un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Echipaje de salvatori mor, din nou, pentru că sistemul nu este pregătit pentru colaborare în cazuri speciale

16 Dec 2014  ·

GÂNDURI  ·

10 comentarii

Am tot respectul pentru SMURD, Serviciul Ambulanță, Pompieri și alte asemenea servicii de intervenție. Sunt oameni care muncesc cât pot pentru unul dintre cele mai nobile scopuri ce pot exista – salvarea vieților unor oameni cu care nu ai nici o legătură -, salvare pentru care lucrează în toate condițiile și la ore imposibile, intră în flăcări și se expun în general unor pericole suplimentare.

Salariul, sunt sigur, nu este suficient nici pe departe pentru ce fac ei. Sunt sigur că nu doar câștigul material îi motivează să-și facă zilnic datoria, ci trebuie și să fii făcut din “materialul” necesar pentru asta.

Lucrurile, însă, nu merg întotdeauna bine. Ieri după-amiază un elicopter SMURD s-a prăbușit în lacul Sutghiol. Medicul a decedat la spital, alte două victime au fost scoase ulterior din apa rece de doar 5 grade, iar o a patra persoană era în continuare căutată. Niciunul dintre cei patru nu a supraviețuit.

Oamenii care merg pe teren, cei care se expun acestor riscuri, sunt clar demni de respectul nostru. Ca și la accidentul de avion din Munții Apuseni, unde pilotul și un medic au murit, apar însă probleme ce țin de partea procedurală, de metodele de intervenție pentru astfel de acțiuni, iar autoritățile s-au dovedit din nou nepregătite.

Elicopterul s-a prăbușit la 16:16, pe lumină, pe vreme bună. S-a prăbușit în lacul Sutghiol, adică la Mamaia și la Ovidiu, sub privirile unor martori care au sunat imediat la 112. Era la 500 de metri de mal.

Eh, acum apar problemele. Salvatorii trimiși după acești oameni s-au dus în zona Cazinoului, nu la “La Butoaie” unde s-a întâmplat totul. Căpitănia regională n-a fost informată așa cum trebuie sau n-a fost informată la timp. Primii oameni ce-au ajuns la fața locului nu aveau o barcă la dispoziție, iar o barcă adusă de jandarmerie (parcă) a avut probleme cu motorul și a trebuit vâslit.

Martorii de pe mal i-au auzit pe cei din elicopter strigând după ajutor, dar n-au putut interveni din cauza apei înghețate. Strigătele s-au auzit vreo 10 minute, dar în apă de 5 grade și după o prăbușire cu elicopterul, hipotermia te răpune.

Asistenta era și însărcinată.

Prima victimă a fost adusă la mal de un pescar din zonă, folosind barca proprie. La ora 20:25, următoarele trei victime erau în continuare căutate. Au fost găsite, pe rând, pe întuneric, și s-a încercat resuscitarea lor, dar minunile sunt rare. Acum n-a avut loc una.

E cazul să așteptăm ancheta și zilele următoare pentru detaliile exacte ale accidentului. Ca și în Apuseni, e posibil ca lucrurile să nu stea precum ce se spune în primele momente și ce zic și eu aici. Totuși, pe termen lung se cam vede tendința SMURD-ului de a accepta laudele atunci când este cazul, dar când se întâmplă ceva rău aproape niciodată nu se spune a cui a fost vina, ce măsuri s-au luat și ce se va face pentru a nu se repeta totul. Iar statul român în continuare ca primă prioritate aruncarea vinei dintr-o parte în alta, că prima declarație a oricărei instituții începe de obicei cu “nu este de competența noastră să… trebuie anunțat….”.

Concluzia la care voiam să ajung este asta: este mai mare păcatul să ai pe teren atâția oameni bine pregătiți în meseria lor și dornici de a-i salva pe alții și să-i lași să moară pentru că procedurile pentru cazuri speciale nu sunt bine puse la punct și instituțiile nu știu cum să lucreze și să colaboreze între ele. Niște oameni în posturi de birou nu și-au făcut din nou treaba și alții au murit când puteau fi salvați.

La 11 luni după accidentul din Apuseni, astfel de bâlbâieli sunt greu de acceptat.

elicopter_smurd

    10 comentarii

  1. Pacat mare pacat… cand vad astfel de stiri si vad cum functioneaza sistemul in alte tarii regretul este si mai mare. Cum altii pot si noi nu…

      (Citează)

  2. un sistem bolnav condus de oameni incompetenti

      (Citează)

  3. Arafat per ansamblu face treaba f buna, dar nu cred ca poate supraveghea personal tot ce se intampla in tara. E extrem de grav ca la o operatiune de salvare unde fiecare minut conteaza, tu sa te duci cu o barca cu vasle si sa vaslesti sute de metri, adica minute bune.
    Va dati seama cum ar arata o salvare acum, pe timp de iarna, asupra unui vas de pasageri cum a fost ieri Banatul, cu 300 de oameni, lovit de un cargou tanzanez.

      (Citează)

  4. In Galati a trebuit sa moara o femeie pentru a largi un cacat de intersecție care bloca orașul inutil de 40 de ani. A trebuit sa moara un copil pentru a mai strange câinii fara stăpân. A trebuit sa moara niste oameni pentru ca ROMATSA sa iasă din amorțeală. Exemplele pot continua. Oare ce s-ar întâmpla in cazul unui cutremur devastator unde ai nevoie de logistică foarte buna si foarte rapida? Unde ai nevoie de utilaje speciale. Unde ai nevoie de câini antrenați special (noi ii casam intre timp). Unde viteza de reactie trebuie sa salveze sute sau chiar mii de oameni, nu doar 4 ghinioniști. Trist.

      (Citează)

  5. Oprea ar trebui sa isi dea demisia

      (Citează)

  6. @matei serban un sincer mars si culege ceva educatie. Tu la o postare trista serioasa arunci un comentariu lemnos si o invitatie de a-ti citi mizeriile de pe blog? Adica putina reclama strecurata asa pe nesimtite?
    Mai cauta si ceva bun simt daca tot iesi la cules. Nu inteleg de ce comentariul asta a fost aprobat.

      (Citează)

  7. Oameni buni, ne invartim in jurul cozii si refuzam sa vedem adevarul. Arafat conduce, prin Departamentul pentru situatii de urgente, ISU si IGA(Inspectoratul General de Aviaţie). Ce face omul asta de la accidentul aviatic din Apuseni? Impreuna cu Oprea au pus batista pe tambal si dau vina ba pe aviator, ba pe vreme.
    Cati oare stiu ca anul trecut s-au desfiintat 700 de posturi de ambulanta din lipsa banilor, insa ambulantele private( de ex. BGS) au primit de 9X mai multi bani?

      (Citează)

  8. Numai tragedii se intampla in ultimu timp, la noi in tara, in Pakista, Australia… P

      (Citează)

  9. Se pare ca elicopterul era al CJ Constanta cumpărat de puscariabilul “porcușor” Constantinescu si împrumutat către SMURD.

      (Citează)

  10. au comiso…. au stat 45 de minute in apa…. in 2014?? sa fim seriosi

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus