un blog de Radu Dumitru

asus s5507

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

asus s5507

După 4 luni de mers la sală

2 Jul 2014  ·

GÂNDURI  ·

16 comentarii

V-am spus că de prin martie merg cât de des pot la World Class-ul de la Victoriei. O primă concluzie amuzantă ar fi că am văzut mult prea multe penisuri în această perioadă. Acum trebuie să combat asta cu o doză dublă de filme porno cu lesbiene.

Apropo de toți haterii care consideră că mănânc prea mulți burgeri, aș vrea să aflați că am nevoie de o nouă gaură la cureaua de la pantaloni, care au început să cadă de pe mine. Am slăbit cam 1,5 kg în acest timp, deși nu m-am dus acolo ca să slăbesc și nici nu fac exerciții în acest scop, ba chiar scăderea în greutate vine pe fondul creșterii masei musculare, așa că este o dublă veste bună. Am acum 87,5 kg la 1,86 metri lungime.

Mă tot gândesc să fac pe hipsterul într-o zi și să merg acolo cu apă într-o sticlă de sticlă, ca la restaurante, în locul unui PET. Ar fi amuzant? Ar fi ciudat să beau așa? Eventual să iau și pahar cu mine și să torn tacticos din sticlă în pahar, după care să beau o gură

Trecerea prin Haagen-Dazs și pe lângă restul cafenelelor și fast-foodurilor în drumul spre World Class America House este la fel de dificilă ca și în prima zi. Pur și simplu o sală n-ar trebui să fie astfel amplasată, e tortură psihologică și ONU ar trebui să se sesizeze.

Față de momentul de start, am dublat greutatea cu care lucrez la majoritatea aparatelor. De asemenea, încep să simt și să văd mușchi în locuri în care nu știam că există.

În continuare îmi las telefonul la vestiar și o oră îmi văd doar de exercițiile mele și de micile pauze dintre ele, fără altceva de făcut. În continuare nu pot să-i înțeleg pe cei care și în sală stau lipiți de telefon și-l verifică din 2 în 2 minute. Cred că prea mulți oameni se plictisesc rău și-și verifică des telefonul cu gândul “hai că poate mi-a zis cineva ceva”.

Niște oameni dau mai mulți bani acolo și sunt asistați de un Personal Trainer. Un exercițiu este să rostogolească pe podea un sac greu. Se apleacă la podea, împing acel sac un pas în față, se ridică, fac și ei un pas înainte, se apleacă iarăși la sac și repetă asta pe o lungime de vreo 20 de metri, totul sub supravegherea PT-ului. De la distanța zici că-i un om care și-a luat un sclav și-l pune să facă o muncă din aceea din povești, precum separarea grâului de neghină.

fitness_9fitness_14fitness_5

Acestea nu sunt imagini reale din această sală, că altfel aș sta acolo 8 ore.

asus s5507

    16 comentarii

  1. Eu folosesc telefonul pe post de caiet de notite. Am un excel online pe care notez exercitiile/seriile si greutatea pentru fiecare ;)

      (Citează)

  2. Incearca sa lasi telefonul la receptie in cutiile special destinate pentru acest lucru.
    Daca ramai fara el din vestiar, ciuciu camere de filmat, ciuciu telefon inapoi samd.

      (Citează)

  3. Felicitari! Trebuie sa recunosc ca aveam in plan un comentariu ironic la primul articol despre KFC, Mc etc, insa ai crescut brusc in ochii mei :) Este foarte bine ce faci acolo, insa sa stii ca personal trainerii au un rol esential, chiar daca nu pare la prima vedere. Ti-as recomanda ca, la un moment dat, dupa ce simti ca ai mai crescut in forma sa iei un calcul ajutorul unui antrenor. Nu trebuie sa alegi programele lor de antrenament sofisticate (si foarte scumpe) ci sa iei acel card cu 10 sau 20 de sesiuni.

      (Citează)

  4. Bun asa. Si eu merg la sala de o luna de zile, doar ca ma straduiesc sa mentin un 4zile/saptamana. Ti-as recomanda antrenorul persoanal doar in privinta corectitudinii exercitiilor si formarii unui program. Probabil cateva sedinte indrumat de el sunt de ajuns. Facute incorect, poti face mai mult rau decat bine (chiar si antrenorul meu are hernie de disc din cauza exercitiilor facute fara indrumare corecta). Eu dupa 1 luna am schimbat un 94 si cv cu un 90, dar asta e mai putin important. Ce conteaza e cum te simti si cum arati. Eu am luat un program de 3 luni cu antrenor (760 ron total, un pret decent) si sunt cuiros de rezultat dupa aceste luni. Spor in continuare

      (Citează)

  5. @Radu,

    n-am fost la victoriei dar la plaza, la radison si la marriot au dulapioare mici cu cheie ca la supermarket.

      (Citează)

  6. Cum de ai ales Victoriei, ai mai cautat si altceva prin zona?

    Eu oscilez intre Victoriei sau Promenada unul fiind mai ingramadit si celalalt mai prost pozitionat, de asta intreb dupa ceva asemanator prin zona.

      (Citează)

    • @alxzen: nu, Matilda are de la muncă o reducere de preț la World Class și sala este chiar lângă biroul ei, așa că mi-am luat și eu tot acolo, cu gândul că vom merge împreună. N-am căutat la altele. Locul este bun pentru că ajung rapid acolo cu metroul.

      Din ce-am auzit, alte săli arată mai bine și sunt mai mari, aici la America House e cam înghesuială la anumite ore și vestiarele sunt dubioase. Ușor s-ar ajunge și la Promenada, la o adică. Dacă mergi cu mașina, la Titan cred că este cel mai mare World Class.

      Probabil că sunt și alte săli mai ieftine, World Class merită doar dacă ai vreun discount prin firmă sau ceva așa.

        (Citează)

  7. Vroiam sa te intreb ceva de sala , despre cum te-ai documentat la inceput privind exercitiile etc dar nu-mi pot lua ochii de la blonda din poza 3 ……. THAT ASS !

      (Citează)

  8. si ce program de exercitii ai?

      (Citează)

    • @un muc: fac diverse pentru brațe și piept, de obicei câte 6 serii la vreo 3-4 aparate. Pentru cardio fac și o mică alergare pe bandă. O dată la câteva ședințe bag și niște haltere la bara aia culisantă…

        (Citează)

  9. @Andreiexe tanya naghten

      (Citează)

  10. Andreas Scotch

    10/07/2014 la 7:35 AM

    @nwradu : lucreaza-ti picioarele aia ii cel mai important,pentru tonifiere pune banda in rampa 9 level si viteza 9 si sa vezi cum simti cardio:) faci 2km pus in rampa e mult mai practic ca alergatul:)
    Aici inca rad de oamenii de alearga pe trotuar se pare ca nu toti sesizeaza riscurile alergatului pe ceva dur:)

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus