Tăcerea poate fi de aur

Ponta face declarații către presă și apoi îi acuză pe aceștia că n-au înțeles bine ce-a vrut să zică. Azi acuză pe Reuters, ieri se certa cu Mediafax, anterior spunea că presă română i-a interpretat greșit declarațiile privind Fenechiu.

Sigur, apogeul l-a atins cu El Pais și plagierea, când a spus că probabil aceștia nu au înțeles bine ce-a vrut să zică pentru că le-a vorbit în engleză, după care cotidianul spaniol a făcut publică înregistrarea în care se observa că interviul a fost în română.

Bun. Hai să-i dăm lui Ponta prezumția de nevinovăție. Să considerăm că el chiar voia să declare altceva decât ce-a ajuns în presă, că în mintea lui sunau altfel ideile. Totuși, când vezi că în mod repetat și mereu cu alte cotidiene cuvintele tale sunt greșit înțelese, nu te gândești că poate problema e la tine? Că poate ar fi cazul să regândești un pic declarațiile, să fii mai reținut, să planifici mai bine cuvintele, să lași detaliile pentru purtătorii de cuvânt sau pentru declarații scrise, pe care le poți citi de 3 ori înainte de ale trimite presei?

Am văzut că PSD-ul vrea să adopte metoda “vorbim des și mult” pentru a se apropia de votanți. Declarații multe, asigurări că totul va fi bine șamd. Dar dacă observi că-ți faci o defavoare fiind atât de comunicativ și deschis, mai bine te oprești. Și nimic nu este mai jenant de ascultat decât acele monologuri ale lui Ponta din deschiderea ședințelor de guvern, când tot face mișto de Boc și Băsescu și Udrea despre cum ăia au vorbit, dar USL-ul chiar a făcut. E un fel de “hai să-i iau la mișto ca și cum aș vorbi cu ministrii și nu observ că e și presa aici”