un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

eMAG in cifre, la 10 ani

16 Dec 2011  ·

TEHNOLOGIE  ·

10 comentarii

atentie, 2 MB

eMAG împlineşte astăzi 10 ani de existenţă ca magazin online şi au făcut infograficul ataşat ca prezentare a evoluţiei companiei.

Unele informaţii sunt incredibile. În 2010 vânzările eMAG au fost de 1,5 ori mai mari decât vânzările online din Portugalia (care, am căutat eu, are 10 milioane de locuitori, dar probabil o rată mult mai mare de penetrare a internetului, a încrederii în comerţul online şi un nivel de trăi mai bun decât al nostru) şi de 12 ori mai mare decât cele din Bulgaria.

eMAG a început în 2001 într-un apartament din Vitan, acum are 7 showroom-uri în ţară, un sediu de birouri şi un depozit în care ar încăpea “15 blocuri de câte 4 etaje”, după cum scrie în imagine. 2,5 milioane de vizitatori pe lună!

Cred că multă lume subestimează eMAG-ul ca afacere pur-romănească dezvoltată până la un nivel uriaş. Adică lumea îi dăm înainte cu branduri precum Borsec, Dacia şi restul, dar eMAG este o afacere dezvoltată în România şi care, spre deosebire de, să zicem, Dacia, vinde doar în România.

Update: castigatoarea marelui premiu Reteaua 3, de 100.000 de euro, este Mara Doru, din Olt. Video-extragere.

    10 comentarii

  1. Putina istorie :)

    Copyright © 2001 eMag Project : Bogdan Vlad
    Sunday 09 December, 2001 3105 requests since Saturday 26 May, 2001

    http://web.archive.org/web/20011209181356/http://www.emag.ro/
    sau

    http://web.archive.org/web/20020122051735/http://www.emag.ro/ din Tuesday 22 January, 2002 Copyright © 2001 Active Industry

      (Citează)

  2. Emag merita toate aprecierile. Fara discutii e cel mai bun de pe piata online. Ai calitate, siguranta, preturi acceptabile, tot ce iti doresti de la cumparaturile online. Nu cred ca a avut vreodata cineva probleme cu vreun produs cumparat de la Emag si sa nu ii fie rezolvata problema. La multi ani Emag si sper ca in viitorul apropiat vor fi si magazine in Romania.

      (Citează)

  3. super tare eMAG-ul. A dovedit că se poate face ceva, pronind de la zero. Evident nu trebuie să se culce pe o ureche ci ca în orice lucru trebuie să se îmbunătațească – nimeni si nimic nu e perfect.

    mi se pare ca e o anomalie cu comentariile:
    https://www.nwradu.ro/wp-content/uploads/2011/12/infographics-eMAG-10-final-xxx.jpg

      (Citează)

  4. ei bine, eu de azi am renunțat să mai cumpăr de la ei.
    timp de 2 săptămâni nu au găsit timp să se ocupe de un rahat de sesizare. nu sunt departe de cei de la cel.ro

      (Citează)

  5. Era in moderare comentariul lui Mihai; ca mie imi aparea doar 1 comment si eu inca nu postasem.
    HTC Radarul e super, acum postez de pe el. Windows marketplace-ul creste foarte repede in aplicatii, insa e inca la inceputuri. Reviewul tau m-a ajutat mult in a-i deslusi tainele.

    Daca ai fi castigat la emag, care ar fi fost prima investitie?

      (Citează)

  6. A fost in moderare ca pusesem doua legaturi.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus