blog demisec cu note fine de tehnologie

Urmăriți-mă pe Instagram și pe YouTube!

Invertor auto pentru mașină

5 Feb 2013  ·

AUTO, TEHNOLOGIE  ·

31 comentarii

invertor_220Am văzut în Carrefour Feeria invertorul din imaginea de alături. Invertoarele, dacă nu știați, sunt aparate în care bagi curent continuu 12 V și scoți curent alternativ 220 V, de exemplu tocmai bune ca să ai o priză normală într-o mașină. Acesta de mai jos costa 130 de lei.

Singura problemă este puterea. 300 watti în operare normală cu vârfuri de 600 W nu e chiar așa mult. Un laptop mai forțos poate cere 2,5 Amperi la intrare, adică o putere de 2,5 A x 220 V = 550 W maxim. Invertorul acesta oferă maxim 600, dar pe perioade scurte, și nu știu dacă poți încârca un astfel de laptop cu el. Dacă luam în calcul și că este o chinezărie tristă (“220v indirect current” în loc de “alternating current”), nu m-aș baza pe el pentru a folosi aparate prea complexe.

S-ar putea să meargă pentru ultrabook-uri și tablete sau pentru a alimenta un mic aparat, dar dacă vă atrage ideea de a avea prize normale în mașină, mai bine gândiți-vă întâi de ce putere aveți nevoie la ieșire și apoi căutați un invertor de calitate, cu certificări și informații verificate despre parametrii de lucru. Începeți la atelierele de tuning auto.

Update: văd că și la eMAG sunt unele la vânzare, așa că e clar că nu se mai găsesc doar în magazine specializate.
Sunt două modele: Serioux SRX-PI300W, 300 W la 119 lei, care din imagine văd că include și clești pentru conectarea directă la baterie și are vârf de 600 W, și Belkin 300 W la 199 lei, căruia i-am citit manualul și include și el clești de baterie și are vârf la 500 W.

În manualul Belkin scrie mare că dacă “sugi” mai mult de 150W prin invertor să nu-l mai alimentezi de la bricheta mașinii, pentru că s-ar topi cablurile invertorului și probabil și ale mașinii, și recomandă conectarea direct la baterie. Cu alte cuvinte, astfel de aparate nu sunt soluții “do it yourself” decât dacă vă pricepeți bine la circuite electrice și la siguranțele mașinii și la pericolele la care vă expuneți prin instalarea necorespunzătoare. Mai bine dați 200 de lei la un service auto decât să vă ia foc mașina.

    31 comentarii

  1. Mi-a mers laptop pe invertor de 60W luat la oferta cu 15 lei. Nu laptopul sotiei care e din categoria “mai serioase” dar cele cu ecran de 10-11 inchi merg si pe 60W.

    Unu profi e la 2-3 milioane.

      (Citează)

  2. Cred ca supraestimezi un pic consumul laptopurilor. Unul cu un Ci7 Quad, are alimentator de max 150W, deci ar fi arhisuficient invertorul mentionat de tine…

      (Citează)

    • @bipbip @seba18: calculul nu se face așa. Cifra scrisă pe alimentator este puterea la IEȘIRE, adică cea transferată spre laptop. Puterea la intrare, pe care încărcătorul o cere de la priză, nu este scrisă mare de tot pentru că de obicei e considerată neimportantă, prizele fiind destul de standardizate.

      Exemplu de la un ultrabook Asus UX31 pe care-l am acum în față, adică un model lejer, fără consum mare.

      Încărcătorul este de 45W, scrie pe el. Parametri de ieșire: 19 volți, curent maxim 2,37 Amperi. 19 V x 2,37 A = 45,03 W
      Parametri de intrare: 230 volți, curent maxim 1,2 Amperi. 230 V x 1,2 A = 276 W putere absorbită de la priză (sau, pentru discuția asta, de la un eventual invertor). De ce așa mult? Randament mic de redresare de la 230 alternativ la 19 volti continuu.

      Ce-am scris în articol despre curent maxim de 2,5 A era pentru un Dell de 15 inci, un laptop mare și puternic. 230 V x 2,5 = 575 watti, adică mult peste ce poate acel invertor. Îl poți forța, dar eu n-as forța o chinezărie electrică instalată în mașina mea.

      Alt exemplu? Încărcătorul de la telefon. Pe el la Input scrie 220 V x 0,2 A = 44W. La ieșire 5V x 1 A = 5 W.

      Nu mai încurcați intrarea cu ieșirea în dimensionarea electrică. Sunt șocat că v-ați îndoit de ce-am scris!

        (Citează)

    • Salut am si un invertor de 300w si când îl alimentez la pricheta bibate si sta pecul roșu aprins îmi puteți spune de ce ?

        (Citează)

  3. scuze pt virgula intre subiect si predicat… romana asta…:-(

      (Citează)

  4. Cum sa n-aiba utilitate ? Daca bate vantul mai tare pe langa casa ta sau ai apa la pausal, pui o elice (sau niste zbaturi in cazul apei) cuplate la un alternator de masina, legat la o baterie de masina, legata la o jucarie d-asta, si voila, ai curent in casa de la eoliana (sau hidrocentrala) proprie si personala :)

      (Citează)

  5. 150W e arhisuficient pentru un laptop, eu cel putin nu am vazut alimentatoare mai mari de 120W pentru notebook-uri.

    Cat despre invertoare, stai departe de chinezisme ieftine pentru ca fie ti se va topi carcasa la ele fie vor lua foc…si asta fara sa fie suprasolicitate. Daca vrei un invertor bun, ti-l recomand pe asta. Sau daca nu ai incredere ca 150W ti-ar fi de ajuns, this would be even better. Nici cele de pe eMag nu sunt rele, ideea e sa aiba un radiator suficient de mare cat sa ii asigure racirea corespunzatoare. Majoritatea au si racira activa, un ventilator de dimensiuni relativ reduse in partea din spate.

      (Citează)

  6. Din umilele mele cunostinte, ca sa arzi firele de la bricheta masinii ti-ar trebui un amperaj imens. Circuitul ala e facut pentru putere mare. Nu cred ca e cazul sa-ti faci probleme.

    Si puterea supta de laptop e puterea pe care i-o da incarcatorul. Care incarcator da cam 60-95w. Si cam atit. Sper sa nu gresesc.

      (Citează)

  7. Un laptop poate suge 2,5A la intrarea de 12-18 V, adica pana in 50 W. Sursele de 500 W sunt alea mari care se pun la desktopuri cu cate 2 placi video de top.

      (Citează)

  8. Am in fata un alimentator de VAIO de 19.5V care da 6.2 A in 19V si absoarbe 1.6-0.7A la 110-240V, deci 170-180VA. Ma uitasem la curentul necesar pentru primar (desi un pic impropriu spus, ca parca e sursa in comutatie…)

      (Citează)

  9. @nwradu Doar te testam bre. :))
    ::guilty face::

      (Citează)

  10. Eu am in fata sursa pentru laptopul Dell de care vorbeste Radu in comentariu: i7, 1080p, doua placi video (desi nu functioneaza simultan) si exact ala este curentul consumat de la priza.

    La un moment dat, aveam (pentru un alt laptop) un alimentator direct de la bricheta masinii. Mergea OK. Pe Dell, chiar daca sa zicem ca as gasi mufa, nu cred sa functioneze. Asta, atunci cand nu e mufa de alimentare bine infipta in spate, diminueaza lumina si ma intreaba ce tip este alimentatorul, ca nu il poate identifica, si daca sunt sigur ca este suficient de puternic pentru laptopul meu.

      (Citează)

  11. @nwradu

    “De ce asa mult? Randament mic de redresare de la 230 alternativ la 19 volti continuu.”

    Nu este vorba doar de randament, nu are cum sa dispe 200W (ar fi un resou mai mic). Redresoarele de laptopuri transforma curentul alternativ in curent continuu apoi ii schimba voltajul la tensiuna joasa. La shimbarea voltajului se foloseste un circuit care transforma redresat in curent alternativ cu frecventa mult mai mari decat cea de 50Hz de la reta, pentru ca la frecvente inalte volumul transformatorului se reduce f mult.
    Sa ma intorc de unde am pornit. La prima redresoare (220V) sursele astea ieftine folosesc cel mai simplu montaj posibil, punte redresoare si un condensator in care se acumuleaza sarcinile. Dezavantajul este ca puntea redresoare incarca condensatorul doar cand tensiunea alternativa este la varf, nu pe toata sinusoida, deci dintr-o periada de 20ms (50Hz) diodele conduc doar 4-5ms, adica sa spunem ca sunt active 25% din timp. Asta insemna ca puterea pe care care sursa trebuie sa o furnizeze continu, trebuie absorbita in momentele acelea de varf => Pvarf = 100/25*Pcontinua => Pvarf = 200W. Mai este problema incarcarii initiale a condensatorului, care fiind gol la inceput absoarbe un curent f mare, lucru care se poate observa prin scanteile ce apar la alimentarea initiala.
    Exista surse mai sofisticate care absorb curent pe perioada intregii sinusiode, dar au un pret prohibitiv pentru marea majoritate.

    Valentin

      (Citează)

    • @Valentin: o explicație foarte frumoasă!
      Eu am cam uitat toate aceste elemente de electrica și nici nu mi-au plăcut niciodată, dar e bine să le văd explicate în detaliu.

        (Citează)

  12. Eu chiar ma uitam zilele astea pe net dupa asa ceva, oscilam intre a cumpara o baterie (nu noua) si a lua un invertor din acesta. Eram in marii dubii, mai ales ca vazusem ca are P=100W, iar la laptop-ul ar putea ajunge la 330W (tanc de 17″ + nvidia, mai bine imi luam unul mai mic). Concluzia: o sa imi iau o baterie.
    PS: ma uitasem pe okazii si se invarteau sub 100 ron, chinezarii din alea periculoase.

      (Citează)

  13. @nwradu: 230 V x 2,5 = 575 watti. Nu, nu sunt Watti, sunt VA, iar daca vrei sa compari puterea activa cu cea a invertorului, mai ai factorul de putere (care depinde de incarcator). Iar datele de pe alimentator sunt cele maxime, nu inseamna ca ai consum de 575 W constant. Ce naiba, ajungi la eficienta de <40%.

    Cineva mai sus spunea ca ai un circuit banal, cu un condensator de filtrare, care are varfuri de curent (de aceea si curentul mare trecut pe incarcator). Circuitul respectiv este interzis pentru incarcatoare de peste 75W parca, deci se aplica doar la cele mici.

      (Citează)

  14. Calculele sunt aberante in ceea ce priveste consumul la priza. Acel curent de intrare niciodata nu va fi atins.

    Sa luam exemplul din comentariul lui Radu: Parametri de ieșire: 19 volți, curent maxim 2,37 Amperi. 19 V x 2,37 A = 45,03 W
    Parametri de intrare: 230 volți, curent maxim 1,2 Amperi. 230 V x 1,2 A = 276 W putere absorbită de la priză.[…]De ce așa mult? Randament mic de redresare de la 230 alternativ la 19 volti continuu.

    Presupunem calculul de mai sus ca fiind corect si laptopul consumand in full load 45 W.
    In acest caz, pentru a livra 45W catre laptop, alimentatorul ar absorbi de la priza 276W. Rezulta ca randamentul de transformare ar fi in acest caz de ~ 16%, cand in mod normal acest randament este in jur de 90% sau chiar mai bun.

    Presupunem ca intr-adevar randamentul incarcatorului este de doar 16%. Asta inseamna ca restul energiei de 231W (276 intrare – 45 iesire) se transforma in caldura.

    Faceti un exercitiu practic: aprindeti un bec clasic cu filament de 75 W si dupa un minut puneti mana pe el. Frige? va frige de fapt aproape 75 W de energie electrica transformata in caldura.

    Prin analogie, ganditi-va ce inseamna 230 de W transformati in caldura si daca vi se pare ca alimentatorul vostru micut si banal de la laptop degaja caldura cat 3 becuri de 75 W la un loc.

    In realitate un laptop consuma foarte putin. Uzual, pt laptopurile normale de 15” alimentatoarele sunt de 65 sau 90W, cu randamente peste 90%. Pentru laptopuri cu consum mai mare (placa video dedicata, ecran mai mare) sunt alimentatoare de 120 sau chiar 150W.

    In clipul urmator consumul real al unui Alienware M15x, i7, placa dedicata Nvidia, ruland prime95 si Furmark.
    Consumul la priza e masurat cu un wattmetru si ajunge la 193W.

    http://www.youtube.com/watch?v=iYV89w-T9uw

      (Citează)

  15. Radu, tu chiar crezusei ca se pierd sute de W la transformare? ar fi luat foc incarcatorul :))

      (Citează)

    • @roxana: nu, dar explicația lungă nu avea rost, sunt detalii neimportante pentru 99% dintre cititori.
      Și Rares are dreptate, e vorba de putere activă măsurată în VA, dar n-am vrut să complic suplimentar lucrurile cu factorul de putere, n-are lumea chef de citit și de cosinuși acum. Sunt calcule grosiere, dar ideea rămâne, nu poți alimenta chiar orice și un mic calcul te ajută să-ți dai seama cam de ce dimensionare ai nevoie.

        (Citează)

  16. @nwradu: faci o greșeală: randamentul slab este o caracteristică a surselor liniare adică cu traf la 50Hz.

    sursele în comutație tocmai aici diferă, lucrează la zeci de KHz unde traful are pierderi mult mai mici; de aia si traful dintr-o sursă în comutație e muuuuuuuult mai mic și mai ușor decît un traf care să țină același amperaj la 50Hz; gîndește-te la sursele de PC care scot 30A pe 5V si vezi cît cîntărește un traf de 30A la 50Hz !!!

    În plus randamentul crește prin reducerea disipării pe elementul serie, un alt avantaj față de o sursă liniară, la care toată diferența de tensiune între ce dă secundarul trafului și tensiunea exactă necesară la ieșire, cade pe tranzistorul serie !

    All in all, așa cum spunea Vio, eficiența e mult mai mare, și ca dovadă sursa e mică și poți ține mîna pe ea în funcționare normală fără să se încălzească mult !!!

    Evident, o caracteristică a sursei în comutație e că lucrează cu vîrfuri de curent, nu cu un curent constant, mediu, ca una clasică; mă rog, bobinele din ea mai netezesc aceste vîrfuri, dar ele tot există, de aia vezi specificații de genul curent de 2A la intrare, sînt niste vîrfuri la care tb. să reziste siguranțele și ce mai ai tu pe acolo, pe linia de 220V…

      (Citează)

  17. tu ce secție zici c’ai terminat la electronică? [/întrebare retorică] :)

      (Citează)

  18. Dincolo de aspectele P=U*I si factor de putere, sa vedem ce zice si experienta practica:

    1. sursele in comutatie (ex: adaptor laptop, telefon, gps, etc) merg aproape fara probleme pe invertoare
    2. invertoarele de la noi de pe piata sunt niste pocnitori ordinare
    3. daca vreti sa evitati orice incompatibilitati cautati un invertor care sa nu scoata “sinusoida modificata” ci “sinusoida pura”.
    4. Obligatoriu se leaga invertorul (mai ales cel de putere mai mare) pe cabluri, eventual cu clestisori, direct la baterie, in caz contrar veti schimba sigurante si poate chiar cablaj destul de des
    5. Nu sunt bune invertoarele pentru alimentare motoare electrice (gen ventilatoare, bormasina, etc)
    6. Se pot alimenta rezistente electrice (de ex. un resou, dar nu aeroterma) suplimentare pentru incalzire, insa doar daca nu depasesc puterea scrisa pe invertor

    Eu am cumparat pana la urma, dupa ce am tot aruncat diverse altele, unele pe care scrie 700W parca si 1000W varf (doh!) care momentan fac treaba. Merg si cu orele non-stop, smecheria este sa nu uiti sa pornesti motorul :).

      (Citează)

  19. Daca ati fi fost angajatatii sau subalternii mei, pe multi v-as fi bagat in sedinta (cel putin). Un ininger cand vede pe o cutie neagra intrare: (5A, 24V) stie ca va trebui sa gandeasca/proiecteze sa bage 6A la 24V. Un inginer nu va gandi “ba, proiectanul cutiei negre e idiot”, pentru ca nu stie exact ce e in cutia neagra.

    Vorbim aici de chinezarii si voi va duceti la limita si la “cred ca merge pentru ca eu cred ca inauntru este un oscilator si o rezistenta de 100 ohmi”. De unde stiti????

      (Citează)

  20. Chestia asta o faceti cand e firma voastra sau masina voastra, nu cand cand dati sfaturi altora despre ce sa faca pe masina lor.

      (Citează)

  21. Sunt nou pe site. Am citit parerile voastre. Idee e ca am nevoie de un invertor sa il folosesc pentru laptop si telefonul mobil. Momentan folosesc un Lenovo cu procesor i5. Puteti sa ma ajutati cu o parere? Cam ce putere crezeti ca ar fi necesara?
    Va multumesc anticipat pentru raspun.

      (Citează)

  22. Am gasit gasit un invertor auto de 200W pe http://www.cmall.ro/invertor-auto-200w.html . Ce parere aveti?

      (Citează)

  23. bricheta masini suporta 10 amperi si invertorul consuma in functie de sarcina dar unu-l de 300 e suficient pentru un leptop si un tel simultan fie el si chinezesc

      (Citează)

  24. Daca pun un radiator de 2000 de w la un invertor de putere 2000 w va merge astept

      (Citează)

  25. Ce puteri dorriti si la ce tensiune doriti sa utilizati. http://www.lpelectric.ro/ro/products/inverters_ro.html

      (Citează)

  26. Desigur va merge doar ca se va descarca bateria rapid

      (Citează)

  27. CUM SAR COMPORTA ALTERNATORUL SI IMPLICIT MERSUL MASINII CU ACEST INVERTOR IN FUNCTIUNE SI TOT O DATA INCALZITORUL ACELA DEOARECE NU STIU DATE TEHNICE (vreau sa nu inghete marfa in masina pe timpul deplasarii]

      (Citează)

    Alătură-te discuției, spune-ți părerea:

    Your email address will not be published. Required fields are marked *

    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verifică ce-ai scris. Dacă vrei să mai adaugi ceva, lasă un nou comentariu. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici, și fără mesaje doar de dragul URL-spam-ului. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt binevenite. Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pentru a le prelua doar pe acelea.

sus