un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Reduceri bune la Flanco în Mega Mall

15 May 2015  ·

GÂNDURI  ·

22 comentarii

Dacă aveți nevoie de ceva electronice și electrocasnice, ar trebui să lăsați totul și să mergeți în Flanco din noul Mega Mall acum, unde chiar sunt reduceri foarte bune.

Eu am fost acolo ca să văd noul cinema 4DX (despre acesta și despre mall, în episoadele următoare), dar vitrina Flanco m-a atras atât de bine încât am ieșit de acolo cu un Playstation 4 la 1.399 lei (un preț foarte bun) și un televizor Philips 40PUS6809, un model Ultra HD de 40 de inchi, Smart TV, 3D, 400 Hz, CI+ și ce-o mai avea la 1.499 lei (l-am luat pentru că al meu este o rablă ce oricum trebuia schimbată și pentru că acesta e Ultra HD, plus ca la alții costă în jur de 2000 de lei).

Vedeți toate ofertele în catalogul online. Sunt valabile doar în magazinul din Mega Mall.

Oferte bune:

  • Xbox One cu Kinect la 1.599 lei
  • Playstation 4 la 1.399 lei
  • Philips 40PUS6809 la 1.499 lei (la ora 15 mai erau vreo 20 de bucăți)
  • LG Ultra HD de 49 de inchi la 1.999 lei (mai erau câteva)
  • Espressor Gaggia Brera la 1.499 lei (redus de la 2.499 lei) – e un model complet automat, cu rășniță, ceva mai masiv. A fost cât pe-aci să-l iau, dar m-am răzgândit în ultima clipă pentru că vreau un espressor cu portafiltru în care să pun eu cafeaua și să o presez cu tamperul; îmi place procedura de “barista”. Totuși, oferta e foarte bună.
  • Fier de călcat Tefal 149 lei, combină frigorifică Beko cu dozator 1.099 lei redus de la 1.699 lei
  • Surubelniță electrică Heinner la 35 de lei – am luat și eu una pentru taică-miu, sunt sigur că nu va ține mult, dar la banii aceștia și cu garanție 2 ani, cui îi pasă?
  • LG Watch Urbane – 1.649 lei, e cel rotund și arătos.

Au avut și iPhone 6 la 2.499 lei, dar scrie că s-a epuizat. Disclaimer: era aglomerație în magazin, e posibil să nu mai găsiți nimic din cele enumerate.

Discuția despre PS4 a avut loc cam așa: “-Nu doriți și un joc? -Nu, nu plănuiesc să mă joc pe consolă acum. -Ah, o luați cadou? -Nu”. N-am vrut să-i spun că mai am un Xbox 360 luat la Black Friday acum 2 ani și pe care încă nu l-am scos din cutie (la propriu, niciodată), dar și când voi avea timp de niște Halo, Gears of War, apoi Uncharted 4, The Last of Us și altele…

    22 comentarii

  1. Orice, dar nu Philips la tv… Spre binele tău, pe ăsta fă tot posibilul şi scoate-l din cutie, testează-l, că poate dacă vei descoperi că partea de smart/conectivitate e greoaie şi dă erori, îl mai poţi returna. Eu a doua zi după ce venise (nu modelul ăsta, dar unul care, tot aşa, arata excelent pe hârtie) îl ambalasem deja înapoi şi completasem actele de retur… Sper să nu fie cazul şi la tine.

      (Citează)

  2. Mai am un Philips, știu că-s lente. Nu mă aștept să folosesc partea de Smart TV, chiar nu-mi pasă. L-am luat doar pentru panel și conectică și preț.

    Totuși, seria 6800 e diferită de seriile 4xxx vândute pe bandă rulantă la noi.

      (Citează)

  3. Șerban Ionescu

    15/05/2015 la 4:54 PM

    Altă reclamă. Măcar pune și tu un (P) în titlul articolului ca să știe lumea și să nu mai dea click. Chiar îți place să trăiești așa din păcăleală și ciupeală?

      (Citează)

  4. Opulence :))

      (Citează)

  5. nwradu:
    Mai am un Philips, știu că-s lente. Nu mă aștept să folosesc partea de Smart TV, chiar nu-mi pasă. L-am luat doar pentru panel și conectică și preț.

    Totuși, seria 6800 e diferită de seriile 4xxx vândute pe bandă rulantă la noi.

    Noile modele de la Philips vor veni cu Android TV.

      (Citează)

  6. Pe unde se intra in parcare, in special cea de la -2 care e mai aproape de Flanco ?

      (Citează)

  7. Am vazut niste poze pe net de la lansarea de ieri, si intrarea din strada parea ca inca era in curs de amenajare, cu pamant, utilaje, mult praf, si amatorii de mall croindu-si drum neabatuti. Penibil! Cum sa inaugurezi ditamai molul si sa nu ai gata intrarea pentru public, sa intre lumea acolo gata prafuita.
    Uite si linkul: http://www.hotnews.ro/stiri-administratie_locala-20134792-fotogalerie-mega-mall-noul-mall-din-cartierul-bucurestean-pantelimon-fost-inaugurat-joi-vezi-cum-arata-magazine-gazduieste.htm

      (Citează)

  8. thundermar:
    Pe unde se intra in parcare, in special cea de la -2 care e mai aproape de Flanco ?

    Eu am venit pe Vatra Luminoasă. În capăt, la intersecție, faci stânga și apoi imediat pe dreapta e intrarea în parcarea subterană. Dacă parchezi în preajma acelei intrări, nu ieși lânga Flanco, ci la capătul celălalt al mallului, dar mie mi-au cărat televizorul la mașină, de exemplu.

    Pentru intrarea din dreptul Flanco bănuiesc că intri în parcarea subterană, faci stânga, mergi până în dreptul scărilor și liftului respectiv.

      (Citează)

  9. Una:
    Am vazut niste poze pe net de la lansarea de ieri, si intrarea din strada parea ca inca era in curs de amenajare, cu pamant, utilaje, mult praf, si amatorii de mall croindu-si drum neabatuti. Penibil! Cum sa inaugurezi ditamai molul si sa nu ai gata intrarea pentru public, sa intre lumea acolo gata prafuita.
    Uite si linkul: http://www.hotnews.ro/stiri-administratie_locala-20134792-fotogalerie-mega-mall-noul-mall-din-cartierul-bucurestean-pantelimon-fost-inaugurat-joi-vezi-cum-arata-magazine-gazduieste.htm

    Așa e și acum. Bad Project management, întârzieri etc. Și în interior e praf, încă se lucrează, se montează firme, dar 90% dintre magazine sunt operaționale.

      (Citează)

  10. Șerban Ionescu:
    Altă reclamă. Măcar pune și tu un (P) în titlul articolului ca să știe lumea și să nu mai dea click. Chiar îți place să trăiești așa din păcăleală și ciupeală?

    Adică am cumpărat un televizor, o consolă și o șurubelniță de în total 2934 lei și nu am voie să zic asta pe blogul personal?

    Ești chiar amuzant.

    Ia spune-mi, ce subiecte ai vrea să citești? Bârfe despre vedete? Ceva de turism? Poate un review? DACĂ SUNT TOATE RECLAME?!?!

    https://www.nwradu.ro/2015/04/sa-revenim-la-subiectul-articolelor-platite/

      (Citează)

  11. Simona:
    Opulence :))

    Card de credit :P

      (Citează)

  12. speedy.gonzales

    15/05/2015 la 7:06 PM

    mie mi se pare mai interesant televizorul Samsung 32H5303 la 900 RON. daca reusesc sa ajung pe acolo, cred ca l-as lua.

      (Citează)

  13. nwradu: Adică am cumpărat un televizor, o consolă și o șurubelniță de în total 2934 lei și nu am voie să zic asta pe blogul personal?

    Noi avem deja toate astea. Nu ne intereseaza.

      (Citează)

  14. Am avut Philips, culorile sunt frumoase, nu ca la SONY, dar frumoase. 4K suna tentant, pretul este bunicel, dar nu am ce face cu el. Eu folosesc un fullHD ca ecran de PC si TV, ai mei se plang de 32″ ca este prea mare…

      (Citează)

  15. Știi cum ai făcut tu Radule? Ai fost ca un patron care se duce la lucrari cu Q7-le in timp ce își plătește angajații cu 800 de lei.
    Stiu ca nu prea are legătură reală da ideea asta mi-a venit in cap după ce am citit articolul.
    Cu ocazia asta mai apar 4-5 bloguri in zilele următoare.

      (Citează)

  16. Șerban Ionescu:
    Altă reclamă. Măcar pune și tu un (P) în titlul articolului ca să știe lumea și să nu mai dea click. Chiar îți place să trăiești așa din păcăleală și ciupeală?

    deci fara ciupeala, da?
    nu prosti “lumea” cu de-astea.
    e amuzant cum fiecare sfertodoct din asta cu atitudine se crede reprezentatul si aparatorul “lumii”.
    daca nu eram pe un blog asa de civilizat as fi zis: Mars, ma, pe facebook la citate gratuite cu poptamas si arsenie boca!

      (Citează)

  17. gigi22: deci fara ciupeala, da?
    nu prosti “lumea” cu de-astea.
    e amuzant cum fiecare sfertodoct din asta cu atitudine se crede reprezentatul si aparatorul “lumii”.
    daca nu eram pe un blog asa de civilizat as fi zis: Mars, ma, pe facebook la citate gratuitecu poptamas si arsenie boca!

    tu fiind sau reprezentand pe cine? te intreb pentru ca pari la fel de frustrat…

      (Citează)

  18. gigi: tu fiind sau reprezentand pe cine? te intreb pentru ca pari la fel de frustrat…

    Are Radu “piticigratis” un articol foarte bun despre folosirea cuvantului “frustrat/frustrare” de catre comentatorul roman de pe net. In esenta zice ca aproape toti incurca sensul real si au senzatia ca e o acuza foarte sofisticata si imparabila.

    Eu il reprezinta pe gigi22, varianta mult imbunatatita a ubicuului gigi, de care-i plina din pacate tara. De unde rezulta din ce am scris eu ca pretind sa mai reprezint pe cineva?

    La topic, multumita lui Radu “NW” azi am fost si mi-am luat un soundbar LG de la Flanco. Daca nu era articolul acesta nu as fi aflat.

      (Citează)

  19. La topic, multumita lui Radu “NW” azi am fost si mi-am luat un soundbar LG de la Flanco. Daca nu era articolul acesta nu asfi aflat.

    in cazul asta da si tu cateva click-uri pe bannerele din aceasta pagina, in semn de gratitudine

      (Citează)

  20. Pai d-aia ne trateaza astia asa cum ne trateaza ca ne lipseste demnitatea! Ia sa fii asteptat pana terminau Mariile lor mallul si sa nu fie buluc pe santierul ala la niste reduceri de praf in ochi!

      (Citează)

  21. Adi:
    Pai d-aia ne trateaza astia asa cum ne trateaza ca ne lipseste demnitatea! Ia sa fii asteptat pana terminau Mariile lor mallul si sa nu fie buluc pe santierul ala la niste reduceri de praf in ochi!

    care reduceri? s-a ingramadit lumea sa vada noua mecca a bucurestiului si apoi sa plece acasa cu cateva baloane promotionale pentru cei mici. bataia in ziua de azi nu se da la reduceri ci la mocangeala.

    dar lasa ca nici cu astia mai “destupati la minte” nu mi-e rusine.. amintiti-va numai cati de gura casca au fost la deschiderea carturestiului de pe lipscani.

      (Citează)

  22. Imi pare rau ca nu m-am miscat suficient de repede. Pusesem ochii pe Samsung-ul de 55″ la 2500 RON. Cand am fost ieri erau toate vandute. Pe deasupra, a fost destul de enervant un consilier de la televizoare ce tot incerca sa ma convinga sa iau ca altetnativa LG-ul de 49″ la 2000 RON.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus