un blog de Radu Dumitru

Canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru și youtube.com/NwraduBlog ••• Știri despre Ucraina

De vizitat lângă Londra: Windsor și Eton

17 Oct 2015  ·

TURISM  ·

7 comentarii

Dacă petreceți câteva zile prin Londra, dați o fugă și până la Windsor, nu doar că aveți de văzut impresionantul castel al dinastiei Windsor, dar și un orășel liniștit, turistic, diferit de agitația Londrei.

În mod normal, dacă m-ar fi întrebat cineva unde să dea o fugă pe lângă Londra, aș fi spus Oxford, un alt oraș liniștit și unde puteți vedea cum arată o universitate cu tradiție. Windsor este însă mai aproape (practic, e dincolo de aeroportul Heathrow), cu mai multe de văzut, iar imediat lângă se află Colegiul Eton, în caz că vă place lumea academică (e o școală de băieți, așa că aveți de admirat doar clădiri și, na… un sistem educațional dus spre perfecțiune).

Am ajuns ușor la Windsor urmând instrucțiunile din Google Maps. Se ajunge cel mai ușor cu trenul de la gara Paddington, unde puteți ajunge ușor cu metroul. Nu există un tren direct, ci trebuie schimbat la Slough (se pronunță slauf), dar schimbul a însemnat doar coborârea dintr-un tren și urcarea în cel de la platforma următoare, care a plecat după 3 minute, că-s special sincronizate. În total, e o călătorie de vreo 30 de minute cu trenul și sunt două trenuri pe oră.

Din Slough aveți doar o stație până la Windsor & Eton Central, iar gara aceasta se află chiar vizavi de castel. Chiar și gara e frumoasă, a fost convertită într-un spațiu de magazine și restaurante.

Mergeți la castel. Intrarea costă 20 de lire de adult normal, dar așa costă cam toate intrările prin Londra, iar aici ai multe de văzut. După ce intrați, mergeți direct la capela St George, care se închide la ora 16 și s-ar putea să o ratați dacă nu aveți acest lucru în minte. Admirați arhitectura capelei, zona corului și însemnele cavalerilor ordinului jartierei (cel mai înalt ordin cavaleresc din Marea Britanie), plus mormintele multor regi englezi.

windsor_08
windsor_12

După o tură prin interiorul curții castelului, care este foarte bine păstrat și întreținut, intrați la turul principal, The State Apartments. Veți vedea o colecție mare de porțelanuri comandate de diverși regi, o colecție de arme, majoritatea de la Waterloo, și inclusiv mantia lui Napoleon, capturată la locul bătăliei. După cum zice ghidul audio, analizând dimensiunea mantiei se poate vedea că Napoleon era de înălțime medie, normală, nu mic de statură cum s-a tot spus. Eu am o mică obsesie legată de Napoleon, după ce un profesor de istorie din liceu a insistat mult pe acea perioadă istorică, așa că m-am bucurat foarte mult să văd astfel de obiecte.

Turul continuă în apartamentele reginei, vreo 20 de camere foarte bine aranjate și mobilate. Este unul dintre cele mai frumoase palate vizitate, vei vedea acolo nu doar mobilă extraordinară (o masă făcută în întregime din argint, diverse obiecte comandate pentru regi și regine) ci și o colecție mare de tablouri expuse prin acele camere. Veți mai vedea multe alte obiecte capturate de la Waterloo, de la francezi, și inclusiv un steag francez. Wellington, comandantul forțelor engleze la Waterloo, a primit cadou de la rege un mare castel și a fost scutit de plata taxelor pentru acesta cu condiția să prezinte anual regelui sau reginei un steag al Franței, simbol al victoriei sale. Tradiția continuă, un steag francez inscripționat cu cifrele 2015 fusese prezentat anul acesta reginei de urmașii săi. Nasol să fii turist francez acolo.

N-am avut voie să fac fotografii în palat sau capelă, dar puteți găsi diverse pe net, inclusiv cu impresionantele săli de banchet sau dormitorul regelui. Pe total, v-am spus deja, este unul dintre cele mai frumoase castele vizitate de mine.

Ieșiți din castel și sunteți în orașul Windsor. Vă puteți plimba pe străduțele pietonale de pe acolo, sunt diverse magazine prin care puteți intra, cafenele, ceainării, burgeri șamd. Dacă aveți timp, mergeți până la Eton. Eu n-am fost, dar Matilda mi-a spus că e foarte mișto. Pentru femei probabil că este, v-am spus că-i școală doar de băieți, cam ca Politehnica noastră.


windsor_33

Pasionații de avioane vor fi foarte fericiți în Windsor, castelul este pe culoarul de decolare de la Heathrow și veți vedea toate avioanele posibile ce cer.

    7 comentarii

  1. se mai poate merge foarte usor din londra la hamptons si la stonehenge, tot calatorii de 1 zi, scump drumul, dar merita…

      (Citează)

  2. Pentru cei cu copii, tot acolo e și Legoland. :)

      (Citează)

  3. Un alt plus este audioguide-ul gratis, nu 5 lire pe lângă cele 20 date pe intrare cum e la Turnul Londrei de exemplu.
    Ca sa fie experienta si mai placuta, incercati sa-l vizitati in alte zile decât vineri-duminica, când e plin de asiatici (majoritatea enervanti ascultând audioguide-ul la difuzor, nu in casti).

      (Citează)

  4. Este clar, sunteti din alta liga, 120 lei de adult deci minim 250 de lei intrarea pentru 2 persoane? Sa ramana la ei :))

    Adica ok, banii sunt bani, dar cu 250 lei iau un hdd de 1 TB, ca valoare nu se pupa…relativitatea se aplica si aici :))))

      (Citează)

  5. Cu London Pass este gratuita intrarea la Windsor.
    Individual poate parea scump dar daca te organizezi bine poti vedea atat Windsor cat si alt obiectiv turistic in Londra.

      (Citează)

    • nu prea e afacere london pass-ul. daca vezi windsor intr-o zi, nu mai ai timp si de altceva.
      london pass e bun daca vrei sa vezi totul pe repede-nainte.

        (Citează)

  6. De la Waterloo e tren direct, iar gara e chiar mai centrală decât Paddington.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus