un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Proiectorul Le Bloc de la Orange

27 Nov 2013  ·

TEHNOLOGIE  ·

13 comentarii

proiector_le_bloc_orangeAm uitat să vă spun mai multe despre ce-am văzut la conferința Orange de acum două săptămâni, dar revin acum în forță. Azi, Le Bloc.

Le Bloc este un proiector portabil. Arată ca un cub negru cu un mâner deasupra și este gândit ca să proiectezi rapid imagini inclusiv de pe telefon și tabletă, că doar este gândit și vândut de Orange.

Unde ar fi bun? Celor care merg toată ziua pe la diverși clienți ca să țină prezentări și să-și vândă marfa. Nu mai cară cu ei un proiector, nu se mai bazează pe al clientului și pe un cablu VGA și “mută-l pe cealaltă sursă, poate merge”, ci țin prezentarea de pe Le Bloc și din telefonul lor, transmițând wireless totul.

Apoi, Orange îl prezintă ca fiind un produs bun și pentru a prezenta unui grup de prieteni fotografii sau filme direct din telefon. Poate că vrei să faci asta seara în cabana din vârful munților sau în curtea casei, poate că vrei să legi consola de jocuri la el, ba chiar combinat cu serviciul Orange TV pe telefon/tabletă îl transformi într-un televizor la purtător.

Văd că deasupra pe el scrie NFC, deci mă aștept la o împerechere rapidă cu telefonul sau tableta. Mai are, jos pe spate, un port USB, un cititor de carduri SD, o intrare HDMI și un conector de alimentare. Nu-mi este foarte clar dacă proiectorul are și acumulator propriu sau trebuie mereu conectat la priză; tind să cred că necesită alimentare externă permanentă.

Este construit de Awox și are un sistem audio Cabasse, promis a fi de bună calitate. Imaginea la 2-3 metri era luminoasă și de calitate acceptabilă, dar sunetul nu l-am auzit pentru a-mi forma o părere.

Prețul este de aproximativ 400 de euro și va fi disponibil din prima perioadă a lui 2014 în Franța și probabil ulterior și la noi.

    13 comentarii

  1. cum adică “nu mai cară cu ei un proiector” ? ce, LeBloc se cară singur ?

      (Citează)

  2. subwoofer cu maner … unde e portabilitatea ?
    era interesant un proiector mic dar potent …mult noroc sa-l cari pe asta pe la clienti cu un laptop …

      (Citează)

  3. as vrea sa vad cine care asta pana la “cabana din varful muntilor”. chiar si in mediul office, sunt multe proiectoare cu o forma cu mult mai ergonomica decat caramida asta.

      (Citează)

  4. Aoleo, catamai dihania! Nu vad ce avantaje are fata de un proiector traditional. Pana la perfectionarea telefoanelor cu pico-proiector nu vad o solutie viabila.

      (Citează)

  5. proiectorul ăsta e extrem de incomod de cărat, la forma pe care o are. Orice proiector normal, fără mîner, intră într-o geantă care în plus îl apără de intemperii, șocuri etc. Pe ăsta cum îl cari afară cînd plouă sau ninge, îl pui în ce ? Într-o valiză gen troller ? într-un sac de cartofi ?

    sincer mi se pare o aiureală de design. Arată a “retro”.

    Pt super-portabilitate văzusem un telefon samsung (parcă) cu proiector incorporat, evident nu putea face decît o imagine foarte mică (ceva echivalent cu un monitor, aproximativ) dar măcat ăla ERA portabil. Ăsta e o glumă.

      (Citează)

  6. dar o combinatie de proiector normal cu intrare HDMI si telefon cu iesire HDMI ce are?

      (Citează)

  7. Ma duc la un client, fac o prezentare powerpoint, in care deobicei sunt slide-uri fara sonor, de ce as da 400 euro pe cubul asta, cand as putea sa imi iau un Samsung Beam. Da e diferenata de calitate a imaginii, dar pentru cateva powerpoint-uri destul de simple, un Beam e destul, mai ales ca daca discutia va avea loc mai mult ca sigur in birou. As alege Samsung Beam fara ezitari in loc la acest cub.

      (Citează)

    • Pentru ca nu dai banii dacă doar te duci la client să faci o prezentare fără sonor. Pentru aia folosești Samsung Beam.
      Dai banii când te duci undeva și ai nevoie de sonor, wifi, hdmi, portabilitate.
      N-a venit să înlocuiască toate proiectoarele de pe piață și să te lase fără alternative, ci doar să răspundă unor anume nevoi.

        (Citează)

  8. Bre, te-ai matrafoxat? Chestia aia e orice numai portabila nu. Nu iesi din casa cu asa ceva.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus