot, nu ma mai duc pentru USR, nu ma mai duc pentru Iohannis, poate pentru Ciolos dar inca nu sunt sigur ca si aia o iau pe aratura pe aceeasi zona de scareware cu care prind fazani

      (Citează)

  15. Datoriile la fisc au termen de prescriere. La fel si infractiunile de evaziune fiscala. Deci ANAF nu are cum sa ceara taxe sau impozite datorate pe chirii luate acum 20 de ani. Asa ca sa nu mai promovam prostii daca nu prea stim despre ce este vorba.

    Cel mult, CEL MULT poate sa ceara pe ultimii 7 ani, adica pentru ce s-a intamplat din 2011 incoace. Termenul de prescriere pentru evaziunea fiscala este de 7 ani, din cate stiu eu.

      (Citează)

    • El si-a platit taxele! Statul poate, eventual, lua banii de chirie DACA acea casa trebuia sa fie a statului. Momentan nu e a statului, se judeca o cerere a unui posibil mostenitor de a intra in posesie.

      Deci hai sa nu mai promovam prostii daca nu stim despre ce e vorba!

        (Citează)

  16. Ce tot plângeți atâta după Kovesi aia? Ce-a făcut Kovesi? Arătați-mi un mare corupt la pușcărie și cu averea confiscată. Unul. De atâția ani de când conduce DNA. Aud?
    N-a făcut altceva decât să joace cum îi cântau șefii din umbră. Adică să amenințe ca să țină în șah pe unul și pe altul.
    Între timp toți hoții sunt bine-mersi, în libertate, după ce au luat condamnări cu suspendare și averile lor sunt întregi. Ce dosare a făcut?

      (Citează)

    • Confiscarea averilor nu intra in atributiile DNA. Raportul privind activitatea lui kovesi a fost facut public ieri, incearca sa folosesti internetul si la alte lucruri decat porn.

        (Citează)

  17. Robo:
    Confiscarea averilor nu intra in atributiile DNA. Raportul privind activitatea lui kovesi a fost facut public ieri, incearca sa folosesti internetul si la alte lucruri decat porn.

    Ce bine că m-ai luminat. Nu știu ce mă făceam fără lămuririle tale.
    Eu vorbeam de rezultate concrete, nu de cine face confiscarea propriu zisă.
    Dar bine că citești tu rapoarte, că Dragnea și restul mai au până ies din pușcărie, mulțumită DNA.

      (Citează)

  18. Radu, uite si o alta ipoteza, ref la santajul cu casele:

    a) Dragnea a aflat prin informatori inca de vineri, ca Iohannis o va demite pe LCK.
    b) Lanseaza atacul cu sumele datorate de presedinte cu scopul de a pune cat mai multa presiune pe el sa NU o demita pe LCK
    c) Iohannis nu mușcă momeala si merge mai departe cu planul sau.

    Pentru Drangnea, nu demiterea LCK era rezultatul dorit, ci obținerea suspendării presedintelui si promulgarea pe repede inainte a tuturor legilor votate pana acum in parlament. Dovadă este si nemultumirea lui Dragnea ref la demitere și insistenta pe continuarea demersurilor cu suspendarea.

    A gresit sau nu presedintele cu strategia aleasa…. vom vedea

      (Citează)

  19. Ca sa fie clar pentru toata lumea cat de las si om de nimic este Dragnea, ii dadea cu suspendarea pentru ca Johannis nu semna decretul de revocare.

    Acum ca l-a semnat, Dragnea tot insista cu suspendarea pe motiv ca nu l-a semnat destul de repede. Devine evident ca Dragnea cauta motiv de suspendare a lui Johannis, nu de revocare a lui Kovesi.

      (Citează)

  20. Nu sînt de acord cu tine nwradule. Iohannis este într-o poziție politică foarte nefavorabilă atîta vreme cît principalul partid parlamentar și în același rînd cel de guvernămînt este împotriva sa, pe față. Poate să reziste pînă la un punct. Nu s-au terminat procurorii odată cu plecarea lui Kovesi de la DNA.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, spune-ți părerea:

    Your email address will not be published. Required fields are marked *

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verifică ce-ai scris. Dacă vrei să mai adaugi ceva, lasă un nou comentariu. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici, și fără mesaje doar de dragul URL-spam-ului. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt binevenite. Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pentru a le prelua doar pe acelea.

sus