blog demisec cu note fine de tehnologie

Urmăriți-mă pe Instagram și pe YouTube!

acer helios predator la preț bun

Câteva concluzii după toate problemele companiilor de hosting

11 May 2018  ·

TEHNOLOGIE  ·

13 comentarii

Din toată treaba asta cu Webfactor și sute sau mii de site-uri nefuncționale din ultimele zile cred că trebuie să reiasă câteva concluzii.

Nu contează doar la ce firmă ai hostingul, ci și în ce data center sunt ținute serverele. În ultimele zile am văzut o mulțime de sugestii de hosting mai bun, cred că toate firmele din România au fost enumerate pe rând.

Problema este că foarte puțini știu unde au aceste firme serverele, în ce data center sunt ținute. Multe firme de hosting sunt de fapt revânzători pentru alte firme de hosting, iar dacă “firma mamă” are probleme (nu plătește curentul, îi ia foc sediul, șterge un angajat nervos totul șamd) veți avea și voi probleme.

Practic, poți să rămâi fără site din cauza unei firme de care n-ai auzit niciodată, chiar dacă tu și cel de la care ai cumpărat hostingul aveți cele mai bune intenții.

Backup-ul e sfânt. Trebuie făcut des. Fișierele nu trebuie puse tot pe serverul furnizorului, ci copiate în computerul vostru. E bine să folosiți o strategie “copie on-site și copie off-site”, adică păstrați un backup în calculatorul propriu și altul undeva pe Internet, de exemplu pe Dropbox sau Google Drive sau Microsoft OneDrive. Dacă vă temeți să nu vă fure cineva fișierele de acolo, arhivați-le întâi cu o parolă.

Dacă aveți WordPress, procedura de backup este descrisă aici. În principiu, se exportă baza de date și apoi copiați și fișierele din folderul site-ului.

Nu e vina ta că nu ai ales un serviciu scump. Am tot auzit asta la diverse probleme ale companiilor de hosting: “era foarte ieftin, deci de ce te miri că e prost?”.

Problema este că multe site-uri chiar au nevoie de un pachet foarte ieftin de servicii. Nu pentru că n-ar avea bani de mai mult, ci pentru că nu au nevoi complexe. Sunt site-uri ce au maxim o sută de vizitatori pe zi, dacă și aceia, și pe care scrie cu ce se ocupă, la ce adresă pot fi găsiți și ce orar de funcționare au. Oamenii respectivi vor doar să poată primi emailul trimis pe adresa lor și nici măcar nu cer un uptime extraordinar, probabil ar fi mulțumiți dacă le-ar merge site-ul 22 de ore din 24. De ce-ar plăti mai mult decât un pachet de bază?

Trebuie să scăpăm de mentalitatea asta despre cum, dacă e ieftin, trebuie să te aștepți să fie și prost, eventual complet nefuncțional.

Că veni vorba de moduri în care poți rămâne fără site, mai gândiți-vă un pic și la următoarele situații:

Aveți grijă să nu dispară firma de la care ați cumpărat domeniul web. De exemplu plata reînnoirii anuale a unui domeniu .ro nu se face la ROTLD, ci la registrar-ul de la care l-ați cumpărat. Se mai fac și alte operațiuni tot la registrar. Dacă acesta a dispărut între timp… nu știu ce trebuie să faceți.

Puteți preveni acest lucru schimbându-vă registrar-ul. E ca și cum te-ai transfera din evidența unei firme în evidența alteia. Treaba asta se face în două etape, întâi pe site-ul rotld.ro la secțiunea Administrare On-line > Chei de autorizare > Transfer la alt registrar unde veți obține o cheie temporară de autorizare, apoi pe site-ul noului registrar unde veți introduce acea cheie în cine știe ce interfață au ei.

(Acest sfat was brought to you by Hoinaru, care mi l-a arătat recent)

Folosiți o adresă de email întotdeauna accesibilă pentru administrarea domeniului. Adică una de Gmail sau Yahoo sau alt serviciu ce nu dispare prea curând, nu una legată de un domeniu propriu.

Să zicem că o firmă de hosting dispare brusc și nu mai aveți nici o șansă să recuperați site-ul, așa că vă cumpărați hosting în altă parte și o luați de la zero acolo. Ca să schimbați nameserverele, trebuie să aveți acces la email, că se face o verificare cu trimiterea unui link personalizat. (cel puțin așa era acum ceva vreme, țin minte).

Dacă emailul era legat tot de vechiul hosting, nu veți primi acest email. Sunt sigur că ROTLD are o procedură și în astfel de cazuri, dar e cu trimis acte și completat formulare.

sursa foto: servere și rack-uri de Regissercom/Shutterstock.

    13 comentarii

  1. Schimbarea adresei de email la roTLD se face relativ simplu, ai nevoie de cerere scanata(o genereaza rotld, doar dai print) + copie CI sau cerere + copie CI + copie CIF pentru persoane juridice. In ultima perioada roTLD s-a mai modernizat :)

      (Citează)

  2. Dacă ai cumpărat domeniul .ro pe viață, pe vremea când se vindeau așa, chiar dacă e cumpărat printr-un alt registrar, poți modifica datele direct pe ROTLD, că era deja înregistrat direct pe numele tău. În rest da, numai mutare cu procedura de mai sus.

      (Citează)

  3. Referitor la domeniile .ro… Dacă dispare registrar-ul/partenerul ROTLD la care am transferat domeniul în vederea reînnoirii anuale, din contract_parteneriat_ro_2018.01.03.pdf și Minuta-intalnire-parteneri-18.01.2017.pdf (Google) înțeleg că domeniile .ro din portofoliu vor fi preluate de ROTLD, dacă deținătorul domeniului nu își alege alt partener ROTLD în 30 de zile.

    În acest caz prefer să reînnoiesc domeniul la partenerul ROTLD care îmi găzduiește și site-ul (6 euro/an la partener vs 12 euro/an la ROTLD).

      (Citează)

  4. eu as fi spus: nu iti tine mailul (personalizat cu domeniul tau) in acelasi loc cu siteul.
    exista oricum solutii (nu pierzi domeniul daca l-ai platit si ai dovada), dar e mai complicat (cu acte de identificare si alte cele).

      (Citează)

    • in complatare (pentru ca nu pot edita):
      asupra domeniului ai control aproape 100%, pe cand furnizorul de mail poate nu mai e peste 10 ani (chiar daca acum e foarte mare)

        (Citează)

  5. Un registrar serios cu preturi decente știți?

      (Citează)

  6. “Dacă vă temeți să nu vă fure cineva fișierele de acolo, arhivați-le întâi cu o parolă.” am ras.

      (Citează)

  7. vali:
    rotld.ro.

    Vali, parca n-as da 5-6 Euro in plus anul pe domeniu pentru nimic pentru ca am vreo 10.

      (Citează)

    • am plătit 132.78 lei prelungire pe doi ani.
      știu că e un pic mai mult, dar prefer să le țin la ei decât la alți registrari.
      la claus e 200 lei pe 5 ani.

        (Citează)

  8. nwradu:
    De ce?

    Cred ca a ras ,pentru ca , daca vrea cineva sa-ti sparga ceva, parola e doar un ,,lacatel” pe langa ,,ciocanul” lui de cunostinte.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, spune-ți părerea:

    Your email address will not be published. Required fields are marked *

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verifică ce-ai scris. Dacă vrei să mai adaugi ceva, lasă un nou comentariu. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici, și fără mesaje doar de dragul URL-spam-ului. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt binevenite. Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pentru a le prelua doar pe acelea.

sus