un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Dacă vreți să vedeți noile F-16, se face ziua porților deschise la Baza 86 Aeriană

5 Oct 2017  ·

TEHNOLOGIE  ·

10 comentarii

Sâmbătă, 14 octombrie (s-a amânat de pe 7 octombrie, când vremea urma să fie urâtă), este ziua porților deschise la Baza Aeriană 86 Borcea. Cei din MApN promit un show aerian frumos cu ocazia recepționării noilor F-16 acum câteva zile, show unde probabil veți putea vedea nu doar noile avioane, ci și clasicele Mig-21, elicoptere și probabil multe altele.

Singurul dezavantaj este că Baza 86 este la Fetești, la 90 de minute de București pe autostrada A2. Dacă vreți să mergeți, luați în considerare acest aspect și faptul că, în conformitatea cu tradiția MApN de a începe totul cu noaptea în cap deși este vorba de un eveniment destinat publicului larg, cu mulți copii prezenți, se începe de la ora 9:30. Cel mai probabil va trebui să plecați din București pe la ora 7-8 dimineața.

 

Uitați-vă cu atenție pe hartă, după cum vedeți traseul recomandat este cu ieșire de pe autostradă la Drajna. Se poate ieși și la Fetești, dar Google zice că asa adaugă 15 minute călătoriei. Îmbrăcați-vă bine și luați-vă buletinul cu voi (ceea ce pare un sfat ridicol, că-i obligatoriu și normal să ai buletinul cu tine când pleci undeva, dar vreo jumătate din români de obicei nu-l au asupra lor).

Înainte de a pleca, verificați ultimele informații pe pagina oficială de Facebook a Bazei 86 și poate în secțiunea de comunicate a MApN sau pe site-uri gen Rumania Military.

Dacă nu vreți să mergeți până la Fetești, ați putea aștepta o altă zi a porților deschise la Baza 90 Otopeni (poate în jur de 1 decembrie?). Eu am prins cândva una, a fost o experiență plăcută, am văzut o mulțime de avioane și elicoptere, plus alte echipamente. Nu știu însă dacă au și F-16 la Otopeni, pe vremea aia nu erau.

    10 comentarii

  1. Tocmai acum, cand il elibereaza pe Borcea…. fac si astia ditamai afisul cu Borcea Open Day

      (Citează)

  2. “noile”

      (Citează)

  3. s-a amanat pt 14

      (Citează)

  4. Cf paginii de facebook se amana pana pe 14

      (Citează)

  5. Radu cred ca ar trebui sa faci un update, evenimentul s-a amanat pentru sambata viitoare, 14 oct.

    Informatia oficiala o gasesti pe pagina de facebook a bazei.

      (Citează)

  6. Mulțumesc pentru atenționarea cu data, bine că n-am pus pe cineva pe drumuri greșite.

      (Citează)

  7. Acum 2 luni, in august, s-a amanat din cauza caniculei. Acum din cauza ploii. Parca are ghinion show-ul asta.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus