un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Salariul gigantic de la Hidroelectrica era doar imens

30 Aug 2012  ·

GÂNDURI  ·

5 comentarii

Cei de la Hidroelectrica au ţinut o conferinţă de presă în care au arătat publicului că ne consideră pe toţi nişte proşti care nu ne prindem de salariile lor imense şi de zecile de sporuri.

O ştire de acum câteva zile zicea că un şofer Hidroelectrica a încasat aproape 10.000 de lei salariu lunar. Cei din sindicatul angajaţilor au venit imediat cu explicaţia: nu era salariul lunar, ci de fapt şoferul respectiv încasase salariul pe luna iunie, apoi şi-a luat concediu şi a încasat în avans banii pe cele 28 de zile de concediu, plus sporuri de vacanţă.

Liniştiţi-vă, nu are salariu 10.000 de lei. Doar vreo 4.000 de lei!

Ca orice şofer, nu-i aşa? Voi cât aveţi salariu ca şoferi? Sau comparativ cu salariul de şofer la Hidroelectrica, cât aveţi salariu în postul pe care îl ocupaţi? E unul echitabil? Aveţi 70 de sporuri? Măcar 7? Măcar bonuri de masă?

Trăiască statul român şi bugetarii, nu? Sigur, e regie autonomă sau ceva aşa, nu e chiar “statul român” la mijloc, dar cursul evenimentelor îl ştiţi cu toţii: sindicatele negociază nişte salarii uriaşe şi sporuri şi bonusuri care de care mai surprinzătoare, iar în schimb managementul firmei e de acord cu ele, că vor susţinerea angajaţilor. De exemplu, ştirea zice de cheltuieli cu deplasările de 21 de milioane de lei, un angajat disponibilizat primeşte 48 de salarii compensatorii, suficient cât să stea acasă cu mâna în fund 4 ani, iar cei care ies la pensie primesc alte 12 salarii.

Toate aceste sume mă deranjează dintr-un motiv simplu: energia vândută de Hidroelectrica ar trebui să fie ieftină. Daţi-mi mie curent electric ieftin şi mi se rupe de salariile voastre!

Vedeţi, treaba cu hidrocentralele e mai complicată. Zecile de hidrocentrale din România n-au fost ridicate de firme private şi de către investitori bogaţi, ci au fost un efort comun şi de durată al întregului popor român, pentru că de asta zeci de ani Ceauşescu a strâns cureaua pentru toţi şi de asta totul era pe raţie. “Facem economie acum, dar ne construim o ţară!” Şi da, cel puţin pe partea de hidrocentrale, s-a construit ce trebuie.

Doar că apoi, după acest efort de câţiva ani, poporul trebuia să beneficieze de roadele muncii. Hidrocentralele presupun un cost uriaş de construcţie (aţi văzut un baraj, nu?), iar după perioada de amortizare au un cost minim de funcţionare, neavând cheltuieli cu materia primă, că doar curge apa prin ele fără să o rogi. Fără a băga energia nucleară în ecuaţie, probabil că hidrocentralele generează cel mai ieftin curent electric ca lei/MW pentru că nu au costuri mari de funcţionare, odată construite.

La noi, odată construite, a venit revoluţia, iar poporul n-a apucat niciodată să beneficieze de avantajul unui sistem bogat de râuri şi baraje care să genereze curent ieftin de la sine. Au venit alţii la putere, s-au făcut regii autonome, au apărut 15 intermediari care doar plimbau facturi de energie fără a mişca un deget, firme de 4 angajaţi şi un birou, care câştigau milioane de euro pe lună, curentul a ajuns la preţul la care este iar Hidroelectrica în faliment. Aşa că să mă scuze domnii de la conferinţa de presă dacă mă cam supără ideea acelor salarii mari şi a sporurilor respective.

surse: ştirea de pe Digi24, teorie conspiraţie hidrocentralelor de pe #riscograma.

    5 comentarii

  1. n-a înteles nimeni nimic. Salariile mari erau pentru amenzile rutiere, bani care se întorceau tot la stat, da ? O manevră a guvernului Boc/MRU de a aduce bani la buget.

      (Citează)

  2. /end sarcarsm

      (Citează)

  3. avea inclus in salariu buget pentru fetele de sosea.

      (Citează)

  4. De fapt, problema vine din dispartirea in companii distincte a productiei de energie hidro, termo, nucleara.

    Sistemul a fost gandit ca un tot unitar care sa se completeze: unul cu costuri initiale mari, dar de intretinere mici si capacitate relativ mica si unul cu costuri initiale mici, cu costuri de intretinere mari si capacitate mare de generare: hidro versus termo. Eh, sistemul a fost creat in asa fel incat sa se muleze pe consum care nu e constant nici macar de-a lungul zilei. De aia, cand e sarcina mare, intra hidro in functiune care poate poate porni relativ repede. Pana intra un grup de la Turceni in regim poate dura zile. De aia nici nu vrei sa il opresti in timpul noptii atunci cand consumul industrial si civil scade, drept urmare pornesti niste pompe cu care umpli barajele de acumulare ale hidro. Pentru asta hidro trebuie sa cumpere curent de la termo in timpul noptii, curent mai scump decat l-ar produce hidro in timpul zilei. (in fapt, e mai complicat de atat, dar merge pe un blog)

    Problema apare atunci cand vrei ca fiecare unitate/companie sa fie profitabila separat, ceea ce e o prostie. Pe unii ii obligi sa stranga cureaua iar altora le permiti sa se lafaie, ca ei nu au costuri aparente mari. De aia poti sa bagi Hidrolectrica in procedura de faliment si sa vina un terchea-berchea numit adminsitrator care sa denunte un contract cu termoelectrica pe principiul ca el trebuie sa faca profit. Sau vin anumiti directori din Hidroelectrica sau de prin ministere care zic ca ei pot vinde curent mai ieftin, in concurenta cu termo. Sa le zicem cumparatorilor “baieti destepti”. Nu e vina lor ca sunt destepti. Sunt destepti pentru ca li s-a permis prin conjunctura de care spuneam.

      (Citează)

  5. Pai si tu daca ai lucra in sindicat ai realiza ca o prima de concediu, un bonus in plus stimuleaza munca.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus