un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Reîncepe Formula 1: schimbări de regulament, echipe și piloți în 2014

10 Mar 2014  ·

GÂNDURI  ·

23 comentarii

Formula 1 trece prin schimbări importante în 2014. Iată mai jos un rezumat făcut de mine, ca să știți ce ne așteaptă la prima cursă pe 16 martie, în Australia. Ca întotdeauna, rămân fan McLaren.

SCHIMBĂRI DE REGULAMENT

Începând cu acest sezon, motoarele vor fi de alt tip. Se trece de la V8 la V6 de 1,6 litri turbo, limitate la 15.000 de rotații pe minut. Această modificare a adus dificultăți mari echipelor și s-ar putea să vedem întreruptă dominația Red Bull, dacă motorul lor nu este performant.

Nu-i așa simplu de făcut un motor V6 turbo. Dificultățile principale țin de fiabilitate, de eliminarea lag-ului compresorului și de adaptarea transmisiei la noul motor. Echipele care vor rezolva aceste trei probleme vor câștiga multe curse în acest an de tranziție.

În plus, sistemul KERS de anul trecut este modificat. Energia se recuperează acum din două surse, de la frânare și de la căldura generată de monopost, și se înmagazinează într-un sistem ce poate oferi o putere mai mare decât în trecut (160 cp față de 80 cp și se poate utiliza pe o perioadă mai mare, 33 sec față de aprox 7 sec pe tur). Noul sistem se va numi ERS.

O altă limitare este cea de combustibil. Fiecare monopost are voie să utilizeze 100 de litri kilograme (aprox 140 litri, redus de la 160 kg) pe parcursul unei curse, așa că trebuie făcut un management al consumului. Aici foarte important va fi software-ul care estimează consumul și autonomia rămasă, iar cei ce-l vor modela bine si luând în considerare toți parametrii uzuali (uzura anvelopelor, scăderea greutății pe măsură ce se consumă benzina șamd) vor avea de câștigat. Echipele nu-și vor dori să termine cursa cu 10 litri în rezervor, “să fie”, ci cu un singur litru, deci estimarea trebuie făcută precis.

O altă noutate este acordarea de puncte duble pentru ultima cursă a sezonului, cea din Abu Dhabi, ceea ce mie mi se pare o prostie. Formula 1 se câștigă printr-un efort dozat pe un întreg sezon și nu-i normal să le acorzi mai multe puncte celor care câștigă pe un anumit circuit, având în vedere că fix atunci se pot întâmpla multe chestii de necontrolat (accidente, ploaie, abandonuri).

Cam acestea ar fi principalele noutăți. În testele de până acum, Mercedes și Williams au avut cele mai bune performanțe, McLaren și Ferrari au fost ok, iar Red Bull mai degrabă a dezamăgit. Mai multe despre reguli aici și aici.

mclaren_1

UNDE URMĂRIM FORMULA 1

Începând cu 2014, drepturile de difuzare au fost cumpărate de Dolce Sport, așa că Formula 1 trece de pe DigiSport pe Dolce Sport, rețeaua Romtelecomului. Asta nu-i o veste prea bună pentru milioanele de clienți RCS-RDS și Digi, dar cine e fan înrăit se poate muta pe Dolce.

De asemenea, cursele pot fi urmărite online pe site-ul Dolce de către abonații la anumite servicii de internet Romtelecom sau Cosmote.

Restul am putea urmări cursele pe RTL, M1 sau Rai Uno. Automarket are un articol cuprinzător despre asta.

CURSE

Anul acesta vom vedea un circuit nou, Soci din Rusia, iar în calendar revine și Spielberg din Austria. Întreg calendarul este pe ESPN F1, iar prima cursă este duminica aceasta, în Australia.

Soci pare un circuit tehnic, cu zone rapide, dar și viraje suficiente pentru a impune un ritm variat, care să solicite complet performanțele mașinilor. La 5,8 km lungime este unul dintre cele mai lungi din calendarul 2014.
soci_formula_1
red_bull_2

PILOȚI

În mare parte sunt cam aceiași de anul trecut, un pic schimbați între echipe. Red Bull îi are acum pe Sebastian Vettel, de 4 ori campion mondial, și pe Daniel Ricciardo.

Nou veniți sunt Marcus Ericsson (suedez) la Caterham, Kevin Magnussen (danez) la McLaren, unde face echipă cu Jenson Button, și Daniil Kvyat (rus) la Torro Roso, unde face echipă cu Vergne.

Ferrari îi are pe Alonso și Raikkonen, ambii foști campioni mondiali, Mercedes cu Hamilton și Rosberg. Lista completă este pe ESPN F1.
mclaren_2

    23 comentarii

  1. acum ceva vreme preferam sa le “vad” de pe ITV, comentariile erau englezesc-delicioase.

      (Citează)

  2. 100 de kg.

      (Citează)

    • @eu: sigur? Am găsit litri pe unde am citit, nu kilograme.

      Cât despre Schumacher, din câte știu e tot în trezire din comă, așa că nu-i nimic de zis.

        (Citează)

  3. Lag-ul e rezolvat pentru toate motoarele din cate stiu. Se foloseste KERS pentru a invarti turbina la acceleratie. Si KERS se poate incarca si din turbina la franare.

      (Citează)

  4. Ai uitat sa mentionezi modificarile la sesiunile de calificari.

      (Citează)

  5. Weee, asta cu Dolce Sport este o super-veste pentru mine cel putin, de 3 ani fac solicitari peste solicitari la mojicii aia de la RCS-RDS si pe ei nu ii intereseaza, nu merita sa traga un cablu de 50m pentru a distribui net si CATV intr-un bloc cu 38 de apartamente. Asa ca am ramas cu un micut furnizor de cartier, care insa restransmite DolceSport HD. Weeeee…
    Cat despre schimbarile de regulament, sunt interesante insa parca un pic prea restrictive. Inteleg ca trebuie sa trecem la masini mai eco, in care sa nu irosim energie etc, insa cand transformi F1 intr-o cursa de economisire combustibil si pneuri este un pic cam trist. Speram doar ca producatorii de motoare au reusit totusi sa isi optimizeze consumul a.i. sa se poata merge in forja maxima cat mai mult dintr-o cursa, nu doar 5 tururi si apoi sa intri in economy mode.

      (Citează)

    • @alexduduman: la câți bani se consumă pe F1 nu cred că le pasă de “eco”, ci speră să facă jocul mai interesant. În alți ani anumiți piloți se distanțau constant de-a lungul cursei pentru că mergeau tare aproape permanent, iar acum nu vor putea facea asta, fiind nevoiți să mai reducă din când în când turația. Mașinile vor fi mai apropiate pe circuit.

      Am văzut pe cineva zicând că cei 100 de litri sunt cu 35% mai puțin decât se permitea până acum, deci reducerea este semnificativă și vor trebui să aibă grijă de combustibil.

        (Citează)

  6. Alte varinate de vizionare? Ca nu ma mut la Dolce.

      (Citează)

  7. sunt 100 de kg de combustibil – aproximativ 140 litri

      (Citează)

  8. Rai Uno = Italiana
    Mercedes pare sa fie favorita inceputului de sezon, au mers cel mai bine in teste.

    Masinile in acest moment sunt cam cu 2 secunde mai lente pe tur decat cele de anul trecut, dar se asteapta disparitia acestei diferente pana la sfarsitul sezonului.

    Zvonurile spun ca RedBull are o masina foarte rapida dar motoarele Renault sunt cele mai unreliable (ca nu-mi vine un termen bun in romana) dintre toate.

      (Citează)

  9. Daniel Popescu

    10/03/2014 la 1:27 PM

    Radu, schimbarile pentru calificari le gasesti aici: http://www.automarket.ro/formula1/echipele-au-aprobat-noul-regulament-pentru-calificri-primii-10-piloi-pe-gril-ncep-cursa-cu-pneurile-folosite-n-q2-55405.html
    Nu au fost inca incluse oficial in regulamentul sportiv, dar este doar o formalitate.
    In Formula 1, cantitatea de combustibil este exprimata in kilograme, nu in litri. Motivul este ca volumul carburantului din rezervor se dilata semnificativ in timpul curselor din cauza temperaturilor ridicate.

      (Citează)

    • @Daniel Popescu: da, nu mi se par însă semnificative schimbările. Mai sunt câteva, parcă au dispărut și încălzitoarele de pneuri, dar sunt elemente minore.

        (Citează)

  10. Aiurea. Pt competitii importante ar trebui introdusa o regula…ceva de genul: ok, tu ai drepturile in romania in reteaua ta dar esti obligat la un ppv online. Eu urmaresc F1 si MotoGP. Acu tre sa am abonament si la RDS si la Dolce ( inclusiv si abonament de telefon la romtelecom, daca nu ma insel). Daca mai urmaream si ceva transmis doar de UPC, imi trebuiau 3 furnizori TV. plm. Parca RTL transmite SD dar in 16:9, dar nu stiu o boaba germana.

      (Citează)

    • @cristis: singura regulă este “cine dă mai mulți bani”. În mod normal, F1 ar trebui să aibă un site oficial pe care să poți plăti și urmări PPV, că poate sunt la un hotel sau pe tabletă șamd. Nu trebuie transmisă această responsabilitate către toți operatorii.

      Oricum, în majoritatea țărilor F1 se transmite pe canale contra-cost, nu pe televiziuni must-carry. Și vorbim inclusiv de țări care au o implicare mare în Formula 1, gen Spania care are și piloți și circuit.

        (Citează)

  11. nu-i zice Abu Dhabi ci Abu Duble

      (Citează)

  12. Daniel Popescu

    10/03/2014 la 5:41 PM

    @Radu: Husele de incalzire pentru pneuri vor fi interzise incepand din 2015.

      (Citează)

  13. exista vreun bar in care se poate vedea cursa de duminica [ora 8]?

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus