blog demisec cu note fine de tehnologie

Robotesc și la canalul de YouTube.

Blogosfera românească în anul 2012

29 Feb 2012  ·

GÂNDURI  ·

15 comentarii

Cristi Manafu a organizat recent o petrecere cu ocazia împlinirii a 6 ani de blogging. În cuvintele lui, nu a fost o aniversare personală, ci mai degrabă 6 ani de când numărul de bloguri din România a început să crească, fiind multe care împlinesc această vârstă (inclusiv eu prin aprilie).

Îi urez la mulţi ani oricum şi la mai multe bloguri şi evenimente. În opinia mea, Cristi este unul dintre cei care a contribuit semnificativ la creşterea blogurilor şi a fenomentului social media în România, o recunoaştere de care consider că trebuie să fie conştient şi să se bucure de ea.

După petrecere, m-a întrebat ce părere am despre blogosfera românească din prezent şi ce cred că se va întâmpla în viitor. Întrebări grele. După un pic de gândire, mi-am dat seama că nu pot scrie un text coerent despre asta, aşa că iată o înşiruire de idei.

Despre blogosfera românească în anul Domnului 2012:

  • bloggerii ştiu să se distreze împreună. Dacă e şi pe banii unui sponsor, cu atât mai bine.
  • apar încet-încet oameni noi, figuri noi. Cei vechi dispar foarte greu, aşa că natalitatea e în creştere, mortalitatea e zero.
  • se bârfeşte la greu.
  • nimeni nu spune câţi bani câştigă.
  • există mulţi cititori de bloguri, dar puţini comentează şi interacţionează cu bloggerul respectiv.
  • există concursuri şi premii, dar în opinia mea prea multe se adresează doar bloggerilor şi prea puţine vizează marea masă a cititorilor, care ar merita recompensată mai des.
  • se implica în bloguri/social media chiar şi firme ce nu par “genul acela”.
  • nu prea merge nișarea pe anumite domenii foarte precise. E greu să ai succes cu aşa ceva.
  • brandurile, atunci când e vorba să bage bani în campanii, merg tot la cei cu trafic mare. Îi interesează vizibilitatea, nu calitatea vizitatorilor şi profilul acestora, nu cu adevărat. De asta nu merge nici nișarea…
  • femeile care “ies în faţă” sunt puţine şi foarte slab nișate. Din acest motiv, orice campanie pentru femei se face cu aceleaşi “actriţe”, indiferent de domeniul ei.
  • sunt multe rivalităţi. Majoritatea se rostesc doar ca bârfe, în şoaptă.
  • se pot câştiga bani din blogging, dar nu din prima zi, mai mult ca sigur nici din primul an.
  • există multe voci care nu spun nimic sau, mai rău, spun prostii izvorâte din necunoaşterea subiectului. În lipsa unui sistem de triere, cei care caută să se informeze nu pot recunoaşte o sursă bună de una rea.
  • eu aş implica, periodic, şi trollii şi haterii în diverse evenimente. Să vină să vadă cu ochii lor câte pişcoturi se mănâncă.
  • prea multe bisericuţe. Sunt oameni care scriu excelent, dar nu aflu de ei pentru că fiecare e cu cercul său şi în afara acestuia nu-l popularizează nimeni.
  • puţini înţeleg că trebuie crescută blogosfera ca un tot unitar. La o campanie în care ești implicat nu te ajută nimeni pe gratis, deşi succesul ei ar putea determina încă o campanie în care şi respectivul să ia un ban.
  • există o teamă de a-l “creşte” pe altul. Din acest motiv, se dau puţine linkuri între bloguri. Cineva scrie pe un subiect, ştie că tu ai scris cu o zi înainte ceva mult mai detaliat, dar nu-ţi dă link nici să-l pici cu ceară.
  • îi apreciez pe cei ce dau atenţie la detalii. Mă refer la diacritice, exprimare fluentă, armonioasă, fără înjurături, la imagini bine aranjate în pagina, la fotografii cât mai clare şi bine făcute.

În viitor:

  • video-bloggingul va căpăta o importanţă tot mai mare. Combinaţia blogger sau bloggeriță prezentabilă, deșteaptă şi cu talent de VJ se lasă aşteptată.
  • multe firme se vor retrage din campanii sau vor învesti doar într-unele speciale, cu succes mare garantat. Într-un fel, bloggerii se vor cerne.
  • încă aştept să apară mil-blogs şi bloguri bune despre business, despre politică şi alte asemenea chestiuni “elevate”

Mai important este de reţinut că există o evoluţie normală. Bloggerii vechi se vor sătura şi vor trece spre altceva sau pur şi simplu îşi vor pierde publicul, precum un cântăreţ celebru a cărui popularitate începe să scadă. Apar alţii noi, alte voci, deoarece lumea evoluează şi aceleaşi idei, acelaşi stil, nu pot fi perpetuate la nesfârşit. Nu e nici o problemă, vin alţii din urmă. Mereu vor fi alternative.

Un articol mult mai bun decât acesta puteți citi la Carmen Albișteanu.

    15 comentarii

  1. “şi cu talent de VJ”
    Nu am inteles ce ai vrut sa spui, ca eu stiu ca VJul e ala care baga visualuri la diferite partyuri.

      (Citează)

    • @acsel: cum visualul e respectivul om, trebuie sa arate si bine, sa vorbeasca limpede, cu voce buna, etc.

      @Piticu: observ ca blogosfera in 2012 nu e chiar miere si lapte, nu?

      @nashu: un threesome in pregatire :P

        (Citează)

  2. articolul catre care faci referire e trist !

      (Citează)

  3. Pwahahaha, in articolul de la sfarsit, esti pus in grupa cu Ana Matei (WTF) si Matilda. =))

      (Citează)

  4. 6 ani? Suna foarte putin… Ce s-a intamplat in aia 3 ani din 2003 (cand am inceput sa scriem pe weblog) si 2006? Ca eu imi aduc aminte destula activitate… activitate sociala cu multe beri, si dupa parerea mea mult mai amuzanta decat acum, cu petreceri de 100 de oameni unde cunosti 3…

      (Citează)

  5. Aia cu linkurile e bine spusa.Mai bine spus ar fi asa : astia care ati ajuns mari n-aveti alta placere decat sa stergeti linkurile altora care incearca sa va ajunga, nu va ganditi ca si voi v-ati marit cu linkuri puise la altii. Sunt unii care precizeaza ca sterg comentarii daca au linkuri catre alte bloguri in ele, etc.Multa rautate pe bloguri.
    Ca de obicei persoanele de fata se exclud.

      (Citează)

  6. @Jen: well, simplu – in perioada aia nu se faceau campanii, deci, se pare, nu conteaza :))
    Pe de alta parte, intre 2003-2006, vorbeam de o comunitate, nu de o blogosfera. DIn punctul meu de vedere, aia a fost si cea mai frumoasa perioada, din care am ramas cu prieteni.

      (Citează)

  7. Da, cred ca e bine zis asa… oricum am urat dintotdeauna cuvantul blogosfera, suna ridicol.

    Pe de alta parte, vad ca discutiile astea bloggeri mari vs bloggeri mici n-au incetat nici acum :D

      (Citează)

    • @Jen: sa stii ca ce zici tu se face si acum, dar pe grupulete. Se intalnesc oamenii, ies la terasa, mananca o placinta cu mere, citesc ceva in parc, ce-o fi. Diferenta este ca pe vremea cand zici tu, aia erati toti, pe cand acum se iese pe grupulete mici. Blogosfera e o denumire generica, comunitatea e formata din cativa oameni care fac ce zici tu si Alex. Sunt multe comunitati care nu prea comunica, aia e problema mea.

      @cartus: eu stiu doar pe cei care sterg comentariile cu linkuri catre site-uri de vanzari de diverse. Cand lasi un comment care spune “da, misto ideea”, semnat Vanzari Telefoane si cu link la vanzari-telefoane.ro parca nu e un comentariu adevarat, nu?

      Din cate stiu, toate temele de WP oricum baga cu nofollow linkurile astea. In plus, nu cred ca-i pasa asa mult cuiva despre aceste aspecte incat sa le stearga pe toate.

      Eu as vrea tot mai mult sa renunt la blogroll, mi se pare inutil.

        (Citează)

  8. Eu ma simt asa, dinozaur. Trecand peste faptul ca nu mai scriu de cel putin un an, am primit invitatie (eu si Patric) la petrecerea asta a lui Manafu si ne-am dat seama ca stim… vreo 10 oameni in total, cu indulgenta. Si pe aia ii stim din 1900 toamna :P S-ar putea sa fie o impresie gresita, dar din ce vad ca se scrie pe bloguri, lumea pare sa se intalneasca si sa vorbeasca despre… bloguri. Nu despre cum au facut checul despre care au scris pe blog, ci despre cate clickuri le-a adus. Poate intalnirile alea informale nu-s atat de interesante incat sa fie mentionate pe blog, nu stiu… sau poate ca am trecut eu de “etapa” aia a vietii :P

      (Citează)

  9. @nwradu: da, adevarul e ca toate threesomurile incep intai cu o singura persoana…

      (Citează)

  10. Legat de video blogging, recent m-am apucat de un nou proiect. Am zis ca mai putin scris, mai mult video.
    http://www.acsel.ro/category/cine-mania/

    Pareri?
    Stiu ca nu e perfect, am bube, dar invat si vreau sa fac bine, deci vreau sfaturi. :)

      (Citează)

  11. O sa prinda sau nu video blogurile. Sincer eu de obicei ascult muzica, mi-ar fi aiurea sa stau sa ascult pe unul sau altul sa vad ce are de spus. Textul la o privire scurta iti dai seama daca merita citit sau nu.

    Unde mai punem ca sunt unii ce au buton de panica pentru sefi, doar nu o sa-i vezi pe aia cu castile la urechi :))

      (Citează)

  12. mie nu imi place sa mananc placinta cu mere

      (Citează)

    Alătură-te discuției, spune-ți părerea:

    Your email address will not be published. Required fields are marked *

    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verifică ce-ai scris. Dacă vrei să mai adaugi ceva, lasă un nou comentariu. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici, și fără mesaje doar de dragul URL-spam-ului. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt binevenite. Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pentru a le prelua doar pe acelea.

sus