un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Tintag este trackerul românesc de obiecte și persoane

18 May 2015  ·

TEHNOLOGIE  ·

16 comentarii

Una dintre cele mai bune prezentări de la Mobifest de miercuri a fost despre Tintag, un produs gândit și dezvoltat 100% în România.

Tintag este un tracker reîncărcabil de obiecte, adică un aparat mic pe care-l poți atașa cheilor sau portofelului sau câinelui sau copilului pentru a ști în permanență pe unde sunt. Am mai auzit de astfel de dispozitive, dar Tintag vine cu câteva idei bune în plus, este românesc și, după ce-au primit finanțarea necesară, se apropie de lansarea oficială.

Tintag are câteva avantaje:

  • dispozitivul este reîncărcabil, iar bateria ține 4 luni.
  • se încarcă wireless de la un suport ce poate funcționa și ca hotspot.
  • are aplicație de iOS și Android. Aplicația îți arată un istoric al locurilor unde se află dispozitivele Tintag și poți seta alertă pentru a afla când te-ai îndepărtat prea mult de, să zicem, portofel sau copil.
  • aplicația își spune distanța până la dispozitiv și-l poți face să emită sunete sau lumină din LED-ul de pe carcasă.
  • carcasa este rezistentă la apă.

Prezentarea mi-a plăcut pentru că s-a desfășurat într-un limbaj natural și Andrei Vig, unul dintre fondatori, ne-a povestit prin câte au trecut începând cu necesitatea finanțării și faptul că străinii se cam tem de proiecte hardware românești pentru că unele din trecut au fost țepe, apoi găsirea unor componente specifice (bobine pentru încărcarea wireless, de exemplu) la un preț care să nu le arunce costul final într-o zonă prea sus pentru a mai fi atrăgător pentru piață, apoi găsirea unei fabrici pentru plantarea componentelor și executarea carcasei.

Producția se va face în România. Bănuiesc că dacă vor avea succes mare, ar putea-o muta în China, dar pentru asta e nevoie de câteva luni de stabilizare a producției până înțeleg chinezii cum să le producă.

Am întrebat în ce stadiu sunt acum. Hardware și software sunt gata, așteaptă carcasele și sunt în proces de certificare CE și FCC și altele, după ce au avut multe precomenzi nu doar din România, dar și Canada și alte țări. Plănuiesc să deschidă discuția și cu fabricanții de valize (anual se pierd 26 de milioane de bagaje)

Puteți face precomenzi pe site-ul oficial www.tint.ag. Un Tintag și cu încărcător costă 29 de dolari, mai au și alte pachete disponibile. După lansarea oficială probabil vor schimba sistemul de prețuri.
tintag_incarcator

Dacă citește cineva de la Tintag articolul acesta, aș fi fericit să testez un prototip.

    16 comentarii

  1. Care este principalul obstacol pentru produsul lor?

    Educarea pitei pentru a constientiza nevoia, tehnic, sau data privacy?

    Ebma gândesc ca daca as fi primar la Iasi si as vrea sa vad pe unde umbla aia mică, 29 de dolari e un pret bun, fata de benzina de la Loganul politiei locale.

      (Citează)

  2. Cum funcționează? Banuiesc ca are nevoie de conexiune la rețeaua la care este conectat si telefonul.

      (Citează)

  3. Ai uitat să spui că nu are GPS, doar Bluetooth, deci este inutil, o dată ce te-ai îndepărtat de el și iese din raza telefonului nu mai găsești nimic.

      (Citează)

  4. La maxim 100m raza de actiune cred ca poti gasi cam orice in apartament… Suna interesant.

      (Citează)

  5. Deci e bun daca imi pierd valiza prin vastele apartamente.

      (Citează)

  6. Nu erau mai faine trackerele acelea vechi din anii 90 ? cand fluierai dupa ele si ele raspundeau cu un beep ? a mai vazut cineva in comert asa ceva?

      (Citează)

  7. Marian:
    La maxim 100m raza de actiune cred ca poti gasi cam orice in apartament… Suna interesant.

    Poţi găsi ***orice*** doar dacă are ataşat un tintag pe el. Practic, cîte tintag-uri cumperi, ca să ataşezi la ***orice*** produs pe care l-ai putea teoretic pierde în casă ? chei, al doilea rînd de chei de la servici, telefon (deşi… ai nevoie de telefon ca să găseşti tintagul deci…), charger de telefon, geantă, agendă, oglindă, ruj de buze ???

    Mi se pare genul de gadget aparent nice-to-have pt cei pasionaţi de tehnologie, care însă odată cumpărat, în scurt timp îşi pierde utilitatea, din motivele practice exprimate mai sus.

    Acum 30+ ani se găseasu la noi nişte brelocuri chinezeşti de ataşat la chei, care răspundeau la fluierat printr-un semnal sonor… cînd îţi pierdeai cheile, fluierai şi auzeai răspunsul; singurul dezavantaj era că uneori răspundeau şi la alte zgomote, deci sunau degeaba… pe global însă, mergeau bine, îşi făceau treaba (şi costau mult mai puţin decît 29 $), totuşi, a trecut repede moda lor.

    Nu zic că nu încurajez producţia românească dar… e genul de produs al “inflaţiei de gadgeturi” semi-inutile care abundă în perioada asta…

      (Citează)

  8. Mihai:
    Nu erau mai faine trackerele acelea vechi din anii 90 ? cand fluierai dupa ele si ele raspundeau cu un beep ? a mai vazut cineva in comert asa ceva?

    Ba da. uite aici: https://www.e-day.ro/produs/dispozitiv-cautare-chei/

      (Citează)

  9. mircea (primul)

    18/05/2015 la 12:59 PM

    alias, m3n, poate il poti conecta la smartwatch

      (Citează)

  10. Bluetooth-ul are raza foarte restransa. Acum cativa ani am pierdut o casca bluetooth pe partia Clabucet si mergand cu telefonul inapoi si dand connect din 10 in 10 metri am reusit ca sa o gasesc, desi trecuse cineva peste ea si o imprimase in zapada. Daca raza de actiune era mai mare de 10 metri trebuia sa-mi iau adio de la ea, si asa mi s-a parut o minune ca am putut sa o gasesc. Pentru chei si alte obiecte mici ce pot fi acoperite usor probabil poate fi util. Pentru urmarit animale sau persoane este inutil.

      (Citează)

  11. Am mai citit despre chestia asta. Parcă tot la tine? Merită oarecum dacă se poate folosi încărcătorul și pentru telefoane, altfel e cam meh, 100m rază exclusiv prin Bluetooth îl face neatractiv pentru mine. Dacă avea ceva modul GPS cu sim sau ceva păstrând în același timp dimensiunile reduse ar fi fost nemaipomenit. Bine, mă gândesc că deja asta e altă mâncare de pește

      (Citează)

  12. Eu am finanțat TinTag pentru că aș vrea să-l ”instalez” de zgarda animalului de companie din dotare. Astfel încât, atunci când mă scoate la plimbare și e fără lesă, pot sta aproximativ liniștit. Plus că se poate înregistra tag-ul pe mai multe telefoane și atunci ”raza de detecție” crește.

    Sunt doar ușor dezamăgit că au promis livrarea în martie-aprilie și nu s-au putut ține de cuvânt.

      (Citează)

  13. Eu nu inteleg cum ar functiona ca tracker de persoane ! Chiar si cu obiectele e clar ca utilitatea e limitata.

      (Citează)

  14. Citeste asta si probabil vei cauta alta solutie pentru “animalul de companie”.

    Bluetooth Range

    Among different bluetooth specifications, there are 2 most popular classes (types) of devices:

    Class 1: range up to 100 meters (in most cases 20-30 meters)
    Class 2: range up to 30 meters (in most cases 5-10 meters)
    Additional facts:

    the range depends not only on the transmitter, but also on the mobile phone which is receiving files;
    the range depends on atmospheric, geographic, urban conditions (vendors provide the best achievable range in perfect conditions)
    the bigger range, the slower transmission speed;

    George:
    Eu am finanțat TinTag pentru că aș vrea să-l ”instalez” de zgarda animalului de companie din dotare. Astfel încât, atunci când mă scoate la plimbare și e fără lesă, pot sta aproximativ liniștit. Plus că se poate înregistra tag-ul pe mai multe telefoane și atunci ”raza de detecție” crește.

    Sunt doar ușor dezamăgit că au promis livrarea în martie-aprilie și nu s-au putut ține de cuvânt.

      (Citează)

  15. Cand o sa ai un copil si mergi in IOR , ai sa intelegi cat de util este . Eu am luat de pe quik mobile ceva similar , dar discutabil sunetul este numai pentru interior , evident este key finder nu copil !! Am fost pe punctul sa comand asa ceva in pachetul promo de Craciun care se livra de Paste …. cam neserios sistem . Dar si asa merita numai pentru ca este Ro , Radu te astept si eu cu o prezentare , si evident ceasul smart Ro dar pretul ……. Prefer cu Timex , precis si fara reincarcare ce urat suna la un ceas !

      (Citează)

  16. Am pus si eu un comentariu ce a intrat in moderare si nu a mai fost validat ce continea date tehnice despre bluetooth si din pacate dovedeau o utilitate restransa a acestui gadget. In primul rand raza lui nu va fi cea de 100m obtinuta in conditii de laborator ci undeva in jur de 20 – 30 metri (depinde mult si de telefon). Al doilea aspect negativ il reprezinta precizia, distanta fiind estimata pe baza puterii receptionate de la terminalul mobil, putere influentata atat de modelul telefonului cat si de mediul in care se face cautarea. Gasirea unui obiect va fi ca in jocurile din copilarie cu rece si cald, nu stii directia in care sa cauti, nu stii cat de subiectiva este aproximarea.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus