un blog de Radu Dumitru

asus s5507

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

asus s5507

Cum ai investi 5000 de euro?

26 May 2016  ·

GÂNDURI  ·

49 comentarii

Să presupunem că aveți 5000 sau 10.000 de euro și nu vreți să-i cheltuiți, ci să-i puneți deoparte pentru economie sau investiție. Ce faceți cu ei?

Îi puneți la bancă? Dacă da, la care? Ce bancă vă inspiră cea mai mare încredere că, în caz de vreo nouă criză economică, supraviețuiește cu siguranță și deci nu trebuie să vă temeți pentru banii voștri? Dar cea mai bună dobândă?

Dacă nu-i puneți la bancă, unde îi investiți? Pe bursă? Am vorbit cândva cu un broker și-mi spunea că trebuie să bagi o sumă mai mare, vreo 5.000 de euro (de unde și suma de la început), ca să obții un profit cu care chiar să poți face ceva.

Dincolo de bursă? Fonduri de investiții și ce altceva mai este? Sau poate că aveți o idee de afacere sau ați investi în afacerea cuiva?

Pensie privată?

Serios, ce-ați face ca să creșteți o astfel de sumă? Răspundeți mai jos, în comentarii.

Iată două articole interesante pe această idee:

Aceeași întrebare și pentru 100.000 de euro. Eu probabil că aș cumpăra un apartament într-un bloc nou și l-aș închiria. De imobiliare va fi mereu nevoie, plus că la nevoie îl poți vinde destul de rapid.

asus s5507

    49 comentarii

  1. Salut.cu 10000 nu prea cumperi apartament…dar ca ideea e buna..
    Si de unde atata avere?castig la loto?macar de nu aveam rata la casa..

      (Citează)

  2. Arata-mi si mie apartamentul de 10.000 euro … (in banii astia de abia cumperi mobila si electrocasnice)….eu de 10k mi-as cumpără un Prius la SH si m-as face sofer la Uber

      (Citează)

    • N-aș putea să-ți arăt apartamentul, de asta am scris în articol că aș cumpăra unul dacă aș avea 100.000 de euro.

        (Citează)

    • ca o paranteză la discuție. unde am cumpărat apartament (insolvențe/falimente etc) am plătit 70.000 de euro. Atât eu cât și încă 4 prieteni. Unul dintre ei a fost relocat pe timiș/arad/oradea/budapesta și a trebuit să închirieze apartamentul. L-a închiriat cu 800 de euro (bani care îi rămân în mână). Asta poate fi considerată o afacere. (în caz de revânzare, peste n ani sigur va scoate mult mai mulți bani pentru că vecinii au plătit aproape 300.000 de euro pe apartament). Aceste situații sunt foarte foarte rare.

      Aveam o discuție cu alți părinți care ziceau că încearcă să le cumpere apartamente la copii ca să aibă. Eu dacă aș avea 20.000-30.000 de euro i-aș investi într-o facultate în străinătate pentru copil pentru că i-ar aduce mult mai multe satisfacții (implicit financiare) decât un apartament.

        (Citează)

  3. Poate pe termen lung, aur.

      (Citează)

  4. Depinde foarte mult de apetitul tau pentru risc.
    Pentru high return ai putea investi pe bursa in derivate (cfd, futures, chiar forex), dar ai sanse destul de mari sa-i pierzi pe toti daca nu esti atent. In plus va trebui sa dedici mult timp pentru studiu/analiza/tranzactionare – mai mult decat ar merita (sa zicem ca reusesti sa scoti 20% pe an tranzactionand 2-3h/zi, asta ar insemna 1000EUR / an la > 500h lucrate, 2E/ora).

    Daca nu vrei sa-ti bati capul si te multumesti cu un castig mic cel mai bine ar fi sa-i bagi intr-un fond the investitii (recomand obligatiuni). Uita-te la randamentul pe ultimii ani si fi foarte atent la comisioane (de adeziune si de retragere) pentru ca iti mananca mult din bani. Eu am investit o suma mai mica in BT Obligatiuni (pentru ca are comision 0 si crestere in medie de 3% pe an) si Erste AM Obligatiuni si Mixt (pentru ca aveau randament bun in trecut – dar nu mai au acum…).

      (Citează)

  5. Radule apartamentul tau de 100000 de euro ar avea un randament de 5%, ai castiga doar daca nimeresti zona si peste ani creste mult zona si se scumpeste, legat de vanzare trebuie sa te contrazic e destul de greu de vandut si dureaza ceva timp.
    Parerea mea daca ai 5000 de euro investeste in dezvoltarea ta personala, cursuri de marketing, vanzari, internet marketing, ceva legat de ce te pasioneaza : fotografie, gatit,croitorie, grafic designer….. de cele mai multe ori acei bani se vor dubla foarte usor.
    Poti investi la bursa, poti invata cum sa faci si nu ai nevoie de broker, sunt destule persoane care au pariat acum 40 de ani pe companii mari echivalentul a 1-3,000 de dolari si acum acele actiuni valoreaza peste 1 milion de dolari.
    Ideea sa nu aveti toata ouale intr-un singur cos.
    Poti baga 1000 sa creezi o aplicatie/joc si restul in promovare, sa scrii o carte de poesti pt copii, carte de desenat, te se inscrii ca freelancer pe upwork,fiverr, sa faci un curs in care ii inveti pe altii.

      (Citează)

  6. Magazin outlet. Ii dublezi destul de usor. Cedez astfel de marfa pt ca efectiv nu mai am timp sa ma ocup. In rest, cu 5000-10000 de euro as cumpara terenuri agricole. 5000 de euro la capitolul imobiliare(apartament) se duc doar pe comisioane. Plus ca trebuie si mobila si altele iar lichiditatea apartamentelor nu este cea despre care se vorbește

      (Citează)

  7. Dap. Apartamentul e cea mai buna investitie, mai ales acum: https://www.nwradu.ro/2008/05/manac-si-chiria/

      (Citează)

  8. o suta de mii de euroi? cum adica…sa investesc banii de buzunar?

      (Citează)

  9. 5.000 euro -> container cu o marfa personalizata china.

    100.000 -> terenuri agro.

      (Citează)

  10. 5 000 agricultura
    10 000 agricultura
    100 000 agricultura

      (Citează)

    • În ce anume, mai exact? Adică ce faci cu 5k sau cu 100k în domeniu?

        (Citează)

    • Haide man, sunt o gramada de chestii care pot genera bani. Nu te gandi neaparat la agricultura clasica cu grau si porumb. Desi la 100k poti sa faci bani frumosi si din astea.
      CU 5k iti permit sa pui baza pentru ceea ce vrei sa faci si sa testezi. Nu o sa obtii castiguri colosale instant, dar cu munca sustinuta si reinvestit castigul, cam in 10 ani iti permiti sa traiesti mai mult decat decent din asta.

        (Citează)

  11. Gasesti un antreprenor roman care chiar face valoare adaugata si ajutandu-l sa se dezvolte iti dublezi banii in cativa ani.

      (Citează)

  12. pentru economie/ investitie in romania acum cel mai bun pare un fond de investitii cu risc scazut (obligatiuni si piata monetara).

    nu sunt multe optiuni, oricum, chiar daca esti dispus sa iti iei un risc mai mare: bursa de la noi e o gluma, bursele externe sunt umflate cu pompa si cum suma e mica, trebuie sa alegi o anumita companie si e f greu sa decizi care.

    derivatele si forex sunt pur si simplu case de pariuri, deci daca pariuri vrei sa faci, poti sa-i bagi si in pariuri sportive sau sa te duci la casino, e cam acelasi lucru.

      (Citează)

    • acum, ce sa faci cu 100 de mii. zau ca nu stiu.
      poti sa iei un apartament ca sa-l inchiriezi dar eu as mai astepta sa vad daca intr-adevar scad preturile dupa introducerea legii darii in plata.

      apoi faci un calcul simplu: iei chiria anuala, scazi din ea cheltuielile anuale cu intretinerea apartamentului si rezultatul il imparti la un randament pe care vrei sa-l obtii – acela este pretul teoretic corect pentru apartament.

      de exemplu daca chiria e 300 pe luna, randamentul pe care vrei sa-l obtii este undeva la 5%, asta inseamna ca ar trebui sa platesti pe apartament mai mult de (300*12)/5%=72000

      sigur, randamentul ala trebuie corelat cu ce ai putea obtine din dobanzi pe piata, ca daca dobanda e 10%, pierzi bani.
      acum dobanda e 1% si castigi bani, dar calculul asta e facut in perpetuitate, deci trebuie sa iei in considerare un randament pe urmatorii 30-40 de ani, deci 5% pare chiar mic, mai degraba as lua 10% si-mi rezulta un pret de 32000

      o chirie de 300 e cam pentru un apartament de 2 camere, deci cand preturile lor se vor apropia de 40,000 de euro, ai putea sa cumperi.
      70 de mii e cam mult.

      problema insa cu apartamentele la noi este ca blocurile sunt deja vechi, marea majoritate.

      daca cumperi acum un apartament inntr-un bloc comunist din anii 80-90, el are deja vreo 30 de ani;
      peste alti 30 de ani va avea 60 de ani si va fi candidat la daramare, ca durata de viata a unei cladiri este 50 de ani.

      deci ar fi bine sa cumperi un apartament intr-un bloc nou, ceea ce face pretul de 70.000 mai realist.

      si-n rest: location, location, location.

        (Citează)

    • Robo: o chirie de 300 e cam pentru un apartament de 2 camere, deci cand preturile lor se vor apropia de 40,000 de euro, ai putea sa cumperi.

      Am cumpărat recent un apartament cu 67k, îl închiriem cu 500 euro/lună. Bloc nou, mobilat cu gust și nu cele mai ieftine produse, aspect plăcut, zona bună. Se poate.

      Cu 100k probabil aș lua unul de 3 camere și l-aș închiria cu 650 euro sau mai mult. Nu intru în calculele de randament, dar în 20 de ani ar produce 156.000 euro, considerând că păstrăm suma constantă, iar după cei 20 de ani sunt, în continuare, proprietarul unui apartament.

        (Citează)

  13. corectie:

    “de exemplu daca chiria e 300 pe luna, randamentul pe care vrei sa-l obtii este undeva la 5%, asta inseamna ca ar trebui sa NU platesti pe apartament mai mult de (300*12)/5%=72000”
    72 e suma maxima

      (Citează)

  14. daca cumperi acum un apartament inntr-un bloc comunist din anii 80-90, el are deja vreo 30 de ani;
    peste alti 30 de ani va avea 60 de ani si va fi candidat la daramare, ca durata de viata a unei cladiri este 50 de ani.

    Majoritatea cladirilor din centrul Bucurestiului au in jur de 80 de ani si nu le demoleaza nimeni. Casele alea de pe strazi cu nume de capitale al caror pret porneste de la milion, au si ele 70 de ani si nu cred ca le darama cineva. Ca din punct de vedere contabil, o cladire se amortizeaza in 50 de ani nu are nicio relevanta.

    Cu exceptia Germaniei de Est unde au cam fost abandonate, in toate tarile fost comuniste, piata imobiliara activeaza majoritar pe blocurile astea, deci le prevad o viata lunga. Pana cand piata imobilelor noi nu vine cu alternative viabile, nimic nu se schimba. Fiindca acum avem pentru 100k clasicul 4 camere central/semicentral in bloc comunist vs 4 camere imobil in porumb vs o garsoniera meschina de 25 mp in imobil nou central. Sau “vila” la Cuca Macaii.

      (Citează)

    • Anul trecut am cumpărat un apartament nou tocmai din acest motiv, ca peste 30 de ani să mai valoreze ceva.

      Cele produse în perioada comunistă sunt mici, nu-și păstrează bine valoarea. După un cutremur mare vor ajunge cum sunt acum cele construite înainte de 77, cu valoare mult mai mică.

        (Citează)

    • Detin un apartament de 3 camera in Vatra Luminoasa, construit in 1956. 3 camera, 89mp utili. Este cotat la 1000 Euro MP. CUlmea, este apartament “communist” dar cu buncar la subsol si pereti grosi de 40 cm. Nu exista crapaturi pe nicaieri…
      Deci.. sa NU generalizam.

      Ce faci cu 5-10.000 Euro? haha, e ceva foarte simplu dupa parerea mea : Cresti ciuperci / legume / stupi de albine. Ai pana in 40 de ani? te muti la “tara” si mai iei in jur de 50k de la UE in anumite conditii deloc grele :)

        (Citează)

  15. in primul rand, toate depozitele pana in 100k la toate bancile sunt garantate de stat. banca poate sa dea faliment, tu nu pierzi banii.

    5000 E, n-ai in ce cacat sa-i investesti sa faca alti bani. pur si simplu is prea putini. te duci si vezi lumea de ei, iesi mai castigat :)

    100k, probabil terenuri. Pamantul e limitat si nu se mai fabrica. N-are cum sa se ieftineasca, Mai ales cel agricol.

      (Citează)

    • add: 5000 E, n-ai in ce cacat sa-i investesti sa faca alti bani. pur si simplu is prea putini. te duci si vezi lumea de ei, iesi mai castigat :)

      Mai e o chestie pe care am uitat să o pun în articol, dar o zice într-un link: în loc de investiție, poți să pui deoparte o sumă de bani, vreo 6 luni de cheltuieli curente, pentru zile negre. Concedieri, probleme de sănătate etc.

      Sigur că poți vedea lumea, dar acum ziceam ca să-ți și rămână ceva concret.

        (Citează)

  16. @rumbu

    hai sa lasam la o parte centrul si zonele rezidentiale de lux, ca acolo valoarea cladirii este data de amplasament.

    intrebarea este daca tu astazi ti-ai cumpara un apartament construit in anii ’60 in militari de exemplu sau in drumul taberei sau in alt cartier din asta de blocuri.

    probabil ca blocurile nu o sa se darame, dar pretul lor va scadea accelerat dupa 50-60 de ani.

    adica, tu cumperi acum un apartament intr-un bloc de 30 ani si il tii pentru inchiriere inca vreo 20 si dupa aia vrei sa-l vinzi.

    ala care ar putea sa-l cumpere il va cumpara oare gandindu-se ca va trebui sa locuiasca si el vre0 20-30 de ani intr-un bloc care are deja 50-60?

    eu zic ca fie nu va cumpara, fie va cumpara dar la un pret mai mic exact din cauza ca blocul e vechi.

      (Citează)

    • Eu n-aș cumpăra. Experiența a arătat că un apartament nou se închiriază cu mai mulți bani și recuperezi mai rapid investiția, plus că peste 30 de ani încă va fi decent pe piață.

        (Citează)

    • Bloc comunist inseamna multe – de la caminele de nefamilisti, trecand prin cutiile de chibrituri din Balta Alba si pana la apartamentele de 5 camere din Baneasa sau pana la alea cu scara interioara de langa Casa Poporului).

      Eu nu vorbesc de cartierele dormitor, in vreo 50 de ani probabil astea vor fi abandonate sau achizitionate en-gros de dezvoltatori pentru demolare/reconditionare. Totul depinde de cresterea nivelului de trai in Bucuresti.

      O gramada de blocuri comuniste sunt insa in inelul semicentral – Titulescu – Stefan cel Mare – Timpuri noi – Tineretului – Cotroceni – eu la astea le prevad viata lunga din lipsa unei alternative. Mai o reabilitare, mai o reconsolidare, o vopsea, coafura rezista.

      E interesat de studiat evolutia in cazul Panelak (asa le zic cehii la blocurile comuniste) – vedeti pe Wikipedia. Diferenta este ca la noi Ceausescu a pus ororile astea de apartamente in buricul targului.

        (Citează)

  17. Lectii de facut METH sau imprumut pentru luat apartament si dat la inchiriat.

      (Citează)

  18. 5.000 de euro la bursă
    100.000 de euro – cumpărat 2 apartamente si băgat în chirie

      (Citează)

  19. 5.000, 50.000 sau 200.000 … biciclete, motociclete, schiuri, clapari, piese pentru ele si alte articole sportive.

    Am cheltuit vreo 2000 de euro anul asta pe asa ceva insa la magazine din US/UK/DE pentru ca in RO fie nu se gaseau produsele, fie aveau preturi exorbitante la acelasi termen de livrare de 2 saptamani.

    E o misiune grea (daca nu imposibila) sa incepi cu 5.000 dar daca timpul iti permite, de ce nu?

      (Citează)

  20. nwradu: Am cumpărat recent un apartament cu 67k, îl închiriem cu 500 euro/lună. Bloc nou, mobilat cu gust și nu cele mai ieftine produse, aspect plăcut, zona bună. Se poate.

    pai pare o afacere foarte buna daca obtii un randament de 8% – 9% – este mult mai mare decat orice plasament monetar (bine si lichiditatea e mult mai mica, adica daca ai nevoie imediata de bani nu e ca la depozit).

    poti sa-mi spui in ce zona si cate camere are apartamentul?
    merci

      (Citează)

  21. O mica observatie: asta cu datul in chirie e un miraj, daca faci un calcul realist cu zugravit o data la 5 ani, schimbat electrocasnicele la 4-7 ani, schimbat mobila la 10 ani, impozite, cheltuieli comune, etc nu ramai cu cine stie ce.

    Da, faci ceva bani cu munca aproape deloc, dar daca te prinde criza financiara cu el pe mana, ouch! Am prieteni ce au cumparat 3 camere cu 140k si acum nici 80 nu cred ca iau pe el.

      (Citează)

  22. 100 de mii de euro neapărat în apartament, dar iei doua lejer (nu cred ca trebuie sa fie București, ex Brasov).

    Nu știu dacă ieși pe plus dar e un bun care îți rămâne.

    Pentru 5k îmi place o idee de mai sus cu “investește în tine”.

      (Citează)

  23. Imobiliarele sunt investii pe plan lung. Si cum zicea cineva mai sus, conteaza mult evolutia pietei si locatia.
    E destul de mult frecus deoarece piata este haotica si legislatia pe masura. Un chirias nesimtit iti poate da multa bataie de cap si provoca multe pagube care au efect asupra randamentului. Pe termen lung, aceste costuri accidentale sunt asimilate.
    E mult mai realist ca lucrurile sa fie vazute ca ‘mentinere’ a valorii – cei ~5% acopera devalorizarea pietei astfel ca la final sa ai o suma echivalenta in bani. Sa faci profit este o raritate si implica riscuri consistente (sau smen).

      (Citează)

  24. 5000 de euro e o suma prea mica pentru ca sa merite sa ii bagi in banca. Banca – ma refer la depozitele garantate de stat. La investitii prin banca, alea negarantate de stat, este un moment iar foarte nefericit.

    In principiu, la sume mici banca nu e la ora actuala o solutie de investire.

    doar de depozit, ca nah, sa nu ii tii in casa.

      (Citează)

  25. Poti sa investesti 100k euro intr-un hostel

      (Citează)

  26. Floo: schimbat electrocasnicele la 4-7 ani, schimbat mobila la 10 ani, impozite

    :))

    Tu nu stai cu chirie, nu? Eu merg cu masina mea de spalat si frigider din chirie in chirie ca sa nu folosesc orice cazatura uitata de proprietari pe acolo.

      (Citează)

  27. Cu 5-10k euro poti sa-ti faci un magazin online decentel, daca si numai daca, te si pricepi cat de cat si nu mergi la prima agentie full service care iti ia 10k euro pt un WP cu woocommerce pe el. Incepi dropship, periodic faci stocuri la marfa vandabila, investesti totul in marketing, cauti solutii de marketing cu ROI mare, etc. Daca nu te pricepi si ai lucrat la corporatie toata viata, bugetul creste la 20k. Pur si simplu trebuie sa cheltui 10k, sa faci toate greselile clasice ale magazinelor online mici.

    Cu 100k cabinet stomatologic cu 2 scaune intr-un apartament de 2 camere la parter ->60-70k imobil + 20k investitii + 10k martketing/cash flow

      (Citează)

  28. Salut,
    Cu 5000 eur as investi in carti de colectie. https://www.taschen.com/pages/en/collectors_editions/all.htm?crt_page=1

    Investesti si in tine si le si creste valoarea in timp.

    Cu 100k, 50k as cumpara teren, 50k as planta vie si as produce vin.

      (Citează)

  29. Cu 100k EUR cumperi ~130-140 de iPhone 7 si le vinzi pe olx dupa lansarea oficiala.

      (Citează)

  30. 10k investesc intr-o sexboata state of the art, care vorbeste (putin) si plm, scap de nevasta . Economie majora, ROI fantastic.
    100k – zece sexboate , 9 le scot la produs . Beat this !
    trololol

      (Citează)

  31. Prieten de familie pe la 55 de ani asa, si-a cumparat in Brasov 2 garsoniere noi intr-un complex rezidential ( parca Avantgarden ). Complexul e foarte frumos iar dezvoltattorul chiar se ocupa .

    Pretul a fost de 30,000 euro per garsoniera. La inceput le-a dat in chirie cu 200 de euro pe luna. Acum cateva luni pe 2 le-a pus pe Airbnb si deja scoate in jur de 400 de euro pe luna.

    Avantajul lui este ca sta in Brasov.

      (Citează)

  32. nwradu: Am cumpărat recent un apartament cu 67k, îl închiriem cu 500 euro/lună. Bloc nou, mobilat cu gust și nu cele mai ieftine produse, aspect plăcut, zona bună. Se poate.

    Cu 100k probabil aș lua unul de 3 camere și l-aș închiria cu 650 euro sau mai mult. Nu intru în calculele de randament, dar în 20 de ani ar produce 156.000 euro, considerând că păstrăm suma constantă, iar după cei 20 de ani sunt, în continuare, proprietarul unui apartament.

    Salut, in ce zona e apartamentul? Merci :).

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus