un blog de Radu Dumitru

Robotesc și la canalul meu de YouTube, dați un Subscribe dacă vă place.

Eu nu sunt dezamăgit de rezultatele sportivilor români la olimpiadă

24 Aug 2016  ·

GÂNDURI  ·

21 comentarii

Într-o dimineață de zilele trecute, la știrile sportive de la TVR, prezentatorul a început direct cu “sportivii români au dezamăgit din nou la Rio”. Atunci mi-am dat seama că pe mine nu m-a dezamăgit niciunul.

(De fapt mint, m-a dezamăgit un săritor în lungime care a fost descalificat după ce toate cele trei încercări au fost invalidate. A călcat de trei ori pragul. S-a dus la Rio și nu s-a întors nici măcar cu un rezultat oficial, indiferent unde se clasa. Dar asta e altă poveste.)

Nu m-a dezamăgit nici un sportiv pentru că sunt conștient de nivelul la care se află sportul românesc. Nivelul zero. Mă uit la știri, observ situația din jurul meu, mă duce mintea să trag niște concluzii și deci nu aștept să se întâmple imposibilul. Sunt dezamăgit de cei cu puterea de a schimba sportul, nu de sportivii care au făcut ce-au putut în condițiile date.

Cineva numit Mantzy are un post lung pe Facebook în care spune că în 1984, în plin comunism și foamete, România se clasa pe locul 2 ca număr de medalii la Olimpiada din SUA. 53 de medalii. De ce nu facem la fel și acum, când avem o viață bună și bani?

Omul uită să precizeze că în 1984 întreg blocul sovietic a boicotat Olimpiada din SUA, mai puțin România. Așadar, au lipsit ceva țări de acolo.

Tot după anii 1980 și mai cu seamă după anii 2000, medaliile de la majoritatea sporturilor olimpice au încetat să fie apanajul unor oameni talentați și au început să fie câștigate de oameni talentați ce sunt și foarte, foarte bine antrenați. A fost o creștere pe toate planurile: mândria națională a impulsionat nevoia națiunilor de a lua medalii, societatea de consum și bugetele mai mari de publicitate au dus la premii și sponsorizări mai mari, ceea ce în schimb a făcut ca tot mai mulți oameni să-și dorească să fie sportivi profesioniști.

România n-a trecut prin așa o etapă, dar alte țări da și au investit masiv în sport.

Vedeți, talentele nu apar ca prin minune la ușa Comitetului Olimpic, ci trebuie descoperite, trebuie atrase spre sport pentru a se manifesta. Poate că eu aș fi putut fi un săritor cu prăjina sau un arcaș deosebit de bun, dar n-am avut unde să descopăr asta. Nimeni nu mi-a dat vreodată ocazia.

Sportul în școli este o glumă. V-am mai povestit, băieții erau fericiți să joace un baschet, fetele erau toate scutite ca să nu-și strice media. Noi aveam un teren de baschet, niște spaliere și două saltele pentru gimnastică. Mă uit prin filmele americane și văd școli cu bazine de înot, echipe de fotbal, baschet, lacrosse, soccer, vâsle, scrimă șamd.  Știți acele terenuri unde, pe trei etaje, pasionați de golf lovesc minge după minge în zare? Sau aparatele care aruncă mingi de baseball spre tine și înveți să dai cu bâta în ele?

Numiți-mi un loc din București unde, dacă ai chef acum să arunci o minge de baschet la un coș, poți intra să faci asta. Decathlon nu se pune.

Dacă Mozart s-ar fi născut într-o familie săracă și nu i-ar fi pus nimeni în mână o vioară, la 4-5 ani, ci o lopată, ar mai fi fost interesat de muzică? Ar mai fi ajuns “Mozart”?

În România infrastructura introductivă în sport este foarte slabă. Guvernanții s-au întrecut în a construi săli de sport ce stau închise și terenuri de fotbal în pantă. Școlile sunt de obicei în subordinea primăriilor. Numiți-mi un primar competent care, în localitatea sa, a investit masiv nu doar în școli, ci chiar în partea ce ține de sport a școlilor! Jumătate dintre români trăiesc în mediul rural, pentru ei ce facem?

Toate acestea ar permite țării să conecteze copiii cu sportul, pasul 1. Cei cărora le place vor continua să-l practice și după aceea. Cei care au și talent vor continua să-l practice la nivel de profesioniști și cândva ne-ar putea reprezenta cu brio la campionate regionale, europene, mondiale și olimpiade, adică pasul 2.

Pentru aceasta este nevoie de două alte lucruri:

  1. Infrastructură pentru sport la nivel profesionist și bani pentru cheltuielile conexe.

Adică săli de sport foarte bine dotate și nu mă refer la una singură în București, ci mai multe săli dotate pentru fiecare sport, răspândite uniform prin țară. În străinătate le-au construit, a fost o strategie națională nu doar de a câștiga medalii, ci și de a-și păstra populația sănătoasă. În România săritorii în apă se antrenau pe saltele pentru că nu aveau bazin, canotoarele participau în bătălii navale cu cocalarii de pe Snagov, cicliștii au nevoie de drumuri bune șamd.

În România, până și simpla activitate de weekend ce punea în mâna copiilor o paletă de ping-pong sau o minge de baschet a fost interzisă pentru că încurca traficul pe bulevard. La stat în trafic am fi campioni.

Eu stau lângă o școală ce are terenuri de baschet și de fotbal. Niciodată, dar niciodată, nu ne-a fost permis accesul acolo în afara orelor de teamă că vom toci parchetul. Niște copii se joacă tenis de picior chiar acum, când scriu acestea, în fața școlii, pe stradă pe un teren trasat cu o bucată de cărămidă, oprindu-se de câte ori trece o mașină. Paznicul școlii îi privește prin poartă, dar nu-i poate lăsa înăuntru, că așa e ordinul. Ce fel de școală e aceea care preferă să țină copiii ce vor să facă sport în stradă, nu în sala special amenajată pentru așa ceva? O școală din România, desigur!

Echipamentele de sport pentru acel nivel sunt, de asemenea, foarte scumpe. Ce naiba, o pereche de adidași marca oarecare pentru sala de forță de la colțul cartierului sunt scumpi, dar gândiți-vă cât costă un echipament de scrimă, pantofi de maraton, un arc de concurs, hainele de tras cu pistolul și armele în sine, o barcă, niște haltere șamd.

E vorba de bani. Țara noastră nu are bani sau, dacă are, i-a furat deja cineva. Uitați-vă la Comitetul Olimpic Român care n-a fost în stare să le dea sportivilor nici măcar niște tricouri, le-a dat unele contrafăcute.

  1. Sportivii trebuie plătiți bine.

Nu-i poți cere unui om să-și sacrifice ani din viață prin cantonamente, să-și distrugă încheieturile și spatele și picioarele și să renunțe poate la ideea unei familii fără a-l plăti bine pentru asta. Este vorba de salarii decente pentru cei ce aleg o carieră sportivă, de burse pentru copii, de bani pentru echipamente șamd.

România încă gândește că, odată ce un sportiv dovedește talent, este în întregime obligația lui să reprezinte țara și să suporte toate cheltuielile pentru asta. România le cere practic să-și termine studiile, să găsească un job, să stea la birou minim 8 ore, iar cumva în timpul lor liber să se dovedească cei mai buni din lume într-o întrecere cu crema cremelor! Este ridicol!

Apogeul acestei gândiri păguboase s-a văzut înaintea Olimpiadei când Simona Halep era înjurată pentru că a refuzat să reprezinte România la Rio, în condițiile în care România nu a ajutat-o cu nimic în carieră. Cu nimic! Tenisul este un sport scump, necesită echipamente și deplasări costisitoare, iar toți tenismenii fac asta cu bani de acasă. Simona Halep s-a împrumutat pe unde a putut pentru a avea fonduri cu care să se afirme în lume (am înțeles că Hagi a susținut-o financiar la început), Simona Halep a trecut printr-o operație de micșorare a sânilor pentru a fi mai performantă pe teren, Simona Halep își plătește antrenorul, maseurul, nutriționistul, dar cumva oamenii consideră că datorează ceva României.

Un sportiv român de la judo se plângea că nu are cu cine să se antreneze în țară. Cum să aibă, cine ar alege această carieră fără bani? Corina Căprioriu, care ne-a reprezentat la judo, spunea că a plecat de acasă de la 12 ani și a trăit numai prin cantonamente, departe de familie, pentru acest sport, iar acum lumea îi reproșează că n-a adus medalie. Oameni care devin nervoși când li se reproșează că n-au spălat bine vasele au tupeul să-i reproșeze unui sportiv care a sacrificat o viață normală că nu s-a dovedit și cel mai bun din lume.

Până când meseria de sportiv nu va fi una complet normală, bine plătită și apreciată, nu putem cere nimic.

În concluzie, avem nevoie de un sistem care să atragă copiii spre sport, dându-le ocazia să descopere plăcerea și eventualul talent pentru așa ceva, apoi avem nevoie să susținem acești oameni talentați, să-i antrenăm, să-i plătim, să le dăm toate cele necesare și abia după aceea putem spera la niște rezultate. Posibil să nu vină aceste rezultate, că și alte țări fac aceleași investiții în sportivii lor și departajarea se face la miime de secundă, dar abia după ce le oferim sportivilor noștri toate acestea te poți declara dezamăgit de rezultatele lor.

Cred că ar trebui să ne vedem și lungul nasului. Se dau trei medalii pentru cei mai buni trei oameni din lume și asta se întâmplă o dată la 4 ani! Rezonabil vorbind, e mică șansa să câștigăm tocmai noi. Faptul că ne doream asta fără să pregătim deloc terenul și apoi ne mirăm de rezultate este de neînțeles pentru mine.

Este ca și cum eu aș încerca acum să particip la proba de sărituri cu calul și toată țara mi-ar reproșa că n-am luat medalie, deși eu nu m-am urcat în viața mea pe un cal.

În loc să înțeleagă aceste principii despre sport, oamenii se agață de câteva vorbe ce nu mai au valoare foarte mare în societatea modernă.

“Contează talentul”. Da, corect, sunt câteva sporturi unde 50% contează talentul, precum fotbalul. Bagi 11 oameni talentați în echipă și gata, câștigi tot, pe modelul Islanda la Euro 2016. Chestia asta ține de prea puține ori și, în plus, contează la fel de mult și antrenamentele. Cred că România a dovedit asta în meciul cu Elveția, când ai noștri au căzut de oboseală prin minutul 60.

În aproape orice sport, însă, contează mai degrabă antrenamentele, antrenorul, mentalitatea și dotările. Uitați-vă la ciclism, unde profanii ar putea crede că e important să dai rapid la pedale, câte strategii se fac și cât de importantă este coordonarea cu echipa. Box, tenis, înot, tras cu pistolul, patinaj viteză – toate sporturile includ o parte de strategie și planificare, unde contează mult antrenorul și regimul pe care acesta ți-l impune.

“Avem o tradiție de respectat în acel sport”. Știți ce înseamnă tradiție? Că țara iubește acel sport și rezultatele anterioare au dus la construirea de săli pentru acel sport, copiii sunt încurajați în acea direcție, există concursuri locale, există antrenori și tot ce mai e nevoie.

De exemplu finlandezii au o tradiție cu mersul la saună, motiv pentru care orice bloc sau casă are saună proprie. Americanii au o tradiție cu fotbalul american, motiv pentru care toți copiii primesc cadou o minge și o aruncă de la unul la altul, există stadioane uriașe în orice oraș, publicitatea în acel sport ajunge la miliarde și Super Bowl a devenit un meci extrem de important.

Unii spun tradiție. Eu văd doar investiții periodice ce au produs o specializare în acel domeniu. Tradiție nu inseamnă că te-a invățat mă-ta acasă să faci goblenuri sau ii sau vase de lut, nu când vorbim de sport.

“Alte țări mult mai mici decât noi iau mult mai multe medalii”. Așa, și? Uitați-vă la India, cu 1,3 miliarde de locuitori, care a luat o medalie de bronz și una de argint. De ce? Pentru că nu investesc în sport. Și doar pentru că alte țări sunt mici nu înseamnă că nu investesc în sport.

Să o luăm altfel. Norvegia și Austria sunt țări mici, dar credeți că rezultatele lor excelente de la olimpiadele de iarnă se datorează unui simț al datoriei sau faptului că au la dispoziție pârtii, trambuline, boburi, piste de biatlon șamd?

“Dar înainte totuși aveam rezultate, acum de ce nu mai avem?! Ce s-a întâmplat?” Simplu, s-a schimbat societatea. Oamenii au alte preocupări, au dat de Facebook, de mers la mare în weekend, de muncă peste program, de stat în trafic, de jocuri pe calculator, de sex. Toate acesta au dus ca treptat interesul pentru sport să se diminueze și nu poate fi recrescut decât băgând sportul în fața oamenilor. Ne întoarcem cu discuția la educație, investiții și posibilități.

Uitați un domeniu în care interesul pentru sport a crescut mult datorită unor acțiuni private sau de stat în domeniu: alergatul. Băi nene, mie deja mi-e rușine că nu pot alerga nici cât o găină în timp ce mi-e plin timeline-ul de oameni care aleargă 5 km la micul dejun și se antrenează pentru semi-maraton prin oraș. Urmăresc o domnișoară care în vreo 3-4 ani a ajuns să concureze la concursuri de alergat pe trasee montane, că pe plan drept deja îi era prea simplu.

Cum a crescut interesul pentru acest sport? Păi prin organizarea de crosuri și maratonuri de mai multe ori pe an. Oamenii aleargă prin parc, se interesează de echipamente, participă la crosuri, se murdăresc de vopsea la Color Run șamd. Poate dintre copiii ce cresc în acest mediu vor apărea următoarele Gabi Szabo sau Constantina Diță-Tomescu, dar după ce apar trebuie și sprijinite cu fonduri, că poate nu au de acasă.

La fotbal trăim de ani mulți din amintiri, reproșându-le jucătorilor că nu obțin performanțe precum “generația de aur 1994”, dar ignorăm faptul că fotbalul românesc e condus de mafioți, unde cluburile campioane dintr-un an falimentează în următorul. Ce contează, să fie periodic un Steaua – Dinamo, să poți înjura pe cineva și să-și dea ăia la gioale pe teren, plus că-i un motiv bun de a vedea prin GSP ce țâțe țin cu fiecare echipă!

Același lucru se întâmplă și la sporturile olimpice, trăim din amintirea unor rezultate bune și solicităm unele similare, deși nu ia nimeni vreo măsură pentru a adapta sportul românesc la societatea actuală. E ușor să ceri și, culmea, să dai vina pe sportivi când nu primești, de parcă ar fi vinovați.

    21 comentarii

  1. Ai dreptate! Nu sportivii sunt cei care au dezamagit la Rio.
    Unii dintre ei au reusit chiar performante remarcabile in niste conditii care nu incurajau astfel de performante.
    Avem nevoie de sport de masa de unde sa se evidentieze talente care sa mearga mai tarziu spre performanta. Eu stiu mai bine situatia din gimnastica, dar se aplica si in alte sporturi.
    Cata vreme nu o sa avem parinti care sa duca fetite la 5-6 ani nu pentru a face sport de performanta, ci pentru a se dezvolta armonios, sa ajunga la gimnastica sute de fetite care sa faca sport de placere, din care ulterior, la 9-10 ani, sa fie selectate cele care pot face performanta, nu avem sanse.
    Practic, fiecare copil ar trebui sa mearga spre un sport doar pentru a se dezvolta si a castiga placerea de a face miscare (cum e prin alte tari) si abia mai tarziu din toti acestia sa mearga spre performanta cine are calitatile necesare si sa ramana la amatori restul.
    Pentru asta insa ai nevoie de infrastructura, de antrenori si de o conducere a sportului cu viziune, care sa puna acum bazele pentru Olimpiada de peste 8 si chiar cea de peste 12 ani. Dar in ce domeniu reusim noi sa avem o viziune pe termen atat de lung?

      (Citează)

    • Dupa toate articolele aparute prin presa si dupa dezvaluirile unor foste gimnaste despre tratamentele draconice la care erau supuse la antrenamente si prin cantonamente, mi-e greu sa cred ca mai exista parinti care si-ar indruma/incuraja copilul sa faca gimnastica sau orice alt sport de performanta. Sacrificiile sunt mult prea mari. Cei care au ajuns sa faca performanta in sport si-au sacrificat copilaria la propriu. Si pentru ce? Pentru cativa ani de glorie? Iar din miile de copii care practica la modul serios un sport, cati dintre ei reusesc sa faca performana? Prea putini. Sunt alesi cei mai buni dintre cei buni. Iar cu restul ce se intampla?

        (Citează)

    • gigi: Cei care au ajuns sa faca performanta in sport si-au sacrificat copilaria la propriu. Si pentru ce? Pentru cativa ani de glorie?

      Cred că oamenii fac sport pentru că le place, iar dacă-l fac suficient de bine ajung la performanță și glorie. Nu pleacă nimeni cu ideea de glorie în cap.

      Dar de asta zic că trebuie și plătiți. Dacă ne așteptăm să fie o meserie full-time, cu rezultate bune, e nevoie de salariu full time și bun.

        (Citează)

  2. Cate din tarile care au luat medalii la Olimpiada au ca ministru al sporturilor un general (incompetent)?

      (Citează)

  3. Voi ce care va dati cu parerea ati facut orele de sport sau ati avut scutiri?
    Da, sunt mai batran decat voi, am 56 de ani si am prins din plin fenomenul sportiv Daciada, care era sportul pentru mase, pentru cei obisnuiti.
    Aceasta era baza de selectie pentru viitorii sportivi de performanta. Reconosc, la vremea respectiva se facea misto de Daciada.
    Iata ca au trebuit sa treaca 25 de ani de cand Daciada si-a dat obstescul sfarsit fiind hulita ca ceva ce amintea de comunism.
    Azi ce competitii sportive mai exista pentru elevi sa zicem V-VIII sau liceu unde sa vina un antrenor sau mai multi si sa descopere un talent?
    Intrebati-va parintii sau cunostinte de varsta mea despre Daciada sa vedeti v-am mintit ori ba?

      (Citează)

  4. Cred ca e normal sa existe un gust amar, pe zicala “ce-am fost si ce-am ajuns”.

      (Citează)

  5. Excelent articol. Era cazul unui sportiv de la lupte care lucreaza in constructii in Germania si se antreneaza cu sotia. Trist, si tot respectul pentru munca lor. Volumul de munca depus poate justifica (mai ales pentru ei) egoismele de tip Ponor/Larisa Iordache.
    Pe de alta parte, am citit de cazuri de sportivi din USofA care au facut chete la prieteni pentru bani de bilet de avion spre Rio, deci nici la ei nu e totul roz.

      (Citează)

  6. Am citit că echipa GB, clasată a doua ca număr de medalii după SUA, se finanţeaza dintr-o taxă pe jocurile de noroc (ăla national lottery).
    Poate am putea şi noi să le urmăm exemplul cumva…eventual din profitul BNR?
    Apropo, cine a cîstigat licitația aia de 1 milion de euro pentru 5 masini de lux pentru dosurile mai-marilor BNR? (Wink, wink)

      (Citează)

    • BNR are profit?

      Nu știu dacă s-a alocat încă, de obicei sunt vreo 60 de zile până se află câștigătorul unei licitații.

      Loteria varsă mulți bani la buget, dar bugetul nu-i suficient nici pentru situația actuală a țării, darămite pentru îmbunătățit alte aspecte.

        (Citează)

    • BNR are profit mare si plateste 80% impozit pe el, ca nu poate da dividende.

        (Citează)

  7. La baschet sa zicem ca e mai usor, poti sa arunci la cos prin parcurile din Bucuresti, dar un batting cage am cautat cateva luni si cel mai apropiat pe care l-am gasit a fost in Budapesta.

      (Citează)

  8. “Numiți-mi un loc din București unde, dacă ai chef acum să arunci o minge de baschet la un coș, poți intra să faci asta. Decathlon nu se pune.”
    Ai unde: Studentesc. Si mai toate parcurile au terenuri de basket.
    Dar in rest pentru alte sporturi nu prea ai unde gratis.
    O alta mare problema mai e ca nu sunt si intretinute. In parcuri au fost instalate acum 5 ani ‘terenurile’ acelea, dar nici macar o vopsea nu s-a mai dat pe garduri.

      (Citează)

    • Da, trebuia să fi zis din țară, că dacă raportăm totul la București ne facem o impresie greșită. 85% dintre români nu locuiesc aici.

        (Citează)

    • Da, asta e adevarat, caci in afara Bucurestiului deabia gasesti un loc in care poti juca ceva, orice.

        (Citează)

  9. tb sa ne mandrim cu ei !

      (Citează)

  10. Situația atleților nu e chiar așa de roz nici în SUA, mai ales în sporturi mai puțin populare – (Even USOC officials concede that, with the exceptions of the handful of megastars such as Michael Phelps and Ryan Lochte who rake in big endorsement money and those who play sports with lucrative professional leagues, most U.S. Olympic athletes cannot earn enough from their sports to make a living. https://www.washingtonpost.com/sports/olympics/olympic-executives-cash-in-on-a-movement-that-keeps-athletes-poor/2016/07/30/ed18c206-5346-11e6-88eb-7dda4e2f2aec_story.html ).
    Doar că, într-adevăr, dacă vrei acolo să te apuci de un sport, ai unde să faci acest lucru și, prin urmare, sunt mai multe șanse să ajungi în vârf. La noi, în sport, ca și în viață, există mai degrabă soluții individuale.

      (Citează)

  11. nwradu:
    Există și acum concursuri județene, dar se duc prea puțini la ele tocmai pentru că nu sunt motivați să o facă.

    Vreau sa completez un lucru despre care nu se prea vorbeste in legatura cu sportul.
    Imi amintesc si acum, cand eram prin a V a si am inceput baschetul, ce ne spunea antrenorul: “jocurile sportive mai ales, te invata sa pierzi, sa accepti infrangerea fara a face o tragedie din asta”
    Vi se pare ca adolescentii de azi stiu sa piarda ? (in viata de zi cu zi)

      (Citează)

  12. Talentul este absolut necesar ca sa ajungi la nivel de podium la olimpiada in orice sport. Poti tu sa iti duci copilul la cei mai buni antrenori din ce sport vrei tu, s-ar putea sa ajunga sportiv de performanță dar fara talent nu o sa ia ever vreo medalie la olimpiada. Voi astia care nu ati facut sport habar nu aveti ce inseamna, si din fata televizorului pare ca daca bagi un an antrenamente pui ceva presiune pe bolt sau phelps.

      (Citează)

  13. “Gabriel Sincraian, medaliat cu bronz la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, a fost prins dopat si i se va retrage medalia obtinuta la haltere, categoria 85 de kilograme, anunta TVR.” hn.ro

    *amr 4 medalii

      (Citează)

    Alătură-te discuției, spune-ți părerea:

    Your email address will not be published. Required fields are marked *

    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici, și fără mesaje doar de dragul URL-spam-ului. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt binevenite. Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea.

sus