un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Vechile granițe își arată slăbiciunile

19 Mar 2014  ·

GÂNDURI  ·

26 comentarii

Jocul națiunilor are o doză de ipocrizie mare cât țările de pe harta politică a planetei: toate vor teritoriu mai mult și ar accepta cu bucurie să preia o nouă bucată de la o altă țară, câtă vreme pot găsi niște justificări acceptabile pentru asta. În același timp, nici o țară nu-și dorește să cedeze teritoriu, chiar și dacă le sunt prezentate aceleași motive.

De exemplu, “Basarabia este pământ românesc” și cu toții afirmăm că am vrea ca acele zone să aparțină României, refăcând ceea ce odată a fost România Mare. Doar sunt români acolo, vorbim aceeași limbă, din cele mai vechi timpuri a fost teritoriul nostru, luat apoi abuziv de alții la destrămarea țării.

În același timp, însă, nici noi (și nici alte țări) n-am accepta în ruptul capului cea mai mică pretenție a altei națiuni la adresa unui teritoriu de-al nostru. Sunt 90% maghiari în vreo două județe și cer autonomie? Nu le dăm nimic, aici e România!

N-aș putea să vă spun care abordare este cea corectă. Probabil că nu există una corectă în jocul politic internațional, nu există alb și negru, ci doar mult gri și mai ales principiul “ne apărăm propriul interes”. Observați, însă, ipocrizia de care spuneam la început înainte de a trece la următorul paragraf.

Personal consider că cele mai recente mișcări sociale din întreaga lume încep să arate un lucru: că granițele geo-politice actuale din lume au la bază principii învechite și multe dintre aceste granițe încep să se dovedească șubrede. Să vă explic mai în detaliu.

Majoritatea țărilor și-au stabilit granițele în urma unor războaie finalizate prin tratate sau prin destrămarea marilor imperii (austro-ungar, britanic, otoman șamd). Unele granițe au rezistat multe decenii sau secole pentru că toate componentele din interiorul lor erau inter-dependente prin limba vorbită, prin agricultura/industria care până acum a fost una de mari dimensiuni, prin vechile alianțe și dușmănii și prin lipsa de comunicare.

Toate aceste motive încap să cadă.

Industria mondială nu mai este una axată pe mari combinate. Dezvoltarea micro-tehnologiei a redus dimensiunile fabricilor. Dezvoltarea mediului capitalist a dus la descentralizarea unor industrii la nivel mondial, precum cea auto care folosește componente produse în zeci de țări pentru a îmbina o mașină, precum cea IT unde produsul este proiectat în America, produs în China și vândut direct spre alte piețe. Ați fi uimiți să vedeți cât de mici sunt unele fabrici deși produc bunuri de larg consum, uneori în milioane de bucăți pe zi. Trăim în vremea în care un software de mesagerie valorează mai mult decât o companie auto sau una petrolieră.

Alianțele și dușmăniile din trecut au fost cumva estompate de același sistem capitalist axat pe profit și bunăstare proprie. De exemplu noi, românii, teoretic avem ceva cu ungurii. Dacă-i meci de fotbal, zici că-i meciul secolului și sperăm să caftească poliția câțiva suporteri de-ai lor. Dacă, însă, e rost de afaceri, vindem oricând marfa către țara vecină. Niște unguri fac mănunchiuri de cabluri pe lungimile și mufele cerute de tine, mai ieftin decât alții? Acolo dau comanda! (caz din propria experiență) Cred că singura dușmănie cu adevărat reală a rămas cea dintre evrei și arabi, care nu pot trece peste etnie și credințe pentru a-și vedea fiecare de interesul propriu și dezvoltarea durabilă pentru viitor.

În același timp, omenirea comunică mai repede și mai bine ca niciodată. S-a terminat cu vremurile în care nu știai cum trăiesc cei de peste graniță. Rețele sociale, Internet-ul în general, transportul mult mai rapid (acum un secol se făcea o săptămână până la Viena, acum se face o oră), accesul liber la educație și informații despre istorie – toate au făcut ca oamenii cu preocupări și ideologii asemănătoare să intre mult mai rapid în legătură unii cu alții.

Unde vreau să ajung cu acest preambul?

Simplu, a trecut perioada istorică în care națiunile erau stabilite pe principii industriale și agrare, iar populația era menținută sub control de regimuri absolutiste, de nobili ce controlau “plebea” lipsită de educație și de posibilitatea de a afla ce fac alte țări și mai ales lipsită de posibilitatea de a-și cere anumite drepturi.

Odată trecută această perioadă, multe țări au granițe neadecvate pentru felul în care cetățenii lor gândesc, neadecvate pentru felul în care cetățenii lor se simt, granițe amenințate de sistemul democratic de vot și proteste.

Să vă dau și aici câteva exemple.

Conflictul din Siria este, la bază, unul între șiiți și suniți. Oameni de ambele religii s-au găsit cuprinși într-un stat sirian după ce Franța și Marea Britanie, care au stăpânit acele zone, s-au retras din Orientul Mijlociu. Iar cum retragerea s-a făcut în ani diferiți, teritoriile ce-și căpătau independența se declarau țări pe baza spațiului eliberat, nu pe baza etniilor locuitorilor din acel teritoriu.

Poate că cel mai bun exemplu este Africa. Un întreg continent a fost împărțit pe baza teritoriilor stăpânite de marile puteri europene ce l-au cucerit, granițele fiind stabilite din Europa pur și simplu trăgând linii pe hartă sau urmând anumite forme de relief. Niște secole mai târziu și iată cum țările africane sunt constituite din oameni ce provin din diverse triburi, au diferite religii și credințe și în general o ură față de cei din alte triburi și cu alte religii – doar că sunt grupați sub același steag. În ultimele decenii s-au făcut acolo milioane de crime, popoare întregi au fost persecutate, iar crima și violul sunt la ordinea zilei din simplul motiv că “tu nu ești ca mine”.

Exemplele pot continua oricând. Catalonia își cere mai tare ca niciodată independența, scoțienii se consideră altfel, belgienii se întreabă dacă nu mai bine se despart în două țări, Kosovo și-a obținut independența (și anterior Iugoslavia s-a destrămat rapid), cecenii fierb, kurzii le fac probleme turcilor și multe altele.

În același context, cei din Crimeea și-au dat seama că de fapt sunt ruși. Pe 19 februarie 1953 conducătorii URSS-ului au decis transferarea Crimeei de la Rusia la Ucraina. Toți rușii din Crimeea (rămași acolo, ce-i drept, după ce tătarii, armenii, greci și bulgarii au fost deportați de către Stalin pentru a curăța zona de alte etnii) au descoperit peste noapte că au alt steag.

Sunt doar 60 de ani de atunci. Sunt alte zone de pe glob (vezi Catalonia sau Scoția) care nu și-au uitat originile după sute de ani, deci după doar 60 de ani mi se pare absolut normal că cei din Crimeea vor să fie parte din Rusia.

Nu înseamnă că aprob mișcările expansioniste ale Rusiei, dar în acest caz le înțeleg justificarea. Și da, s-au grăbit cu un referendum dubios organizat și lipsit de monitorizarea ONU care i-ar fi dat legitimitate, dar personal nu cred că rezultatul ar fi fost altul. Pur și simplu cei din Crimeea au văzut ocazia de a face o schimbare și au făcut-o, ocazie care, culmea, le-a fost dată de cetățenii anti-Ianukovici și deci pro-vest ai Ucrainei prin manifestațiile lor de la Kiev.

(personal sunt curios dacă acum cei de pe “euromaidan” regretă că l-au alungat pe Ianukovici. Poate că 4 ani sub el ar fi fost de preferat ruperii Ucrainei)

Nu mă credeți? Am în calculator de vreo 7 ani un set de hărți (nu le cunosc sursa, am uitat-o complet) politice ale Europei din fiecare secol din era noastră. Le-am îmbinat acum sub forma unui clip. Aproape în fiecare secol harta Europei a cunoscut alte țări, alte imperii care au crescut și au căzut.

De ce credeți că în secolul 21 va fi altfel?

Nu în ultimul rând, trebuie să conștientizăm ce norocoși suntem ca națiune că Moldova, Țara Românească și Transilvania, deși țări independente timp de vreo 6 secole, au considerat dintotdeauna că de fapt trebuie să fie o singură națiune mare și unită. Trei țări, dar unite de același spirit.

    26 comentarii

  1. Autodeterminarea e o marotă bună pentru începutul secolului XX (vezi conferința de pace de la Paris din 1919) cu slăbiciuni și limitări evidente: tot secretul stă în delimitarea (mai mult sau mai puțin convenabilă) a regiunii căreia i se aplică principiul „wilsonian” al autodeterminării. Două județe? 10 județe? Crimeea? Tot sudul sau estul Ucrainei? Autodeterminare la nivel de oraș?

      (Citează)

    • @camil: nu știu dacă acea conferință a fost de bun augur. Niște ani mai târziu, SUA și URSS și-au împărțit sferele de influență pe glob și s-au implicat direct în diverse conflicte, inclusiv prin revoluții aranjate, pentru a-și impune acolo pionii. Ce se zice la conferințe se zice mai degrabă pentru ochii publicului…

        (Citează)

  2. Deci soluția ar fi “Statele Unite ale Europei”, nu?

      (Citează)

    • @George: eu mă așteptam ca în viitor spre asta să ne îndreptăm, spre un UE mare în care granițele dispar încet-încet. Însă în ultimii 10 ani observ că, din contră, țările vor să fie tot mai mici, chiar dacă să colaboreze bine între ele într-un context gen UE sau stat federal.

      De exemplu Catalonia vrea independență, dar nu ca apoi să închidă permanent granițele pentru spanioli. Vor doar să fie ei de sine stătători. Scoția la fel. Azi dimineață am auzit și că regiunea Veneto din Italia are astfel de planuri.

        (Citează)

  3. Păi tocmai că n-a fost, asta ziceam mai sus. Autodeterminarea e un concept vag și lunecos, ușor de manipulat de către o putere (co)interesată

      (Citează)

    • Pentru unii a fost, conferința aceea a determinat un val de țări să-și declare independența și multe așa au rămas. Dar pe total, fiecare țară tot pentru propriul interes trage.

        (Citează)

  4. @nwradu, la unele subiecte uneori e mai bine sa te abtii :D .
    Ianukovici e un fel de Iliescu ucrainean dar mult mai legat de Rusia. Practic e omul Rusiei trup si suflet. Daca cumva ai impresia ca Rusia profita de un concurs de imprejurari fericite cred ca te inseli amarnic. Ei au fortat constant instabilitatea in regiune si nimeni nu a ridicat un deget in afara de americani in Georgia (au oferit support pentru repatrierea trupelor aflate in Iraq si in momentul ala invazia ruseasca s-a oprit). Daca tiganul iti fura o gaina si nimeni nu il ia la rost maine o sa iti intre in casa sa iti ia televizorul si asa mai departe. Rusii lucreaza la expansiune de multa vreme, Europa e dependenta de gazul rusesc, cine o sa ridice vocea la ei? Economia Germaniei depinde de gazul rusesc in proportie de ‘doar’ 30%. Englezii au profitat si profita inca de un capital rusesc urias. Francezii vand armament rusilor si socialismul cu iz de comunism e puternic acolo. Italia e in criza politica de cativa ani de zile. Tarile nordice in afara de Finlanda nu sunt in UE, Suedia nu e in NATO dar acum toate aceste optiuni se reconsidera. Rusii stiau la ce sa se astepte, crezi ca deplasarile alea masive de trupe se fac peste noapte? Modul in care au pus stapanire pe Crimeea denota un plan foarte bine pus la punct de multa vreme.
    Vezi ca judetele alea 2 despre care vorbesti au fost golite de romani treptat, treptat si justificarea pentru autonomie e cel putin ridicola pentru ca la recensamanat am avut mai putin de 1000 de persoane care s-au autodeclarat secui. Ce facem? un nou model Kosovo galopant? Hai sa mai exportam 1 milion de romani in Italia si ii invadam pe motiv de “ne protejam cetatenii”.
    Apoi harta aia e putin aiurea, ungaria nu a fost niciodata cu adevarat ungaria mare asa cum ne-o prezinta ungurii. A fost Austro-ungaria care e cu totul si cu totul altceva. ungaria a incetat sa existe dupa ce au fost cuceriti de turci, chiar si inainte de asta se ridica acolo multe semne de intrebare cel putin in ceea ce priveste Transilvania care a avut tot timpul locul ei, oarecum autonom fata de regele ungur. Tendintele astea anacronice sunt cladite pe niste istorii scrise din burta, prezentate intens la tembelizor si presa. E un model periculos de preluat si raspandit.

      (Citează)

    • @enzo: eu vorbeam despre cum conceptul de granițe se schimbă odată cu evoluția noastră, nu despre Rusia sau Ianukovici în particular. Dar despre ei, este cum ziceam la început, fiecare țară își vede propriul interes, inclusiv Rusia.

      Sau tu poate ai impresia că țările sunt egale? Că dacă te declari cumva înseamnă că va apărea poliția mondială și te va apăra de orice altă țară. Nu-i nici o egalitate în lume, majoritatea sunt căței, iar Rusia este un dulău foarte mare.

      Stai liniștit, dacă am putea invada cu succes Italia sau Spania, probabil peste 200 de ani (ca să apuce acei emigranți să se stabilească bine acolo) am face-o. Sau am cere tot mai multe drepturi despre ei. Sau nu, că suntem stat UE și în interiorul UE țările nu au pretenții teritoriale una de la alta, conform tratatului.

      Putem face asta? Probabil că nu. Poate face Rusia asta? Sigur că da, e ditamai imperiul.

        (Citează)

  5. @nwradu” “Cred că singura dușmănie cu adevărat reală a rămas cea dintre evrei și arabi”. Da, și evreii de asemenea sînt mari fani ai mașinilor germane :-)

      (Citează)

  6. Domnule Radu, observ ca usor-usor o luati pe cararea batatorita a parerismului bloggeristic despre orice.
    Dupa logica dumneavoastra rezulta ca daca statul roman decide sa trimita in scopuri de colonizare 50.000 cetateni romani intr-o localitate de granita dintr-un stat vecin si acei cetateni romani sunt 90% majoritari acolo atunci ei au dreptul sa isi ceara autonomia pe criterii etnice si eventual sa se alipeasca Romaniei. Pentru ca asta rezulta din rationamentul “vrem Basarabia, dar daca ungurii majoritari 90% in 2 judete si-ar cere autonimia avem o problema, ii inteleg oarecum pe cei din Crimeea etc”.
    Ceea ce va scapa din vedere in ciuda setului de harti din calculator este: ca Barabia a fost pamant romanesc din cele mai vechi timpuri, LA FEL CA SI PAMANTUL din cele 2 judete unde sunt ungurii majoritari 90%! Si au ajuns majoritari prin exterminarea populatiei romane si colonizarea fortata a imperiului austro-ungar. Nu sunt majoritari acolo pentru ca ala le este pamantul stramosesc. Pamantul lor stramosesc este undeva mult la est de Marea Neagra.
    Noi nu ne-am dori unirea cu Basarabia pentru ca acolo sunt 90% romani, ci pentru ca ala chiar e pamant romanesc! Si daca ungurii din alea 2 judete ar ajunge la 100% majoritate si nu ar mai fi picior de roman pe acolo, alea 2 judete tot pamant romanesc raman. Asa ca, nu vi se pare oarecum normal sa vrem Basarabia si sa nu vrem sa dam 2 judete doar pentru ca ele sunt populate in proportie de 90% de niste cetateni unguri?! In privinta teritoriilor si granitelor statelor nu se aplica principiul din dreptul civil – “imobilul preia terenul de sub el”. Pot fi acolo NUMAI unguri, dar asta nu inseamna ca ei au alt drept decat sa locuiasca acolo. Ala tot teritoriul Romaniei ramane si tot pamant romanesc se numeste si nu ar trebui impartit pe criterii etnice. Ipocrizie este doar in mintea dumneavoastra. Confundati merele cu perele. Diferenta intre Crimeea, Basarabia si cele 2 judete romanesti este aceea ca peninsula nu a fost “din cele mai vechi timpuri” teritoriu ucrainean si niciodata populatia ucraineana sau precursorii ei nu au fost majoritari acolo. Pe cand precursorii poporului roman au fost majoritari “in cele 2 judete”, inclusiv populatia romana care a fost exterminata intentionat de la un anumit punct.

    “De exemplu noi, românii, teoretic avem ceva cu ungurii. ”
    Nu avem ceva “cu ungurii” teoretic. Avem EFECTIV. Dar cu acei nesimtiti care uita ca au venit din Mongolia cu sunca sub saua calului si acum se viseaza precursorii dacilor. Cred ca sunt MULTI romani care abia asteapta a doua ocazie de a-si mai atarna vreun bocanc pe parlamentul vecin.

      (Citează)

    • @nicolae: sigur că da, asta este definiția blogului, iți spui părerea despre diverse lucruri.

      Observ că te încadrezi perfect în ipocrizia de care vorbeam. Basarabia e pământ românesc, dar ungurii să ardă, da-i naibii. Dar prin metoda asta, să nu te mire dacă este altul ca tine în fiecare țară, gândind la fel.

      Totuși, pentru informare, și noi am migrat aici. Omenirea nu s-a născut în Carpați, ci cu toții am venit aici în diverse valuri. Care-i valul care-ți dă legimititate? Pe princpiul tău, francezii, nemții și toți ceilalți trebuie dați afară din Europa, care ar trebui să revină italienilor, că imperiul roman a fost înainte de sosirea lor. Bine, mai puțin Dacia, că noi eram aici înainte să vină romanii să ne cucerească. Sau o fi ok să fie și Dacia a lor? Noi suntem urmașii romanilor sau ai dacilor?

      Vezi totuși că istoria este alta decât cea învățată în clasa a 4-a. Vezi că până și Moldova a luat ființă după ce Dragoș a fost trimis aici de către unguri ca stăpân peste teritoriile lor de peste Carpați, iar omul a zis, după un timp “stai că mai bine îmi fac eu propria țară și sunt independent”. Și și-a câștigat independența, precum a câștigat-o și Basarab în Valahia.

      Vezi și că istoria are mai degrabă un caracter consultativ în epoca noastră și este folosită ca scuză pentru ca națiunile să-și vadă de propriile interese economice și militare. Au fost atâtea migrații, imperii și cuceriri încât e greu de spus cine are un drept asupra unui teritoriu. De obicei dreptul îl are cine poate să-l și impună militar. Sau poate că ai vrea ca Turcia să se retragă din Istanbul acum și să-l redea creștinătății?

      Să-ți mai dau un exemplu. Mircea cel Bătrân a făcut cadou unei familii boierești un mare teritoriu din țară. Niște ani mai târziu, Vlad Țepeș s-a supărat pe respectivii, le-a luat terenurile și le-a dat altei familii. Niște secole mai târziu, ambele familii cer retrocedarea terenului. Cine are dreptul asupra lui? Este mai puternică decizia lui Mircea sau a lui Vlad? Sau a celor alți 30 de proprietari prin care au trecut pământurile de-a lungul timpului, fiecare cu un act ce dovedește că l-a luat/cumpărat legal?

      Cât despre unguri, dacă prin MULȚI români înțelegi vreo 5, probabil ai dreptate. Restul probabil ar vrea să viziteze parlamentul vecin, e o clădire frumoasă.

        (Citează)

  7. Revenim….
    “Putem face asta? Probabil că nu. Poate face Rusia asta? Sigur că da, e ditamai imperiul.”
    Adica vrei sa zici ca cine are muschi mai mari si obrazu mai gros automat e oarecum indreptatit sa se urce peste vecini? Rusii respecta un singur lucru – forta bruta – vezi Finlanda, Afganistan si mai recent Georgia. Rusii trebuiesc tratati precum tiganii – cand se obraznicesc trebuie sa le dai peste bot, altfel ti se urca in cap.

    “suntem stat UE și în interiorul UE țările nu au pretenții teritoriale una de la alta, conform tratatului. ”
    Asa gandeste si vecinul nostru de la Vest, intamplator ei sunt 100% dependenti de gazul rusesc.

    Morala este ca in rusi nu poti sa ai incredere indiferent cate tratate semnezi cu ei.

      (Citează)

    • @enzo: nu e îndreptățit, dar dacă vrea să o facă prin forță, e greu de oprit. Iar alte națiuni sunt greu de urnit la război, că oamenii sunt mai comozi acum.
      Iar Rusia este o mare piață pentru multe alte țări și companii, deci micile ei expansiuni vor fi tolerate o bună bucată de vreme.

      Again, nu-i acesta subiectul, care e foarte complicat de dezbătut.

        (Citează)

  8. ” Pe princpiul tău, francezii, nemții și toți ceilalți trebuie dați afară din Europa, care ar trebui să revină italienilor, că imperiul roman a fost înainte de sosirea lor”

    Radule…reciteste ce ai scris aici. Stii ca e o tampenie mare de tot.

    Momentan nu mai exista state. Suntem intr-o perioada feudala unde nobilii sunt corporatiile. Ele detin tot. State, zona, industrie, bani. Si mai arunca sparla asta cu nationalismul sa poata sa se dezvolte in liniste

      (Citează)

    • @animal00: da, diverse dedesubturi. Și marile corporații contribuie la modificarea conceptului de state tradiționale. Ziceam și eu asta, tangențial, în exemplul cu fabricile auto.

        (Citează)

  9. @NwRadu:- ai spus cateva lucruri interesante in articol, cel mai important fiind acela ca fiecare stat isi vede propriul interes, ceea ce e si normal de altfel.
    Totusi, parca nu e bine sa cadem prada unor analogii nepotrivite, bazate pe niste informatii ce nu sunt reale.

    De exemplu, referitor la maghiari, stiai ca foarte, dar foarte, multi maghiari din Romania se considera romani si nu vor sa aiba de-a face cu extremismul ce vizeaza autonomia tinutului secuiesc?! Oamenii aceia sunt romani pana la urma si ei stiu asta. S-au nascut in Romania, chiar daca mai au ceva urme de ADN maghiar ori obiceiuri traditionale maghiare.
    Nu i se pare nimanui straniu ca doar cativa (zece-cincisprezece mii) de maghiari striga pentru autonomie? -ar trebui, pentru ca in realitate ceilalti maghiari nu sunt interesati de asta, pentru ca nu au nimic de castigat, dimpotriva, ar fi si mai izolati decat sunt. Da, ok, multi s-au lasat prostiti de promisiunile politicienilor unguri si si-au luat cetatenie dubla, dar nu chiar in asemenea masura incat sa renunte la cetatenia romana. Asta arata ca in primul rand nici acei oameni nu au incredere in Ungaria si ca autonomia unui tinut, pe care ungurii viseaza ca ar fi al lor, ar fi ceva bun.

    Cat despre Rusia, eu cred ca nu trebuie sa ne sperie prea tare. Reactiile tarilor din NATO sunt cumpatate nu pentru ca depind de gazul rusesc ci pentru ca europenii ca mod de a fi, cauta si vor linistea, cel putin in ultima jumate de secol. Nu le place scandalul si mai ales razboiul. Dar evident, la o adica, nimeni nu se va da la o parte. Rusia e un dulau, insa unul care se bazeaza doar pe perceptia altora despre ei. Altfel, isi vor putea aduce aminte destul de repede cum ii izolasera nemtii in al doilea razboi mondial si-i facusera sa fuga in tundra siberiana.
    Chestia e ca sunt niste jocuri politice, ca un joc de sah. Iar mutarile nu sunt toate vizibile publicului larg. Poate, spun poate, ca lumea e cu ochii pe Crimeea acum si in acelasi timp americanii pregatesc ceva pentru Coreea de Nord ori Iran.
    Ideea e ca intr-un final, trebuie toti sa intelegem ca globalizarea e cam singura solutie pentru oameni, altfel ne vom bate intre noi ca pana acum.

    ps:-harta din clip, ar trebui sa renunti la ea, e una din prostiile ce tot umbla pe internet si pe care daca o studiezi nu respecta nici macar 25% din hartile istorice.

      (Citează)

  10. N-aș putea să vă spun care abordare este cea corectă.

    E corect daca eu ma mut cu 9 prieteni la tine in sufragerie si dupa aia urlam sa ne dai casa, ca n-avem loc de tine?

      (Citează)

  11. @Dan

    Nu e o comparatie OK. La nivel macro, locatarii din blocul respectiv si implicit contribuabilii din zona nu vor fi de acord => interventie in forta din partea politiei, politie platita de contribuabilii din zona.

      (Citează)

  12. O alta animatie interesanta legata de granitele din europa pentru anii:1400 – 2012
    http://loiter.co/v/watch-as-1000years-of-european-boarders-change/

      (Citează)

  13. Offtopic poate darr.
    Vad bina ca Transilvania apartine ungariei pana 1914?

      (Citează)

  14. @Radu, acum sincer, au dreptate cei care ti-au zis mai sus ca iti dai cu parerea dar nu prea esti in tema. Si nu e cazul sa te ataci dar tu, spre deosebire de altii, ai multi oameni care te citesc asa ca uneori e bine sa mergi pe ceea ce te pricepi (sau intreaba-l pe George Damian, ca e domeniul lui).
    Gogoasa asta cu transcenderea granitelor statale, culturale si nationale nu e asa cum pare. Omul modern strabatand planeta si devenind transnational daca isi uita radacinile devine fix ceea ce vor cei care conduc aceasta lume, marioneta. Politica si razboaiele se duc azi la alt nivel dar nu te iluziona ca teritoriile nu mai conteaza, ba dimpotriva, conteaza mai mult ca niciodata. In plus, marile imperii s-au folosit intotdeauna de exterminarea populatiilor si colonizarea teritoriilor cu alte natii ca sa starpeasca nationalismul si apartenta la acelasi grup.
    Fatarnicia de care vorbesti este doar a celor care au ocupat abuziv teritoriile (cum ar fi moldovenii nostri care spun ca ei vorbesc limba romana.. mare fatarnicie, ea fiind limba moldoveneasca.. iar moldovenii niste asupritori peste popoarele slave pasnice). Ca tot vorbeai de unguri, chiar daca sunt ei majoritari in anumite judete nu vad ce relevanta are atat timp cat ei s-au asezat odinioara aici cu forta.

      (Citează)

    • @xgaby: deci, până la urmă, dacă nu ești de acord cu mine înseamnă că nu mă pricep? Ce logică este asta?

      N-am înțeles unde am greșit.

        (Citează)

  15. @nwradu, nu, logica e urmatoarea: nu te pricepi, de-aia nu sunt e acord cu tine. (si aici te rog sa ma scuzi, nu incercam sa fiu rautacios). Se vede dupa felul in care pui problema. Iti recomand sa citesti din prof. Ilie Badescu despre geopolitica si alte aspecte antropologice pe care aceasta le implica.

      (Citează)

  16. @nwradu in link-ul lui Dan M.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus