►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄
Acum vreun an și ceva, la o conferință de presă organizată de eMAG unde au prezentat planurie generale de extindere cu alte game de produse și în alte țări, cineva din public a întrebat “bine, dar ce părere au cei de la Naspers despre aceste investiții mari?”
Mi-a plăcut răspunsul, de fapt exprimarea aleasă de Iulian Stanciu, acționar și director general eMAG: “eu și Naspers suntem complet aliniați în această privință”. O propoziție de limbaj de afaceri, chiar dacă eu, cu sechele inginerești, m-am gândit doar la importanța alinierii perfecte a arborilor și cuplajelor din mașinăriile rotative.
Acum, când eMAG a anunțat că va prelua magazinul Fashion Days, toată lumea s-a gândit la aspectul practic: haine, dezvoltare, logistică, poate afiliere pentru FD prin PS și alte asemenea acronime.
Gândiți-vă acum și ce înseamnă dpdv business: cei de la Naspers, acționar majoritar în ambele magazine, au atât de multă încredere în managementul eMAG încât le-au dat pe mână încă un magazin imens. Fashion Days chiar este imens, în multe aspecte mai mare decât eMAG, dacă este să ne gândim că au prezență în Romania, Bulgaria, Ungaria, Slovenia, Slovacia, Cehia si Polonia. Practic, le-au fost date pe mână cheile unei afaceri la fel de mari.
Este ca și cum ai conduce o mică țară și ar veni cineva să-ți spună “faci treabă bună acolo, condu și țara asta suplimentară, e la fel de mare, are alt specific și altă organizare, dar sunt convins că vei face treabă bună”. Mi se pare o decizie care arată încrederea în capacitatea românilor de a conduce astfel de afaceri și probabil nu-i vorba doar de Iulian Stanciu, directorul general, ci de întreaga echipă ce o include pe Violeta Luca, director executiv, Bogdan Axinia, VP dezvoltarea afacerilor, Lucia Ciucă, director marketing, Sorin Ionescu, VP și director dezvoltare internațională și câți alții pe care nu i-am cunoscut or mai fi (și sunt sigur că și celor menționați le-am greșit pe undeva titlurile oficiale, dar n-am găsit o pagină de prezentare a companiei).
Și nu, un magazin online nu-i ca celălalt, fiecare are specificul său, targetul său, sfera sa de probleme uzuale; probabil sunt mai multe elemente diferite decât cele în comun la cele două afaceri, chiar dacă provin din același domeniu.
Când vezi cum privesc acționarii principali situația, nu că dintr-o dată toate comentariile și plângerile cu “am o comandă în așteptare de două zile, e clar că dați faliment” sună mai lipsite de importanță?
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
9 comentarii
06/05/2015 la 11:06 AM
ultima remarcă e un pic gratuită.
vali(Citează)
06/05/2015 la 12:07 PM
De obicei Radu nu prea le are cu business-ul, dar aici a pus punctul pe I. De retinut si ca managementul Fashion Days a cam fost tinut in intuneric in legatura cu decizia asta, din cate am inteles. Best case scenario – nu au avut de ales.
raiiar(Citează)
06/05/2015 la 1:28 PM
Sunt sigur că le pasă de experiențele negative și nu le vor, dar se dau și mai multe verdicte de genul “ăștia sigur dau faliment”, în timp ce se pare că lucrurile stau chiar invers.
nwradu(Citează)
06/05/2015 la 1:32 PM
Ce să zic, mulțumesc!
Managementul mai mult ca sigur n-a avut de ales, nu cred că cineva acceptă să nu mai fie șef.
În plus, mutarea birourilor din Elveția în România s-ar putea să însemne că nu sunt păstrați oameni din vechea echipă. Mă gândeam că vreo 2-3 manageri ar putea rămâne, dar ar accepta relocarea aici?
nwradu(Citează)
06/05/2015 la 2:13 PM
Pare ca stie ce face , gandeste deschis si la nivel mare , asa ca tot succesul pentru Iulian Stanciu si eMag ! A alergat “putin” pana acolo .
Liviu(Citează)
06/05/2015 la 9:11 PM
A, deci e cu mutare din Elvetia in Romania? Pai e clar de ce fac asta, repetati dupa mine in cor: COSTURI MAI MICI!!
Pe Europa de vest Amazon ii face arsice pe cei de la Fashion Days, presupun eu. Cel putin dupa amenzile pe care le incaseaza Amazon de la UE pentru ascunderile de profit, au niste volume si valori astronomice.
De ce a crescut eMAG? Cateva campanii interesante, cateva preturi bune, cateva idei gen 30 de zile retur cand ceilalti nu respectau nici cele 10 zile impuse de lege. Multe probleme cu livrarile, lipsa de comunicare cu clientii. Faptul ca au fost preluati de NOD, care le-a dat multe din promotiile si preturile de mai sus, n-a stricat deloc.
Ar fi mai prudent sa lasi aprecierile despre echipa eMAG, nu stii cine pentru ce este responsabil. Poate azi nu mai lucreaza acoloi, poate luna viitoare e altcineva.
Gaelex(Citează)
06/05/2015 la 9:32 PM
nu pot sa cred ca nu l-ai pomenit pe dl Leonte de la Emag. Leonte presedinte!
mormaila(Citează)
07/05/2015 la 1:16 AM
FD nu vinde in Europa de Vest, e inutila comparatia.
zuppy(Citează)
07/05/2015 la 6:55 AM
Pentru ca nu ar avea vreo speranta in fata BuyVip, devine si mai clar de ce se concentreaza pe Europa de Est unde mai gasesc fraieri sa ia la preturi mari si sa ii scape de produse la mana a doua.
Gaelex(Citează)