un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Câteva proiecte frumoase de telemedicină prezentate la conferința Connecting for Good

16 May 2017  ·

TEHNOLOGIE  ·

16 comentarii

Este uimitor cât de mult poate fi îmbunătățită îngrijirea pacienților de tehnologia modernă. Să vă povestesc cel mai bun exemplu auzit ieri la conferința Connecting for Good.

În România sunt peste 3.000 de copii cu diabet ce necesită injecții periodice cu insulină, iar incidența bolii în grupa de vârstă 1-5 ani se va dubla în următorii ani. Este o boală foarte dură nu numai prin efectele ei pe termen lung, ci și prin modul în care trebuie gestionată zi de zi.

Valoarea glicemiei trebuie măsurată de mai multe ori pe zi prin înțepături în deget, există un program strict pentru insulină, părinții în supraveghează constant pentru că cei mici riscă să intre în comă, iar de multe ori copiii ce suferă de astfel de boli sunt refuzați de grădinițe pentru că nu vor să-și asume riscul prezenței lor acolo. Nu-i genul de copilărie pe care un preșcolar sau școlar ar trebui să o aibă.

Acum uitați ce program au derulat cei de la Asociația Sprijin pentru Diabet în parteneriat cu Fundația Vodafone:

  • copilul poartă permanent un senzor de glicemie cu pompă de insulină, conectat wireless la rețea. Senzorul este un aparat micuț și care măsoară glicemia la fiecare 5 minute, iar în total este vorba de două înțepături pe săptămână față de 6-8 în fiecare zi. Important este că senzorul măsoară glicemia în orice moment al zilei, inclusiv în timpul somnului.
  • sistemul încarcă valoarea glicemiei prin conexiunea mobilă și aceasta ajunge într-o aplicație de pe telefonul părinților, care pot monitoriza astfel copilul pe tot parcursul zilei, primind inclusiv alerte atunci când se iese din intervalul normal
  • și medicul primește aceste informații, ba chiar are la dispoziție o interfață ce centralizează toate glicemiile copiilor monitorizați, cu tot cu evoluția din ultimele ore. Părinții pot trece în aplicația lor mențiuni despre când i-au dat mâncare copilului sau când acesta a avut o activitate ce i-ar putea ridica glicemia, ca medicul să poată supraveghea evoluția în contextul vieții copilului.
  • medicul poate decide ajustări de dietă sau de dozaj de insulină, informații ce ajung în aplicația părinților și automat la pompa de insulină a copilului.

Totul este conectat, iar avantajele sunt mari. Tratamentul este ajustat de la distanță, evitând un drum până la medic (mă îndoiesc că vreunui copil îi place asta, lăsând la o parte timpul pierdut); procesul este mult mai confortabil pentru toată lumea, eliminând acele înțepături periodice cu un glicometru clasic; evoluția glicemiei în timp este mult mai clară și tratamentul mai bine dozat.

Doamna doctor Mihaela Vlăiculescu a arătat chiar și interfața pe care o are la dispoziție, cu grafice pentru fiecare copil și valori care se actualizau chiar în timp ce le priveam:

Au prezentat și rezultate. Au în program copii din 20 de județe, iar de când sunt în sistem, nici unul nu a intrat în comă diabetică pentru că monitorizarea este mult mai precisă. Costurile sunt mari, în jur de 1000 de euro/copil inițial și încă 500 euro/lună în consumabile, nesocotind și forța de muncă, iar sistemul medical din România nu acoperă nimic din ele.

Totuși, programul este o victorie. 90 de copii trăiesc mai bine, mai confortabil, sunt mai bine integrați în școală. Sistemul acesta de smart health / telemedicină (cum vreți să-i spuneți, poate chiar o combinație) a demonstrat că este util, așa că echipamentele respective au fost omologate de autoritățile noastre și pot fi vândute legal pe piață. Asta era inițial o problemă, nu existau furnizori pentru ele, dar cum Fundația Vodafone / Asociația Sprijin pentru Diabet au cumpărat dintr-o dată mai multe, un furnizor și-a arătat interesul și pentru România și omologările necesare. Mai avem mult până la nivelul Sloveniei, unde un astfel de sistem este oferit gratuit din 2009, iar 16 alte țări este parțial compensat de sistemul de sănătate.

Am auzit și de alte proiecte bune. De exemplu, Telefonul Vârstnicului este o linie cu apelare gratuită (0800.460.001) unde bătrânii pot suna pentru a vorbi cu cineva despre ce vor ei. Pot cere ajutorul, pot întreba ce mai e nou în țară, pot întreba ce-i aia Facebook, pot bârfi despre cea mai nouă telenovelă.

Operatorii de acolo (majoritatea voluntari, parcă am reținut) chiar sună înapoi pe cei ce n-au prins linia liberă, iar uneori îi sună pe bătrânii cu care au vorbit anterior din proprie inițiativă, pentru a vedea că totul este bine. Au fost până acum peste 2.400 de persoane ce au apelat această linie, iar cu vreo 300 dintre ei s-au construit relații de durată.

O idee simplă, dar cu impact, pusă în practică de Fundația Principesa Margareta a României și Fundația Vodafone.

Un alt proiect prezentat a fost cel numit Click “Save for Life” al Fundației de Sprijin Comunitar. Aceștia găsesc comunități din mediul rural unde accesul la medici este foarte dificil. Sunt sate unde oamenii n-au fost de 5 ani la medic pentru că cel mai apropiat spital este departe, iar drumul este costisitor. Chiar și unde există medici de familie, aceștia au atâtea persoane în evidență încât nu pot face față așa cum trebuie.

Așa că uitați ce presupune sistemul din acest proiect:

  • o stație fixă în Bacău
  • un set de aparate cu care asistenți sau medici se deplasează în teritoriu, aducând cu ei un ecograf, un aparat pentru electrocardiogramă, un spirometru și alte câteva aparate medicale
  • comunicare la distanță cu medici specialiști de la Spitalul Județean

Cum ar fi, dacă sătenii nu merg la medic, vine medicul la ei sau măcar un asistent care le face diverse analize. Dacă este nevoie, un medic este contactat imediat, prin videocall, pentru a discuta cu pacientul și a afla mai multe informații despre acesta sau pentru a-i interpreta pe loc analizele.

În primul an, sistemul a deservit deja 500 de oameni în peste 1000 de consultații.

Mai sunt încă cel puțin 10 programe similare ce integrează tehnologia cu medicina prezentate pe site-ul Fundației.

Conferința s-a încheiat cu anunțarea programelor ce vor fi finanțate de Fundația Vodafone cu 600.000 de euro în anul 2017, șapte la număr:

Proiectele câștigătoare sunt „Connecting for children with autism” – Asociația Help Autism, „Auzul, un dar. Nu-l ignora!” – Asociația Smiling Faces România, „Click SAVE for life!” – Fundația de Sprijin Comunitar, „Primul Centru de Telemedicină în Diabetul Pediatric în România” – Asociația Sprijin pentru Diabet, „Împreună pentru sănătate! 2” – Fundația de Ajutor Medical Profilaxis, „HOSPICE – Conexiune pentru îngrijire şi compasiune” – Fundația HOSPICE Casa Speranței și „Telefonul Vârstnicului” – Fundația Principesa Margareta a României.

Fundația este implicată masiv și în renovarea secției de neonatologie de la Spitalul Județean Constanța, unde sunt tratați nou-născuți din mai multe județe. Secția trebuie reconstruită și dotată cu echipamente moderne. Probabil va fi gata la anul, cu o cheltuială totală de peste 1,3 milioane de euro.

    16 comentarii

  1. Proiectul pentru glicemie este ceva inedit, datorita factorilor la care suntem expusi, alimente de slaba calitate, stres, sedentarism, tot mai multi oameni se imbolnavesc de diabet, boala ce poate duce la complicatii foarte grele, boli cardiovasculare, amputarea membrelor(necroza), orbire. Cu acest dispozitiv, efectele acestei boli sunt mult intarziate, deoarece glicemia este mereu in parametrii normali

      (Citează)

    • Mă întreb ce provoacă totuși diabetul în copii așa mici. O fi genetic, o fi de la părinți diabetici?

        (Citează)

    • ce provoaca….
      Sunt curios de un sondaj: cati din copiii nevaccinati niciodata au diabet?

        (Citează)

    • Nu cred că are legătură cu vaccinurile. Diabetul e produs de diverse organe ce nu reglează bine nivelurile de substanțe în corp.

        (Citează)

    • Dieta Radule.. asta provoaca diabetul in principal. Ai fi mirat sa afli cati copii ( cu parinti din zona celor cu mai multi neuroni aparent) mananca prost de fapt.

        (Citează)

  2. Diabetul nu are nici o legatura cu vaccinurile. Nu exista nici o lucrare probata stiintific care sa sustina aceasta idee. Si apoi diabetul a ”aparut pe piata” cu mult inaintea vaccinurilor. Cit despre virsta, diabetul juvenil poate fi facut chiar si din prima zi de viata a bebelusului. Ca si mama de dulcinel (copil insulinodependent) iti multumesc tare mult pentru articol.

      (Citează)

  3. De fapt, nu se știe ce anume provoacă diabetul de tip 1 (!) la copii.
    [În mod sigur nu are nicio legătură cu vaccinurile. Trebuie să fie tare dus să enunți o astfel de părere fără să știi despre ce vorbești…]
    Se pare că există o anumită corelație între faptul că unul dintre părinți are o boală autoimună și apariția diabetului.
    Și, ca să-i răspund și lui Radu, diabetul de tip 1 este acela în care pancreasul nu mai produce deloc insulină.
    Diabetul de tip 2, spre deosebire de tipul 1, este dobândit și constă în faptul că pancreasul produce insulină, dar organismul nu știe ce să facă cu ea…

      (Citează)

    • Mulțumesc pentru lămurire! Tata are o formă ușoară de tip 2, își ia des glicemia și are grijă la ce mănâncă, dar fără alte măsuri.

        (Citează)

  4. nwradu:
    Mulțumesc pentru lămurire! Tata are o formă ușoară de tip 2, își ia des glicemia și are grijă la ce mănâncă, dar fără alte măsuri.

    …e norocos, înseamnă! :)
    Sănătate!

      (Citează)

  5. Bog Dan: Trebuie să fie tare dus să enunți o astfel de părere fără să știi despre ce vorbești

    am spus ca sunt doar curios.
    Nu am afirmat nimic .
    Si da sunt curios de o astfel de statistica cu mai multe intrebari poate … poate undeva se descopera din ce cauza sut atatea cazuri mai ales la copii.
    La adult pot fi mai multe cauze dar la copii…

      (Citează)

    • Cauzele le află medici, nu statisticienii.
      Reacția mea este dată de faptul că ați sugerat, chiar dacă era sub forma unei întrebări, o relație de cauzalitate între vaccinuri și diabetul de tip 1. Sau vă refereați la cel de tip 2? Că nu ați precizat…

        (Citează)

    • IONEL: am spus ca sunt doar curios.
      Nu am afirmat nimic .
      —-

      raspuns tipic de anti-vaxxer, “eu nu stiu nimic, dar totusi sunt ipoteze, eu nu zic nimic dar totusi ce-ar fi daca de fapt … , poate ca e totusi o legatura, etc”.

      daca nu afirmi nimic mai bine nu zici nimic, nu? dar nu poti sa te abtii sa nu arunci ceva legat de vaccinuri, nu?

        (Citează)

  6. Bog Dan:
    Cauzele le află medici, nu statisticienii.
    Reacția mea este dată de faptul că ați sugerat, chiar dacă era sub forma unei întrebări, o relație de cauzalitate între vaccinuri și diabetul de tip 1. Sau vă refereați la cel de tip 2? Că nu ați precizat…

    “medicii”…

      (Citează)

  7. Geretus:
    Dieta Radule.. asta provoaca diabetul in principal. Ai fi mirat sa afli cati copii ( cu parinti din zona celor cu mai multi neuroni aparent) mananca prost de fapt.

    Iertati-ma dar va contrcazic TOTAL. Uof cit ma doare cind aud/citesc astfel de pareri enuntate fara ca macar persoana respectiva sa stapineasca cu adevarat subiectul. Fetita mea a facut diabet la virsta de 3 ani si pina atunci nu ”cunoscuse” piinea, faina alba, zaharul. Avem, prieteni cu copil care a facut diabet la doar citeva luni. Oricit de multi neuroni am avea sau nu noi parintii copiilor cu diabet, cu siguranta copiii nostrii nu au facut diabetul din cauza dietei. Afirmatia dumneavoastra este ERONATA . Si la fel de eronat este si mitul ca diabetul se face de la dulciuri sau ca …copiii cu diabet nu au voie sa manince dulciuri. Diabetul de tip I , juvenil sau insulino-dependent, care apare la copii sau tineri -este considerat o boala auto-imuna, în care sistemul imun ataca celulele producatoare de insulina din pancreas si acesta nu mai poate fabrica suficienta insulina. Acesti bolnavi au nevoie de injectii cu insulina pentru tot restul vietii. In prezent nu se cunoaste cauza exacta a declansarii diabetului tip 1 si se presupune ca o importanta l-ar avea factorul genetic. DAR cu siguranta nu de la o dieta proasta se face. NU DIABETUL TIP 1 care nu e deloc acelasi lucru cu diabetul tip 2.

      (Citează)

    • si de curiozitate cunoasteti macar un parinte din asta cu neuroni multi si copil insulinodependent? Daca ati fi cunoscut cu siguranta nu ati mai fi facut afirmatii false.

        (Citează)

    • si poate asa intelegeti mai bine: Ana este prietena de care va spuneam si mamica unui copil insulino-dependent de la varsta de 11 luni , BEBELUS cu alte cuvinte:

      ”Desi sunt jurnalist de meserie, nu reușesc să scriu … Plang si incerc sa fiu cerebrala. E greu, va spun din suflet! In cei 8 ani de diabet s-au întâmplat atât de multe lucruri, au intervenit atât de multe schimbări încât nu știu ce sa scriu mai repede. Pe de altă parte este atat de dureros sa aștern pe hârtie cum a fost acum 8 ani…

      Totul a inceput prin septembrie 2005. Alex avea 11 luni cand a fost diagnosticat cu diabet. Am ajuns la Budimex intr-o zi mohorata de toamna, 19 septembrie 2005, ziua pe care nu o voi uita niciodata. Ziua in care viata mea si a familiei mele s-a schimbat. Ziua in care am incetat sa mai fim noi, familia noastra draga, plina de vise si sperante. Copilul nostru a fost diagnosticat cu diabet! Doamne, stiam atatea lucruri despre diabet, incat am zis” nu se poate !” Un var avea diabet la vremea aceea si aveam cat de cat idee despre hidrati si insulina (doar ca notiuni).

      2 medici pediatri din Giurgiu nu au reusit sa isi dea seama ca are diabet , eu nici atat …am ajuns la Budimex , dupa ce sotul meu si-a pierdut cumpatul si a zis :”HAI LA BUCURESTI , CA DAU CU EI DE TOTI PERETI (cu medicii din Giurgiu). NU VEZI? COPILUL ARE PROBLEME SI NU STIM CE !!!!!”

      La Budimex am intrat la camera de garda, l-am dezbracat si a fost consultat de o d-ra dr rezident. Cand l-a vazut dezbracat a observat ca are o iritatie in zona genitala. O iritatie pe care eu am ignorat-o si am tratat-o cu leacuri babesti (crema de galbenele, spalat cu ceai). Nici nu am mai tinut cont de ea. Insa dr a vazut-o si m-a intrebat de cate zile este asa si ce alte simptome mai are copilul. Am inceput sa ii povestesc tot ce vazusem eu modificat la el. La auzul vorbelor mele o vedeam cum i se transforma mimica fetei. M-a intrerupt si a zis: “hai pe sectie sus!”. Nu stiam pe ce sectie, a zis la etajul 6 … cand am ajuns sus (eram cu sotul meu si nasul lui Alex) am vazut sectia: DIABET ….am simtit cum fuge pamantul de sub mine. Am intrat in cabinet, i-au luat glicemia din deget, dupa ce l-am tinut fedeles in brate ….asteptare ….aparatul arata HIGH. Am zis NU, este o greseala, nu se poate !!!!!!!!! E un cosmar, trebuie sa ma trezesc !!!!! Asistentele au zis ca repeta testul, l-au dezinfectat pe degetel, au zis sa nu fi avut ceva pe deget. Iar glicemie, iar asteptare ….HIGH!!!!!!!!!

      Aceea a fost clipa in care am simtit cum mi se rupe sufletul, totul se naruie, m-au navalit ganduri si totodata imi simteam mintea blocata . Strangeam baiatul in brate, plangeam, ele imi spuneau ca trebuie sa ii dau drumul, trebuie dus in terapie intensiva urgent.

      Mi l-au luat !!!! De aici, am un black-out … nu mai imi amintesc mare lucru….NU stiu cat a durat socul meu. Nu am intrebat niciodata pe cei care erau cu mine. Nu am vrut sa stiu.

      Bebelushul meu, puiul meu care inca nu stia sa spuna MAMA …avea diabet. Imi amintesc salonul din terapie. Asa imi revin amintirile, dignosticul: “D-na, are diabet. Are nevoie de ajutor urgent!!!!” Si apoi patul de spital, Alexicu’ plangea. Avea o perfuzie bagata in piciorush, un aparat piuia la capul lui, ceva ce semana cu un cantar electronic. Dimineata am aflat ca era pompa de insulina. Au urmat zile de panica, nu stiam ce sa fac, cum sa fac . Imi spuneau: calculeaza atat, da-i atat. Plangeam si imploram sa ma ajute sa inteleg. La 3 zile dupa diagnostic, cand a trebuit sa mergem la cabinetul asistentelor, mi-au pus pen-ul in mana si au zis : Faceti insulina, d-na Bogdan!”…..am inlemnit, am spus ca nu stiu, ele il tineau strans in mana (2 d-ne asistente), alta langa mine urmarea ce fac …. asa am facut prima insulina copilului. Mi-au zis …acasa asta va trebui sa faceti dumneavoastra.

        (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus