un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Un fleac, o Constituție

26 Jun 2013  ·

GÂNDURI  ·

4 comentarii

constitutiaConstituția țării nu pare o lege care să influențeze viața noastră de zi cu zi. Nu spune pedepsele pentru furt, pentru trecut pe roșu, nu reglementează TVA-ul și nici condițiile în care un restaurant este obligat să păstreze mâncarea.

Și totuși, sunt momente în care Constituția poate determina direct destinul țării, iar recentul referendum de suspendare a președintelui și eșecul său au demonstrat perfect acest lucru. Mai mult, Constituția ne reprezintă ca țară în rândul celorlalte pentru că descrie cum tratăm religia, căsătoria, drepturile fundamentale, regimul democratic șamd. Chiar dacă nu ne lovim zilnic de ea, este importantă.

Așa că mă întreb cum au judecat parlamentarii USL importanța Constituției în momentul în care s-au apucat să facă modificări în ea, deși vacanța Parlamentară era foarte aproape. Oare și-au spus:

“în curând e vacanța, dar avem timp să facem o nouă Constituție, că nu-i vreo mare scofală”

sau

“bă… lucrăm la noua Constituție, dar nu-i așa importantă, o mai reluăm și după vacanță”

Nu de alta, dar nici o variantă nu le face cinste.

Cel mai tare mă amuză faptul că PSD a modificat Constituția pe vremea lui Adrian Năstase, mărind mandatul președintelui la 5 ani, ca pregătire pentru victoria acestuia. În mod ironic, a câștigat Băsescu, a beneficiat de două mandate de câte 5 ani, iar acum, când vine iarăși vremea PSD-ului, scad mandatul la doar 4 ani.

    4 comentarii

  1. Asta e diferența dintre “guvern de politicieni” și “guvern de tehnocrați” că tot întrebai tu înainte, acum ceva timp. Nu atît competența. “Tehnocrații” se orientează spre soluții cît mai neutre. Politicienii duc însă o politică agresivă, după linia partidului care e la putere, atunci cînd partidul are o majoritate confortabilă, justificabilă politic prin “încrederea populației care a votat cu noi în masă”. Cînd ai (sau pretinzi că ai) această încredere, îți permiți măsuri drastice cum ar fi modificarea Constituției. Cînd e guvern și parlament de uniune națională, de “tehnocrați”, nu-ti permiți.

      (Citează)

  2. Eu am boală de mor pe tehnocrați și pe “reformă”. E plină lumea de tehnocrați care conduc mii de firme care dau faliment zilnic în toată lumea asta. Care iau cele mai tâmpite decizii. Pe bani pe care nici nu-i visează politicienii de pe la noi. Și mai e o chestie, un tehnocrat, dacă o dă de gard, își dă demisia și se întoarce la meseria lui. Deci oricum îl cam doare în dos de ce performanțe o să aibă. Pe lângă asta, cu ce salarii au miniștrii pe la noi nu găsești nici măcar un inginer bun, și noi vorbim de manageri de top aici.

      (Citează)

  3. România o să aibă “tehnocrați” (adica în traducere liberă oameni care nu au ca singură ocupație în viață mâncatul de căcat) în guvern/parlament/președinție doar atunci când și populația o să fie alcătuită majoritar din “tehnocrați” ;)
    Țineți minte trei cuvinte (sau patru): conducătorii sunt oglinda poporului.

      (Citează)

  4. Acum cateva saptamani era pe hotnews un articol cu toate amendamentele noi din costitutie, m-am distrat cand am citit ce cerinte a avut UDMR, cica primariile si consiliile locale nu pot lua decizii fara consultarea minoritatilor ..

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus