un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Trasul în țeapă la Istanbul, pentru șoferi

14 Jun 2012  ·

GÂNDURI  ·

11 comentarii

Despre şoferii din Istanbul v-am spus că sunt haotici, repeziţi şi nu dau niciodată prioritate pietonilor. Se întâmplă uneori să rămâi între benzile unui bulevard, deoarece cel de pe banda 1 a oprit şi te-a lăsat să treci, apoi a plecat imediat ce i-ai trecut prin faţa maşinii, iar cei de pe banda 2 nu opresc, pentru că nu eşti chiar în faţa lor, ci între benzi…

Lucrurile acestea sunt cu atât mai uimitoare având în vedere că oraşul are vreo 13 milioane de locuitori, adică pietoni peste tot, şi te-ai fi aşteptat ca aceştia să fie prioritari în deplasare.

S-au luat totuşi măsuri extreme pentru a-i ţine sub control pe şoferi. Cea mai interesantă este legată de țepușele de mai jos, care delimitează sensurile unice. Dacă vii pe direcţia bună, îi culci la pământ cu roata şi treci peste ei. Vii din direcţia greşită şi nu-i vezi… cam rămâi înfipt acolo. Mai ştiţi cât scandal a fost la noi cu nişte separatoare elastice de sens, mai mult psihologice ca impact? Dacă s-ar pune ţepi din aceştia ar fi o revoluţie.

Tot la capitolul limitări, am văzut peste tot bolarzi groşi, de exemplu aici unde o străduţă cu circulaţie auto intersectează strada Istiklali, o mare zonă pietonală. Ca la turci, maşinile de pe străduţa mică vin mai tare şi claxonând, nu încet şi silenţios ca în Europa de Vest, unde şoferii mă aşteptau cuminţi să fac şi fotografii în centrul străzii.

Iar pentru delimitarea sensului aveau şi astfel de ţevi montate pe mijlocul drumului. Nu puteai să treci peste ele şi nici printre ele.

    11 comentarii

  1. Cel mai frumos este schimbul de benzi. In Istambul nu prea exista “moda” semnalului si asigurarea inainte de schimbarea benzii de mers. De fapt se asigura ca pot intra dar nu le pasa ca cel din spate franeaza, uneori destul de puternic.
    Totusi, nu prea am vazut accidente, oameni care sa se certe… Pare ca e haos dar odata ce inveti noile reguli poti circula mai in siguranta decit in Bucuresti.

    In privinta soselelor, autostrazilor nu prea ai ce comenta, sunt excelente. Am ajuns din Bucuresti in Kusadasi cit se poate de elegant si destul de ieftin. (ma refer la taxele de autostrada si cardul lor nu la pretul pentru benzina/motorina care e foarte mare)

      (Citează)

  2. se pare ca unii chiar au ramas infipti in acele tepuse, cea din mijloc e rupta. la noi cred ca ar schimba grila lunar.

      (Citează)

  3. Few keypoints:
    1) se impiedica cineva, un pieton sau mai rau un copil, din “directia gresita” si cade cu capul sau cu alte parti intr-o tepusa.
    2) vine cineva din directia buna dar are un motiv pertinent sa dea cu spatele (a intrat gresit pe strada, are in fata un obstacol de care nu poate trece etc).
    3) se pot bloca din multe alte motive, atunci strada devine necirculabila?
    4) nu stiu la ei, dar la noi salvarile circula frecvent pe contrasens, fiind vorba de minute de care depinde viata unor oameni. sa inteleg ca la ei acest lucru nu conteaza?
    5) se observa cum multi dintre dinti isi pierd eficacitatea in timp, asadar se poate veni pe contrasens cu masina.

    Hai sa gandim inainte sa facem ceva. Turcia nu este un bun exemplu pentru noi, cel putin nu in acest caz.

      (Citează)

  4. @Petru 1. Ce sa caute pietonii pe partea carosabila?
    2. Ce cauti sa dai cu spatele in intersectie? Daca ai intrat gresit inseamna ca tocmai ai venit dintr-o intersectie, nu?
    Ai intrat gresit mai dai o tura.
    4. Se presupune ca soferii ambulantelor cunosc traseele zonelor in care se deplaseaza.

      (Citează)

  5. @ics:
    1) Exact, ce sa caute un copil nesupravegheat pe partea carosabila ? Doar se stie, copii nu fug dupa mingi, pasari sau alte animale, nu ?
    2) Vezi explicatiile din paranteza date de mine, mai ales a doua, cea cu obstacole intalnite in cale.
    4) Nu am zis ca nu cunosc, dar stim amandoi bine faptul ca ei incalca de nevoie mai toate regulile de circulatie, deci de cesa le faci lor si pacientilor viata mai grea?

    In plus, este binecunoscut ca existenta unor obstacole pe carosabil creeaza confuzie pentru participantii la trafic si ii expun la manevre periculoase de evitare. Sunt foarte multe accidente din cauza manevrelor de evitare a gropilor, daramite de evitare a tepuselor (!!!).

      (Citează)

  6. @Petru:

    1. Hai sa defiintam bordurile.

      (Citează)

  7. @nashu: Videanu approves this.

      (Citează)

    • Mie mi se pare ca Petru are dreptate. Sistemul e periculos, de asta probabil nu s-a aplicat si in alte parti. Ma intreb cat de disperati au fost ei de-au apelat la asa ceva.

      Oricum, mult mai periculos pentru copii este trecutul strazii, soferii fiind destul de nebuni.

        (Citează)

  8. @nwradu: multumesc, din pacate cand am comentat prima oara eram pe telefon si nu am observat “tevile” de pe mijlocul drumului. un alt cretinism mai mare decat cel cu tepele din mijlocul drumului. ce se intampla daca i se strica masina cuiva pe un drum cu o singura banda pe sens ? se blocheaza x intersectii ? wtf Turkey ?

      (Citează)

  9. Soferii turci nu prea tin cont de unele reguli de circulatie, una dintre ele fiind circulatia pe interzis. De asta s-a impus masura tepuselor pentru strazi cu sens unic. Din cate stiu eu tepusele au fost puse doar pe stradutele inguste unde e loc doar pentru trecerea unei masini. Iar bulevardul Istiklal este inchis traficului auto, pe el circuland doar politia si masinile de marfa.

    Totusi trebuie intretinute si tepusele astea. Am vazut destule tepuse care dupa instalare au fost uitate. Se aduna praf, pietricele si se blocheaza tot mecanismul…

      (Citează)

  10. cautati pe google one way spikes

    Sunt folosite de multa vreme in alte tari, fara accidente sau probleme majore

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus