un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Se simte răcoarea pușcăriei

5 Aug 2014  ·

GÂNDURI  ·

17 comentarii

Voiculescu se luptă din greu să-și dovedească nevinovăția. Mai mult, după cum a declarat de câteva ori, nu vrea ca procesele să se prescrie, ci vrea să fie declarat nevinovat de un complet de judecători, pentru ca nimeni ulterior să nu se poată îndoi de cinstea sa.

Din acest motiv, avocații săi au depus în ședința de ieri mai mult de 40 de cereri diferite pentru a amâna procesul și pentru a recuza judecătorii. Judecătorii, oamenii lui Băsescu, sunt sigur, le-au refuzat pe toate: toate cele patru cereri de recuzare, cererile de sesizare a Curților Constituționale, de Justiție UE și a Înaltei Curți (tribunalul de la Haga probabil că este în concediu), cererea de chemare a lui Traian Băsescu la audieri (am încercat să cer și eu asta când am luat o amendă pentru că vorbeam la telefon la volan – n-a mers), testarea cu poligraful, cerere pe motiv că este caniculă și s-a depășit indicele de confort termic (chestie pe care sunt sigur că inventat-o Busu și în rest nu există) și altele asemenea.

Până la 10 noaptea s-au luptat în dosare și cereri, precum prinții și zmeii, până când obosiți de atâta luptă, au oprit ședința și au amânat-o pentru a doua zi. Adică pentru astăzi.

Păi stai… după ani de procese, aflăm că se pot da termene și pentru a doua zi, nu din câte 4 în 4 luni? Se poate sta și peste program, se pot judeca și rapid procesele? Chiar că-i mâna lui Băsescu aici!

Între timp, în ciuda căldurii de afară, Voiculescu începe să simtă răcoarea pușcăriei.

sursa: Hotnews.

    17 comentarii

  1. “racoarea inchisorii” este un mit urban. Vara e moartea de cald

      (Citează)

  2. sa inteleg din poza ca motanul s-a lins pe bot? am asteptat atatia ani, zic sa nu ne grabim chiar acum, sa mai asteptam cateva ore…

      (Citează)

  3. Referitor la procesele care au termen de pe o zi pe alta, teoretic este posibil si legal dar practic, ia gandeste-te ca sunt procese care au sute de pagini si un judecator nu poate sa citeasca si sa interpreteze corect acele sute de pagini in 24 de ore.

      (Citează)

  4. Ionut, acum se judeca un recurs. Am avut si eu un proces pierdut cu statul, iar la recurs s-a judecat totul in 10 minute: ce probe noi am pus la dosar? Nimic nou? Pa si la revedere.
    Dosarul ICA se judeca de ani buni de zile, s-a tergiversat in cele mai parsive chipuri. Vrei sa iti amintesti cum s-a jucat cu functia de parlamentar doar pentru a muta procesul la diferit einstante? Ia si repeta in gind: senator, demisie, senator. S-or fi saturat si judecatorii sa fie luati de prosti, cam ca in cazul lui Cioaca, foarte convins si ala ca nu va putea fi condamnat fara cadavru. Uite ca s-a putut.
    Se cuvine deci azi o urare: La multi ani !

      (Citează)

  5. Cand te infatisezi la faza urmatoare a unui proces, cum ai spus si tu, la recurs, nu ai aceiasi judecatori. Noul judecator nu are de citit doar noile acte depuse la dosar. Adica ar fi absurd sa te infatisezi la apel sau recurs daca cei care sunt in functia de magistrat se bazeaza pe concluziile instantelor anterioare.
    Noul complet de judecatori trebuie sa studieze de la inceput tot dosarul. Si da…ce incearca acum Felix este de natura sa isi amane sentinta dar solicitarea de reevaluare a sumelor mentionate in dosar este una corecta, ea trebuie intocmita de un expert nu de un anchetator DNA. Niciunul nu cred ca ar dori ca la o interventie chirurgicala sa fie operat de un electrician sau zidar, oameni care nu au o pregatire temeinica in domeniul respectiv.

      (Citează)

  6. Noh! Ce să te aștepți? Blog băsist!

    :)

    Serios acum, există „pușcărie„ și ”pușcărie”. Pentru VIP nu sunt aceleași condiții ca pentru pulime ( (c)2009 – Oprescu). Să vedem verdictul!

      (Citează)

  7. Ce se mai aude cu confiscarea extinsa a averii infractorilor dovediti?

    Cea mai grea pedeapsa e condamnarea cu suspendare, la pachect cu confiscarea integrala si extinsa a averii pentru recuperarea prejudiciului.

    Iar cei ce contribuie la asta si au facut-o in mod corect, vor trebui recompensati de Stat cu varf si indesat.

    De ce parnaia fara confiscare e VAX?
    Pentru ca, la parnaie, tot din bani publici se cheltuieste pe masa, cazare, caldura, curent, oameni platiti, etc, iar daca nu s-a recuperat paguba, Statul (adica noi) plateste pirnaia cu virf si indesat si nu obtine in cele mai multe cazuri nici acea “re-educare” pentru reintegrare sociala de care se face atit de mult tam/tam.

    De gandit chestia asta.

      (Citează)

    • @LucianD: nu există confiscarea averilor extinse, că nu poți să-i iei și ce a vândut deja altora, chit că acele persoane sunt simbolice (fiice, parteneri controlați tot de cel vinovat etc). Poți doar să ceri despăgubiri mari, recuperarea prejudiciului, și să-l execuți silit pe el sau pe familie, dar nici aici nu știu cum e legea. Nu cred că se pot executa silit rudele.

        (Citează)

  8. Sa stii ca motanului meu ii place la nebunie Felix.
    Mancarea, nu altceva… Mai ales aia de iepure :)

    In rest… asteptam cu totii verdictul CORECT.

      (Citează)

  9. Acum niste multi ani am ajuns in contact cu niste “grei” din avocatura. Nimic grav, pur si simlu ne-am nimerit la aceeasi masa. Si atunci am aflat ca celebrul avocat Mateut e specializat doar pe respectarea procedurilor. Omul nu e avocat normal care sa se bazeze pe fapte si sa construiasca un caz. E folosit de obicei la inceputul unui proces, ca sa amine cat se poate de mult dosarul. Cand e prezent la finalul unui proces e semn clar de disperare. Ca apararea e la pamant, si doar niste vicii de procedura mai pot salva inculpatul. Dar vorba multora: 3 ani de puscarie fara confiscarea (partiala) a averii e frectie. E un inceput totusi.

      (Citează)

    • @Ciprian: am văzut că asta zis și Băsescu.

      Nu mă pricep la avocați, dar e posibil ca unii să fie folosiți pentru că au relații și intrare la judecători. Să nu uităm că judecătorul Stan, din acest caz, a fost săltat de DNA pentru corupție.

        (Citează)

  10. De fapt, procurorii trebuie sa se lupte sa il dovedeasca vinovat. Nu exista “sa isi dovedeasca nevinovatia”, din cauza unui concept simplu: “prezumtia de nevinovatie”. Poate era scrisa la misto prima fraza si nu m-am prins eu, caz in care imi cer scuze. In rest, nu ma intereseaza subiectul.

      (Citează)

  11. De fapt care e faza cu Felix si ICA? Tot aud de procesul asta si n-am priceput cu ce e incriminat? Scuze ignoranta. O fi tot ca la Năstase 4 case, prins cu bricheta pixu si termopanu’ si el făcea matraplazacuri de sute de milioane de €?

      (Citează)

  12. Cum sa nu se poata recupera bunurile, se anuleaza toate vanzarile ca fiind facute ilegal si viciat si este pus infractorul sa returneze banii si sa ii despagubeasca pe cumparatori.

    Daca nu poate, ghinion, statul tot isi ia prejudiciul inapoi si si-l recupereaza. In bastionul democratiei care este SUA este ilegal si este infractiune sa ai in posesie un bun furat. Esti in masina furata si te-a oprit politia? Ghinion, politia te da jos si iau masina sa o returneze proprietarului de drept.

      (Citează)

    • @Gaelex: eu din câte știu, Voiculescu nu mai are pe numele său decât nimicuri, probabil o mașină și vreun apartament. Toată averea a trecut-o pe numele fiicelor.

      În plus, la noi legea este ceva mai bizară. Dacă tu cumperi de bună credință ceva și apoi se dovedește că vânzătorul nu avea drept să ți-l vândă (sau era furat), bunul îți rămâne ție, iar primul proprietar trebuie să recupereze prejudiciul de la hoț. Așa știam eu, s-ar putea să mă înșel sau să nu se aplice peste tot asta.

        (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus