un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Deturnarea GPS-ului

16 Aug 2013  ·

TEHNOLOGIE  ·

7 comentarii

gps_glonassNiște studenți din Texas au demonstrat că poți deturna sisteme automate falsificând semnalul GPS după care acestea se ghidează. Au demonstrat asta modificând cursul unui mare iaht în cadrul unui experiment organizat de ei.

Mie mi se pare o chestie pe cât de gravă pe atât de naturală. Gravă pentru că foarte multe sisteme din ziua de astăzi se bazează pe semnalul GPS; socotind numai în domeniul transporturilor și ar fi afectate avioane, trenuri, vapoare și autobuze. Sunt sigur că se pot găsi multe exemplu unde o falsificare a poziție ar putea duce la catastrofe.

Mi se pare naturală pentru că sistemul GPS are un dezavantaj din construcție: canalul de comunicație “comercial” este neprotejat (cel “militar”, de precizie de ordinul centimetrilor, nu metrilor, este bine criptat și accesibil doar armatei SUA).

Ca să fie o explicație simplă, orice receiver GPS uzual, de la smartphone-ul nostru până la navigația de bord și până la sistemul de pe iahtul lor de test, recepționează semnale emise de sateliții GS de pe orbită. Diferența fină dintre semnale face ca receiverul să-și dea seama la ce distanță se află de fiecare satelit și deci astfel își determină poziția pe glob.

Semnalul GPS este foarte slab, motiv pentru care nu poate fi recepționat în clădiri, poate nici în mașină dacă nu pui telefonul în dreptul ferestrei. Un semnal slab este foarte ușor de bruiat, de acoperit cu altul mai puternic.

Asta au făcut cei din Texas. Au emis ei, din apropierea iahtului, un semnal mai puternic decât cel de la sateliți, semnal gândit să facă sistemele de navigație să creadă că sunt pe alte coordonate. Iar iahtul și-a modificat cursul pentru a compensa o deviație ce nu exista de fapt.

Bine, conform legilor, inclusiv cele românești, nu ai voie să bruiezi semnale. Dar nu cred că celor care ar vrea să facă ceva rău din asta le pasă de legi.

Apropo, în imaginea de mai sus sateliții cu alb sunt GLONASS, cei rusești. Și da, aveam 883 km/h.

sursa: mashable.com

    7 comentarii

  1. E interesant ca pe ecranul telefonului aveti afisata ora in doua pozitii. Intre cele doua exista un decalaj de 1 minut. Cum se explica asta?

      (Citează)

    • @Nicu: cea de sus e luată de telefon direct de la rețeaua de telefonie. Fiind pe airplane mode, nu o mai luase de vreo oră, cine știe o fi rămas în urmă un pic. A doua, 15:17, este ora comunicată de sateliții GPS, proabil cea mai precisă de pe Pământ.

      M-am uitat în fișierul inițial, ora exactă a telefonului era 15:16 și 59 de secunde, deci diferență dintre cele două ceasuri este probabil de 2-3 secunde.

        (Citează)

  2. Avioanele nu se bazeaza pe gps.

      (Citează)

  3. Ar fi tare sa-i bage la puscarie pe studentii respectivi :)

      (Citează)

  4. ce aplicatie este cea din poza?

      (Citează)

  5. Baietii au vrut sa demonstreze ca sunt gauri de securitate in tehnologia folosita pentru utilizatorii normali si, au dat un semnal de alarma.
    Ori poate e o testare a pietei pentru lansarea unor servicii gps contra cost…

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus