un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

De ce e bun un cont pe site-ul RCS-RDS.ro

5 Mar 2012  ·

GÂNDURI  ·

8 comentarii

Dacă sunteţi ca mine, adică abonaţi RDS la Internet şi achitaţi facturile din an în paşte, când vă amintiţi de ele, atunci probabil că mergeţi la prima casierie ce vă iese în cale şi plătiţi pe loc facturile scadente şi poate şi una pentru viitor. Eu aşa fac cam o dată la 2-3 luni.

Recent mi-am făcut cont pe site-ul RCS-RDS.ro, deoarece am auzit că poţi plăti online facturile prin interfaţa respectivă, ceea ce mi-ar economisi ceva timp (aproximativ 20 de minute la 2-3 luni, dar aţi înţeles ideea). Mi-am făcut contul şi pentru a putea accesa reţelele wireless Digi Wi-Fi puse de RDS prin oraş şi la metrou, că nu se ştie când am nevoie de una.

E simplu rău. Pe site-ul rcs-rds.ro ai, sus în dreapta, sub caseta de căutare, opţiunea Contul Meu. Ia o factură lângă tine atunci când îţi faci contul, vei avea nevoie de ea.

Alege Creare Cont, alege Persoană Fizică şi introdu numele şi CNP-ul titularului de contract. Ai de ales apoi, pentru validare, între a introduce numărul de contract sau cel de factură. E mai simplu cu numărul de factură, care e trecut cu bold în partea de jos a facturii pe care ţi-am zis să o ai la îndemână, aşa că introdu-l aici, plus un email şi o parolă. După ce creezi contul, va fi activat printr-un link primit pe emailul respectiv, aşa că alege unul valid.

Dacă vrei neapărat numărul de contract, îl poţi găsi tot în factură, în rândurile căreia scrie ceva de genul “Ab. Internet cf. #######”, acela fiind numărul de contract.

Pentru a te loga în contul tău, mai ai nevoie de un user name. Ai văzut că nu s-a cerut unul la crearea contului, user name-ul fiind indicativul tău de client, scris tot în factură în partea de jos, cu bold. Cu acesta şi cu parola aleasă anterior intri în cont.

Cel mai interesant lucru în cont mi se pare posibilitatea de a testa IPv6, a cărui lansare oficială RDS o pregăteşte pentru prima parte a anului 2012. Nu ştiu exact ce presupune acest test şi dacă nu se “strică” ceva, dar mai bine să afli acum dacă routerul tău ştie de IPv6 în reţeaua RCS-ului sau nu, decât după trecerea la acest sistem.

Tot în cont poţi să-ţi faci şi un cont pentru Digi Wi-Fi. Se găseşte sub meniul Servicii > Digi Wi-Fi şi pentru acesta poţi alege şi user name şi parolă. Ulterior, în oraş, te vei autentifica în reţelele wireless folosind aceste informaţii. Eu am stat cândva într-o cafenea la Universitate pe 3G deoarece nu-mi făcusem cont pentru Digi Wi-Fi-ul din zonă, deşi serviciul e gratuit pentru abonaţii RDS.

În meniul Facturi am văzut şi eu, în sfârşit, cum arată facturile pe care ar trebui să le primesc şi ce am de plată până acum. Nu mai am de ce să calc pe la casierii.

    8 comentarii

  1. Si eu tot asa le platesc, folosind contul online. Ba chiar le platesc si in avans, ca cine stie cand imi mai aduc aminte de ei :)

      (Citează)

  2. Faza cea mai mișto cu plata online este că dacă ai uitat să-ți plătești factura și ți-au oprit netul, poți intra pe contul tău de rds, îți plătești factura online și în 20 minute îți merge netul.

      (Citează)

  3. Partea cea mai misto e ca daca te-a deconectat pentru neplata tot ai acces la digicare si la portatlul euplatesc si iti poti plati facutra si in 10-15 minute am vazut ca esti reconectat . Am patit eu la ora 23 intr-o sambata cand m-am intors din concediu …

      (Citează)

  4. Mie mi-a fost folositor la depanare.

    Nu-mi mai mergeau lucrurile prin casa si, decat sa stau pe telefon, am lasat acolo sesizarea. M-au sunat in cateva minute, maxim 15.

    Daca dadeam telefon era jale cat stateam pe linie. ;)

      (Citează)

  5. Eu am o nota pe telefon si cand ma conectez la wifi-ul lor de la metrou bag username-ul si parola care mi le-au dat atunci cand am facut contractul :)

      (Citează)

  6. Salutare ma poate ajuta si pe mine cineva ca nu pot sa imi fac cont pe site la rcs rds spune ca numarul facturii nu este bun si am bagat numaru de pe factura cel din 8 cifre….cel de langa serie…..tot am incercat dar ….

      (Citează)

  7. eu platesc factura in timp ce stau pe wc..doar intind mana si vorbesc la dus….si platesc ….

      (Citează)

  8. Mersi ! Am căutat jumătate de oră să aflu cum găsesc numărul de contract, nu e nicărieri informația asta :D

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus