un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Știrile pe care le-am pierdut săptămâna aceasta

30 Mar 2014  ·

TEHNOLOGIE  ·

3 comentarii

Săptămâna aceasta am fost ocupat cu diverse alte treburi, așa că am ratat sau n-am avut prea multe de zis cât să scot un articol întreg despre anumite știri. Iată mai jos câteva.

Orange a anunțat noutăți despre hotspot-urile lor wifi montate prin oraș. Clienții Orange cu telefoane compatibile Passpoint (iOS 7, SGS 4 și Note 3) se vor putea conecta automat la acestea. Mai important este că oricine, chiar dacă nu este client Orange, poate beneficia de 2 ore/zi acces gratuit prin hotspot-urile Orange, așa că rețineți acest detaliu. Detalii pe Orange.ro/wi-fi-zone

Microsoft a lansat Office pentru iPad. Sunt sigur că-i o veste foarte bună pentru foarte mulți dintre cei ce folosesc o tabletă iPad la muncă. În călătoriile mele, am văzut că-i foarte populară în mediul business, deși productivitatea este inferioară uneia cu Windows.

La fel de important, Office-ul pentru Android a devenit gratuit pentru utilizare non-comercială (doar telefoane, se pare, nu și tabletă).

nVidia a anunțat tot felul de tehnologii neimportante în acest moment și pe care trebuie să le dovedească în viitoarele produse pe care le scot pe piață. Inginerii hardware pasionați de subiect pot găsi detalii în comunicatele nVidia, dar eu le aștept în practică.

Mai interesantă este noua placă video Titan Z. Spun interesantă dpdv al tehnologiei, pentru că la prețul de 3000 de dolari nu cred că și-o vor cumpăra prea mulți. Titan Z practic reprezintă două plăci ultra-rapide nVidia puse împreună, adică are două chipuri GK110 (toate celelalte plăci din seria Geforce 700 au câte unul – inclusiv Titan Black de 1000 de euro) și 12 GB memorie RAM. Acum imaginați-vă un PC cu două plăci Titan Z în SLI.

Titan Z întroduce șî un termen nou pentru mine: “gaming la rezoluție 5K”. De 4K am mai auzit, dar de 5K? Bănuiesc că se referă la două monitoare cu rezoluția 2560 px puse unul lângă altul.

Philips a lansat un monitor performant cu touchscreen, 231C5TJKFU SmoothTouch (1.879 lei la PC Garage) și, mai important, monitoare cu Android, adică S231C4AFD (23 inchi, 2.099 lei) și S221C4AFD (21,5 inchi, 1.999 lei). Acestea sunt practic tablete Android cu formă de monitor de birou și care, printre altele, pot fi și monitoare tradiționale. Au la bord un chipset Tegra 3, 2 GB memorie RAM, stocare internă, wifi și desigur acces la Google Play. Acestea ar putea fi utile chiar și în spații comerciale.

    3 comentarii

  1. Din cate am inteles primul Titan a fost foarte cautat de cei care fac procesare pe GPU, deci s-ar putea ca Titan Z tot lor sa le fie adresat.
    Ar mai fi o stire pe care ai ratat-o, Facebook a cumparat Oculus VR pe 2 miliarde.

      (Citează)

  2. Gaming-ul pe 2 monitoare nu prea exista pentru ca mijlocul va fi tot timpul intre cele doua monitoare.
    5k ar veni 5120 : 2700 sau ceva pe acolo si am o banuiala ca ar fi folosita la chestii mai “profi decat de obicei”, gen captare / editare video.

    O alta stire “interesanta”, tot de la Microsoft, este ca vor face publice codurile sursa pentru MS-DOS si Word http://blogs.technet.com/b/microsoft_blog/archive/2014/03/25/microsoft-makes-source-code-for-ms-dos-and-word-for-windows-available-to-public.aspx

      (Citează)

  3. Monitoarele Philips sunt o prostie cu 50% mai scumpa decat combinata monitor + stick android.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus