blog demisec cu note fine de tehnologie

Urmăriți-mă pe Instagram și pe YouTube!

Imagistica modernă: cum funcționează RMN-ul, tomografia și ecografia

10 Jan 2018  ·

TEHNOLOGIE  ·

37 comentarii

Am avut ocazia să discut câteva ore cu doi doctori specialiști în imagistică de la MedLife și astfel să aflu direct de la sursa cea mai bună care sunt diferențele între rezonanță magnetică și tomografie computerizată, cum funcționează fiecare și în ce situații sunt potrivite.

Am adunat mai jos concluziile într-un material bine segmentat. Nu-mi plac interviurile clasice, așa că am luat notițele mele de la discuție și am rescris totul într-un format mai ușor de urmărit.

Ca să începem, sunt trei tehnologii principale de a “vedea” ce se întâmplă în interiorul corpului: prin rezonanță magnetică, prin raze X și prin ultrasunete.

REZONANȚA MAGNETICĂ

Numită la noi Rezonanță Magnetică Nucleară (RMN) și în engleză MRI, pentru mine această tehnologie a devenit exemplu perfect despre cum toată fizica aceea abstractă din școală, toate cercetările pur teoretice făcute de obicei în mediul universitar, nu doar că sunt utile și aplicate în domenii reale, ci chiar salvează vieți prin diagnosticarea unor afecțiuni.

RMN-ul se bazează pe fenomenul prin care atomii de hidrogen emit un semnal atunci când sunt supuși unui câmp magnetic foarte puternic. Atomii de hidrogen sunt prezenți în aproape orice țesut sau organ al corpului nostru (pentru că fac parte din apă și din grăsime), iar prin “ascultarea” și detectarea poziției atomilor ce au emis semnalul ca răspuns la câmpul magnetic al aparatului se poate creiona forma și consistența respectivului organ, inclusiv vedea că, să zicem, într-o anumită parte a sa crește o tumoare.

Ca analogie, închipuiți-vă o cameră în care este beznă totală, cameră plină cu oameni. Aceștia vorbesc, iar un sistem suficient de sensibil făcut posibil de tehnologia modernă poate determina, în funcție de locul din care răsună fiecare voce, forma camerei respective. În funcție de voce, își dă seama dacă sunt bărbați sau femei, înălțime șamd. Ba chiar, dacă dintr-o zonă de 2 x 1 metri nu se aude nimic, poate concluziona că acolo se află un obiect, poate o masă sau o canapea.

Cam așa funcționează RMN-ul.

În practică, aparatele moderne folosesc câmpuri magnetice foarte puternice pentru a genera un răspund din partea atomilor de hidrogen. Aparatele normale generează un câmp de 1,5 tesla, iar cele mai puternice unul de 3 tesla. Cel de mai jos, fotografiat de mine la clinica MedLife de pe Șoseaua Griviței, are 3 T, probabil unul dintre puținele așa de puternice din România, un Siemens Magnetom Trio ce integrează diverse tehnologii ale producătorului pentru a obține rezoluții mari și imagini clare chiar și dacă pacientul se mișcă ușor în interior.


Întreaga cameră în care este amplasat este, apropo, o cușcă Faraday pentru a ține “magnetul” înăuntru. Inclusiv fereastra prin care operatorul monitorizează aparatul este acoperită cu o plasă metalică ce are ochiurile calculate pentru a nu lăsa câmpul electromagnetic să iasă afară. Pe vremuri construiam și eu astfel de camere.

Iată altul, din altă clinică MedLife:

Dacă vreți să intrăm mai în detaliu, de fapt protonii din interiorul atomilor de hidrogen emit acele semnale, de unde și denumirea de “nucleară”. Nu în sensul de bombă nucleară, ci pentru că ține de structura internă a nucleului atomilor.

Protonii din interiorul atomilor de hidrogen, când sunt expuși unui câmp magnetic puternic pentru câteva milisecunde, ies din starea lor de echilibru și se aliniază pe o direcție sau alta. Alinierea lor și, ulterior, relaxarea lor la dispariția câmpului extern, duce la emiterea de semnal radio foarte, foarte, foarte, foarte slab, pe care detectori foarte fini din “inelul” aparatului RMN îl captează. Se analizează de fapt rezultatele a două semnale, iar prin maparea lor se obțin așa numitele imagini T1 și T2, numite după niște timpi de relaxare ai protonilor în schimbărilor lor energetice.

Corpul uman cântă în câmp magnetic puternic, dar cântă cu o voce pe care nu o pot auzi decât acele receptoare foarte fine. Pacientul aflat în interiorul mașinii RMN aude doar niște păcănituri puternice și dese care, de fapt, sunt momentele când bobinele de câmp sunt pornite și oprite.

Și apoi se merge mai departe. Experiența a arătat că există diferențe foarte mici între răspunsurile diverselor tipuri de țesuturi. Dacă știm exact tipul de semnal pe care răspunde grăsimea din corp, putem emite un semnal opus ca formă, care să-l anuleze pe cel al grăsimii, astfel încât la detectorii fini ai aparatului să ajungă doar semnalul de la organul care ne interesează?

Da, fenomenul fiind același ca și la căștile cu anulare de zgomot. Mașinăria generează și semnale ce atenuează sau anulează “imaginea” unor țesuturi tocmai pentru a le putea vedea mai clar pe celelalte, care sunt de interes în analiza cerută de doctorul care a trimis pacientul acolo.

Și se merge și mai departe. Se utilizează o combinație a mecanismelor de mai sus pentru a obține pe rând secțiuni ale organelor, iar apoi un computer le îmbină într-o formă 3D, reprezentând vizual mult mai bine rezultatul pentru doctor. Software-uri moderne colorează imaginile, fac posibilă “navigarea” prin corp, arată informația într-un mod ușor de înțeles de către medic și ajută foarte mult la diagnoză.

Și mai departe: prin combinarea timpilor de repetiție și de ecou, se pot obține diverse contraste de imagine, se pot scoate în evidență anumite zone șamd. Protonii, după un timp, ajung la saturație și refuză să mai răspundă câmpului magnetic, dar chiar și asta poate fi o analiză: se trimit pulsuri de saturație pentru a determina un organ să nu mai răspundă, iar apoi se va primi răspuns doar de la sângele nou intrat în acea zonă, sânge ai cărui protoni încă nu sunt “plictisiți” și emit semnal de răspuns.

Singura contraindicație este că acei magneți foarte puternici fac imposibilă scanarea pacienților cu implanturi magnetice, stimulator cardiac șamd. Tatuajele nu prea mai sunt o problemă, că nu se mai folosesc pigmenți feroși decât rar, dar mai des pacienții descoperă că aveau așchii metalice, șpan, sub piele.

TOMOGRAFIA COMPUTERIZATĂ

Prescurtată TC sau, în engleză, CT, tomografia (din greacă, “tomos” = felie) folosește radiație ionizantă (raze X), ca la o radiografie clasică. Diferența este că tomograful poate face radiografii din orice unghi și folosește un sistem complex de detectori și computere pentru a îmbina imaginile rezultate în unele chiar și 3D.

Aparatul arată ca mai jos. Este unul tot la MedLife în Grivița, dar nu l-am văzut pentru că erau pacienți în așteptare.

În inelul ce reprezintă brațul tomografului se află un emițător de raze X și în partea opusă acestuia un rând de detectoare. Acestea se pot mișca prin acel inel, astfel că pacientul este “fotografiat” din diverse unghiuri. Razele X sunt absorbite diferit de țesuturile prin care trec, astfel încât la detectoarele din partea opusă ajung mai multe sau mai puține raze. Din cât de multă radiație a fost absorbită de țesuturi se poate genera forma oaselor și organelor.

Imaginea de pe Wikipedia cu un tomograf demontat de carcasă arată mai bine totul. Razele X urmează traiectoriile roșii dinspre emițător (T) spre bancul de detectoare (D).

Ct-internals.jpg
CC BY-SA 3.0, Link

Însuși faptul că se pot utiliza mai multe unghiuri duce la creșterea rezoluției și clarității rezultatului, că poți studia o zonă din mai multe direcții. Vă spuneam că există un șir de detectoare, către care emițătorul emite un evantai de raze X. Computerul compară absorbția razelor de la detectori vecini și își dă astfel seama mai bine de forma internă și neregularitățile diverselor organe sau țesuturi.

Brațul tomografului se mișcă de-a lungul corpului pentru a mapa întreg organul cerut, iar emițătorul și detectoarele se învârt în interiorul brațului pentru a surprinde din diverse unghiuri acțiunea.

Iar apoi a venit tehnologia multislice. În loc de un singur rând de detectoare, există mai multe rânduri. În loc de un evantai de raze X emise, adică în plan, aparatul emite un con de raze X, în spațiu. O cifră curentă este MS64, cu 64 de detectori ce pot genera 128 de multislice, generându-se secțiuni mult mai precise, ajungându-se la rezoluții chiar și de 0,6 mm.

La fel ca la RMN, mașinăria este complementată de software care îmbină “feliile” în imagini 2D sau 3D, le colorează, scoate în evidență sistemul circulator, organele și alte elemente. Față de acum 20 de ani, tehnologia modernă a dus la astfel de metode neinvazive, rapide și performante de diagnostic.

TC-ul are multe avantaje: poate fi utilizat aproape în orice domeniu și pentru orice țesut, poate face reconstrucție 3D a oaselor, se poate face chiar și o colonoscopie virtuală sau analiza în detaliu inima, cu setările potrivite și, uneori, cu substanță de contrast pentru a reliefa mai bine anumite zone.

Da, există un element de iradiere cu raze X, dar puterile sunt destul de mici (pentru că detectoarele sunt foarte bune) și, în plus, când faci TC se presupune că ești bănuit de alte boli mai grave și acesta este riscul cel mai mic.

ECOGRAFIA

Numită și analiză Doppler, pentru că așa îl chema pe fizicianul ce a cercetat propagarea sunetelor și modificarea frecvenței semnalelor. Mare om Doppler, după cum am mai zis cândva; o mulțime de tehnologii (de exemplu și radarele) se bazează pe studiile acestuia.

Ecograful funcționează astfel: ultrasunete sunt trimise, prin piele, în interiorul corpului, unde diversele țesuturi absorb o parte din ele și restul sunt reflectate înapoi spre senzorul aparatului. De aici aparatul determină forma țesuturilor din interior.

În funcție de câte ultrasunete sunt absorbite, se poate determina și tipul unui țesut (sau chist sau nodul). Ecograful este un aparat mult mai ieftin și ușor de utilizat, motiv pentru care a ajuns și foarte popular în lume.


RADIOGRAFIA CLASICĂ

În caz că vă întrebați, radiografia clasică este versiunea “analogică” a tomografiei. Razele X sunt emise dintr-o parte, absorbite de corp și ce iese pe partea cealaltă se imprimă pe placa fotografică. O singură direcție, un singur fascicul.

CARE INVESTIGAȚIE ESTE MAI BUNĂ?

Nu contează. Principalul lucru de reținut este acesta: medicul știe ce analiză este mai potrivită. Degeaba pacientul “știe” că TC-ul este mai performant; dacă medicul îl bănuiește de o afecțiune ce ar putea fi văzută doar pe RMN, atunci trebuie să facă un RMN.

Am văzut chestia asta chiar la taică-miu acum ceva vreme. Era bănuit de un accident vascular cerebral și reacția în familie a fost “trebuie să-ți faci o tomografie”. Abia ajunși la medic am aflat că, în funcție de câte ore sau zice au trecut de la respectivul episod, tomografia nu poate găsi urmele unui AVC minor, dar rezonanța magnetică da. Sau invers, nu mai știu.

Există afecțiuni pe care ambele metode de investigație le pot descoperi, afecțiuni pe care doar tomografia le poate descoperi și afecțiuni pe care doar RMN-ul le poate descoperi.

Diferența între cele două investigații este uneori doar de procedură. Un TC se face rapid, durează cam 25 de secunde ca aparatul să scaneze un om de 170 centimetri. O tomografie a inimii durează doar 6-7 secunde, 3 secunde pentru arterele pulmonare (sau cel puțin aceasta este viteza aparatului de la MedLife), motiv pentru care TC-ul poate fi utilizat uneori și în medicina de urgență.

Sigur că aici se mai adaugă timpi de pregătire, potrivirea pe poziție a aparatului șamd. Un RMN, însă, durează cam 20 de minute pentru că este nevoie de minim 3 secvențe. Procesul acela de expunere a atomilor la câmp magnetic se repetă de multe ori, captându-se de multe ori semnalul lor de răspuns pentru a obține imaginea finală. Asta poate fi lipsit de confort pentru pacient, băgat în interiorul acelui tub cu sunetele sale specifice, dar procesul trebuie urmat până la obținerea imaginii dorite.

Dacă nu ați citit încă despre discuția mea cu un cardiolog despre boli de inimă, mergeți acum și citiți acel articol, este foarte informativ.

    37 comentarii

  1. Cum mai este sistemul in Romania? RMI-urile se plătesc sau sunt rambursate de casa de asigurări? In Franța IRM-ul ( așa se numește în Franța) este gratuit pentru toată lumea cu condiția să te prezinți cu trimitere de la medic, iar clinicile ce au un astfel de aparat sunt “obligate” sa-l schimbe cam la 5 ani deoarece casa națională de asigurări ( Sécurité Sociales ) nu rambursează testele pe aparate ce depășesc aceasta limita, astfel că aparatură se înnoiește periodic. Chiar daca exista foarte multe mașinării, timpul de așteptare pentru o programare poate urca chiar și la 2 luni in perioadele mai încărcate.

      (Citează)

  2. RMN este cel mai precis si detaliat in imagini, CT-ul este o mizerie chioara care da si cancer pe deasupra iar ecografia este cel mai neclar si nefolositor dintre toate 3.

      (Citează)

    • Am rămas cu impresia că CT-ul are rezoluția cea mai bună, dar asta nu contează dacă pentru diagnosticul tău e nevoie de o analiză pe care doar RMN-ul o poate face.

      Toate sunt folositoare. Dacă vrei să te uiți la cât de umflat ți-e apendicul, ecografia e suficientă, nu te bagi în CT pentru asta.

        (Citează)

    • RMN-ul este cel mai bun. Insa, fiecare se face in functie de afectiune. Daca pacientul tremura prea tare, nu se poate face RMN, ramanand CT-ul ca solutie.

        (Citează)

    • eu sunt radiolog si dati-mi voie ca sa va lamuresc
      cum a zis si radu in articol, depinde de afectiunea banuita. rmn-ul e inutil sau nerecomandat la fracturi dizlocate, la tumori prin burta, la trombolembolism pulmonar, la hemoragii intracraniene, divertikulite, tromboze, rupturi sau disectii de aorta etc, controale postoperatorii dupa implantare de material de osteosinteza etc

      nici doctorii de pe alte specializari nu stiu uneori diferentele si nici nu trebuie sa stie. ei suspicioneaza ceva ( de exmplu hernie de disc) si radiologul decide care investigatie e mai potrivita in situatia respectiva (on a case by case basis).

        (Citează)

  3. Vezi că greșesti referitor la puterile mici ale razelor X din CT.CT-ul e cel mai periculos dintre toate,nici nu ai voie sa faci mai mult de 1 pe an, poți căuta pe net valorile de iradiere.
    Poți face CT chiar daca nu ai afecțiuni grave, de exemplu e foarte folosit pentru sinusuri (când ești suspect de sinuzita cronica).
    Afecțiunile alea grave de care spui tu(tumori) se vad de obicei cel mai bine pe RMN.

      (Citează)

    • Nu, astea sunt legende izvorâte din lipsă de informare. CT-urile se fac cu diverse puteri în funcție de zona investigată, așa că nu poți spune despre orice analiză că e periculoasă. Apoi, trebuie definit periculos. Poate preferi să te iradiezi ca să descoperi o problemă la inimă sau la colon, nu? Valori de iradiere pentru ce aparat? Cel cu 1980 sau cel de ultimă generație, cu detectori sensibili și la puteri mici? Se folosește reconstrucție iterativă pentru a reduce doza de radiație sau nu?

      Și, la final, unele afecțiuni se văd pe RMN, altele pe CT, după cum le e natura.

        (Citează)

    • medic here! de fapt nu, fiecare din cele 3 are indicatia sa: ecografia e una din primele investigatii imagistice pe care le faci, fiind ieftina si usor de efectuat. dar uneori ceea ce descrie ecografia nu e indeajuns.
      CT este cel mai indicat, mai ales pentru tesuturile dure. Uneori CT cu substanta de contrast reprezinta golden standard in diagnosticarea unei afectiuni. Doza de radiatii este din ce in ce mai mica in ultimii ani, datorita tehnicilor moderne. se poat face si 1 la 6 luni, sau mai des daca vorbim de o anumita patologie care necesita investigatii suplimentare si benficiul e mult mai mare decat riscul.
      RMN este indicat mai ales in patologia teusturilor moi (creier, rmn, patologia articulara) unde ct nu poate face o diferentiere intre 2 tesuturi cu o densitate relativ asemanatoare. Este intr-adevar mai scump si cumva mai rar gasit in clinici. Din cate stiu se face cu decont CNSAS dar ca si pt CT lista de asteptare e luuunga.
      si CT cu substanta de contrast si RMN sunt nefrotoxice, astfel ca tb precautie la cei cu afectare renala cronica. In rest consum de apa multa inainte si dupa investigare si cu asta basta :)

        (Citează)

  4. 1. Kllaus si la noi e gratuit, dar poti avea de asteptat si 3 luni, ceea ce poate fi prea tarziu pt foarte multi pacienti. De aceea, de multe ori, pacientul ajunge si plateste pentru o TC sau un RMN la o clinica privata.

    2. Pacientul care “știe” că TC-ul este mai performant cred ca stie gresit. Rezolutia de contrast a tesuturilor este mai mare la RMN decat la TC. De aceea TC-ul este si mai ieftin.

    3. Am facut vreo 3 RMN-uri la viata mea, doua cerebrale si unul pt zona lombara. De fiecare data am atipit in ciuda zgomotelor extrem de puternice la un moment dat. Cred ca repetitivitatea aia a zgomotelor te face de cap si adormi. Cel putin eu asa patesc.

      (Citează)

  5. Se poate face RMN daca ai implanturi dentare?

      (Citează)

    • Nu e afectat. Implanturile dentare sunt din titan, un metal nemagnetic. RMN-ul este contraindicat celor cu implanturi feroase, magnetice. Se folosesc la oase în caz de fracturi (cleme, tije, șuruburi)
      Implanturile dentare sunt făcute din titan fiind un metal biotolerat, mai tolerat decât cele de mai sus, de obicei din inox, care se scot după o perioada, când s-a vindecat fractura.

        (Citează)

  6. Ar trebui să i se zică IRM și în română. Imagistică prin Rezonanță Magnetică. RMN e o măsurătoare globală a unui eșantion mic.

      (Citează)

  7. Chiar la Medlife am facut un CT acum 3 luni la sinusuri (considerat cel mai putin iradiant) si mi s-a refuzat un alt CT (tot de medic radiolog Medlife) pe motiv ca nu se fac 2 CT-uri in acelasi an.
    Da, sunt de acord ca depinde mult de zona iradianta, cel de torace e cel mai periculos.

      (Citează)

  8. Nu stiam ca Medlife are RMN 3T.

    CTurile sunt cele mai ieftine. Sunt mai mutle aparate CT decat RMN in Romania. Motivele ar fi ca sunt mai ieftine si noi am cumparat mutle SH. La noi CTurile sunt decontate de casele de asigurari tocmai pt ca sunt mai ieftine decat RMNurile. Chiar si asa se cam sta la coada dupa RMN si cu plata. Pt RMN decontat cred ca se asteapta cam 3 luni in Romania, daca ai noroc. Recomand RMN insa in spitale, nu la clinici separate. Eu am facut alergie la substanta de contrast de la RMN de ex. Nu mi-au facut niciun test inainte sa vada daca as putea fi alergic, desi am mentionat ca am o groaza de alergii. Totodata la CT nu am avut pb cu substanta de contrast.

      (Citează)

  9. Foarte interesant articolul, imi plac articolele astea cu “how it works” chiar daca uneori stiu despre ce e vorba (ca in cazul de fats).
    Si bravo si pentru Medlife ca isi fac publicitate in felul asta inteligent.

      (Citează)

  10. CT-ul este bun pentru urgente medicale, asa cum ai precizat, dar daca ajungi sa faci 2-3 CT-uri pe an iti maresti sansele de “cancer” de cateva zeci de ori.

    RMN-ul ramane singurul aparat de diagnoza medicala care nu radiaza/afecteaza corpul/organul scanat.

    nwradu:
    Am rămas cu impresia că CT-ul are rezoluția cea mai bună, dar asta nu contează dacă pentru diagnosticul tău e nevoie de o analiză pe care doar RMN-ul o poate face.

    Toate sunt folositoare. Dacă vrei să te uiți la cât de umflat ți-e apendicul, ecografia e suficientă, nu te bagi în CT pentru asta.

      (Citează)

  11. Aș adăuga fibroscan, o metodă similară ecografiei ultrasonice care folosește însă infrasunete și este folosită la determinarea rigidității unor țesuturi. De exemplu, un ficat cirozat este mai rigid.

      (Citează)

  12. Adrian:
    CT-ul este bun pentru urgente medicale, asa cum ai precizat, dar daca ajungi sa faci 2-3 CT-uri pe an iti maresti sansele de “cancer” de cateva zeci de ori.

    RMN-ul ramane singurul aparat de diagnoza medicala care nu radiaza/afecteaza corpul/organul scanat.

    A radia inseamna a sterge in limba romana. Da, e mai periculos insa pb cu radiatiile e mai complexa. Fiecare corp poate absorbi o anumita cantitate de radiatii, doar ca ea variaza. Radiatiile absorbite de corp nu provin doar din analize medicale. Daca stai la casa sau undeva la parter sunt sanse sa stai intr-o zona cu emisii puternice de radon de ex. Radonul este una din principalele surse de radiatii la care e expus organismul uman.

    Nu cred ca ar trebui sa traim cu frica de radiatii, pt ca sunt peste tot si intr-un fel fac parte din mediul nostru de viata. Desigur, analizele imagistice, calatoriile cu avoinul, etc, aduc o schimbare fata de mediul nostru si acolo sunt mai multe radiatii. Reizistenta insa depinde de toleranta individuala si ea variaza destul de mult.

    Cu multi ani in urma Antena 1 sau 3 facuse un reportaj intr-o zona unde fusese o mina de uraniu. Sa vezi acolo parau contaminat, etc. Oamenii care mai traiau in zona erau adaptati la radiatiile respective.

    Eu nu sunt medic, dar am discutat cu cineva si imi spunea ca in unele cazuri RMNul nu vede precum CTul si e vorba de tesuturi. RMNul de azi e destul de bun incat sa vada o gramada insa. Preferinta in Romania pt CT este data de numarul de aparate pt CT si de pretul redus. Nu stiu RMNurile cat sunt la zi, comparativ cu CTurile.

      (Citează)

  13. Un CT abdominal eliberează radiaţii echivalente cu 1600 de radiografii dentare. Practic nu ai voie să faci decât câteva în viaţă pentru a respecta dozele maxime admise la care un om poate fi supus fără ca să facă cancer cu o probabilitate mare.

      (Citează)

  14. Initial am vrut sa ma opresc din citit cand am vazut antena 1/3 dar am continuat. Nu este cel mai bun exemplu de televiziune pentru astfel de “documentare”.

    Tocmai, pentru ca traim intr-o lume plina de radiatii aleg RMN in favoarea CT-ului cu orice ocazie cand o pot face pentru a-mi reducele sansele de cancer.

    KMean: A radia inseamna a sterge in limba romana. Da, e mai periculos insa pb cu radiatiile e mai complexa. Fiecare corp poate absorbi o anumita cantitate de radiatii, doar ca ea variaza. Radiatiile absorbite de corp nu provin doar din analize medicale. Daca stai la casa sau undeva la parter sunt sanse sa stai intr-o zona cu emisii puternice de radon de ex. Radonul este una din principalele surse de radiatii la care e expus organismul uman.

    Nu cred ca ar trebui sa traim cu frica de radiatii, pt ca sunt peste tot si intr-un fel fac parte din mediul nostru de viata. Desigur, analizele imagistice, calatoriile cu avoinul, etc, aduc o schimbare fata de mediul nostru si acolo sunt mai multe radiatii. Reizistenta insa depinde de toleranta individuala si ea variaza destul de mult.

    Cu multi ani in urma Antena 1 sau 3 facuse un reportaj intr-o zona unde fusese o mina de uraniu. Sa vezi acolo parau contaminat, etc. Oamenii care mai traiau in zona erau adaptati la radiatiile respective.

    Eu nu sunt medic, dar am discutat cu cineva si imi spunea ca in unele cazuri RMNul nu vede precum CTul si e vorba de tesuturi. RMNul de azi e destul de bun incat sa vada o gramada insa. Preferinta in Romania pt CT este data de numarul de aparate pt CT si de pretul redus. Nu stiu RMNurile cat sunt la zi, comparativ cu CTurile.

      (Citează)

  15. Adrian:
    Initial am vrut sa ma opresc din citit cand am vazut antena 1/3 dar am continuat. Nu este cel mai bun exemplu de televiziune pentru astfel de “documentare”.

    Tocmai, pentru ca traim intr-o lume plina de radiatii aleg RMN in favoarea CT-ului cu orice ocazie cand o pot face pentru a-mi reducele sansele de cancer.

    Eh, era un documentar facut de ei pe la inceputurile televiziunii lor, prin anii ’90. Am retinut asta intrucat pe generic la participanti scria si “tarani radioactivi” si la vremea respectiva mi s-a parut interesant ca parea ca oamenii s-au adaptat la mediu, desi f multi murisera in perioada de exploatare a minei de acolo. In plus cei care treceau prin zona acuzau dureri de cap, iar paraul care alimenta cu apa localitatea era radioactiv, dar nu se facea nimic.

      (Citează)

  16. Radu, mai era o investigație care îmbină elemente de Ct și RMN. Se numește PET-CT, si se folosește pentru detectarea celulelor canceroase. Se bazează pe absorbția de către celulele maligne a unei glucoze radioactive, absorbție care e accelerata la celulele anormale decât la cele sănătoase, și apoi prin imagistica se urmărește dacă se localizează undeva

      (Citează)

  17. Mai trebuie zis că în cazul CT cu substanță de contrast, în momentul injectării substanței, simți cum te încălzești din interiorul corpului spre exterior, începând cu organele genitale.
    E o senzație interesantă, cine nu are sânge rece se cam c…ă pe el.
    Cum a zis și ibmihai, e toxică pentru rinichi, am băut 3 litri de apă ca să o elimin rapid.

      (Citează)

  18. Tano:
    Vezi că greșesti referitor la puterile mici ale razelor X din CT.CT-ul e cel mai periculos dintre toate,nici nu ai voie sa faci mai mult de 1 pe an, poți căuta pe net valorile de iradiere.
    Poți face CT chiar daca nu ai afecțiuni grave, de exemplu e foarte folosit pentru sinusuri (când ești suspect de sinuzita cronica).
    Afecțiunile alea grave de care spui tu(tumori) se vad de obicei cel mai bine pe RMN.

    afla de ma la mine ca poti sa faci si 3 ct-uri intr-o saptamana. daca ai cazut si ai hemoragie intracraniana aia trebuie controlata daca creste sau scade. riscul de a o lasa nesupravegheata e mult mai mare decat iradierea

    tumorile de plamani, pancreas, intestin NU se vad pe rmn

      (Citează)

  19. Kllaus:
    Cum mai este sistemul in Romania? RMI-urile se plătesc sau sunt rambursate de casa de asigurări? In Franța IRM-ul ( așa se numește în Franța) este gratuit pentru toată lumea cu condiția să te prezinți cu trimitere de la medic, iar clinicile ce au un astfel de aparat sunt “obligate” sa-l schimbe cam la 5 ani deoarece casa națională de asigurări ( Sécurité Sociales ) nu rambursează testele pe aparate ce depășesc aceasta limita, astfel că aparatură se înnoiește periodic. Chiar daca exista foarte multe mașinării, timpul de așteptare pentru o programare poate urca chiar și la 2 luni in perioadele mai încărcate.

    nu este o limita de 5 ani, poate confunzi cu perioada in care isi calculeaza aia amortizarea. aparatele au update-uri, li se schimba piese etc.

      (Citează)

  20. Gaelex:
    RMN este cel mai precis si detaliat in imagini, CT-ul este o mizerie chioara care da si cancer pe deasupra iar ecografia este cel mai neclar si nefolositor dintre toate 3.

    frate cand nu stiti nu va mai bagati.

    cum investighezi imagistic un copil de 2 ani? il sedezi si il bagi in rmn pentru o suspiciune de fractura? sau toate controloalele la san? le faci mamografii RM?

      (Citează)

  21. PET-CT nu e o combinatie de ct si rmn. exista si PET-RMN. dar principiul e asa cum ai spus tu

    Alex:
    Radu, mai era o investigație care îmbină elemente de Ct și RMN. Se numește PET-CT, si se folosește pentru detectarea celulelor canceroase. Se bazează pe absorbția de către celulele maligne a unei glucoze radioactive, absorbție care e accelerata la celulele anormale decât la cele sănătoase, și apoi prin imagistica se urmărește dacă se localizează undeva

      (Citează)

  22. nu se mai exista implanturi feroase de 40 de ani. singurile contraidicatii actuale la RMN sunt stimulatoarele cardiace (alea mai vechi), implanturile cohleare si valvele cardiace mecanice (alea mai vechi)

    Alex:
    Nu e afectat. Implanturile dentare sunt din titan, un metal nemagnetic. RMN-ul este contraindicat celor cu implanturi feroase, magnetice. Se folosesc la oase în caz de fracturi (cleme, tije, șuruburi)
    Implanturile dentare sunt făcute din titan fiind un metal biotolerat, mai tolerat decât cele de mai sus, de obicei din inox, care se scot după o perioada, când s-a vindecat fractura.

      (Citează)

  23. nu asta a fost motivul. motivul a fost ca nu era indicatie. dar probabil ti-a spus asa ca sa nu insisti

    Tano:
    Chiar la Medlife am facut un CT acum 3 luni la sinusuri (considerat cel mai putin iradiant) si mi s-a refuzat un alt CT (tot de medic radiolog Medlife) pe motiv ca nu se fac 2 CT-uri in acelasi an.
    Da, sunt de acord ca depinde mult de zona iradianta, cel de torace e cel mai periculos.

      (Citează)

  24. cred ca confunzi substantele. am indoieli ca ai avut reactie alergica la Dotarem (substanta de contrast de la rmn) aia de la CT e mai probabil sa dea astfel de reactii. cel mai probabil a fost de la claustrofobie si vreo recatie vagala.
    nu se face niciun test inainte, se intreaba doar pacientul si exista o trusa cu medicamente de urgenta acolo. asa scrie in guidelines si asa se face in toata lumea. ar fi si nepractic la 20-30 de ct-uri pe zi sa faci teste alergice

    KMean:
    Nu stiam ca Medlife are RMN 3T.

    CTurile sunt cele mai ieftine. Sunt mai mutle aparate CT decat RMN in Romania. Motivele ar fi ca sunt mai ieftine si noi am cumparat mutle SH. La noi CTurile sunt decontate de casele de asigurari tocmai pt ca sunt mai ieftine decat RMNurile. Chiar si asa se cam sta la coada dupa RMN si cu plata. Pt RMN decontat cred ca se asteapta cam 3 luni in Romania, daca ai noroc. Recomand RMN insa in spitale, nu la clinici separate. Eu am facut alergie la substanta de contrast de la RMN de ex. Nu mi-au facut niciun test inainte sa vada daca as putea fi alergic, desi am mentionat ca am o groaza de alergii. Totodata la CT nu am avut pb cu substanta de contrast.

      (Citează)

  25. sa luam o situatie care se intampla des.
    ai un accidentde masina sau cazi de la 2 metri de pe o scara. faci ct.
    peste cativa nai iti rupi mana – ct. peste alti ani te doare spatele faci 2 ct-uri ca la primul nu se vede bine. la 50 de ani se descopera un nodul de 7 mm in plamani. daca esti si fumator ala trebuie controlat din 6 in 6 luni. refuzi investigatiile ?

    Andrei:
    Un CT abdominal eliberează radiaţii echivalente cu 1600 de radiografii dentare. Practic nu ai voie să faci decât câteva în viaţă pentru a respecta dozele maxime admise la care un om poate fi supus fără ca să facă cancer cu o probabilitate mare.

      (Citează)

  26. Doctoru:
    cred ca confunzi substantele. am indoieli ca ai avut reactie alergica la Dotarem (substanta de contrast de la rmn) aia de la CT e mai probabil sa dea astfel de reactii. cel mai probabil a fost de la claustrofobie si vreo recatie vagala.
    nu se face niciun test inainte, se intreaba doar pacientul si exista o trusa cu medicamente de urgenta acolo. asa scrie in guidelines si asa se face in toata lumea. ar fi si nepractic la 20-30 de ct-uri pe zi sa faci teste alergice

    Ei asa au scris pe hartie la spitalul Sanador, alergie la substanta galodinica. Cand am iesit din aparat le-am spus ca am simtit cand mi-au pus substanta in perfuzie, ca m-am incalzit. Ei au zis ca nu se simte nimic, dupa care m-a vazut asistenta si mi-a facut o injectie in branula, iar apoi a chemat medicul de garda de la urgenta. Eram rosu tot si aveam pete rosii, rotunde pe corp, maini, etc. Medicul le-a incercuit cu pixul, sa vada daca se maresc sau micsoreaza, dupa care mi-au pus o perfuzie.

    Am inteles ca sunt rare alergiile, dar ca exista.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, spune-ți părerea:

    Your email address will not be published. Required fields are marked *

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verifică ce-ai scris. Dacă vrei să mai adaugi ceva, lasă un nou comentariu. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici, și fără mesaje doar de dragul URL-spam-ului. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt binevenite. Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pentru a le prelua doar pe acelea.

sus