un blog de Radu Dumitru

Canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru și youtube.com/NwraduBlog ••• Știri despre Ucraina

România arată tot mai mult ca un vapor ruginit și pe cale de scufundare

8 Oct 2015  ·

GÂNDURI  ·

18 comentarii

Mă sperie nivelul de corupție la cel mai înalt nivel pe care îl atinge clasa politică din România. M-am uitat ieri la știri 10 minute și a fost suficient ca să mă sperii.

Senatorii au aprobat acordarea de pensii speciale pentru parlamentari. Vor primi între 1500 și 4400 de lei toți parlamentarii care au fost măcar un an, deci nu un mandat întreg, ci doar un an întreg, în Camera Deputaților sau în Senat.

Motivarea este că în timpul mandatului pierd legătura cu meseria lor de bază și la întoarcere le va fi greu să se readapteze. Unei mame care stă acasă cu copilul, după naștere, nu i-ar da aceste beneficii, deși situația este practic identică.

Pensiile acestea nu se dau parlamentarilor condamnați definitiv pentru corupție… dar numai dacă faptele de corupție au fost săvârșite în timpul mandatului. Dacă au fost săvârșite înainte sau după, e ok. De exemplu Sebastian Ghiță probabil că va lua o astfel de pensie, că-i cercetat pentru lucruri făcute înainte de a deveni deputat.

Respectiva pensie este ca supliment la cea pe care oricum ar fi câștigat-o parlamentarii, iar în anii petrecuți în Parlament au salariu mare, diurnă, mașină, stau la hotel de lux, li se plătesc deplasări și, trecând în zona gri, se găsesc într-o situație bună pentru a se îmbogăți prin alte metode.

Apoi, zilele trecute Senatul nu s-a putut reuni pentru ședință, nu a existat cvorum. Aleșii au chiulit din nou. E un fenomen uzual acesta, iar legile stau nediscutate și amânate cu anii (nu că ar mai fi vreo lege utilă), deși salarii curg, iar acum și pensiile speciale.

Zilele trecute apăruse un nou proiect de modificare a Codului Penal. Se dorea ca la apel un tribunal să nu poată da o pedeapsă mai mare decât cea dată inițial. Cu alte cuvinte acum e suficient să ungi un judecător mărunt, de la primul tribunal unde se judecă ceva, pentru a-ți da o pedeapsă mică și alte instanțe n-ar mai fi putut modifica asta. În aceeași știre, Laura Codruța Kovesi a declarat că lunar apar noi propuneri de modificare a Codului Penal, aproape toate încercând să limiteze puterile justiției, nu invers cum ar fi normal.

Parlamentarii sunt plătiți regește, dar nu merg la muncă, iar când merg o fac pentru a-și vota pensii speciale. O fac cu o nesimțire ieșită din comun, în ședințe cu ușile închise, evitând cu tupeu reporterii care vor să-i întrebe cum justifică acțiunile lor, de ce au chiulit și de ce vor și mai mulți bani în schimbul unei munci pe care, de fapt, nu o execută. Vorbim, în total, de milioane de euro cheltuite anual pentru a ține în Parlament oameni care nu doar că nu fac mai nimic pentru țară, ci folosesc acea poziție de putere pentru afaceri proprii.

Nu văd nici o cale de ieșire din această situație. Pur și simplu nu există una.

Oamenii sunt nepăsători. Marea majoritate a populației crede că astfel de lucruri nu-i afectează pentru că ei se duc zilnic la muncă și înapoi și asta e tot ce contează în viață. În același timp, aceiași oameni deplâng lipsa infrastructurii, creșterea taxelor, lipsa investițiilor, serviciile medicale proaste, incompetența generală din *orice* domeniu și lipsa unei vieți “ca-n vest”, fără să facă legătura cu cele de mai sus.

În ce privește legile, suntem fără scăpare. Nu există nici o metodă de a ține sub control un Parlament corupt până în temelii. De exemplu legea pensiilor suplimentare a fost refuzată prima oară de președintele Iohannis, retrimisă în Parlament care nu i-a făcut nici o modificare, iar acum președintele va fi obligat să o promulge, Constituția interzicându-i să o refuze a doua oară. Președintele este practic legat la mâini, fiind limitat la a ține discursuri și la a ruga pe alții să fie cinstiți, fără nici o metodă legală de a le da peste bot.

Să modificăm Constituția, spuneți? Imposibil, așa ceva ar trebui inițiat de Parlament. Parlamentarii vor modificarea Constituției, dar nu în astfel de aspecte, ci la chestiuni precum lungimea mandatului de președinte (PSD l-a crescut la 5 ani prin modificarea anterioară, dar s-a întors împotriva lor – alegerile le-a câștigat Băsescu, nu Năstase, iar acum Iohannis) sau puterile justiției. Parlamentarii nu vor permite niciodată modificări în defavoarea lor.

Să-i schimbăm pe cei de la putere! Cu cine? CU PNL+PDL, care au mai fost la putere și nu s-au remarcat prin vreo cinste legendară? Plus că UDMR și UNPR ar fi în continuare la putere, ășția întotdeauna se agață de câștigător.

E o dramă pe ambele fronturi, nu-i poți schimba pe cei de la putere și, chiar dacă ai putea, n-ai cu cine. Asta în condițiile în care țara este subdezvoltată, corupția e în floare și totul capătă aspectul unui vapor care se scufundă din ce în ce mai repede.

feat_vapor_shutterstock_158761796

sursa foto: Shipwreck de pe Shutterstock.

    18 comentarii

  1. Chestia nasoala e ca ne lamentam pe forumuri, constatam pe bloguri evidenta lucrurilor, dar nu actionam. Aia cu #Uniti Salvam e frectie la picior de lemn. Totusi chiar nu e solutie?

      (Citează)

  2. Va mai trece ceva timp pana sa se intample ceva. Romanul e o fiinta cu multa rabdare. De asemenea romanul nu are spirit civic, si nu ii pasa de ceilalti, nu are respect pentru comunitate.

    Vad ca majoritatea aleg sa plece din tara cand le ajunge cutitul la os, si in felul asta se extrag din zona de actiune a statului roman, ceea ce se transforma in mai multa presiune pe cei care raman in tara. Sincer nu poti da vina pe cei care pleaca, toti am face la fel, cat timp exista varianta asta.

    Daca nu ar exista optiunea de a pleca, atunci poate s-ar intampla ceva la noi in tara. Pana atunci, nu se va schimba nimic…

      (Citează)

    • Intre a incerca sa-i explici unui prost ca e prost si a pleca normal ca e mai usor si sanatos sa pleci.

      Eu ca sa raman am nevoie de 3 chestii: justitie, sanatate si educatie. Daca prima mai misca (desi experientele mele sunt toate nefericite), ultimele 2 se degradeaza constant si nu-i a buna.

      Sunt inca aici pentru ca am venituri peste medie si inca nu mi-a ajuns cutitul la os cum bine spui. Dar sunt extrem de mobil si am taiat-o in secunda 2 cand se strica treaba.

        (Citează)

    • Cam in aceeasi situatie sunt si eu. Doar ca adoptarea noului cod fiscal mi-a dat o lovitura destul de puternica, iar acum analizez optiunile. Statul ar vrea sa-mi ia si painea de la gura…

        (Citează)

    • Banuiesc ca esti PFA si noul cod fiscal cam aliniaza impozitarea PFA-ului cu cea a unui angajat (cum e si normal de altfel, ca diferenta era prea mare). Trebuie sa te gandesti ca fiscalitatea e macar la fel sau mai mare in alta parte unde mergi, asta nu e un motiv.

        (Citează)

    • Problema e ca sunt si angajat, nu vad de ce trebuie sa platesc de 2 ori in cazul asta, aici e una dintre prostiile din noul cod fiscal.

        (Citează)

  3. Damn, articolele astea sunt motivationale pentru “quit your job and emigrate, asap”

      (Citează)

  4. Hm, parlamentarii nu sunt platiti regeste.1000 sau 1500 de euro parca. Economia duduie, cum adica Romania e pe duca si ca arata ca un vapor ruginit? Suntem in UE, suntem in NATO… nu mai suntem sub influenta directa si nefasta a Rusiei… Salariile se maresc, pensiile asiderea… Pib-ul creste, so? Unde e problema, eu zic ca la foamea de bani, daca ar fi fost o continuitate politica in cei 70 de ani de la terminarea ww2 atunci nici nu am fi avut politicieni pusi pe capatuiala, asta e problema… zic eu. Lumea a inceput sa puna bani pentru zile negre la banci sa isi faca mici firme si da, Romanai isi revine din comunism, greu destul de dar isi revine…

      (Citează)

  5. clau:
    ai pus punctul pe i, tinere!!!

    Hm, asta e, mai sunt si exceptii dar de regula :> , asta e !

      (Citează)

  6. Blogging poti face de oriunde din lume, nu? Parca mai ieri eram un pic nostalgici dupa infrastructura din Europa Centrala.
    Asa ca de ce ti-ar pasa foarte mult de “viata-cetatii” ??

      (Citează)

  7. O singura mentiune am:
    Art. 150 – Iniţiativa revizuirii
    (1) Revizuirea Constituţiei poate fi iniţiată de Preşedintele României la propunerea Guvernului, de cel puţin o pătrime din numărul deputaţilor sau al senatorilor, precum şi de cel puţin 500.000 de cetăţeni cu drept de vot.
    (2) Cetăţenii care iniţiază revizuirea Constituţiei trebuie să provină din cel puţin jumătate din judeţele ţării, iar în fiecare din aceste judeţe sau în municipiul Bucureşti trebuie să fie înregistrate cel puţin 20.000 de semnături în sprijinul acestei iniţiative.

      (Citează)

    • Chiar si cu initierea pe baza de semnaturi stranse, nu garanteaza nimeni ca e votata la sfarsit de parlament. Ca si in cazul referendumului de care nu se tine cont (ala cu 300 de parlamentari maxim), desi s-a votat si validat.

        (Citează)

  8. Problema de fapt e-n societate. Si e acuta. E vorba de ipocrizie, impostura si dubla masura. Acelasi Iohannis care acum o problema cu pensia parlamentarilor, e acelasi care si-a aprobat legea salariilor triplate pentru o mana de functionari publici de la varf. Acelasi care a promulgat niste legi speciale pentru grefieri, angajati ai parlamentului si militari. Ce inseamna aceasta lege speciala? Inseamna ca pensia acestora nu se va calcula asa cum se calculeaza restul pensiilor, in functie de contributivitate. Asadar, pensia acestor categorii va fi 80% din media ultimelor 12 salarii. Sigur, n-ai pomenit nimic de asta, caci si tu uzezi din plin de dubla masura. Iar a te lega de pensiile a 300-400-500 de oameni, si-a ignora pensiile speciale votate si acceptate de presedinte mi se pare, o abordare tendentioasa.

      (Citează)

  9. tre sa pui alerta inaintea articolului, gen: articolul acesta s-ar putea sa te indispuna

      (Citează)

  10. Se simte lipsa comandantului de vapor?

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus