un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Sony lansează mirrorless-ul cu senzor full-frame

18 Oct 2013  ·

TEHNOLOGIE  ·

10 comentarii

Sony plusează puternic pe piața mirrorless introducând primele astfel de camere cu senzor full-frame 35 mm. Au reușit să păstreze aceleași carcase compacte pentru cele două noi aparate, Alpha 7 și Alpha 7R, diferențele fiind sub capotă.

Specificații generale: senzor full-frame, focalizare prin detecție de fază, ISO 25.600, viewfinder, ecran rabatabil, WiFi, filmare Full HD, greutate 474 grame cu baterie și card.

Unde e diferența? Alpha 7 are senzor de 24 megapixeli, Alpha 7R de 36 megapixeli. Da, 36. Apar la mijlocul lui noiembrie, dar n-am întrebat de prețuri că nu vreau să fac infarct.



Ca să vedeți ce înseamnă senzor full-frame, în imaginea de mai jos acesta este reprezentat cu chenarul albastru, APS-C este dimensiunea uzuală pentru mirrorless și DSLR-uri, iar cele de pe ultimul rând sunt pe camere compacte. Cele din telefoane nu apar aici, sunt și mai mici.
senzori
sursă schemă: Wikipedia.

    10 comentarii

  1. Ca prețuri or să ajungă cam pe la 1.700-2.000 de euro la noi, deci cam în aceeași zonă cu full-frame-urile „accesibile”, ca să le numim așa, Nikon D600/Canon 6D. Să vedem ce vor alege oamenii.

    Și mai rămâne să vedem randamentele pe care le dă senzorul full-frame de pe A7. Dacă o să se confirme calitatea așteptată, atunci o să fie interesant de studiat reacțiile oamenilor. Practic vor avea de ales între un full-frame compact și unul normal, mai mare. :-)

      (Citează)

  2. @nwradu de RX10 nu zici nimic?

      (Citează)

  3. aparitia asta e o veste foarte buna, nu pentru ca as folosi Sony ci mai ales pentru ca sper ca le va mai da idei celor din concurenta.

    in rest, lipsa vizorului optic (pentru unii chiar conteaza) si gama fff redusa de obiective (nu, MF cu adaptor e o varianta viabila pentru f putini oameni) sunt cauzele pentru care cred ca nu se va vinde exceptional.
    daca continua insa sa dezvolte sistemul vor avea un succes demential.
    problema cu Sony este ca nu prea stii daca sa ai incredere sau nu, au tot felul de game parelele si concurente, ba dezvolta NEX, ba dezvolta Alpha,etc. nu prea iti vine sa investesti pe lunga durata in produsele lor.

      (Citează)

    • @stefan: majoritatea obiectivelor “clasice” sunt și în varianta mirrorless pentru orice producător, fără adaptor. Ce-ți lipsește?

        (Citează)

  4. Vizorul optic a tot fost înlăturat de producătorii foto. E mai rentabil și mai „în tendință” cu noul sistem. Mie unul îmi pare rău, nu prea mă împac cu vizorul electronic. Mai bine mă uit pe LCD-ul mare și gata. De altfel, mă bucur că D-SLR-ul meu de zi cu zi e cu vizor optic.

    Dar cine știe, așa cum încet, încet se revine și în zona foto la ce era în trecut (vezi cum acum începe să se scoată filtrul low-pass de pe tot mai multe aparate), poat eîn timp va reveni și moda vizorului optic. :-)

      (Citează)

    • @Dragoș: e greu cu vizor optic pe mirrorless pentru că lipsește oglinda. Cred că cele electronice vor prinde teren pe măsură ce le va crește rezoluția (cel de pe Galaxy NX mi s-a părut foarte bun) și mai ales când noaptea vor intensifica mult lumina și-ți va fi ușor să vezi ce fotografiezi.

        (Citează)

  5. @radu: vorbeam strict de sistemul sony nex FF. au scos de abia 3-4 obiective, plus cele care o sa iasa de la Samyang (f mari, grele, full manual).

    cat despre tot ce zici despre vizor, nu conteaza numai rezolutie. conteaza culorile, contrastul, gama dinamica, reactivitatea,etc.

      (Citează)

  6. eu am tot zis, şi zic din nou, că DSLR-ul o să dispară… mă refer strict la sistemul cu oglindă care se “dă la o parte” şi care nu se mai justifică la o cameră cu senzor, nu cu film. O să păstreze toate atributele optice şi de altă natură, hi-end, ale camerelor DSLR, renunţînd la oglindă. Şi deci, devenind mirrorless.

    probabil nu renunţă din motive de marketing, că dacă renunţă ___AZI___ Canon automat cresc vînzările la Sony şi alţii, de la oamenii care încă vor DSLR că deh, dă bine…

    altfel, în comentariile la comentarii din postările precedente, NIMENI nu a adus un argument că partea de oglindă mobilă din DSLR, deci strict ceea ce îi dă numele, aduce vreun avantaj… toţi au scris de aspecte non-DSLR cum ar fi obiectivele, carcasa, bateria, procesorul de imagine etc.

    poate vor introduce un nume nou, aşa cum au introdus cel de “mirrorless”, dar care să sune mai hi-end, mai “profi”, să zică ceva de genul “noul tip XYZ e succesorul DSLR şi îl bate la fund pe acesta din urmă la toate aspectele”

      (Citează)

  7. @alias: nu ai citit toate raspunsurile de mai sus cu atentie :). vizare optica, asta e marea problema la mirrorless-uri… e o problema pentru ca nu o au. si este motivul principal pentru care toata lumea nu se repede sa isi ia mirrorless.

    daca tu imi arati un aparat “mirrorless” care stie sa faca vizare optica TTL si nu printr-o gaura in coltul aparatului poate ma gandesc sa il cumpar. pana atunci o sa continui sa cumpar DSLR-uri.
    PS: folosesc si mirrorless-uri, sunt fantastice doar ca pentru anumite tipuri de fotografie. am unul, il folosesc rar, DSLR-urile raman calul de bataie.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus