un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Huawei lansează telefoanele Nova, modele foarte bune pentru gama medie

2 Sep 2016  ·

TEHNOLOGIE  ·

14 comentarii

Huawei a prezentat la IFA Berlin noua gamă medie de telefoane Nova și Nova Plus și prima impresie, butonandu-le la conferință, a fost foarte bună, remarcându-se prin design, hardware și o autonomie ce-ar trebui să fie de două zile.

Dacă sunteți în căutarea unui telefon pe la 400-430 de euro, acestea două pot fi alegeri foarte bune, încadrându-se în categoria “fără fițe, primește cât mai mult pentru banii dați”.

NOVA

DSC03245
Telefonul care dă numele seriei are un ecran de 5,5 inchi, Full HD și de bună calitate, acoperit cu sticlă rezistentă și având o ramă laterală de doar 1,8mm (Galaxy S7 are un pic peste 3mm).

Este plasat într-o carcasă unibody de aluminiu foarte frumos prelucrat, cu atenție la detalii și finisaje stil “diamond cut” în zona muchiilor. O ușoară curbură a spatelui, împreună cu muchiile rotunjite, îl fac confortabil de ținut în mână.

Dacă în fotografii vi se pare un pic grosuț, mai ales comparat cu flagship-ul P9, este și pentru că bateria este de 3020 mAh, o cifră bună pentru un telefon de 5 inchi. În cuvintele celor de la Huawei, este mai mult decât suficient pentru a te duce două zile de “normal usage” sau pentru a juca 5 ore de Pokemon Go, așa că iată că am aflat și un nou mod de a evalua autonomia.

Telefonul este un model performant, include 3 GB memorie RAM și un chipset Qualcomm Snapdragon 625 construit în tehnologie de 14 nanometri (pentru consum redus) ce folosește 8 nuclee la o frecvența maximă de 2 GHz. Stocarea internă este de 32 GB și include slot de card MicroSD.

Nova folosește conector USB tip C, adică cel reversibil, și este un model dual-sim, cu mențiunea că unul dintre sloturi poate accepta cartela telefonică sau cardul de memorie, deci trebuie să  alegi intre două sim-uri sau sim+MicroSD.

Camera foto a fost prezentată de o bloggeriță model fashion, o elvețiancă-rusoaică ce părea scoasă din reclamele la șampon de păr. Habar n-am cum este camera, nu m-am putut concentra și la asta.

Noroc cu fișa de specificații. Nova are o cameră foto de 12 megapixeli (senzor cu pixeli de 1,25 micrometri, o cifră bunicică, dar nu remarcabilă), cu focalizare rapidă și, promit ei, rezultate foarte bune în noapte. Filmează 4K și poți extrage ușor cadre din film.
DSC03276

Telefonul este optimizat pentru selfie-uri cu o cameră frontală de 8 megapixeli, flash prin ecran alb, declanșare și prin senzorul de amprentă de pe spate și un software care poate modifica ușor calitatea imaginii și frumusețea ta. Poți inclusiv să alegi un anumit chip din fotografie pentru a fi astfel îmbunătățit, ca să pari tu cea mai frumoasă de acolo.

Telefonul include și diverse alte artificii. Senzorul de amprentă este, de exemplu, foarte rapid și “3D”, adică ia în considerare și adâncimea șanțurilor amprentei digitale, asigurând astfel un nivel sporit de securitate. Software-ul Huawei ce rulează peste Android 6 are și posibilitatea de a face screenshot lung, există diverse gesturi de control șamd.

Nova costă 399 euro și ar trebui sa apară peste vreo lună pe piață, în culori precum gri închis, argintiu deschis, roz (care e foarte slab saturat, nu țipător) și “prestige gold”.

DSC03255DSC03256

NOVA PLUS

Nova Plus ar trebui să fie fratele mai mare, dar modificările sunt mai complexe decât simpla trecere la un ecran de 5,5 inchi.

20160901_15114220160901_151330

Camera foto de pe Nova Plus include stabilizare optică de imagine, în timp ce Nova nu. Rezoluția senzorului a crescut la 16 megapixeli, deși dimensiunea fiecărui pixel a scăzut de la 1,25 um la 1,12 um pentru Nova Plus.

Bateria este de 3340 mAh și, împreună cu același hardware, asigură o autonomie de 52 de ore “normal usage” (cifra de Pokemon Go nu a mai fost dată). Rămâne de văzut la un viitor review cum stă în realitate.

Spatele telefonului arată altfel, camera a trecut într-o poziție centrală, iar senzorul de amprente este mult mai mare și permite câteva funcții suplimentare precum picture scroll sau tragerea în jos a meniului de notificări, printre altele.

Mie mi-a plăcut mai mult Nova Plus, dar cred că Nova va atrage mai mulți oameni prin dimensiunea sa de 5 inchi. Nova Plus va costa 429 de euro.

    14 comentarii

  1. mai scumpe ca xiaomi mi 5?? thanks but no thanks

      (Citează)

  2. mai scumpe ca xiaomi mi 5 si oneplus 3 ?? thanks but no thanks

      (Citează)

  3. “Dacă sunteți în căutarea unui telefon pe la 400-430 de euro, acestea două pot fi alegeri foarte bune, încadrându-se în categoria “fără fițe, primește cât mai mult pentru banii dați”.”

    Inteleg ca faci reclama la Huawei? Sunt alte optiuni mult mai bune, la acelasi pret. Numai Oneplus 3 e de ajuns de mentionat si altceva nu mai trebuie. Cum pot sa dau 430 euro pe Snapdragon 625 cand varful de gama 820 este la 400 euro?

      (Citează)

  4. G3-ul il bate la fund, la 300e pret actual. Btw best buy la medium range as zice ca o sa fie Moto G generatia a 4-a.

      (Citează)

  5. just asking, OPPO are ceva noutati acolo, gen Find 9 ?

      (Citează)

  6. “NOVA

    DSC03245
    Telefonul care dă numele seriei are un ecran de 5,5 inchi”

    “NOVA PLUS

    Nova Plus ar trebui să fie fratele mai mare, dar modificările sunt mai complexe decât simpla trecere la un ecran de 5,5 inchi.”

    Cred ca e o greseala in comunicatul de presa.

      (Citează)

  7. Review-ul este incomplet, lipsesc poze cu bloggerița care semăna cu cele din reclama de șampon, prezentînd camera. Treci înapoi la lucru.

      (Citează)

  8. Nova arata ca un mini-Nexus 6P, doar ca e mai slab la toate specs… in timp ce costa exact aceiasi bani.

      (Citează)

    • Prețul oficial pentru 6P e de 500$ pentru US și 650€ pentru Europa. Oricum o dai, Nova ăla de 5″ tot nu iese la aceiași bani ca 6P.

      http://i.imgur.com/6YdEDnz.jpg

      Abia Nova Plus de 5,5″ iese la aceiași bani ca Nexus 5X – 430€.

        (Citează)

    • Ce spui tu acolo sunt preturile vechi, de la lansarea de anul trecut – ala fost pretul din septembrie 2015. In cele aproape 12 luni de la lansare, device-ul s-a ieftinit de mai multe ori – pe amazon.de e 400 EUR (si chiar mai putin de la alti reselleri). Pana si in magazinele din Ro (unde scaderile de preturi se reflecta de regula cu 4-6 luni intarziere) se vinde cu putin sub 500 EUR, nicidecum 600+. In US l-au avut la ~400$ pentru versiunea de 64GB luna trecuta.
      Nexus 5X se vinde cu 270 EUR in Ro cred ca de vreo 4-5 luni deja.

      Prin urmare, aceste “mid-tier” devices au preturi surprinzator de mari (pentru politica de preturi Huawei care vrea sa domine piata mondiala, sa ajunga #1 la vanzari) pentru specificatiile oferite. Probabil va urma o scadere de preturi semnificativa pana la sfarsitul anului.

      In alta ordine de idei, mi-a placut in articol, “performant” si “Snapdragon 625” in aceeasi fraza… daca outside of top 10 inseamna ‘performant’…

        (Citează)

  9. Iar n-ai habar de realitati si recomanzi gunoaie. Daca vreau un telefon care sa coste putin peste 400 de Euro imi iau un Xperia Z5.
    Z3+ mi l-am luat cu sub 350 Euro inclusiv transport.

      (Citează)

    • Nu tocmai gunoaie, doar ceva cu preturi mai mari decat ar trebui — au soft de rahat pt tech savvy persons, e adevarat – dar nu sunt tocmai pt cunoscatori, ci pt cei care prefera simplicitatea si nu au timp/cunostinte sa configureze chestii… pentru cei care folosesc device-urile “asa cum sunt” si nu intra niciodata la settings in OS sau in vreo aplicatie (iar acesti utilizatori reprezinta majoritatea utilizatorilor anyway).
      Z5 din pacate sufera de faptul ca Sony (la fel ca si Samsung) au facut din update-urile la Marshmallow un dezastru complet (intentionat sau nu), scazand considerabil autonomia (cu toate ca Marshmallow aduce imbunatatiri masive pe partea de autonomie). Acum 2 luni, Z5-ul si l-a cumparat un prieten apropiat si dupa update a fost foarte dezamagit, avea efectiv jumatate din screen on time de dinainte de update.
      Pana si gsmarena au refacut review-ul la Z5, de la un endurance rating de 73h initial, la 48h dupa update… o diferenta asa de mare e o premiera si totala lipsa de respect pentru clientul care a platit… efectiv web browsing s-a redus la aproape 50% din cat era inainte http://i.imgur.com/R9HObHY.png

        (Citează)

  10. Denumirea nu e chiar cea mai inspirata.No va in spaniola inseamna: nu merge.

      (Citează)

    • Nu cred ca intereseaza pe cineva care lanseaza un produs global ce inseamna in spaniola, probabil fac doar un research ca numele produselor lor sa nu insemne vreo injuratura (stiu ca Nokia au povestit ca asa faceau mereu). Probabil multe dintre denumirile astea internationale pe care le cunoastem noi inseamna cine stie ce chestii aiurea in chineza :)
      Se merge pe acceptanta mondiala a acelui cuvant, de la nova / supernova = o stea.

        (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus