un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Mie îmi place ideea unui manual de sport (vorbesc serios)

30 Aug 2017  ·

GÂNDURI  ·

30 comentarii

Mie ideea unui manual de Sport mi s-a părut bună încă de când am auzit-o de la actualul ministru Pop. În general toată lumea zice invers, inclusiv la știri, dar eu susțin în continuare că un manual de Sport este nu doar binevenit, ci chiar necesar.

Un astfel de manual trebuie privit în contextul de educație fizică, nu de sport. Dacă în el scrie cum să arunci corect la coșul de baschet, e un fail.

Iată ce informații foarte utile ar putea fi însă integrate într-un astfel de manual:

  1. Cum funcționează în tandem oasele și mușchii, învățându-i pe copii cum să ridice corect greutăți banale sau cum să stea corect pe un scaun. Pe termen lung, asta ar putea duce la o micșorare a numărului de hernii de disc, o boală care mie mi se pare că-i foarte frecventă în România. Serios, nu că știți multe persoane care au dureri de coloana, un început de hernie sau poate chiar s-au operat  de hernie de disc?
  2. Importanța mișcării și exercițiului fizic în general. Cum ajută la menținerea sub control a greutății, ce beneficii are pe termen lung șamd.
  3. Diferențele între diversele forme de exerciții fizice. De exemplu, alergatul, jogging-ul, are pe termen lung un impact negativ asupra gleznelor și probabil și șoldului. Dacă vrei doar să faci mișcare și să stai în aer liber, poate ar fi mai bine să-ți direcționezi efortul spre role sau bicicletă sau înot sau mers.
  4. Unde să faci exerciții fizice. Mai știți când spuneam că, având în vedere poluarea, prin București e mai rău să faci jogging decât să nu faci deloc? Ceva de genul acesta.
  5. Cum se construiește masa musculară. Explicația biologică, astfel încât mai puțini adolescenți să folosească cine știe ce substanțe dubioase pentru a se dulăpi (procesul de a deveni mare cât un dulap).
  6. Noțiuni de nutriție și sănătate alimentară, explicate științific, exact cum caut și eu acum. Din partea mea, oamenii sunt liberi să mănânce toată ziua jumări cu maioneză sau să fumeze 3 pachete de țigări pe zi, dar câtă vreme sunt conștienți ce efecte au acestea asupra corpului lor.
  7. Regulamentul clar al celor mai populare sporturi, ca să nu mai fie discuții despre ce înseamnă “teren” și ce nu, poate ceva istorie a sporturilor șamd. Că na, e și cu sport.

Nu că un astfel de manual ar fi bun? Nu că ar fi util?

Nu știu dacă așa este manualul făcut acum, dar asta e mai puțin important. Contează că este un start și că poate fi îmbunătățit. În loc să râdă și să desființeze din start ideea, mai bine tot felul de organizații implicate în cele de mai sus ar colabora pentru realizarea unui manual bun și util. Problema adevărată a manualelor este că nu sunt gata la timp, nu că sunt prea multe.

Rămân la opinia că sportul în scoală este foarte important și numărul săptămânal de ore ar trebui mărit. Sportul îi învață pe copii să lucreze în echipă, să colaboreze cu cei din jur, le dă și altă ocupație în afara jocurilor pe calculator sau tabletă (nu că aș avea ceva împotriva lor, dar mai bine 5 ore de joacă și 1 oră de sport decât 6 de joacă pe PC), le formează ideea de a trăi sănătos, de a se dezvolta armonios șamd.

Lumea o vede doar ca pe o alergătură în jurul terenului și tras cu mingea la o poartă, dar e mult mai mult de atât.

    30 comentarii

  1. Prima data cand am auzit, si eu am zis ca e o idee buna. Tot in acelasi mod enuntat de tine m-as fi asteptat sa fie elaborat. Cu explicatii legate de anatomia corpului, pozitia corpului in timpul unei miscari.

    Insa ma gandeam ca nu sunt sanse mici ca cei ce le concep sa si stie ce sa includa util in ele.

    Vezi: https://www.facebook.com/photo.php?fbid=10203671251218369&set=a.1828071038089.53400.1729729503&type=3&theater

      (Citează)

    • E prima ediție, să sperăm că va fi îmbunătățit. Oricum un astfel de manual ar fi util pe la clasa a 9-a.

        (Citează)

    • Alexandru Sema

      30/08/2017 la 4:37 PM

      Vai, Radule! Te pricepi și la manuale? Cine citește ar zice că ești român autentic, te pricepi la toate și ai o părere despre orice.

        (Citează)

    • Cand lasi un astfel de comentariu trebuie sa arati obligatoriu unde si de ce ma insel, ca altfel nu are nici o valoare.

        (Citează)

    • De fapt, nici nu stiu de ce ti se pare atat de complicat sa spui ce vrei de la un manual si ce nu. Nu tine de pricepere, ci de un minim de imaginatie si dorinta de a trai mai bine.

        (Citează)

  2. cred ca reactia negativa a fost generata in principal de faptul ca alte manuale, zic eu mai importante, nu sunt disponibile. si nu ca nu sunt disponibile anul asta, dar in fiecare an, in preajma lui septembre, apare cate un scandal de genul asta. si taman acum s-au gasit astia sa scoata un manual la ce, la sport? la fotbalul si tenisul la care suntem toti campioni? pfff….

    cum ziceam pe un alt blog, un sambure de idee buna cred ca exista la manualul asta de sport. adica m-as bucura daca in acest asa zis manual ar fi niste idei de exercitii, cum sa lucrezi anumite grupe de muschi, nu stiu, niste chestii care intr-adevar sa ii ajute pe copii sa inteleaga cum trebuie facute corect niste lucruri – or what you said :).
    pe de alta parte, nu vad cum acest manual poate ajuta sau compensa/completa profesorul, pentru ca pana la urma, oricat de multe indicatii teoretice ar fi despre cum se fac genuflexiunile sau alergatul de rezistenta, sariturile la garduri si asa mai departe, pana nu ”pui mana”, ramane doar o chestie… de facut bani pentru unii…
    pe de o a treia parte, daca tot sunt indicatii teoretice exacte, bla bla, poate ar fi de dorit acest manual pentru clasele cu profil sportiv… sau mai stii, acolo o sa apara cate un manual pentru fiecare sub-disciplina sportiva? cum sa dai urechi la fotbal, cum sa inoti cu rechinii ca Phelps,….

    ref. nutritie – da, as sustine ideea de disciplina separata, cu tot cu manual.

      (Citează)

    • d.orin: pe de alta parte, nu vad cum acest manual poate ajuta sau compensa/completa profesorul

      Nu știu cum sunt alți profesori, dar ai mei doar ne dădeau mingea și ne lăsau să jucăm o oră de baschet. Din când în când insistau să facem o încălzire.

      La ora de Sport toți vor să facă sport, practic. Nu-i timp de teorie. Manualul, însă, ar putea fi frunzărit pentru alte idei bune și complementare.

        (Citează)

    • si ai mei faceau in mare parte la fel. dar cand era de pregatit pentru note, explicau destul de bine. ma rog, la nivel de “ia sa treci”, nu de campioni la olimpiada, dar tot era ceva… cred ca atunci ne strangeam ciopor pe langa ei…

      dar ideea era putin diferita, poate doar din perceptia mea: cred ca mai bine invata un copil o miscare daca i se arata… like… nu pe hartie… acum o sa fie profesori care o sa zica – invatati si voi din manual, vedeti acolo…

        (Citează)

  3. Oare câți râd de manualul de sport și dau bani la personal trainer la sală?
    Dacă e bine făcut pare ok ideea.

      (Citează)

  4. Ai aici manualul in original, sa-l studiezi: http://edituradp.ro/site_img/downloads/2017/07/educatie-fizica-5-edp.pdf

    Analize recente ale acestui manual:

    1. http://dilemaveche.ro/sectiune/societate/articol/laur-cu-lauri-in-cap
    2. http://recorder.ro/manualul-de-sport-sub-psd-copiii-din-clasa-v-sunt-invatati-cum-sa-se-tarasca/

    E o mizerie atat de pe fata pentru spalat bani ca nici amuzanta nu mai poate sa fie. Liviu Pop, aceasta sluga perfecta care executa orice ii cer colegii din PSD fara remuscari, fara probleme de constiinta, nimic. Faptul ca profesorii de sport si elevii pot bine mersi sa nu-l cumpere arata dimensiunea furtului. Deja l-au facut si nici nu-i intereseaza daca cineva chiar cumpara acea mizerie.

      (Citează)

  5. De acord, manualul este necesar si poate ajuta la dezvoltarea sanatoasa si armonioasa a copiilor din ce in ce mai addicted de pc, telefon si chipsuri.
    Reactia negativa a activistilor si a celor #rezist cred ca nu este justificata in acest caz.

      (Citează)

  6. Sunt foarte necesare manualele pentru orice aspect al vietii urbane. Manualul de respirat (intai trebuie inspirat, daca incerci intai sa expiri s-ar putea sa lesini pentru ca nu ai ce sa expiri daca nu ai inspirat), manualul care te invata cum sa bei apa (inghitituri mici si fara plescaieli), cum sa mananci cu gura inchisa si fara sa te musti de obraz, cum sa te stergi la popou (cu stanga pentru ca dreapta e pt mancat si inchinat), absolut orice informatie trebuie printata pe hartie (noroc ca avem paduri), sa nu se piarda, nu mai e suficient un profesor care sa explice la clasa. Se stie ca aia mici de 10-11-12 ani absorb foarte mult citind documentatii detaliate pentru orice iar aia mai mari inca nu stiu aceste aspecte, le trebuie cate inca un manual pe langa romana, geometrie, algebra, analiza matematica, fizica, chimie, logica si psihologie, doua limbi straine, istorie si geografie, limba materna, dirigentie etc :)

      (Citează)

    • Nu știu dacă tu ai avut nevoie de manual care să te învețe să respiri. Probabil că nu.

      Dar de nutriție și cum se tensionează coloana ce-ai făcut, ai învățat în cei 7 ani de acasă?

        (Citează)

  7. Am gasit si varianta intrega a manualului de clasa a V-a:
    http://edituradp.ro/site_img/downloads/2017/07/educatie-fizica-5-edp.pdf

    Pare facut pe repede-inainte, insa in linii mari e ok.

    Probabil ideea de ‘manual’ nu suna bine. Toti asociaza manualele cu niste carti groase cu mult text, din care trebuie sa ‘inveti’. Probabil ca daca ii ziceau ‘material auxiliar’/ ‘brosura’/ ‘indrumator’ etc. ar fi fost altfel perceput.

      (Citează)

  8. Prioritatea absoluta ar trebui sa fie aceea de a crea conditiile minime pt. ca ora de sport sa se desfasoare in conditii civilizate (vestiare, dusuri, accesorii macar, daca nu si echipament) si sa fie atractiva, pt. a nu mai avea atatia elevi cu scutiri fictive. Eu tin minte ca la ora de sport din liceu ne punea profu sa facem surubu si lumanarea, ca asa avea in cacatul ala de programa scolara…pai cum dracu sa mi se para atractiva ora de sport?

      (Citează)

    • Da, dar aia trebuie făcut în paralel. Ministerul face manuale. Școlile sunt în gestiunea primăriilor.

      Și așa este, până să avem sală de sport făceam prostii la ora de sport, abia apoi am putut juca și noi un baschet, un volei.

        (Citează)

  9. O mare prostie.Un “shmen” desi Tudose i-a zis asa de forma la menistru’ bre ejti nebun.De acum nu o sa mai putem spune gluma aia cu: am copiat la sport.

      (Citează)

  10. Care sunt sansele ca statul roman sa scoata un manual de sport care chiar sa fie bun de ceva? Cine e interesat de aspectele pe care le-ar trata un astfel de manual, poate gasi informatiile in maxim 30 de secunde de cautat pe google. Cine nu e interesat, nu le va afla nici daca se face manual.

      (Citează)

    • M F: Cine e interesat de aspectele pe care le-ar trata un astfel de manual, poate gasi informatiile in maxim 30 de secunde de cautat pe google

      30 de secunde? Nu, nici vorbă, probabil nici măcar câteva săptămâni. Internetul e plin de articole copiate din surse dubioase, de clickbait, de banalității șamd. Uită-te la linkurile puse, a trebuit să scriu eu cum se stă corect la birou, iar pentru nutriție am 50 de recomandări de cărți, dovadă că lucrurile sunt foarte complexe.

        (Citează)

  11. Este o tampenie sinistra,nu mai da cu parfum pe cacat.Problema scolii romanesti nu cred ca se rezolva cu un manual de sport cata vreme mai sunt scoli cu veceu in fundul curtii in care se mai ineaca din cand in cand un premiant.Pur si simplu irosesc bani sau ii fura cu astfel de initiative.

      (Citează)

    • Probleme sunt multiple. Unele școli au wc în curte.
      Alte școli au toate condițiile necesare și un manual de sport n-ar fi rău, că altfel e doar o oră de alergat orbește după o minge.

        (Citează)

    • E foarte important sa alergi ora aia orbeste dupa minge. Pana la urma intelegi ceva daca nu esti complet retardat. O sa devina experti in teoria sportului elevii de azi…miscare mai putin.
      Si pe vremea mea mancam pizza si cipsuri si beam litri de cola, dar jucam fotbal macar una-doua ore zilnic si urcam niste dealuri cu 300 de metri diferenta de nivel.
      Si acum, la aproape 40, fac 60-70 de km cu bicicleta fara mari eforturi…am fost pe terenul de atletism si i-am umilit fara sa vreau pe elevii care se antrenau pt bac, li se parea ceva senzational ca facusem vreo 25 de ture de teren :)

        (Citează)

    • Giovani: Si pe vremea mea mancam pizza si cipsuri si beam litri de cola, dar jucam fotbal macar una-doua ore zilnic si urcam niste dealuri cu 300 de metri diferenta de nivel.

      Irelevant, că s-au schimbat lucrurile. Acum o mulțime de copii suferă de obezitate și de diabet încă de la vârste fragede. În acest context, e nevoie de mai multă educație. Manualul acela ar fi bun de pus în bibliotecă pentru toată viața, ba poate îl citesc și părinții.

        (Citează)

  12. Daca manualul ar explica pe langa altele cum se alearga corect si cum se face aceasta activitate (incalzire inainte, stretching dupa, pozitia corpului and so on..), atunci probabil n-ar mai exista nici probleme cu gleznele/genunchii/soldurile etc.
    Intr-adevar exista unele persoane pentru care nu este recomandata activitatea, insa nu cred ca alergatul creaza probleme medicale. Acum cateva mii de ani era o activitate zilnica pentru unii din stramosii nostri pentru a-si procura hrana.

      (Citează)

  13. Cee ce spio tu acolo nu are nicio legatura sau prea putina cu un manual de educatie fizica.Ideile nu sunt rele, dar subiectul e altul.
    Este ca si cum ai spune ca manualul de anatomie ar trebui sa ne invete cum sa ne ferim de colesterol sau in ala de chimie de ce e daunator fumatul.Exagerez dar cam asta ai facut tu.

    nwradu:
    De fapt, nici nu stiu de ce ti se pare atat de complicat sa spui ce vrei de la un manual si ce nu. Nu tine de pricepere, ci de un minim de imaginatie si dorinta de a trai mai bine.

      (Citează)

  14. Eu printre randuri am inteles ca in manual ai vrea sa scrie ca alergatul este bad-bad.
    Dar uite ca n-a sarit niciun alergator de cursa lunga. Care sa recunoastem, suntem usor obsedati de sportul lor.

      (Citează)

  15. Nu e nevoie de un “manual” pentru ce zici tu acolo, ca nu stau sa citeasca copiii proceduri si definitii. E arhi-suficient un profesor de sport instruit (sau cu un program strict de predare), care sa explice aceste notiuni de baza in timpul unor exercitii practice (pozitia corecta a corpului, incalzirea, respiratia, tehnica alergarii, etc).
    La cat de prost se implementeaza pana si cele mai bune idei, nu m-as mira ca in viitoarele manuale de sport sa fie citate din olivia știr si cum se aplica comprese de mamaliga pentru tratarea herniei de disc.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus