un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Review Samsung Level Box, un difuzor wireless bine făcut

1 Jun 2015  ·

TEHNOLOGIE  ·

25 comentarii

samsung_level_box_07
Samsung Level Box mi-a arătat că un difuzor wireless poate fi foarte util la casa omului și în afara ei, permițându-ți să asculți muzică la o calitate bună în aproape orice situație. Personal nu mă așteptam să fie un produs atât de bun.

Am început să caut un difuzor wireless tocmai pentru a pune ușor muzică în bucătărie sau balcon sau poate la un grătar afară, dar căutam difuzoare wifi, care s-au dovedit mari și foarte scumpe. Am acceptat să testez acest difuzor mic Samsung și mi-a demonstrat că mă pot descurca doar cu Bluetooth, mai ales când are și NFC la bord pentru împerechere rapidă cu orice dispozitiv.

Specificații Samsung Level Box:

  • conectivitate Bluetooth și jack audio,
  • microfon pentru funcție handsfree
  • autonomia bateriei aproximativ 15 ore
  • încărcare prin microUSB
  • include tehnologie AptX pentru transmisiune audio
  • NFC pentru împerechere rapidă cu sursa de sunet
  • dimensiuni 164 x 69 x 62, greutate 600 grame

Preț: în jur de 140 euro.

[smart-product id=”67018″ width=”640″ autoplay=”true” interval=”120″]

În prezentarea de mai sus Level Box este “așezat pe burtă”. Poziția normală este cu butoanele în sus.

AMBALARE

În cutia difuzorului am găsit și un încărcător de priză pe microUSB, dar Level Box se poate încărca din orice sursă pe microUSB. Un cablu audio de 3,5 mm este inclus.

samsung_level_box_01samsung_level_box_02

CONSTRUCȚIE

Level Box primește maximum de puncte aici, dacă aș da puncte, pentru calitatea difuzorului. Ca aspect acesta este sobru, chiar elegant aș putea spune, și se potrivește bine în orice situație.

Carcasa este metalică, cu o bază ceva mai grea pentru asigura stabilitate pe cele patru mici piciorușe de cauciuc. Grila perforată este tot metalică.
samsung_level_box_03
samsung_level_box_04
samsung_level_box_07
samsung_level_box_06
samsung_level_box_05

Pe partea de sus se găsesc cele patru butoane de control (Play/Pauză, Volum – și +, Apel), destul de bine disimulate în carcasă și frumos finisate, iar pe partea din spate sunt încă niște butoane mici (On/Off, bluetooth), jackul audio și portul microUSB pentru încărcare.

Nu sunt multe de spus în plus. În interior se găsesc două difuzoare de 56 mm care emit sunet în toate direcțiile, ceea ce Samsung prezintă ca un plus și vorbește despre un sunet 3D Surround. Da, este un avantaj, de exemplu la un grătar cu prietenii îl poți pune pe masă și lumea aude muzica la fel de bine din aproape orice direcție.

CALITATE AUDIO, CONECTIVITATE ȘI AUTONOMIE

Antena NFC este pe lateral, clar marcată. NFC-ul face conectivitatea foarte simplă, pornești NFC-ul pe telefon, îl lipești de difuzor și împerecherea e gata, telefonul aprinde singur bluetooth-ul și se conectează la difuzor. Apeși Play în playerul tău de muzică și gata.

Dacă nu ai NFC, îl vei conecta ca orice alt dispozitiv Bluetooth, prin împerechere normală. Eu l–am conectat inclusiv la bluetooth-ul calculatorului pentru a pune muzică din Winamp (din setări poți alege pe ce ieșire să dea muzica și am ales Bluetooth Headphone odată conexiunea realizată) și la laptop pentru a beneficia de un sunet mai puternic atunci când ne-am uitat la un film, că laptopul meu are difuzoare cam anemice.

Antena este bună. l-am conectat la telefon și am ascultat chiar și din altă cameră. Depinzi aici și de puterea de emisie a dispozitivului din care redai muzica, deși majoritatea sunt certificate Bluetooth clasa 2 (adică vreo 10 metri), diferă în funcție de cât de bună e antena, ce obstacole sunt în jur șamd; ca la Bluetooth, până la urmă.

Mi-a plăcut că semnalizează nu doar cu un mic LED, dar și prin tonuri audio atunci când îl pornești și când îl conectezi. Sunetul vesel de conectare te anunță imediat că NFC-ul și-a făcut treaba.

Autonomia este foarte bună. Samsung promite 15 ore și Level Box chiar ține 15 ore. Eu l-am folosit câteva zile la rând în bucătărie, ascultând muzică din telefon sau din calculatorul din altă cameră în timp ce găteam și mâncam. L-am dus și în balcon atunci când am făcut curățenie pe acolo vreo oră, punând muzică din telefonul din buzunarul meu, îl poți lua și în baie dacă vrei muzică în timp ce faci duș (dar atenție că nu-i rezistent la apă sau abur, deci puneți-l undeva mai ferit).

Un alt avantaj al autonomiei mari (și al faptului că se încarcă foarte rapid, ceva gen o oră) este că-l poți lua cu tine pe afară. V-am spus de proverbialul grătar, dar la fel de bine îl poți lua în curtea casei și ai o zi întreagă de ascultat muzică din telefon sau laptop. Cuplează asta cu un folder mare de melodii în telefon sau pe tableta ta sau cu un abonament Deezer sau Zonga și ai la dispoziție o soluție simplă, eficientă și wireless pentru muzică în orice loc.

Mi-ar fi plăcut să te anunțe mai bine atunci când bateria sa este aproape descărcată. Dacă nu mă înșel, se aude un bip pe care-l poți rata foarte ușor, iar după câteva alte minute se oprește sunetul. Mi-ar fi plăcut să existe o metodă prin care să poți afla nivelul bateriei (apeși un buton și difuzorul bipăie de un număr de ori, de exemplu) sau să te avertizeze mai din timp că urmează să se închidă.

Calitatea audio este bună. Dacă asculți doar Level Box, sigur vei spune că se aude foarte bine. Am rămas impresionat de calitatea sunetului în melodii precum Take Me To Church și altele mai lente, mai melodioase. Nu am testat alte difuzoare portabile (mă refer la unele de la branduri mari, nu accesorii micuțe de telefon), dar Level Box mi-a plăcut.

Unde nu face față? La melodiile cu bass, cum se spune, când nu are deloc bass. Depinde deci ce asculți și dacă ți se potrivește Level Box. Eu nu mi-am dat seama imediat de diferență până nu am adus Level Box lângă PC și am comutat de pe el pe boxele mele 5.1, când dintr-o dată am sesizat câte alte sunete se aud în plus. Sigur, nici comparația nu-i chiar cinstită, nu?

Singura problemă adevărată a lui Level Box este că volumul maxim nu este foarte puternic. Se aude bine, face față într-o bucătărie zgomotoasă unde funcționează și o hotă și curge apa la chiuvetă, dar nu vă așteptați să dați petreceri cu un Level Box. Nu dezamăgește, nici nu excelează la acest capitol.

Level Box poate funcționa și ca un speaker pentru telefonie, având microfon integrat. Din nou, asta îți permite să faci treabă prin cameră și să vorbești cu cineva fără să ai mâinile ocupate, beneficiind de un sunet de calitate, plus de anularea zgomotului ambiental și a ecoului.

CE E BINE

CE E RĂU

  • Autonomie mare,  încărcare microUSB.
  • Calitate audio bună.
  • Carcasă elegantă, foarte bine construită.
  • Lipsește bass-ul.
  • Destul de scump.

CONCLUZIE

Level Box se prezintă foarte bine pe o piață în creștere, având o calitate foarte bună a construcției, autonomie mare și un aspect plăcut. Calitatea sunetului este bună, câtă vreme nu vrei “să simți bassul”.

Eu vreau să cumpăr un difuzor portabil în viitorul apropiat și cu siguranță Level Box va fi pe lista scurtă de variante.

Preț:

  • Nu l-am găsit la nici un magazin, nici măcar pe cel oficial Samsung. Orientativ, costă aproximativ 140 euro pe Amazon Germania.

Există și un Level Box Mini, mai mic, mai ușor, cu autonomie mai mare, dar cu difuzoare mai mici. Le găsiți la PC Garage.

    25 comentarii

  1. Lipsa functie google chast

      (Citează)

  2. Am testat JBL Flip2 si Beats Pill , si detin Avantree Standola (fiindca era mult mai ieftin). Toate se aud impecabil si cu bass bun – decent pentru categoria din care fac parte (40Hz la Standola , 65 la celelalte) .Fratelui meu i-am cumparat cadou un Avantree pluto si de asemenea se aude decent , cu toate ca este foarte mica (totusi nu se compara cu primele) . Este un segment ce va castiga adepti pe masura ce lumea va vedea cu adevarat utilitatea lor . Eu pe PC nu mai conectez decat casti BT sau boxele BT. Daca vrei sa vezi cu adevarat sunet de calitate si putere pe boxe BT te poti duce in Carrefour la standul de boxe fara fir (au un stand cu chinezarii si unul cu marci premium , SONY , JBL , BEATS , Pioneer , Kicker , samd) . Eu am ramas cu gust amar dupa ce am ascultat unele de vreo 2x100W (bineinteles ca marimea nu mai era asa portabila , dar sunetul scos era la alt nivel.

      (Citează)

  3. Ăsta face toți banii. Copil de 9 luni care a trantit-o, bagat-o în apa cu șampon, molfait-o, etc. Functioneaza perfect, sunetul este foarte clar, bas cum trebuie și este doar 80 de lei.
    http://m.emag.ro/boxa-portabila-bluetooth-freecom-waterproof-orange-56299/pd/D8KPQBBBM/

      (Citează)

  4. Sursa punctiforma pentru muzica… La ce specializare ziceai ca ai terminat facultatea?

      (Citează)

  5. Bose Soundlink Mini. Inca nu am gasit ceva mai mic sa sune atit de bine (e un 2.1 intr-o incinta de aluminiu si au si huse transparente de protectie). Si nu “suna bine pentru dimensiunea lui” ci
    pur si simplu suna bine.

      (Citează)

  6. La banii astia iti iei un microsistem all in one ce se aude foarte bine,nu doar o boxa bluetooth. Eu am un Roberts Bluetune 100 ce are o calitate excelenta a sunetului, dar stie ca citeasca si cd-uri, radio DAB/DAB+ si FM, ceas, etc si este si compact. Apropo, termenul difuzor wireless te duce cu gandul la cu totul altceva, nu la o boxa cu bluetooth.

      (Citează)

  7. greu la deal cu blogu mic…

      (Citează)

  8. Am logitech x300 și în 70$ nu puteam face o investiție mai bună. Sunetul este uluitor de clar pentru o boxă de asemenea dimensiuni, bass-ul ok, personal mi se pare că sună mai corect decât jawbone jambox, care costă triplu. Singurul lucru de reproșat este autonomia bateriei, 5 ore la volum maxim. Dar nu mă plâng, raportul preț-calitate este impecabil.

      (Citează)

  9. Un articol la trei zile. Te ai angajat in ture de 24?

      (Citează)

  10. gogu:
    Un articol la trei zile. Te ai angajat in ture de 24?

    E plecat in DanArmeanca.

      (Citează)

  11. Ma, acum serios, voi chiar nu aveti ceva mai bun de facut decat sa aruncati o caruta de bani pe o jioarsa de boxa fara fir??? zici ca e 140 de iepuroi rahatu ala ….. bun … mai pui inca pe atat si iti iei un mic sistem cu fir destul de dragut … vrei muzica in bucatarie dai drumu la telefon … iesi la gratar si iti trebuie boxa sa iti cate salam in difuzoare, esti un obosit (cand zic salam, nu ma refer numai la el … putem sa includem orice gen de muzica, rock, populara, etc. …. in plm iesi la gratar in aer curat, cu familia, prietenii si tie iti trebuie boxa? ….. ) ….. numai figuri … vrei dinadins sa iti cate muzica, dai drumu la muzica din masina, usor, sa nu deranjezi si pe altii ….
    Portabil, inseamna ca te plimbi cu ea??? Ia zi, de cate ori o iei dupa tine, si de cate ori ai putea sa o inlocuiesti cu orice altceva (bucatarie – telefon, gratar- masina (lache daca faci asta) munca – iti iei o pereche de casti hi-fi, sau niste boxe cu fir ….)
    Cum ziceam: FIGURI!!!

      (Citează)

  12. gogu:
    Un articol la trei zile. Te ai angajat in ture de 24?

    Mi-a plăcut asta. Tu ești din categoria celor anonimi despre care scriam recent, dar ai pretenții de la mine să scriu des și eventual chestii bune, să ai ce face. În curând o să mă întrebi de ce sunt doar 4 articole pe zi.

      (Citează)

  13. asa asa, baga carbuni, anonimii te vrea.

      (Citează)

  14. Andrei Misarash

    02/06/2015 la 8:18 AM

    in loc la samsung level recomand de 10 ori mai mult bose soundlink mini nu se compara !! Are un bas de te miri cum poate dracia asta mica sa scoata asa bas !

      (Citează)

  15. nashu_mare:
    Sursa punctiforma pentru muzica… La ce specializare ziceai ca ai terminat facultatea?

    Da, chiar mă gândeam să iau ceva 2.1 pentru bucătărie, că atunci când arde grătarul, funcționează hota și toc ceapă am nevoie de un sunet ceva mai bun. Poate voi putea asculta și muzică FLAC…

      (Citează)

  16. gogu:
    asa asa, baga carbuni, anonimii te vrea.

    Explicația este că în weekend oamenii sunt ocupați cu stat la mare și la soare și alte treburi, marea majoritatea a cititorilor intră aici de la muncă sau seara de acasă.

    Articole multe în zile de concediu sunt o risipă de idei ce ar putea fi mai bine citite în timpul săptămânii.

      (Citează)

  17. Andrei Misarash:
    in loc la samsung level recomand de 10 ori mai mult bose soundlink mininu se compara !!Are un bas de te miri cum poate dracia asta mica sa scoata asa bas !

    Și bateria cât ține? Pentru mine sunt importante autonomia și NFC-ul.

      (Citează)

  18. pew pew die: in plm iesi la gratar in aer curat, cu familia, prietenii si tie iti trebuie boxa? ….. ) ….. numai figuri … vrei dinadins sa iti cate muzica, dai drumu la muzica din masina, usor, sa nu deranjezi si pe altii ….

    Nu știu cum ieși tu la grătar, dar eu nu-l fac lângă mașină, ci mai în pădure. Mașina stă în parcare sau pe drum, nu lângă noi de parcă ar fi din familie.

    Sunt vreo 3000 de astfel de difuzoare pe Amazon. Or știi ăștia ce-or ști mai bine decât noi privind ce vrea lumea să cumpere, mai ales că aproape toți producătorii mari sau mici vând acum așa ceva.

      (Citează)

  19. Ba, eu am o curiozitate: cine plm foloseste chestiile astea si in ce momente, ca sa dea dracu daca vad vreo utilitate practica in vreun caz.

      (Citează)

  20. nwradu: Nu știu cum ieși tu la grătar, dar eu nu-l fac lângă mașină, ci mai în pădure. Mașina stă în parcare sau pe drum, nu lângă noi de parcă ar fi din familie.

    Mai, poate a sunat cam din topor cum am zis, dar eu unul nu le vad rostul, pentru ca pot fii inlocuite cu succes de alte “chestii” cu difuzor pe care deja le avem…
    Acum cu partea cu gratarul, eu unul nu ma duc sa fac gratar in mijlocul crangului, imi place sa pot sa trag masina cat mai aproape de poienita/loc de gratar (sa imi car catrafusele la gratar si apoi gunoiul inapoi in portbagaj) … acum daca tie iti place sa lasi masina la strada principala si sa te cari cu sacose/lada frigorifica prin padure …. cati oameni, atatea moduri de a merge la gratar …. nu?

      (Citează)

  21. lasand la o parte faptul ca gratar in padure e cam de prost gust (chiar putintel ilegal), eu nu-l vad pe Radu carand fiare, carbuni, apa, bere si mancare mai mult de 20-30 de metri de la masina :)
    dar de ce, totusi, daca ai iesit si tu o data la sfarsit de saptamana sau mai rar si vrei sa te relaxezi, sa scapi de galagia cotidiana, iti trebuie muzica la boxa, cand poti sa asculti natura?

      (Citează)

  22. pew pew die:
    Ma, acum serios, voi chiar nu aveti ceva mai bun de facut decat sa aruncati o caruta de bani pe o jioarsa de boxa fara fir??? zici ca e 140 de iepuroi rahatu ala ….. bun … mai pui inca pe atat si iti iei un mic sistem cu fir destul de dragut … vrei muzica in bucatarie dai drumu la telefon … iesi la gratar si iti trebuie boxa sa iti cate salam in difuzoare, esti un obosit (cand zic salam, nu ma refer numai la el … putem sa includem orice gen de muzica, rock, populara, etc. …. in plm iesi la gratar in aer curat, cu familia, prietenii si tie iti trebuie boxa? ….. ) ….. numai figuri … vrei dinadins sa iti cate muzica, dai drumu la muzica din masina, usor,sa nu deranjezisi pe altii ….
    Portabil, inseamna ca te plimbi cu ea??? Ia zi, de cate ori o iei dupa tine, si de cate ori ai putea sa o inlocuiesti cu orice altceva (bucatarie – telefon, gratar- masina (lache daca faci asta) munca – iti iei o pereche de casti hi-fi, sau niste boxe cu fir ….)
    Cum ziceam: FIGURI!!!

    Exista oameni care-si permit sa cheltuie € 200 fara a face un efort financiar major si care nu vor sa asculte din difuzorul unui iPhone. Poti intelege ca nu toti sunt ca tine si nu toti au prioritatile tale?

    nwradu: Și bateria cât ține? Pentru mine sunt importante autonomia și NFC-ul.

    8 ceasuri. NFC n-are dar cu BT dupa ce ai facut peeringul initial doar trebuie sa apesi butonul de power pe soundlink si se face peering instant.

      (Citează)

  23. add:
    Ba, eu am o curiozitate: cine plm foloseste chestiile astea si in ce momente, ca sa dea dracu daca vad vreo utilitate practica in vreun caz.

    Pentru mobilitate si pentru calitatea care o ofera. Car Bose mini soundlink-ul peste tot. Acasa il mut constant din camera in sufragerie ori in baie dimineata. Nu ca sa sparg peretii ci sa ascult muzica la un sistem ce te incanta prin calitatea oferita.
    Cum a mai spus cineva mai sus, si eu sunt uimit de calitatea sunetului scos de soundlink.

      (Citează)

  24. nwradu: Da, chiar mă gândeam să iau ceva 2.1 pentru bucătărie, că atunci când arde grătarul, funcționează hota și toc ceapă am nevoie de un sunet ceva mai bun. Poate voi putea asculta și muzică FLAC…

    De ce ai vrea sa acoperi sunetele normale dintr-o bucatarie cu bazaitul unui radio cu ceas? sau, ma rog, de ce ai vrea sa zici ca respectiva bazaitoare se aude bine?

      (Citează)

  25. nwradu: Sunt vreo 3000 de astfel de difuzoare pe Amazon. Or știi ăștia ce-or ști mai bine decât noi privind ce vrea lumea să cumpere, mai ales că aproape toți producătorii mari sau mici vând acum așa ceva.

    o_O!!!! zici ca sunt manelisti chiar si in afara României? Si ca nu toti manelistii asculta manele romanesti?

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus