un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Un pariu pentru 16 noiembrie 2041

19 Nov 2016  ·

FOOD & LIFESTYLE  ·

11 comentarii

nemira25Cei de la Editura Nemira au o idee inedită și amuzantă, dar trebuie să veniți în weekend la târgul de carte Gaudeamus de la Romexpo ca să participați la ea: veti putea scrie pe un bilet cum credeți că va arăta lumea peste 25 de ani, în 2041. Biletele se sigilează și cutia se va deschide peste 25 de ani, pe 16 noiembrie 2041. Cel care va fi descris cel mai aproape lumea de atunci câștigă cele mai bune 250 de cărți din anii următori.

Primul meu gând a fost “să văd cum vor da de câștigător peste 25 de ani”, dar lăsând asta la o partea, ideea este năstrușnică. Anunțul oficial este acesta.

Dacă o faceți, încercați să nu vă limitați doar la cum va arăta tehnologia peste 25 de ani. Asta fac majoritatea oamenilor când își închipuie viitorul, “în 2041 vom avea mașini electrice, vom plăti prin scanarea unor tatuaje de pe mână și vom folosi control vocal și interfață din gesturi, nu mouse și tastatură”.

Nu, încercați să mergeți pe alte căi. Va fi Nigeria o super-putere economică sau nu? Va mai exista Uniunea Europeană? Va fi speranța de viață la naștere de 150 de ani grație unor terapii genetice? Vom întoarce evoluția încălzirii globale? Va începe președinta Firea al treilea mandat? Va vinde eMAG călătorii spațiale la Black Friday?

Chiar cred că-i mai simplu de estimat astfel de lucruri pentru că, dacă analizați modificările tehnologice din ultimii 25 de ani, veți vedea că s-a ajuns unde puțini visau. Schimbările sociale sunt ceva mai lente.

Târgul Gaudeamus are loc la Romexpo și se închide duminică. Astăzi la ora 14 lansează și Ovidiu Eftimie oficial cartea Arhanghelul Raul, deși primul tiraj s-a vândut repede și a fost deja scos un altul.

Dacă vreți să cumpărați cărți fără a trece pe la târg, profitați de Black Friday-ul online și de alte oferte:

    11 comentarii

  1. in caz ca merge cineva, bagati un bilet din partea mea cu : “iliescu isi sarbatoreste a 111 aniversare”.

      (Citează)

  2. In 2041 Black Fraieriday va fi chiar Black Friday, vor fi reduceri cu adevarat !

      (Citează)

  3. radu, mai bine spune ce ti-ai luat de BF :)

      (Citează)

  4. Sorin:
    In 2041 Black Fraieriday va fi chiar Black Friday, vor fi reduceri cu adevarat !

    Eventual ceva produse gratis, nu? Mai nou si Black Friday-ul isi are haterii lui.

      (Citează)

  5. Nu prea vine lumea la Gaudeamus, așa-i?
    Ca să participi la așa ceva ar trebui să ai încredere că nemira va mai exista peste 25 de ani.

      (Citează)

  6. Ceva similar dar cu scop caritabil: http://longbets.org/

      (Citează)

  7. Daca avem noroc, va mai exista o lume si oameni care sa traiasca in ea. Daca avem mare noroc, lumea nu va fi un desert radioactiv. Si daca totul merge incredibil de bine ploaia nu va fi atat de acida incat sa faca replicile mele sa para blande.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus